Despre nedreptate si implinirea dreptatii: « La unul fara suflet, trebuie unul fara de lege, si la unul fara lege, trebuie unul fara suflet. »
Scris de pr_iulian,
Sunday 28 September 2008 la 09:05 :: Proverbe comentate
Cuvinte cheie -> David, dreptatea, fara de lege, fara suflet, nedreptatea, Parintele Teofil Paraian, pilde, proverbe, Samuel, Saul, Sfântul Serafim de Sarov
Despre dreptate: « La unul fără suflet, trebuie unul fără-de-lege şi la unul fără lege, trebuie unul fără suflet. »
Ecuaţia „cel fără de suflet” - „cel fără de lege”
Proverbul acesta românesc (Nr. 4597 în vol. Apa trece, pietrele rămân. Proverbe româneşti, BPT nr. 342, Bucureşti, 1966), de un bun simţ care dă frisoane, îmi pare o cugetare bună de împlântat în minte şi în inimă, ca să ne aducem aminte de el zilnic. Pentru că zilnic, acolo unde lucrăm sau pe stradă sau la radio sau la televizor sau în ziare, ne întâlnim atât cu cei „fără de suflet” cât şi cu cei „fără de lege”. Şi, din cauză că suntem scandalizaţi de nedreptăţile / fărădelegile şi cruzimile pe care le vedem şi auzim zilnic, suntem înclinaţi să fim justiţiari (ca în filme) sau să pedepsim, gândindu-ne că aceia îşi merită pe deplin pedeapsa. Ca în filmele cu „cel rău” şi „cel bun” (justiţiarul), ne bucurăm când „cel rău” este pedepsit, pentru că socotim că îşi merită pedeapsa. Totuşi, ceea ce merită unii şi alţii Dumnezeu singur ştie, pentru că Dumnezeu singur vede inima omului, şi nu judecă după cele exterioare, aşa cum facem noi. De aceea, pentru creştin dreptatea este a lui Dumnezeu, nu a omului, iar dreptatea care se face în lume prin sistemele de justiţie o preţuim (pentru că este necesară unui fragil echilibru omenesc al lumii în care trăim), dar nu o absolutizăm.
Într-un mod foarte simplu şi intuitiv, proverbul acesta îi pune într-o singură „ecuaţie” atât pe cel fără de inimă (pe cel crud) cât şi pe cel fără de lege (zicem uneori : „un om fără nici un Dumnezeu”, adică un om capabil de orice). În această „ecuaţie” creştinul, omul cu suflet, omul cu bun simţ nu-şi au locul.
Creştinul (omul normal) nu intră în dezbatere cu cel fără de lege după cum zice un alt proverb : Nu te certa cu cel nebun, că oamenii nu vor mai face diferenţa dintre voi. Nebunul nu e doar cel bolnav mintal, ci şi cel care „şi-a pierdut minţile”, cel care leapădă legea / învăţătura / înţelepciunea lui Dumnezeu : „Zis-a cel nebun întru inima sa : Nu este Dumnezeu !” (Psalm 13, 1 - „El a zis "Nu este Dumnezeu", nu în înţelesul că a spus cu cuvântul, ci în înţelesul că nu a ţinut seama de Dumnezeu, nu l-a interesat de Dumnezeu.” - Părintele Teofil Părăian).
Creştinul, de asemenea, nu se consideră „băţul lui Dumnezeu” în faţa celui crud, ci mai degrabă lasă să strălucească în el însuşi harul, lumina, iubirea care vin de la Dumnezeu. Un cuvânt al sfântului Serafim de Sarov ilustrează foarte bine această atitudine : „Scopul vieţii omului nu este convertirea neamurilor, ci dobândirea Duhului Sfânt. Iar când omul dubândeşte pe Duhul cel Sfânt, atunci mii de oameni se vor converti în jurul lui.”
Aşadar, ca şi creştin, nu mă voi pune nici în pielea celui fără de lege, nici în pielea celui fără de suflet. Experienţa şi înţelepciunea omenirii, care s-au transcris în acest proverb, arată că,lipsiţi (de bunăvoie) de har şi lumina lui Dumnezeu, cel fără de inimă şi cel fără de lege îşi vin de hac unul altuia : La unul fără de suflet îi vine de hac unul fără de lege, iar la unul fără de lege îi vine de hac unul fără de minte.
Saul, David şi Samuel
Ceva de felul acesta se întâmplă între regele Saul, David şi proorocul Samuel. Istoria (1 Regi) povesteşte cum Saul devine un rege „fără-de-lege” pentru neascultare faţă de Duhul/Glasul/Porunca Domnului, şi cum profetul Samuel, în urma unei „viziuni”, îi spune lui Saul că nu mai este rege:
„23. Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria şi împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli. Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, şi El te-a lepădat, ca să nu mai fii rege peste Israel".
24. Atunci Saul a zis către Samuel: "Am păcătuit, călcând porunca Domnului şi cuvântul tău; dar m-am temut de popor şi am ascultat glasul lui.
25. Ridică dar păcatul de pe mine şi întoarce-te cu mine, ca să mă închin Domnului Dumnezeului tău".
26. Iar Samuel a răspuns lui Saul: "Nu mă voi întoarce cu tine, pentru că ai lepădat cuvântul Domnului şi Domnul te-a lepădat pe tine, ca să nu mai fii rege peste Israel".
27. Apoi Samuel s-a întors să plece. Dar Saul s-a apropiat de poala hainei lui şi a rupt-o.
28. Atunci Samuel a zis: "Astăzi a rupt Domnul regatul lui Israel de la tine şi l-a dat altuia care este mai bun decât tine,
29. Şi nu va spune neadevăr Cel ce este tăria lui Israel şi nu Se va căi, căci El nu este om ca să Se căiască".
30. Zis-a Saul: "Am greşit; dar dă-mi acum cinste înaintea bătrânilor poporului meu şi înaintea lui Israel şi te întoarce cu mine şi eu mă voi închina Domnului Dumnezeului tău".
31. Şi s-a întors Samuel după Saul şi s-a închinat Saul Domnului.” (1 Regi 15)
Mai departe, profetul Samuel, după porunca Domnului, s-a dus la Iesei din Betleem şi l-a uns pe David rege, pe ascuns (1 Regi 16: David este uns şi Duhul lui Dumnezeu se depărtează de la Saul şi vine peste David).
În aceste condiţii, Saul încearcă de mai multe ori să ia viaţa lui David, care însă, deşi uns rege şi cu Duhul lui Dumnezeu asupra lui, îl cruţă pe Saul de două ori (1 Regi 24 şi 26), zicând: „Viu este Domnul! El dar să-l lovească; sau va veni ziua lui şi va muri, sau va merge la război şi va pieri; iar mie să nu-mi îngăduie Domnul să-mi ridic mâna asupra unsului Domnului!” (1 Regi 26, 10). Aşa se va şi întâmpla: Saul va fi omorât în război.
Să remarcăm că David nu poate concepe să ridice mâna asupra lui Saul, deşi David devenise el însuşi „unsul Domnului”, şi ştia foarte bine asta! El nu vrea să fie nici cel fără de lege nici cel fără de suflet: „Viu este Domnul! El dar să-l lovească; sau va veni ziua lui şi va muri, sau va merge la război şi va pieri; iar mie să nu-mi îngăduie Domnul să-mi ridic mâna asupra unsului Domnului!”. - Judecata şi dreptatea sunt la Dumnezeu. De ce acţionează David în felul acesta? – Pentru că este în acelaşi Duh cu Domnul Hristos şi cu ucenicii Săi:
„14. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.
15. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
16. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi.
17. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.
18. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii.
19. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul".
20. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui.
21. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.” (Romani 12)
Pe de altă parte, profetul Samuel, deşi îi spune în faţă regelui Saul că „Astăzi a rupt Domnul regatul lui Israel de la tine” (1 Regi 15, 28); cu toate acestea, Samuel îi dă cinstea „ce i se cuvenea” în faţa poporului (1 Regi 15, 30-31), neintrând în nici un fel de dezbatere cu cel fără de lege. Apoi îl unge în ascuns pe David, iar pe Saul nu-l mai revede niciodată în viaţă.
Atitudinile lui David şi Samuel sunt atitudini creştineşti, ale unora care au evitat să intre în „ecuaţia” acestui proverb - La unul fără de suflet, trebuie unul fără de lege, iar la unul fără de lege, trebuie unul fără de suflet. -, lăsând dreptatea la providenţa lui Dumnezeu.
Pr. Iulian Nistea
Comentarii
1. Thursday 2 October 2008 la 09:46, par Eufemia
Adaugati un comentariu