Eseuri media ortodoxe

Preotul şi artistul Ioan Ginsca lansează în spaţiul "virtual" ortodox românesc un nou gen de eseuri: eseurile media ortodoxe. Bazate pe iconografia ortodoxă, aceste eseuri media aduc clarificări teologice şi de folos duhovnicesc folosind resursele spaţiului internet în totalitatea lui: text, imagine dinamică (slideshow, flash de inspiraţie ortodoxă), sunet.

Două din aceste eseuri:

Slavă lui Dumnezeu pentru toate !

++

Acest articol a fost publicat în Situri. Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Eseuri media ortodoxe

  1. Marco Baratto spune:

    ++ ++ La Roumanie n’a jamais abandonné culturellement et spirituellement la grande famille des peuples européens, et, en parlant d’intellectuels nous ne pouvons pas ne pas nous rappeller de la figure du grand poète Mihai Eminescu, personage des lettres et culture qui représente la cinquième essence du peuple et de la Roumanine

    Nous ne pouvons de la même manière ne pas oublier tant de prêtres, tant d’intellectuels qui dans les ans de la répression et de la dictature du profond des prisons ou des lieux de réclusion ont combattu, avec la force de leurs idées et avec le sacrifice de leur même vie, contre chaque tentative d’éloigner la Roumanie de sa traditionnelle vocation à être terre chrétienne, latine et européenne ++ +++

  2. corina spune:

    ma bucur pentru ceea ce am vazut,rafinament si cautarea expresiei de ,,dincolo"…

    corina negreanu

  3. Viorel Muha spune:

    Inorogul gheturilor albastre

    De sus privirea-mi in stele minuscule cade cu aripi de alb haotic in amintirile cladite-n drumul timpului, cetind ceaslovul iernilor trecute. Aud glasuri de cor cristalin ce rasuna-n vaile amintirilor copilariei mele, acolo, undeva, in trecutul imbracat in iarna, cu parfum de brazde din ape de fulgi netopiti. Cu alb-albastru de gheata-n gandurile mele cuprind orizontul si cerul mi se deschide. Aplec al meu suflet peste florile iernii scrise pe cerul lumii in cuvinte sfintite.

    Citesc in obrazul celui care incet ridica stelutaa??n mana mica, rosul merelor din verile adunate-n secole trecute. Colindul albastru al ghetii rasuna si rosul de suflet fierbinte se aude inaintand prin omatul mare in ghetute mici, ce cu ele, drumuri pe la porti strabate, El, copilul lumii, care ne anunta ca este venit in lume. Arunc de pe mine mantaua iernii ce-n fulgi albi argintiu luceste si pun lemnele bunicii in soba trecutului care arde-n amintiri. Deschid aburii de geam ce-n gheata poarta florile inimilor pure si prind dinspre poarta colindului, sunetul ce vine.

    Pun in balanta trecut-viitor sufletul meu, care prin ganduri rataceste cu bucurie-tristete si plange ce a fost in regrete sau in bucurie ca-n timp trecut trairile sau dus. Suflete care nu mai vin sau care au plecat, fara intoarcere poate, imi agata inima in cuiul nelinistilor din casa vietii. Coloana vietii mele sta drepta, nu se apleaca in vitregii de soarta. Speranta ramane-n lumea ce-n viitor va-n-vinge, prin ramuri noi de neam si reinoita vigoare, fara negreala de timp ce alb inca intineaza.
    Ma aud pe mine prin toti si vreau sa fim unire. Cred ca Miorita a plecat undeva si nu vreau sa mai vie. Aud prin glasuri brazii lovind vantul si muntii strigand a tacere. Aud vaile satelor din gandurile mele prin fumul alb ce fuior spre albastru cer de gheata trimite, buna vestire a unui nou inceput. Trec inca o crestatura de viata scrijelita pe toc de timp, inca un an in rabojul vremii vietii noastre. Simt cum altarele canta pe cuprinsul credintei noastre prin lemnul ce rezoneaza in glasuri de cor, cu buze care vorbesc de liniste si suflet, spre impacare.

    Sarbatoarea simt ca trebuie sa fie si-n cel ce poate si-n cel fara putinta. Sa dam, prin fapta si cu bucurie, fericire sufletelor ce-n durere asteapta mantuire la nedreapta soarta. Sa deschidem porti de suflet si inima, sa fie casa de oaspeti. Simt ca trebuie sa alungam oboseala din vremuri si neimpacarea pentru tot ce vine.
    Colturi de lumini strabat ulite sau strazi de nopte, prin mii de lumini colorate. Fiori de nelinsti dinspre trecut ma cuprind in cleste de gheata. Simt singuratatea cum striga-n multe suflete, cautandu-si perechea. La mese, pahare se inalta-n rubinii licori scaldate. Frumoase zane si inorogi, in straie de sarbatoare imbracati, canta impreuna. Par alb argintiu se apleaca spre darurile ce trup si suflet fericesc copii, nepoti si lumea toata.
    Simt cum prin clipe magice incet trecutul pleaca si viitorul vine. Vreu sa fiu in fiecare clipa, mai bun si mai in fata cu o alta clipa. Doresc sa pot aduna totul intr-un mic pumn de copil, suflet curat, neintinat, si sa fac dar tuturor cerul albastru si cristalin ce-n nori de puf de zahar clipeste fericit, spre noi. Primavara ce renaste prin stele in inalt de cer si-n noapte, daruindu-ne adieri de parfum de flori cu chipuri nenumarate, zambet si parfum de puritate ce coloreaza si inobileaza privirile noastre ce se reagasesc prin ea. Vara ce parguiste spicul de grau, punand apoi cea mai alba paine pe mesele tuturor, apoi toamna, mama bogatiei noastre, bucurosa sa ne daruisca bob de miere-n strugure fermentat, prin vin. Galbenul de gutuie si parfumul copacului care prin mere si auriu de para, cu parte-n rosu rusinta, ascunsa dupa frunza lata, sa ne imbie sa gustam zemoase licori din pamant de tara, bogata. Doresc sa adun in mana copilasului albul tuturor zapezilor iernilor trecute peste acest neam, bucuria si fericirea la un loc, pentru ca toate acestea sa ne spele de pacatele timpurilor noastre.

    Inorogul alb al gandurilor mele mi-a soptit ca a venit vremea sa ne trezim din raceala ghetii albastre si sa punem o floare pe gheata, acolo sus, mai pura si mai curata, semn ca existam si duram prin fiecare an ce trece, pe aceste plaiuri de basm. Sa ridicam capul prin slove si idei, sa dovedim ca existam cu adevarat, prin a fi !

    Autor Viorel Muha

Lasă un răspuns