Misionar Ieromartir din America, Preot Mucenic al Revolutiei Ruse

In 31 octombrie 1917, in Tsarskoye Selo, s-a deschis un capitol nou plin de durere pamanteana si bucurie cereasca in istoria sfintilor rusi, si anume Noii Mucenici ai sec. al XX-lea. Acest capitol se leaga de numele pastorului ortodox rus care a fost printre primii jertfitori de suflet pentru enoriasi in lupta purtata impotriva dusmanilor lui Dumnezeu din secolul XX: Arhipreotul Ioan Kochurov.

Parintele Ioan Kochurov s-a nascut in 13 iulie 1871, in satul Bigildino-Surka din provincia Danky, regiunea Ryazan, intr-o familie credincioasa cu multi copii. Parintii sai erau preotul Alexandru Kochurov si sotia Ana (Perehvalskaya). Parintele Alexandru a slujit aproape intreaga viata in Biserica Botezului Domnului din satul Bigildino-Surka, dioceza Ryazan, incepind cu ziua hirotonirii sale in 2 martie 1857, alternind anii de slujire preoteasca in parohie cu indeplinirea obligatiilor sale ca profesor al legii lui Dumnezeu la scoala din sat. Exemplul sau de viata a influentat existenta fiilor sai, mai ales a lui Ioan, care s-a dovedit cel mai sensibil duhovniceste dintre toti. Tatal era in viziunea lor figura radianta a preotului paroh, plin de smerenie si har.

Cresterea si educarea preotului Ioan bazate pe traditiile de necontestat ale generatiilor de preoti ingemanate cu calauzirea naturala a omului pe calea credintei ortodoxe, au intrevazut un drum clar al tanarului pe urmele tatalui sau in slujirea preoteasca. Studiile Parintelui Ioan (la inceput in cadrul Scolii Teologice din Danky si apoi la Seminarul Teologic Ryazan) s-au incununat nu numai cu succese remarcabile in invatarea disciplinelor teologice dar si cu exemplul de evlavie in credinta demonstrata in vremuri nu tocmai renumite pentru trairea duhovniceasca si morala.

Viitorul preot a absolvit cu succes seminarul in anul 1891. Luind examenul de intrare la Academia Teologica din Sankt Petersburg, Ioan a devenit student la una din cele mai prestigioase institutii de invatamant din Rusia. in timpul studiilor la academie, Ioan si-a format un drum clar catre preotia de parohie. Chiar din timpul studentiei Parintele Ioan a combinat posibilitatea de a sluji ca preot de parohie cu activitatea de misionar, pe care o considera intruchiparea ideala a unui preot ortodox. Dupa absolvirea academiei in 1895 cu distinctia unui student adevarat, Ioan a fost trimis la Dioceza Insulelor Aleutine si Alaskai conform dorintei sale aprinse de a sluji ca misionar.

Curand dupa casatoria sa cu Alexandra Chernisheva, sosirea lui in America protestanta a insemnat socul tangentei cu o viata mult diferita de cea cu care era el obisnuit in Rusia Ortodoxa. Aflat pentru prima data in SUA, parintele a ajuns in New York, un oras hiper-monden fata de orasele rusesti ortodoxe. Desi nu stapanea inca limba engleza, parintele s-a adaptat destul de repede la viata americana necunoscuta pentru el pana atunci, fara prea mari complicatii psihologice sau de alta natura, primind ajutor din partea comunitatii ortodoxe new-yorkeze, destul de modesta ca numar la acea vreme. Trebuie subliniat faptul ca viata Bisericii in Dioceza Alaska si I-le Aleutine era foarte diferita de viata in celelalte parti ale tarii, care pe cat era de intinsa geografic pe atat era de saraca in preoti. Dar misionarismul ortodox rus exista deja de aproape o suta de ani in California de Nord, in Insulele Aleutine si Alaska, viata bisericii fiind condusa prin cumulul unor parohii destul de numeroase, cu resurse financiare semnificative. Dupa mai multe generatii in America, parohiile s-au acomodat la noua lor viata pe pamant strain. insa viata ortodoxa din restul tarii era doar in faza incipienta. Era necesara o activitate de induhovnicire serioasa din partea clerului pentru a "creste" parohii ortodoxe normale in padurea de ramificari multiconfesionale a unei populatii multinationale. Tocmai pentru aceasta parte a diocezei a fost destinat parintele Ioan, din ziua hirotonirii sale ca preot in 27 august 1895, de catre Episcopul Alaskai si Insulelor Aleutine, Preasfintitul Nicolae.

Inceputul activitatii sale ca preot slujitor de parohie a fost marcata prin infiintarea unei parohii ortodoxe in Chicago in 1892 de Episcopul Nicolae. Numit ca preot paroh la catedrala Sf. Vladimir din Chicago in 1895 din ordinul Sfantului Sinod, Parintele Ioan s-a lovit de o viata de parohie mult diferita de cea a parohiilor ortodoxe din Rusia, care erau organizate si inradacinate in traditii vechi de secole.

Fiind o insula indepartata cu viata crestin-ortodoxa, la sute de mile distanta de celelalte parohii ortodoxe disparate pe teritoriul nord-american, Bisericile Sf. Vladimir din Chicago si Trei Ierarhi din Streator la care era afiliata, aveau nevoie de eforturi eroice din partea tanarului parinte Ioan pentru a le putea stabiliza asa cum trebuie. Dupa aproape trei ani de la infiintare, parohia inca nu si-a castigat statutul de parohie complet stabilizata.

Slujind la parohia din Chicago si Streator, mica si formata din enoriasi de diferite natii, parintele a crescut acesti oameni in credinta ortodoxa, care nu erau decat niste imigranti saraci, nefiind sprijinit in munca sa de o comunitate bine inchegata, cu suficiente resurse materiale.

Intr-un articol publicat in decembrie 1898, Parintele Ioan a descris foarte expresiv comunitatea parohiala din Chicago-Streator, astfel: Parohia Ortodoxa a Bisericii Sf. Vladimir din Chicago este formata dintr-un numar mic de rusi originari, din slavi galici si unguri, arabi, bulgari si aravieni. Majoritatea enoriasilor sunt muncitori care-si castiga existenta nu departe de casa, in suburbiile orasului. La aceasta parohie mai este afiliata si Biserica Trei Ierarhi din orasul Streator. Acesta impreuna cu oraselul Kengley se afla la 94 mile de Chicago si sunt renumite pentru minele lor de carbune. Parohia ortodoxa de acolo este formata din slovacii care muncesc acolo si au fost convertiti de la Uniati.

Prin caracterul sau unic, comunitatea de enoriasi ai parohiei Chicago-Streator cerea din partea parintelui Ioan o combinatie abila de calitati pastoral-liturgice si misionare totodata, care i-ar permite nu numai sa stabilizeze spiritual si administrativ parohia, dar si sa mareasca continuu numarul enoriasilor prin convertiri si prin atragerea la ortodoxie a locuitorilor crestini diversificati etnic din Illinois. Chiar din primii trei ani ai slujirii sale, parintele Ioan a adaugat la numarul enoriasilor sai 86 de uniati si cinci catolici, ajungind la un numar de enoriasi permanenti de 215 barbati in Chicago si 88 in Streator. Mai existau si doua scoli de religie active, afiliate la parohii, cu mai mult de 20 de elevi inscrisi, asa numitele scoli de duminica, cu cursuri in zilele de duminica de-a lungul anului scolar si cursuri de zi in timpul vacantelor.

In activitatea sa, parintele Ioan a continuat sa promoveze cele mai bune traditii ortodoxe ruse in America de Nord, organizind fratii pe langa cele doua biserici din Chicago si Streator, a caror scop principal era intrajutorarea enoriasilor pe baza unui program social si material de sprijin reciproc, ca membre ale Societatii Ortodoxe de Ajutor Reciproc. Cu toata munca laborioasa pe care o desfasura in parohie, parintele Ioan nu-si neglija nici responsabilitatile importante ale diocezei care-i reveneau. Astfel, in 1 aprilie 1897 parintele Ioan a fost ales membru al Comisiei de Cenzori nou constituite pe langa Dioceza din Alaska si I-le Aleutine, pentru a revizui texte in limbile rusa, ucrainiana si engleza. in 22 mai 1899, parintele a fost ales presedinte al Comitetului de conducere al Societatii de Ajutor Reciproc, prin decretul Episcopului Tihon al Alaskai si Aleutilor, de curand sosit in eparhie.

Rasplata pentru munca complexa desfasurata de Parintele Ioan nu s-a lasat mult asteptata. Dupa primul an de slujire preotul a primit inalte distinctii preotesti din partea Preasfintitului Episcop Nicolae.

Unul din principalele obstacole in desfasurarea normala a ciclului liturgic la parohia Chicago-Streator era specificul cladirilor, nepotrivite pentru derularea activitatii in biserica. Biserica Sf. Vladimir din Chicago ocupa o parte dintr-o cladire inchiriata in sud-vestul orasului. La parterul casei biserica era separata printr-un perete de bucataria si camera unui chirias, iar la etaj erau mai multe camere mici unde locuia parintele cu familia sa si cantorul bisericii. Biserica Trei Ierarhi din Streator gazduia holul sectiunii ruse a Expozitiei Mondiale din Chicago.

Insa solutia pentru rezolvarea problemelor vietii parohiei parintelui Ioan a venit in 30 noiembrie 1898, odata cu numirea Episcopului Tihon, viitorul Patriarh al Moscovei, in fruntea Diocezei din Alaska si Insulele Aleutine.

Indeplinindu-ti cu ravna obligatiile ierarhice, Episcopul Tihon a reusit inca din primele luni ale numirii sale in fruntea diocezei, sa viziteze aproape toate parohiile ortodoxe imprastiate in vastul teritoriu al Alaskai si I-lor Aleutine, cu scopul de a se familiariza cu nevoile principale ale clerului acestei diocese.

Ajungind pentru prima data in Chicago in 28 aprilie 1899, Episcopul Tihon i-a binecuvantat pe Parintele Ioan si pe enoriasii sai. in ziua urmatoare a si inspectat un loc de pamant potrivit pentru ridicarea noii biserici atat de necesara pentru parohia din Chicago. in 30 aprilie episcopul a vizitat Biserica Trei ierarhi din Streator si a condus slujba de priveghere de la Biserica Sf. Valdimir din Chicago. A doua zi, dupa Sfanta Liturghie, a aprobat procesul-verbal al sedintei comitetului intrunit pentru aprobarea constructiei bisericii din Chicago, comitet prezidat de Parintele Ioan.

Dar resursele financiare limitate ale parohiei Chicago-Streator si enoriasilor care erau mai degraba saraci, nu i-au permis parintelui Ioan sa inceapa prea curand constructia. Simtind dorul de casa, parintele a hotarat sa viziteze Rusia sa Ortodoxa, cu aprobare din partea episcopului, dupa cinci ani de instrainare in America.

Cu gandul la nevoile parohiei care i s-a incredintat, parintele a hotarat ca in perioada vacantei din 15 ianuarie pana in 15 mai 1900, sa stranga bani in Rusia ca sa poata porni constructia noii biserici precum si al unui cimitir ortodox in oras. Avand succes la donatii, imediat dupa intoarcerea sa in America a inceput constructia. in 31 martie 1902 Episcopul Tihon a condus slujba de sfintire a fundatiei bisericii.

Manat de harul divin si cu un simt practic foarte dezvoltat, Parintele Ioan a reusit sa finalizeze constructia bisericii in anul 1903, cu un cost total de 50.000 de dolari, bani multi la acea vreme.

Sfintirea noii biserici cu hramul Sfintei Treimi a fost facuta de Episcopul Tihon, o adevarata sarbatoare pentru dioceza ortodoxa rusa din America de Nord. Peste doi ani, la sarbatorirea celor zece ani de slujire a Parintelui Ioan ca preot, cele mai multe felicitari i s-au adus pentru constructia bisericii Sfanta Treime care a devenit una dintre cele mai faimoase biserici ortodoxe din America. "Acest an a fost plin de cele mai vii sentimente, unele dureroase, altele placute; un an de interminabile colectari de fonduri in Rusia, de nopti nedormite, de nervi greu incercati si multe neimpliniri dar iata dovada grijii dumneavostra: o biserica ridicata prin truda mainilor, cu aspectul magnific al unui templu ortodox rus care-si ridica crucile stralucitoare in Chicago, izvorind pacea si dragostea adevarata in sufletele turmei!"

Pentru activitatea sa deosebita Parintele Ioan a primit Ordinul Sfanta Ana (clasa a III-a) in ziua de 6 mai 1903, prin recomandarea Episcopului Tihon.

In primii nua ani de slujire, Parintele Ioan a fost singului parinte slujitor in parohia Chicago-Streator. in acelasi timp, el a continuat sa participe activ la rezolvarea diferitelor probleme din viata diocezei nord-americane. in februarie 1904, Parintele Ioan a fost ales presedinte al Comisiei de Cenzori de pe langa Dioceza Alaskai si I-lor Aleutine, in cadrul careia era deja membru de 7 ani. in iunie 1905, a fost un participant activ in pregatirea intalnirilor clerului diocezei care s-au tinut la Old Forge, sub indrumarea Episcopului Tihon, unde s-a discutat organizarea primului Sinod al Diocezei din America de Nord si I-le Aleutine, pentru prima data in istorie. in atmosfera solemna indusa de sesiunea Sinodului organizat in 20 iulie 1905, Parintele Ioan si-a comemorat primii 10 ani de slujire preoteasca. Data concreta a aniversarii a fost 27 august.

In biserica Sf. Mihail din Old Forge, in prezenta a numerosi clerici din dioceza, in frunte cu Preasfintitul (acum sfantul) Rafail, Episcopul Brooklyn-ului, Parintele Ioan a fost onorat cu o cruce de aur de pus in piept, iar cuvantul ce l-a pus inainte a oferit o descriere obiectiva a intregii activitati pastorale a parintelui Ioan in America de Nord.

"Direct de pe bancile seminarului, parasind patria mama, ati venit in acest loc strain ca sa va consumati intregul suflu al tineretii, toata forta si harul pentru acea grija divina care va caracterizeaza vocatia. Vi s-a lasat o mostenire grea: biserica din Chicago nu avea locul ei meritat, fiind incropita intr-un spatiu mizer dintr-o cladire umeda, aproape prabusita. Parohia, cu legaturile ei slab definite, era formata din oameni heterodocsi rasfirati prin oras si sfasiati de fiarele salbatice. Toate acestea ar fi putut duce un suflet tanar la deznadejde dar sfintia voastra ati luat cu curaj pe umeri sarcina de a gasi scanteia in maldarul de gunoaie si de a aprinde focul sfant intr-un grup mic de credinciosi! Lepadarea de sine v-a ajutat sa nu bagati in seama calamitatile, bolile, locuinta saracacioasa cu pereti subrezi si podele sparte prin care bateau toate cele din afara, punind in pericol sanatatea sfintiei voastre si a intregii familii. Copiii vi-au fost bolnavi, sotia la fel, iar reumatismul cronicizat parea sa va doboare nadejdea si sa va sece toata energia. Va multumim si pentru o alta fapta mare care este o nestemata nepieritoare in cununa de lauda pentru cei zece ani de slujire preoteasca, si anume activitatea plina de sacrificii in functia de presedinte al indragitei noastre Societati de Binefacere, in functia de cenzor al tipografiei noastre misionare iluminatoare si eforturile depuse pentru organizarea parohiilor din Madison - Illinois si Hartshorne din Oklahoma. in completarea tributului adus sfintiei voastre, dorim sa amintim si alte aspecte care accentueaza valoarea muncii sfintiei voastre si a rezultatelor, implicit. Departarea parohiei din Chicago v-a rupt de fratii d-voastra din America, deprivindu-va in toti acesti ani de sansa de a va intalni cu preotii frati intru credinta, fiindu-va cenzurat tocmai elementul care incoroneaza viata si activitatea de misionar. Cat de dureroasa a putut fi aceasta izolare pe care ati simtit-o mai ales atunci cand ati fost nevoit sa va botezati propriii copii, in lipsa altori preoti ortodocsi in apropiere... Fie ca aceasta Sfanta Cruce sa fie marturie a iubirii noastre fratesti iar imaginea Mintuitorului pe Cruce sa va dea puterea sa indurati greutatile, neplacerile si suferintele care sunt iminente in viata unui preot misionar si sa va incurajeze in munca sfintiei voastre in numele Pastorului si Datatorului de Viata, Domnul Nostru Iisus Hristos."

La mai putin de un an de la aniversarea deceniului de slujire, cele mai inalte autoritati bisericesti i-au oferit Parintelui Ioan unul dintre cele mai prestigioase ordine bisericesti care au incoronat merituoasele sale eforturi din cadrul diocezei Americii de Nord si I-lor Aleutine. Prin ordinul Sfantul Sinod Parintele Ioan a fost ridicat la rangul de arhiepiscop in data de 6 mai 1906.

Acum incepea o noua era in activitatea de slujire a parintelui Ioan. Ca unul dintre cei mai respectati arhiepiscopi din dioceza, fiind mult apreciat de Episcopul Tihon pentru activitatea sa pastorala deosebita, Parintele Ioan era din ce in ce mai mult implicat in rezolvarea celor mai presante probleme administrative ale diocezei. in mai 1906 parintele a fost numit protopop al New-York-ului si Statelor Estice iar in februarie 1907 a fost unul dintre cei mai activi participanti la primul Consiliu Ortodox Nord-American din Mayfield, unde s-a discutat problema convertirilor rapide care aveau loc in cadrul diocezei nord-americane si aleutine de la greco-catolici la ortodoxia rusa din America, baza de mai tarziu a bisericii ortodoxe din America.

In perioada 1903-1907, parohia Chicago-Streator, ridicata cu eforturile vietuitorilor ei, a ajuns una din cele mai infloritoare parohii episcopale, fiind angrenata intr-un proces de functionare prin energia proprie. Dar oricat de satisfacatoare au fost eforturile activitatii sale in America de Nord, Parintele Ioan avea un dor nestavilit de tara sa, pe care a revazut-o pentru cateva luni de cand venise in America. Pe langa asta, dorind sa dea o educatie mult mai buna copiilor sai, parintele a luat in calcul posibilitatea de a se intoarce in tara natala si a-si continua misiunea preoteasca acolo. Ceea ce l-a impulsionat cel mai tare in decizia sa de a adresa o cerere de transfer in Rusia, a fost rugamintea staruitoare a batranului sau socru, preot la dioceza Sankt Petersburg, de a se reintoarce pentru a prelua fraiele parohiei sale. in urma cererii sale parintele a fost eliberat din functia sa in cadrul diocezei nord-americane si aleutine in 20 mai 1907, pregatindu-se pentru mutarea inapoi in Rusia. insa cu o saptamana inainte de plecare, au primit o veste tragica de-acasa, prin care erau anuntati ca tatal Alexandrei murise.

In iulie 1907, dupa 12 ani de slujire la parohia Chicago-Streator, atat de draga inimii sale, parintele Ioan s-a intors acasa, infruntind necunoscutul ce avea sa-l traiasca in patria mama, unde a ramas pana la sfarsitul slujirii sale ca preot.

Intoarcerea sa in Rusia in vara anului 1907 a insemnat nu numai un nou inceput ca preot slujitor la dioceza Sankt Petersburg, de alftel cunoscuta lui din timpul anilor studentiei, ci si provocarea aplicarii cunostintelor sale pastoresti, acumulate in America, in domeniul educatiei teologice. Prin ordinul Consistoriului Bisericii Sankt Petersburg, in august 1907 Parintele Ioan a fost numit membru al clerului Catedralei Schimbarii la Fata din Neva iar din 15 august 1907 a inceput sa predea Legea la gimnaziul de baieti si fete din Narva. Din ordinul sefului departamentului educational din S. Petersburg, intrat in vigoare in 20 octombrie 1907, P. Ioan a fost titularizat pe postul de profesor al Legii lui Dumnezeu in gimnaziul de baieti (acest termen vine din lb. rusa si se refera la intreaga invatatura ortodoxa) fiind angajat si ca profesor pentru aceeasi materie la gimnaziul de fete din Narva, ceea ce a devenit centrul slujirii sale bisericesti pentru urmatorii noua ani din viata.

Viata simpla si provinciala din Neva, cu mai putin de jumatate din populatie ortodoxa rusa, ii amintea intr-o oarecare masura Parintelui Ioan de viata pe care a dus-o in America, unde a avut de a face cu influentele heterodoxe. Cu toate acestea, activitatea sa ca profesor al Legii Domnului in doua gimnazii in care prevalau indubitabil elementrul cultural rus si etosul religios ortodox, ii inducea parintelui un sentiment familiar din copilarie, acela de a respira aerul unei vieti ortodoxe ruse.

In acei ani, cumulul de ore in clasa era de 16 pe saptamana la scoala de baieti si 10 la cea de fete, ceea ce il solicita mult, avind in vedere diferenta claselor in care preda subiectul foarte vast al Legii lui Dumnezeu, pentru care profesorul trebuia sa cunoasca variatele probleme atat din punct de vedere teologic cat si social contemporan. Pe cat cei 12 ani de slujire preoteasca in parohia Chicago-Streator l-au transformat pe Parintele Ioan intr-unul dintre cei mai respectati pastori din dioceza, pe atat ce 9 ani ca profesor al Legii lui Dumnezeu (de altfel, fara evenimente spectaculoase dar concentrate pe iluminarea spirituala impartiala) l-au facut pe Parintele Ioan cel mai practic profesor teolog si cel mai erudit predicator ortodox. Dupa numai cinci ani de predare a Legii Divine in scolile din Neva, Parintelui Ioan i-a fost inmanat ordinul Sf. Ana (Clasa a II-a) in 6 mai 1912, iar dupa patru ani, realizarile parintelui in domeniul educatiei teologice au fost recunoscute prin Ordinul Sf. Vladimir (Clasa a IV-a). Alaturat celorlalte numeroase distinctii de stat si clerice, acest ordin al Sf. Vladimir i-a conferit merituosului arhiparinte dreptul la titlul de nobilitate.

Succesele rasunatoare ale Parintelui Ioan in activitatea de profesor au fost incununate de satisfactia pe care acesta o avea la gandul ca toti cei patru fii ai sai au putut beneficia din plin de calauzirea sa spirituala pe toata perioada cat au fost elevi la gimnaziul din Neva.

Cu toate acestea, alaturi de avantajele de necontestat pe care i le-a adus aceasta noua perioada de slujire pastorala Parintelui Ioan, dupa intoarcerea sa pe pamantul stramosesc dupa ani buni de absenta, exista inca un motiv care nu putea decat sa impovareze inima unui preot adevarat cum a fost parintele Ioan toata viata lui. Fiind atasat doar prin aspiratii la Catedrala Schimbarii la Fata fara sa fie membru efectiv al personalului cleric, datorita prestatiei sale ca profesor la scoala, Parintele Ioan a fost frustrat nu numai de postul de conducere a catedralei dar si de posibilitatea participarii sale la viata parohiala a catedralei din Narva. Abia in noiembrie 1916, prin hotararea Consistoriului Bisericesc din S. Petersburg parintele Ioan a fost numit al doilea preot paroh in postul care era atunci liber la Catedrala Sf. Ecaterina din Tsarskoye Selo, implinindu-si dorinta de a redeveni preot paroh la el acasa.

Tsarskoye Selo, devenit intruchiparea unei epoci intregi din istoria culturii ruse, imbina armonios calitatile unui oras provincial linistit cu cele ale unei capitale rasunatoare cum era S. Petersburg. Catedrala Sf. Ecaterina avea locul ei special in oras, fiind cea mai mare dintre multele biserici parohiale majoritatea apartinatoare curtii imperiale si armatei. Devenind membru al clerului catedralei si mutindu-se cu sotia si cei cinci copii acolo (cel mai mare dintre fii, Vladimir, era in armata la acea vreme), Parintele Ioan a primit in sfarsit mult visata sansa de a fi din nou activ ca preot paroh la una din bisericile cele mai vestite din dioceza S. Petersburg. Primit cu caldura si reverenta de turma bisericii Sf. Ecaterina, inca din primele luni, parintele, ca slujitor minunat al Sfintei Liturghii dar si ca predicator erudit si elocvent, a adunat sub cupola Catedralei Sf. Ecaterina ortodocsi din tot orasul Tsarskoye Selo.

Parea ca un astfel de inceput promitator de care se bucura parintele sa ii asigure un viitor de succes in slujirea preoteasca. insa odata cu izbucnirea Revolutiei din Februarie in Petrograd la doar trei luni de la inceperea activitatii sale la catedrala, orasul a intrat incetul cu incetul in curentul inselator al evenimentelor revolutionare.

Revoltele soldatilor de la sediile militare din Tsarskoye Selo din primele zile ale revolutiei si arestarea familiei regale la palatul Alexandrovsky pe o perioada de mai multe luni, au atras atentia unor elemente revolutionare extremiste. Aceste cercuri au antrenat tara catre un razboi civil si in cele din urma catre o completa scindare politica interna, a carei inceput a fost marcat de participarea Rusiei la macelul din Primul Razboi Mondial. Evolutia evenimentelor au schimbat treptat atmosfera pasnica a orasului Tsarskoye Selo, distragind atentia locuitorilor de la indeplinirea indatoririi zilnice de crestin. Dar si in acele luni tulburatoare mesajul Parintelui Ioan continua sa se faca auzit din amvonul Catedralei Sf. Ecaterina, in incercarea de a trezi sentimentele de reconciliere in sufletele crestinilor ortodocsi din Tsarskoye Selo, chemindu-i la o perceptie duhovniceasca a vietii lor sufletesti, care i-ar ajuta mult la intelegerea schimbarilor contradictorii care aveau loc in Rusia.

In octombrie 1917 dupa mai multe zile de la acapararea puterii de catre bolsevici in Petrograd, efectele s-au resimtit si in oraselul Tsarskoye Selo. in incercarea de a scoate din oras trupele Gen. Paul Krasnov Cossack, inca loiale Guvernului Provizoriu, grupurile Armatei Rosii (formate din soldati si marinari acoliti ai bolsevicilor) veneau dinspre Petrograd. in dimineata de 30 octombrie 1917, orpindu-se la intrarea in oras, fortele bolsevice au atacat cu artileria orasul Tsarskoye Selo. Locuitorii de aici, ca si cei din intreaga Rusie, inca nu intelegeau ca tara lor se afla in pragul unui razboi civil. in tumultul creat, oamenii alergau la bisericile ortodoxe, inclusiv la Sf. Ecaterina, sperind sa gaseasca linistea in rugaciuni si slujbe, precum si in predicile preotilor direct legate de tragicele evenimente. Tot clerul bisericii Sf. Ecaterina a raspuns prompt la nevoile duhovnicesti ale locuitorilor orasului. Sub turlele bisericii intesate de crestini s-a facut auzita o predica speciala pentru sustinerea ideii de stopare a razboiului civil. Mai tarziu, protopopul catedralei, arhiepiscopul N. Smirnov, impreuna cu alti doi preoti, Parintii Ioan si Steven Fokko, au hotarat sa organizeze o procesiune sfanta in oras, cu rugaciuni fierbinti pentru incetarea fratricidului.

Timp de mai multe zile, ziarul Mesagerul Social al Tuturor Bisericilor Rusesti, a publicat declartia unui corespondent al unui ziar din Petrograd, care descria evenimentele astfel: "Procesiunea Sfanta a trebuit sa-si schimbe cursul initial datorita unor bombardamente si, desi necunoscuta schimbarea de catre locuitori, prezenta a fost covarsitoare. Plansul si lamentarile femeilor si copiilor inecau cuvintele rugaciunii pentru pace. Doi preoti au predicat in timpul procesiunii, chemind oamenii la pastrarea calmului in incercarile ce aveau sa vina. Am inteles foarte clar ca mesajul preotilor nu au avut absolut nici o tenta politica."

"Procesiunea a continuat. Amurgul s-a transformat in intuneric iar lumanarile palpaiau in mainile credinciosilor. Toata lume canta."

"in acel moment trupele lui Cossack se retrageau din oras. Preotii au fost informati de acest lucru si au fost intrebati daca nu e momentul sa se inceteze rugaciunea, la care preotii au raspuns: "Ne vom face datoria pana la capat". "Acestia au plecat de la noi iar cei care vin sunt fratii nostri. Ce rau ne pot ei face?"

Pentru a preveni luptele de strada in orasul Tsarskoye Selo, comandamentul Cossack continua retragerea trupelor din oras in noaptea de 30 octombrie iar in dimineata urmatoare fortele bolsevice au intrat in Tsarskoye Selo, fara a li se opune cineva. Unul din martorii anonimi ai urmarilor acelor evenimente tragice a trimis o scrisoare Preasfintitului Arhiparinte din S. Petersburg, parintele Ornatsky, care el insusi a fost destinat sa indure mucenicia din mainile autoritatilor pagane. Autorul scrisorii vorbea simplu dar profund despre patimile Parintelui Ioan, astfel: "Ieri, in 31 octombrie, cand bolsevicii au intrat in Tsarskoye Selo cu Armata Rosie, au inceput sa perchezitioneze casele ofiterilor militari, facind arestari. Parintele Ioan (Alexandrovich Kochurov) a fost luat si dus la marginea orasului, la Catedrala Sf. Teodor, unde a fost asasinat pentru simplul fapt ca organizatorii procesiunii sfinte se presupune ca s-au rugat pentru victoria armatelor lui Cossack, ceea nu era nicidecum adevarat. Ceilalti proti au fost eliberati ieri seara. Astfel s-a nascut inca un mucenic pentru Credinta in Hristos. Decedatul, chiar nefiind de mult timp in oras, a castigat dragostea adevarata a tuturor, multi crestini venind sa-i asculte predicile."

Jurnalistul din Petrograd a reconstruit imaginea terifianta a martirizarii Parintelui Ioan, prezentind urmatoarele detalii: "Preotii au fost prinsi si trimisi la sediul Consiliului Muncitorilor si Reprezentantilor Soldatilor. Unul din ei, Preotul Ioan a incercat sa protesteze si sa clarifice situatia. A fost lovit de mai multe ori peste fata. in tipete si vociferari multimea agitata l-a mutat pe preot la aerodromul din Tsarskoye Selo. Acolo s-a tras asupra preotului nejutorat. Acesta a cazut doborat, sangele tasnindu-i peste sutana. Moartea insa nu l-a luat pe loc. A fost tras de par si cineva din multime a strigat: "Terminati-l ca pe un caine." in dimineata urmatoare trupul a fost dus la spitalul palatului. Conform ziarului "Problema poporului", seful statului Duma impreuna cu un membru au vazut trupul preotului dar crucea din piept deja disparuse...."

Aceste imprejurari ale mortii de martir a Parintelui Ioan, asa cum le-a prezentat ziaristul, capata o semnificatie spirituala speciala daca le punem pe fundalul unor cuvinte rostite candva de insusi parintele cu 12 ani inainte de moartea sa, care se dovedesc a fi profetice. in indepartata America, la aniversarea deceniului de slujire preoteasca misionara, cand i s-a inmanat crucea de aur pentru piept, a spus cu patos urmatoarele: "Sarut aceasta Sfanta Cruce, un cadou al iubirii voastre fratesti pentru mine. Nu vreau sa devin patetic spunind acum ca nu voiesc sa ma despart de ea nici in mormant. Aceasta ar suna foarte grandios dar trebuie sa recunosc ca nu ar fi locul ei intr-un mormant. Ea trebuie sa ramana pe pamant, pentru copiii mei, pentru posteritate, ca o mostenire sfanta de familie si ca dovada clara ca fratia si prietenia sunt cele mai sfinte lucruri de pe pamant. ...."

Cu acest cuvant, parintele si-a exprimat multumirea fata de colegii sai si fata de enoriasi, fara sa banuiasca faptul ca aceasta rugaciune despre fratie si prietenie se va face auzita de rusii ortodocsi intr-un moment in care dragostea si iertarea abia mai existau in Rusia ranita, atragind ura nemiloasa a apostatilor asupra sa, care i-au luat viata pamanteasca si i-au furat sfanta cruce din piept, fara sa-i poata insa lua cununa biruintei pentru mucenicia de crestin ortodox suferita.

La inceputul lui noiembrie 1917, puterea bolsevica nu a putut mentine controlul nici macar asupra suburbiilor Petrogradului, continuind starea de teroare la nivel de stat. Deci, intr-o societate terorizata si oripilata, oamenii au cerut sa se faca investigatii despre executia acestui preot ortodox rus. Autoritatile au incercat sa duca la bun sfarsit ancheta dar bolsevicii i-au pus capat, inainte sa se poata descoperi criminalii Paprintelui Ioan. Pentru viata bisericeasca rusa moartea acestui preot mucenic a avut o semnificatie deosebita, trezind reactii duhovnicesti in inimile majoritatii laice, clerice si ierarhice din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Slujba de inmormantare si depunerea trupului in cripta Catedralei Sf. Ecaterina din Tsarskoye Selo s-a facut intr-o atmosfera socanta, de durere si neputinta. Preasfintitul Beniamin, Mitropolitul Petrogradului, viitorul sfant mucenic, se afla la Sinodul Ecumenic din Rusia care se tinea in Moscova. La cateva zile de la inmormantare, conducerea diocezei Petrogradului a publicat cu binecuvantarea Mitropolitului Beniamin, urmatorul anunt in ziarul Mesagerul Tuturor Bisericilor Ruse:

"Miercuri, 8 noiembrie, a noua zi de la moartea Parintelui Ioan Kochurov care a fost ucis in 31 octombrie in orasul Tsarskoye Selo, se va tine slujba ierarhica de pomenire la Catedrala Maicii Domnului de la Kazan, la orele 3,00 p.m., in eterna amintire a celui care a fost Arhipreotul Ioan si a tuturor crestinilor ortodocsi care au pierit in conflictul civil din acele zile. Preotii care nu au slujbe in acea zi sunt invitati sa ia parte la slujba de pomenire. imbracamintea se cere alba."

"Curand dupa aceasta slujba oficiata la Catedrala Maicii Domnului din Kazan, consiliul Episcopal din Petrograd a publicat o proclamatie adresata "Preotilor si Consiliilor Parohiale din Episcopia Petrogradului", sub forma primei recunoasteri oficiale a caracterului martiric al mortii Parintelui Ioan, facuta in numele Bisericii, dar si a primei declaratii din partea Bisericii de sprijinire a familiilor de clerici ai caror membri au fost persecutati si asasinati de paganii din Rusia. Prin acest document remarcabil de istorie bisericeasca, elocvent si smerit in fata anticipatelor persecutii viitoare din cadrul bisericii, imbibat cu reala durere in suflet pentru familia ravasita a Parintelui Ioan, conducerea diocezei Petrogradului si-a exprimat indignarea fata de moartea primului sfant martir din cadrul diocezei.

  • "Iubiti frati," asa incepea declaratia consiliului Episcopal din Petrograd, "in 31 octombrie a acestui an, orasul Tsarskoye Selo a fost martorul muceniciei unuia din pastorii buni ai episcopiei Petrogradului, Arhipreotul catedralei locale, Ioan Alexandrovich Kochurov. Fara sa aiba vreo vina sau ceva sa i se reproseze, acesta a fost luat din casa, dus la suburbia orasului si impuscat in camp deschis de multimea indracita....."
  • "Consiliul Episcopal din Petrograd a primit aceasta veste cu profunda indurerare; durerea este amplificata si de realitatea ca, prin disparitia arhipreotului, in urma sa a ramas o familie din 6 membri, care nu mai au nici un sprijin, nu au hrana, adapost sau alte mijloace de subzistenta."
  • "Dumnezeu este Judecatorul celor rai care au curmat violent o viata infloritoare. Chiar daca au fugit nepedepsiti de mana omului, nu vor putea scapa niciodata de judecata lui Dumnezeu. Dar datoria noastra este sa ne rugam acum pentru linistea acestui suflet nevinovat si cu toata dragostea pe care o avem sa incercam sa vindecam rana adanca lasata in inimile saracilor membri ai familiei martirului. Obligatia episcopiei si preotilor ei este de a asigura acestei familii conditii materiale decente de viata, de a o intretine si de a asigura o educatie potrivita copiilor ei."
  • "Consiliul Bisericii episcopale, miscata de cele mai sensibile sentimente, apeleaza la preoti, consilii parohiale si la toti credinciosii cu dare de mana sa ajute in numele Iubirii lui Hristos, aceasta familie saraca, cu cat poate fiecare, pentru ca nevoia este mare si timpul este acum!"
  • ". . . Martiriul sau este pentru fiecare dintre noi, o amintire vie si un avertisment permanent. De aceea trebuie sa fim pregatiti pentru orice. Ca sa prevenim aceste situatii fara iesire, cum este cea de acum, trebuie sa ne pregatim pentru vremurile de nevoie si sa strangem un fond special pentru preotii nevoiasi, persecutati si fara sprijin."
  • "...Consiliul Bisericesc al Diocezei spera sa gaseasca mijloace de a strange aceste fonduri, menite sa stearga lacrimile orfanilor nefericiti si sa punem inceput bun pentru intrajutorarea fratilor nostri nevoiasi ...". "A fulgerat, acum e momentul sa ne facem Sfanta Cruce!"

In vizitele sale obisnuite la episcopie in perioada Consiliului Tuturor Bisericilor Rusesti care se tine in Moscova, Mitropolitul Beniamin a slujit Sfanta Liturghie in 26 Noiembrie, la praznicul de hram al Catedralei Sf. Ecaterina din Tsarskoye Selo. "Sfanta Liturghie s-a incheiat cu o disertatie fierbinte din partea ierarhului, in care a apelat la unitate, iubire si fratie din partea enoriasilor", scria un corespondent al publicatiei Mesagerul Tuturor Bisericilor Rusesti. "Mitropolitul a mai vorbit despre teribila moarte a preotului iubit de la biserica locala, parintele Ioan Kochurov. El a subliniat ca, desi tragic, evenimentul a fost si un prilej de reconciliere, prin viata pe care si-a inchinat-o lui Dumnezeu, dind exemplu de mucenicie." Mesajul a sensibilizat pana la lacrimi oamenii prezenti. De la Sf. Liturghie s-a mers la mormantul parintelui din catedrala, dupa care mitropolitul s-a intalnit cu familia indurerata la casa parohiala.

Astfel, pentru a doua oara, de aceasta data prin gura unui ierarh episcopal, care l-a pomenit pe preotul ucis, Biserica Ortodoxa Rusa a prezentat moartea Preotului Ioan ca martiriu.

Preasfintitul Patriarh Tihon il cunostea bine Parintele Ioan de pe vremea cand au lucrat impreuna in dioceza Americii de Nord si I-lor Aleutine. Astfel, patriarhul a trimis o scrisoare de condoleante Alexandrei Kochurova, vaduva parintelui decedat.

La exact cinci luni de la moartea Parintelui Ioan, in 31 martie 1918, data la care preotii ucisi cunoscuti Sfantului Sinod ajunsera deja la 15, la Biserica Seminarului Teologic din Moscova s-a oficiat prima Liturghie de Pomenire a Noilor Ieromartiri si Martiri ai sec. XX din istoria Bisericii Ortodoxe Ruse, de catre Preasfintitul Tihon, alti patru ierarhi, zece arhimandriti si protoprezbiteri.

In timpul slujbei de pomenire, la rugaciunea pentru adormirea robilor lui Dumnezeu care au pierit pentru credinta lor in biserica ortodoxa, dupa pomenirea primului ierarh ucis, Mitropolitul Vladimir, a fost pomenit primul arhipreot ucis, si anume Parintele Ioan Kochurov, care prin moartea sa patimitoare deschide galeria Noilor Mucenici Rusi ai sec. al XX-lea.


Traducere din limba engleza: Luminita Pop - 31 octombrie - Sfintii zilei