Friday 17 August 2007
Rugaciune înainte de alegerea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române
Scris de pr_iulian,
Friday 17 August 2007 la 13:08 :: Evenimente ortodoxe
Cuvinte cheie -> BOR, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
RUGĂCIUNE ÎNAINTE DE ALEGEREA PATRIARHULUI
Bisericii Ortodoxe Române
[ce se poate rosti la sfârşitul oricărei slujbe sau în cuprinsul rugăciunilor particulare]
Părinte ceresc, Fiule Unule născut, Duhule de viaţă dătător, Treime sfântă şi de o fiinţă, pe Tine Te slăvim, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie aducem mulţumiri pentru toate facerile de bine ce peste ştiinţa sau neştiinţa noastră, neîncetat reverşi asupra sfintei Tale Biserici. Întru dânsa vedem sălăşluirea Ta cea negrăită şi multmilostivă şi pentru acest mare dar inimile noastre ard în văpaia mulţumirii.
Binevoieşte, Dumnezeule, a îngădui să cădem iarăşi la Tine, noi care nimic bun nu am plinit înaintea Feţei Tale. Cela ce prin Duhul Tău cel sfânt ai rânduit Bisericii Tale păstori, învăţători şi mulţimi de robi şi de roabe, ascultă rugăciunea noastră ce se îndreptează ca tămâia înaintea Ta, pentru sfântă Biserica noastră românească ce aşteaptă acum de la Tine un nou şi sfânt întâi-stătător.
Din inimă curată Te rugăm, Stăpâne Doamne, nu căuta la nevrednicia noastră şi la mulţimea greşalelor noastre, ci dăruieşte nouă un patriarh plăcut Ţie, Tată, Fiule şi Duhule Sfinte, vrednic fiind de trupul sfintei Tale Biserici cea una, sobornicească şi apostolească. Însuţi îndreptează mâna celor ce vor arăta dorirea adunării noastre. Pune în inimile lor hotărârile cele de folos nouă, poporului Tău. Dăruieşte lor a face alegerea cea după sfântă şi de nepătruns voirea Ta. Odihneşte ca Duh sfânt şi prorocesc asupra obştii credincioşilor Tăi şi Însuţi trimite nouă un arhiereu moştean al predaniei sfinţilor Tăi Apostoli şi Părinţilor noştri întru credinţa cea adevărată; ca să ne călăuzească întru plinătatea adevărului şi a vieţii veşnice şi ca prin el să ajungă la inima Ta părintească, Dumnezeule al nostru, rugăciuni de mijlocire pentru noi şi pentru toată lumea Ta.
Curăţeşte minţile şi inimile noastre, ca să ne facem vrednici de un asemenea păstor, purtător de Duh. Întăreşte pre noi, ca dimpreună cu el să mărturisim credinţa cea adevărată întru Tine, Dumnezeule, şi ca să purtăm mila Ta cea multă spre lumea ce în dureri suspinând, pe Tine Te caută. Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale sfântului şi slăvitului Apostol Andrei cel întâi chemat şi pentru ale tuturor sfinţilor Tăi Apostoli, ale sfântului Dimitrie din Basarabi şi ale sfintei Parascheva, ale tuturor sfinţilor din pământul României, al Franţei şi din ţările în care se află credincioşii Patriarhiei Ortodoxe Române, şi pentru ale tuturor sfinţilor, auzi-ne şi ne mântuieşte, Cela ce bine eşti cuvântat, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
(sau în rugăciunea cererii stăruitoare: ...pentru rugăciunile tuturor sfinţilor, rugămu-ne, auzi-ne şi ne miluieşte!)
___________________