HOME -> Media -> Crestinism si globalizare (cuprins)

C O N C L U Z I I

 

     Secolul XXI a debutat sub auspiciile „profetice” ale afirmaţiei lui Andre Malraux, cum că acesta „va fi religios sau nu va fi deloc”.Occidentul s-a grăbit să se replieze, oferind ca alternativă o religiozitate formală, o conformare exterioară la diferitele coduri etice ale multitudinilor de religii actuale, vrând să arate, triumfător, superioritatea unei civilizaţii care a asimilat şi dezvoltat şi latura religioasă a umanului, însă doar în mod tolerant, ca pe o anexă, un apendice de care omul, în anumite situaţii se poate dispensa fără ca funcţiunile psiho-somatice să-i fie afectate. În perspectivă ortodoxă, urmând Tradiţia şi manifestarea sa istorică, se poate afirma, cred, că „profeţia” preţioasă a lui Malraux este cel mult o puerilitate, o copilărie ridicată la rang de adâncă reflecţie filosofică. Şi asta pentru că în ortodoxie fiecare secol, fiecare an, fiecare zi (aşa cum arată şi calendarul ortodox) este percepută ca un timp al sfinţeniei, menit să lase omului posibilitatea de a-şi „lucra” veşnicia. Astfel a fost religios şi primul mileniu, şi viaţa sub jugul otoman, şi viaţa din timpul războaielor, şi cea de sub cizma bolşevică, şi cea de sub secera şi ciocanul „de catifea” de după 1989, şi tot aşa va fi şi în perspectiva integrării în UE şi NATO şi în finalitatea globalizării. Conştiinţa ortodoxă nu judecă lumea în termeni de apartenenţă economică, politică sau militară, nici în termeni de globalizare informaţională, comunicaţională sau profesională, nu înţelege religia şi viaţa religios-morală ca pe o sumă de acte împlinite corect şi formal, individuale sau colective, duminicale sau pascale. Conştiinţa ortodoxă integrează totul vieţii teandrice, în care Euharistia are rolul central, şi din această perspectivă, orice timp de după Cincizecime a fost unul euharistic. Hristos este acelaşi în toate timpurile şi locurile, şi aşa va fi în veci. Aşa că graba „politică” de a se conforma „vizionarului” Malraux în ce priveşte atitudinea faţă de aspectul religios al vieţii, a tuturor cercurilor şi centrelor de putere din lume, nu face decât să confirme autonomizarea conştiinţei globale în raport cu Dumnezeu, mutarea definitivă în conştiinţele personale a centrului de atracţie şi raportare de la Dumnezeu la om. Iar de aici la demon nu mai e decât un pas.

     De la crearea omului, acesta a fost mereu ţinta atacurilor potrivnicului. Reuşind să-l scoată din grădina Edenului, l-a dus la desfrânarea colectivă pedepsită prin potop. Însă umanitatea a continuat să se „edifice” în mândria de sorginte luciferică la Turnul Babel, ce a avut ca rezultat împrăştierea neamurilor şi amestecarea limbilor, practic împărţirea lumii în etnii cu caracteristici specifice, destinate să conlucreze, fiecare aducând specificitatea sa la realizarea unităţii. De atunci şi până la evenimentele Întrupării, Răstignirii, Morţii, Învierii şi Înălţării Fiului lui Dumnezeu, completate de cel al Rusaliilor ca moment distinct al întemeierii Bisericii, deci şi al modului eclesial de existenţă (ca morală), omenirea a căutat refacerea unităţii antebabilonice, sub diferite forme, toate având însă caracteristica uitării adevăratului Dumnezeu. Imperiile antichităţii, apoi cele ale Evului Mediu de până la Schisma din 1054, au fost modele nereuşite de globalizare. După Marea Schismă, omenirea s-a scindat în două direcţii existenţiale, Răsăritul rămânând într-o percepţie teonomă a lumii şi vieţii, dar incapabil (datorită condiţionărilor economico-politice exterioare)  să-şi depă-şească problemele materiale şi sociale interne, iar Apusul dezvoltând de-a lungul secolelor o cultură a omului, ajunsă dezumanizată în secolul XX, „trâmbiţând” victorios existenţa, la începutul mileniului III, a omului eficient care trăieşte exclusiv pentru producţie şi consum. Modelele internaţionaliste sub forma capitalismului şi imperiilor tehnico-financiare şi sub forma socialismului şi comunismului, au fost experimentate ca posibilităţi de globalizare a lumii, timp de aproape două secole. Eşuarea comunismului era previzibilă, fiindcă presupu-nea anularea violentă a libertăţilor. Ca atare, puterea ocultă, materializată de-a lungul istoriei în diferitele societăţi secrete, începând cu Templierii şi terminând cu masoneria zilelor noastre, cea care a regizat din umbră toată istoria politică şi economică a lumii, este astăzi în pragul de a-şi realiza visul (pe care l-a deturnat de la sensul iniţial comunicat de Dumnezeu patriarhilor), acela de a stăpâni întreaga lume.

Globalizarea vine astfel ca o ultimă etapă istorică, pregătită timp de două milenii şi făcută posibilă de uriaşa evoluţie tehnologică şi informaţională, concretizată în existenţa lumii digitale de azi cu realizarea ei „supremă”- Internet-ul. Anularea libertăţilor tradiţionale, anularea oricărei morale creştine şi practicarea păcatului justificat ca normalitate psiho-somatică, impunerea unor false libertăţi şi ideologii ca şi exercitarea unui control strict, obţinut prin şantaje economico-financiare, vor fi caracteristicile amorale (observabile cu ochiul „creştin”), văzute ale lumii globale. Cea nevăzută va fi antihristică, sub forma anulării prezenţei Dumnezeului celui Viu, Hristos din conştiinţa umană, şi înlocuirea lui cu antihristul.

Astfel, în perspectivă ortodoxă, globalizarea nu e decât o altă faţă a luptei milenare a potrivnicului, a războiului nevăzut de care vorbeşte întreaga literatură patristică. Răspunsul ortodox este simplu: viaţa în Hristos, modul teandric, ca existenţă ce face posibilă actualiza-rea veşniciei Învierii în planul temporalităţii terestre, sub orice fel de condiţionări s-ar afla aceasta. Libertatea în Hristos, singura adevărată, este libertatea pe care o dă morala euharistică, trăită în chip liturgic-eclesial. Astfel, fie că e vorba de un imperiu mondial al tehno-finanţei, sau de existenţă digitalizată până în cele mai intime aspecte, nimic din toate acestea nu pot îngrădi libertatea în Hristos, câştigată prin viaţa înţeleasă şi trăită ca euharistie. Indiferent de apăsarea mică sau mare a constrângerilor de toate felurile, această viaţă este eliberatoare, iar răsplata ei de negrăit. Garanţia acestor adevăruri ne-o dă Însuşi Mântuitorul: „În lume necazuri veţi avea din pricina mea, dar îndrăzniţi, eu am biruit lumea.” (Ioan 16,33), iar confirmarea ne-o dă apostolul neamurilor: „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte.”(Filipeni 4,13)

În acest context, destinul, fie că e vorba de cel personal, familial, etnic sau naţional, va însemna pentru fiecare credincios înţelegerea hristocentrismului său, a tensiunii interne a structurii sale intime către Hristos, până la identificarea cu Acesta. Destinul omului creştin autentic, adică restaurat în Hristos, este parcurgerea drumului de la Chipul lui Dumnezeu care străluceşte luminat de lumina Sfântului Botez, la Asemănarea cu Acesta, dată de trăirea euharistică a fiecărei clipe de viaţă. Acest drum nu se poate parcurge decât în modul teandric de existenţă, aşa cum îl defineşte şi îl trăieşte ortodoxia, şi el reprezintă Cărarea Împărăţiei.           


Această pagină a fost ultima oară modificată
la data de 
TOP
Ultimele noutati din site
Nistea's Page (home)
Meniu:
About us | Traduceri | Poeme | Eseuri
 Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit 
N-writers | Simone Weil | Ileana Mălăncioiu
Mari duhovnici | Media | Legăturile Dvs!

Copyright © 2000-2004, Iulian Nistea.