PACE CELOR CE VIN — BUCURIE CELOR CE RÃMÂN — BINECUVÂNTARE CELOR CE PLEACÃ



CUPRINS
cuprinsul volumului

În loc de prefaţă: SCRISOARE CĂTRE DUHOVNIC

1. AGRESIUNEA
2. AMĂGIREA
3. CLEVETIREA
4. CUVÂNTUL SCRIS
5. DEPENDENŢA
6. EROTISMUL
7. FURTUL
8. HAOSUL
9. IDENTITĂŢI FALSE
10. JUDECĂTORII
11. LENEVIREA
12. NĂLUCIRILE
13. OCHII
14. PĂCATUL
15. RISCURILE
16. SINGURĂTATEA
17. TIMPUL
18. TRĂDAREA
19. URA
20. VINOVĂŢIA
21. ZARVA

 

MENIU
alte rubrici ale sitului
Ce este nou!
updated
Intrebari si raspunsuri
rubrica noua !
Despre spiritualitatea ortodoxa
Dosare ortodoxe
rubrica noua !
Un prim dosar:
cazul Tanacu
Mari duhovnici
in viata si adormiti
Media ortodoxa
photos - film - audio
analize internet
Traduceri
teologie si duhovnicie
Spiritualitatea ortodoxa
Despre noi
Patericul adnotat
Patericul Egiptean
Eseuri
updated
Mihai Neamtu, Nistea Iulian, Dinu Grigore Mos, Radu Teodorescu, Gheorghe Fedorovici
Simone Weil
1909-1943
Poeme
Jurnal athonit
literatura si duhovnicie
Ileana Malancioiu
poeta
Nistea writers
simbol crestin vechi

INTERACTIV
participarea Dvs
Legaturile Dvs
inscrieti-va situl !
Harta Vizitatorilor
Priviti si lasati un semn pe harta
Forum !
Participati la discutii
My Guestbook
Vizitati si semnati
Cartea de oaspeti

 

Legaturi rapide
situri speciale
Icoane bizantine
icones grecques-byzantines
Intrebari si raspunsuri
spiritualitatea ortodoxa
Calendar ortodox !
2005, sinaxar
vietile sfintilor
Credo.ro
Portal Ortodox
Zambete din pantecele mamei
Ortodocsi din Paris
Orthodoxes à Paris
Biserica Ortodoxa Romana din Paris
Parohia Sfintii Arhangheli
Filocalia.ro
NOU !
Asociatia OrtodoxRoNet
NOU !
OrtRadio
situl emisiunii radio
L'Eglise Orthodoxe aujourd'hui (Paris)
Teognost.ro
Grupul si Editura Teognost
Laurentiu Dumitru
un site de pastoratie
a tinerilor
Echo orthodoxe
blog orthodoxe

 

  www.nistea.com -> Media ortodoxa -> Internet

Cristian Şerban
 

INTERNETUL

Tinerii în faţa provocării

 


3. CLEVETIREA

 

„Cel ce a cunoscut mirosul focului ceresc fuge de adunarea oamenilor ca şi albina de fum.”
Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului

Un el şi o ea stau de vorbă pe Internet. Scenariul este de acum unul clasic. Când am întrebat un distins părinte şi îndrumător spiritual dacă discuţiile lungi pe Internet constituie un păcat, mi s-a răspuns într-un mod ciudat, printr-o întrebare: Poţi oare cu cineva de sex opus, atunci când şi tinereţea îşi spune cuvântul, să vorbeşti ore în şir numai chestiuni duhovniceşti?
Mărturisesc că întrebarea asta m-a pus pe gânduri fie şi pentru că răspunsul, de departe, pare a fi unidirecţional, adică este imposibil ca într-o convorbire lungă şi nefolositoare să nu ajungi şi la păcat şi în special la clevetire. Ori clevetirea asta are nişte surori tare negre, cum ar fi limbuţia, înjurătura, hula, cuvântul deşert, bârfa, defăimarea, judecata aproapelui, nepăsarea, flirtul, zavistia, bancurile, apropourile cu tentă sexuală, râsul nebunesc, cinismul ş.a.
   Păcatele care ni se par nouă mici contribuie decisiv la coborârea sufletelor noastre. Luminat de har, un dumnezeiesc părinte spunea că mare mirare este cum o corabie mare este mişcată încolo şi încoace de o cârmă atât de mică. La fel este şi păcatul pe care îl facem cu limba, când defăimăm, hulim, viclenim sau judecăm, pentru că-l facem cu cel mai mic dintre organele noastre – limba. Un organ mic care poate scufunda lesne corabia cea mare – trupul –, împreună cu sufletul. Prin păcat, le ducem pe ambele spre un sfârşit tenebros.
   Dacă o apă aflată lângă un sat de oameni este tulbure, aduce numai boală, nu are pe maluri pic de vegetaţie şi nu are vietăţi prin ea care să mişune şi să fie spre hrană, nu se vor ruga, oare, mulţi ca acea apă să sece? Aşa este şi cu vorba lungă - e ca o apă tulbure, ce pare de nestăvilit, dar care trebuie stârpită, pentru că nu aduce nici un rod.
   Dacă moara dintr-un sat face zgomot mare într-un an plin de roade, zgomotul acela va fi în urechea sătenilor cea mai plăcută melodie, cântare îngerească. Dar dacă într-un an cu secetă, moara merge în gol, macină în gol doar dintr-un capriciu al stăpânului, zgomotul acela va fi urât de toată suflarea şi mulţi se vor ruga ca mai bine moara să se dărâme decât să le chinuie simţirile.
Clevetirea este ruşinoasă, e apă tulbure, e moară care merge în gol, e căruţă fără piedică ce alunecă la vale.
Clevetirea este plonjon într-o apă vijelioasă, e pact cu ispititorul, rudă bună cu bârfa şi înjurătura.
Nu mi-a luat mult să găsesc peste patru mii de pagini web în limba română dedicate înjurăturilor şi nu mai puţin de douăsprezece mii de site-uri specializate în bârfă.
Cel care ne ispiteşte şi vrea să ne piardă nu este niciodată mulţumit cu puţin. Adică este amarnică înşelare să zici : „Ei da! Am stat şi eu acolo puţin de vorbă!”. Stai de vorbă, dar parcă ai simţi nevoia să vezi şi o poză, parcă ai vrea să auzi şi un cântec pe gustul tău şi, uite aşa, încet te dăruieşti cu totul Internetului! Ce e rău aici? Păi, miroase de departe a ispitire diavolească, şi ca să vă convingeţi că se doreşte acapararea simţurilor noastre cu totul, haideţi să cercetăm câteva noutăţi în materie de IT.
Ca şi cum nu ar fi fost îndeajuns că ne sunt acaparate şi dirijate atâtea simţuri, una dintre cele mai mari firme de echipamente electronice din lume a dat asigurări că s-a conceput tehnologia prin care utilizatorul jocurilor pe calculator şi pe Internet va putea mirosi, gusta şi chiar pipăi lucrurile cu care intră în contact în lumea virtuală. Va fi creat un dispozitiv prin care informaţia va fi transmisă în creier prin ultrasunete, ultrasunete care vor modifica diferite tipare ale zonelor vizate din creier. Mă iertaţi pentru sinceritate, dar nu cumva modificarea asta, cu care se laudă aceşti inovatori de soi, e rudă cu demenţa?
Vorbirea ne este dirijată, timpul ne este dirijat, toate cele cinci simţuri sunt sclave, şi atunci mai putem spune că Internetul este libertate?
Nu am să mă feresc să spun că sfinţii au ştiut dinainte căderea generaţiei lor, dar şi pe cea a generaţiilor viitoare. De aceea cuvintele lor ne mustră şi acum.
Cuvântul deşert[1] este spre pierzanie, clevetirea e păcatul în care se pică aşa de repede că nici nu realizezi când, cum şi de ce l-ai făcut. Un pustnic şi-a periclitat mântuirea, nevorbind nimic ani de zile, dar după ce l-a vizitat un frate mai puţin sporit şi a vorbit despre un om rău, numai atât a zis pustnicul: „Of, of, of!”. La câteva zile, s-a trezit cu îngerul Domnului în chilie: „Frate iubitor al Domnului nostru, m-a trimis Hristos să te întreb despre omul acela, pentru că ai aprobat că e rău, unde să-l băgăm? În iad sau în rai?”. Şi a dispărut îngerul de la faţa lui, lăsându-l pe bătrân în plângere multă.
Aici e tristeţea mare, că unora li se pare că prin vorbă deşartă, bârfă, hulă, defăimare se înalţă pe sine[2]. Prăpastia este fără fund şi singurele leacuri sunt blândeţea, iertarea, milostivirea, dreapta judecată, înfrânarea limbii, paza simţurilor, nesemeţia, smerenia, mustrarea celui ce te provoacă, vorbirea de bine a duşmanilor, iubirea aproapelui.

Să nu zicem că toate acestea sunt utopii, pentru că şi unii dintre sfinţii care frumos împodobesc în icoane bisericile ridicate în numele lui Hristos au avut neveste, dar au iubit cu iubirea cea bună, au avut căderi, dar au venit mereu la cărarea cea bună, au vorbit cu ai lor, dar au ales vorbirea cea bună, au avut supări, boli, ispite şi neputinţe, dar au rămas pe calea cea bună.

 

__________________________________

[1] Vă spun că pentru orice cuvânt deşert,  pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. (Matei 12, 36)

[2] Începutul cuvintelor gurii lui [a nebunului] este prostia, iar sfârşitul graiului lui, nebunie curată. (Ecclesiast 10, 13)