Wednesday 8 November 2006
9 noiembrie : pomenirea Sfântului Nectarie din Eghina (Egina)
Scris de pr_iulian,
Wednesday 8 November 2006 la 13:17 :: Sfinti
Cuvinte cheie -> episcopii, mari parinti comtemporani, sfinti, sfinti contemporani, Sfântul Nectarie
Viata sfântului Nectarie din Eghina, episcop de Pentapolis, dupa Sinaxarul Parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos)
Sfântul Nostru Parinte Nectarie s-a nascut la 1 octombrie 1846, in Selibria (Tracia), din parinti saraci dar credinciosi piosi : Dimos si Maria Kefala. Primind la Sfântul Botez numele de Anastasie, el dovedi inca din copilarie o mare mila si o inclinare profunda pentru studiu. Cum mama sa il invata Psalmul al 50 lea, lui ii placea sa repete versetul : "Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale" (Psalmii 50 :15). Primind in tara sa primele notiuni de invatatura, fu trimis de catre parintii sai la Constantinopol pentru a-si continua educatia, lucrând in acelasi timp ca angajat intr-un magazin. Tânarul baiat ramase atunci insensibil tulburarilor vietii mondene, preocupându-se zi si noapte doar de cladirea inlauntrul sau a omului interior dupa chipul lui Hristos, prin rugaciune si meditatie asupra scrierilor Sfintilor Parinti.
La vârsta de 20 de ani parasi Constantinopolul pentru a deveni invatator in insula Chios. Acolo incuraja cu multa sârguinta pe tineri si pe sateni intru milostenie si virtute, nu numai prin cuvintele sale ci mai ales prin exemplul insusi al vietii sale de privatiune si rugaciune. Dorindu-si de mult sa imbratiseze o viata asemeni Ingerilor, deveni calugar sub numele de Lazar, la 7 noiembrie 1876, in renumita manastire din Nea-Moni. Cautând doar lucrurile de Sus, model de blândete si supunere, se facu indragit de toti fratii din comunitate si deveni Diacon un an mai târziu. Prin generozitatea unui locuitor pios din insula, apoi prin protectia Patriarhului Alexandriei, Sofronie, el putu sa isi continue studiile la Atena si sa obtina diploma Facultatii de Teologie.
In 1885 ajunse la Alexandria unde la putina vreme fu hirotonit preot, apoi deveni Mitropolit al Pentapolisului (fosta diocesa corespunzând Libiei superioare). Predicator si secretar patriarhal, el fu trimis la Cairo, ca reprezentant al Patriarhului, in biserica Sf. Nicolae. In ciuda acestor onoruri, Nectarie nu pierdea nimic din smerenia sa si stia sa comunice turmei sale spirituale sârguinta pentru virtutile Evangheliei. Dragostea si admiratia pe care i-o purta poporul se intoarsera insa impotriva lui. Impinsi de diavol, unii membri ai Patriarhiei, invidiosi pe succesele sale, il calomniara, spunând ca ar cauta sa isi atraga favorurile poporului in scopul de a pune mâna pe tronul patriarhal al Alexandriei. Cum Sfântul nu incerca sa se justifice, ci isi punea increderea in promisiunea lui Hristos care spune : " Fericiti veti fi când va vor ocarî si va vor prigoni si vor zice tot cuvântul rau impotriva voastra, mintind, din pricina mea" (Matei 5:11); el fu alungat din scaunul sau si se imbarca pentru Atena unde se trezi singur, nestiut, dispretuit si lipsit chiar de pâinea cea de toate zilele, caci nu stia sa pastreze nimic pentru sine si isi impartea saracilor putina sa avutie. Abandonând proiectul initial de a se retrage in Muntele Athos, blândul si umilul urmas al Domnului nostru Isus Hristos, prefera - in favoarea mântuirii aproapelui sau - sa sacrifice dragostea sa de a se retrage in singuratate. Ramase câtiva ani ca predicator (1891-1894), apoi fu numit director al scolii ecleziastice Rizarios, destinata pregatirii viitorilor Preoti. Profunda sa cunoastere a Scripturilor, a Sfintilor Parinti si chiar a stiintelor profane, precum si autoritatea sa plina de blândete orientata catre oameni aveau sa ii permita sa insufle in scurt timp acestei institutii o inalta calitate intelectuala si morala. Sfântul Ierarh prelua asupra lui conducerea si lectiile Pastoralei, dar nu inceta totusi sa isi traiasca programul de ascet, de meditatie si de rugaciune a unui calugar, adaugând la acestea inaltele functii de predicare si de oficiere regulata a Sfintelor Taine, in sânul scolii dar si in regiunea din jurul Atenei.
În oraşul sirian Emesa trăia un cuplu bogat şi faimos, format din Clitofont şi Leuchipa, care au rămas fără copii mai multă vreme. Mergînd la preoţi păgîni cu pomeni pentru a avea copii, totuşi nu s-au învrednicit.