HOME -> Media -> Crestinism si globalizare (cuprins)

INTRODUCERE

 

             Dincolo de existenţa imediată, în orice timp şi în orice istorie, şi deopotrivă aproape în orice loc al manifestării sale, fiinţa umană a încercat să-şi depăşească condiţionările. Fie că era vorba despre utilitate, autoritate sau tradiţie, omul a simţit mereu acea chemare  lăuntrică de a răspunde imperativelor necondiţionatului  (dat ca dar omului la crearea sa ), care, chiar şi în starea adamică răsuna în conştiinţa sa ca un ecou, ca un glas de clopot ce cheamă la rugăciune, însă biserica nu se vedea, fiind doar intuită ca o posibilitate viitoare. Chipul lui Dumnezeu a fost prezent în natura umană întotdeauna, iar omul, conştient sau nu, a tânjit mereu după regăsirea acestuia. Aşa  a fost posibilă existenţa morală, trăită şi asumată conştient sau inconştient. De-a lungul istoriei, civilizaţiile şi-au avut propriile sisteme de morală, unele foarte bine organizate, altele mai mult bănuite şi trăite ca o inerţie existenţială ancorată în tradiţie, însă nu a existat popor, neam sau civilizaţie care să nu aibă anumite reguli etice. Mai mult sau mai puţin, aceste etici s-au înscris pe coordonate axiologice aproximativ echivalente, în majoritatea cazurilor. Excepţiile, chiar dacă pare greu de crezut, nu fac decât să confirme această teorie. Unitatea valorilor morale este, dincolo de diferitele accentuări şi supralicitări temporale şi locale pe anumite valori, un fapt care nu mai necesită argumentare. Dacă până la Întrupare realizarea valorilor morale în planul imediat al vieţii a fost distorsionată în diferitele momente ale istoriei şi în multitudinea civilizaţiilor, odată cu Întruparea, criteriul unic al moralităţii şi sensul acesteia, din perpectivă creştină (ortodoxă) este Persoana divino-umană  a lui Iisus Hristos. După acest moment de timp, sensul istoriei a devenit evident, şi anume păşirea în Împărăţie. Până la Întrupare oamenii erau chemaţi la participaţie întru Binele absolut mai mult intuit, la o existenţă morală izvorâtă dintr-o anamneză imperfectă a stării paradisiace şi care putea să-i conducă doar până în pragul Împărăţiei, dar fără a conştientiza acest lucru (cu excepţia poporului ales căruia i-a fost revelat), însă după Întrupare, păşirea în Împărăţie este posibilă în mod absolut şi concret, şi accesibilă fiecărei persoane în parte. Existenţa morală în Hristos este posibilă omului ca persoană, ca neam şi ca omenire. Asumarea voită şi liberă a acestei existenţe în Hristos, a crucii, este însă o chestiune care presupune şi persoana şi neamul şi omenirea, şi ea se realizează la nivelul conştiinţei, vizând, prin funcţia unificatoare a acesteia, toate sferele de existenţă a umanului: sfera personală şi cea comunitară: familie, etnie, ecumena. Omul a fost creat pentru a se îndumnezeii, şi odată cu el întraga creaţie.Iar acest lucru se face pornind de la persoană si până la ecumena.

            Într-o perspectivă ortodoxă, aşa s-ar putea defini globalizarea. Este, cred, singurul mod posibil de realizare autentică a acesteia. Termenul însuşi, acest neologism, „globalizare”, în perspectivă ortodoxă nu-şi găseşte sensul. Şi până la urmă acesta nici nu există. Finalitatea eshatologică este ca  „toţi să fie una întru Hristos”, şi doar în acest sens este acceptabilă globalizarea, ca realitate a începutului de mileniu III.

            Se pare însă că lumea de astăzi elimină din propoziţia apostolului tocmai cheia de rezolvare a problemei, cuvintele „întru Hristos”, înlocuindu-le cu cele trei puncte ale incerti-tudinii omeneşti, „toţi să fie una...”, dincolo de care se întrezăreşte o perspectivă sumbră, apocaliptică. Globalizarea, aşa cum o prezintă puterile ce conduc lumea, este o consecinţă firească a dezvoltării societăţii umane şi a nevoilor omului de autodepăşire şi realizare „plenară”. Însă din această ecuaţie, omenirea elimină termenul cel mai important, Hristos, Dumnezeul-Om, înlocuindu-l cu omul, ca dumnezeu al ei. În aceste condiţii viaţa religios-morală nu mai este o necesitate absolută, ci devine opţiune posibilă. Acceptarea sau neacceptarea ei devine dependentă de criterii exterioare omului, şi care chiar atunci când moralitatea minimală existentă în individ îl determină pe acesta spre o viaţă morală bazată pe criterii religioase, ele devin criterii contractuale sau altfel spus, un fel de clauze ale unui presupus contract cu Dumnezeu, de respectarea cărora (din partea lui Dumnezeu) depinde rămânerea omului şi pe „mai departe” în autosuficienţa unei vieţi formal religioase.

            Globalizarea aduce ca argumente o multitudine de aspecte: economice, sociale, umani-tare, de comunicare, de fluidizare a „traficului” ideologic şi aplicare unitară a conceptelor şi teoriilor în toate planurile concrete de desfăşurare a existenţei umane, oferind pentru „liniştirea” conştiinţelor mai conservatoare, de asemenea o multitudine de ideologii flexibile şi perfect adaptabile pe orice tipologie umană, precum şi modele de viaţă confortabilă care să includă şi ideea de Dumnezeu. De la Înviere  încoace, lumea a trecut prin diferite etape de înţelegere şi asumare a Crucii. Însă pe măsură ce se îndepărtează (din punct de vedere temporal) de evenimentele Învierii, Înălţării şi Cincizecimii, această lume e tot mai vulnerabilă la ispitele potrivnicului (sub diferitele materializări ale acestora). Iar de la anul 1054, ritmul desacralizării a fost din ce în ce mai accelerat, culminând cu această epocă post-modernă, care, asimilând veacurile trecute, a fabricat în retortele sale atât argumentele,cât mai ales toate condiţiile necesare realizarii noului Turn Babel: mondializarea.

            Pentru creştin în general şi creştinul ortodox în special (înţelegând aici nu pe cei care oficial aparţin prin botez ortodoxiei, ci pe cei care cu toată fiinţa încearcă să-şi trăiască ortodoxia la modul deplin al vieţii în Hristos) noile condiţii impuse de lumea ce se globalizează nu sunt uşor de acceptat. Şi asta pentru că ele înseamnă alinierea la sisteme de valori care nu de puţine ori sunt opuse valorilor Tradiţiei Ortodoxe. Din aceste motive, implicaţiile globalizării în viaţa religios-morală sunt prezente în mod dureros atât la nivel personal cât şi la nivel comunitar.

            Cu toate acestea, dacă rămânem fideli Tradiţiei şi ţinem cont de adevărul revelat că fiinţa eclesială – Biserica lui Hristos – „porţile iadului nu o vor birui în veci” (Matei 16,18), înseamnă că şi această nouă provocare, globalizarea, poate fi transformată în sens hristocentric, devenind un instrument pus în slujba ţelului final, eshatologic al omenirii. Chiar dacă intenţionalitatea declarată a globalizării este una pur umană, dar de fapt antihristică prin autonomizarea conştiinţelor în raport cu Dumnezeu, ea poate fi transformată în sensul atoateunităţii inţiale, paradisiace. Există posibilitatea de a rămâne în viaţa autentic religios-morală şi de a extinde această viaţă de la nivelul personal la cel comunitar, iar această posibilitate aparţine prin excelenţă modului teandric de existenţă  aşa cum îl defineşte, îl trăieşte şi îl propovăduieşte Teologia Morală a Bisericii Ortodoxe.       

 


Această pagină a fost ultima oară modificată
la data de 
TOP
Ultimele noutati din site
Nistea's Page (home)
Meniu:
About us | Traduceri | Poeme | Eseuri
 Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit 
N-writers | Simone Weil | Ileana Mălăncioiu
Mari duhovnici | Media | Legăturile Dvs!

Copyright © 2000-2004, Iulian Nistea.