Toate încercările prin care trece omul sunt pentru ca el să se întărească ("Ce nu mă distruge mă face mai puternic" - Nietzsche...), pentru ca să se "încerce"/verifice şi să se "rafineze"/purifice (precum aurul trecut prin focul cuptoarelor, după cuvântul Scripturii), pentru ca vasul sufletului să se lărgească, ca să poată primi şi mai mult har de la Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Precum aurarul aruncă aurul în topitorie este lasat a se încerca şi curaţi prin foc, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele oamenilor a fi încercate de nenorocire, până ce se curăţă şi se lămuresc, şi din această încercare trag mult folos." (Cuvânt la Duminica Slăbănogului)
Chiar pentru binele pe care îl facem vedem că primim adeseori rău înapoi, şi astfel, în lipsa cunoaşterii "legii duhovniceşti", putem să ne smintim, să deznădăjduim. Sfântul Marcu Ascetul explică acest folos al încercărilor. El explică că cel mai adesea binele pe care îl facem nu este unul întărit, adică nu este unul făcut în întregime din dragoste adevărată, ci amestecat cu puţină dorinţă de slavă deşartă, sau cu dorinţa de a primi răsplată pentru binele acela etc. De aceea, spune el în "Despre legea duhovnicească, în 200 de capete", binele pe care îl facem se încearcă, se verifică prin focul încercărilor, "căci adevărata dragoste se probează prin cele ce-i stau împotrivă" (c.65). Şi explică: "Nu zice că se poate câstiga virtute fără necazuri; căci virtutea neprobată în necazuri, nu este întărită." (c.66).
Încercările pe care omul le suferă în viaţă nu sunt semnul sau "dovada" sadismului lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, a iubirii lui Dumnezeu. Şi în măsura în care creştinul ştie/învaţă acest lucru, această "lege duhovnicească", în aceeaşi măsură el trage folos din încercările care-i vin în viaţă.
* * *
Textul de mai jos este transcrierea exactă a unei discuţii private pe Yahoo!Messenger, între un tânăr (numit aici "tânarul meu") şi "o prietenă" de-a lui. Discuţia a avut loc acum câţiva ani, numele lor (de fapt, ID'urile) sunt anonimizate şi totul este publicat cu acordul celui în cauză.
Am ezitat mult timp să public această confesiune foarte intimă a unui tânăr pradă unui teribil chin sufletesc, care credea că e sfârşitul lumii când nu era decât o "eclipsă de soare" (reală totuşi...). Dată fiind situaţia aceasta sufletească, textul pare că frizează blasfemul, deşi eu tind să zic că în spatele cuvintelor e ascunsă rugăciunea...Sfârşitul "confesiunii" tânărului din acest text, şi mai ales mărturia vieţii lui de mai apoi şi de azi m-au făcut să cred că cele de mai jos sunt un fel de "săptămână a patimilor", personală, în care se întrevede învierea.
Cititi restul biletului...
Răutatea şi înşelăciunea
