PACE CELOR CE VIN — BUCURIE CELOR CE RÃMÂN — BINECUVÂNTARE CELOR CE PLEACÃ



CUPRINS
cuprinsul volumului

În loc de prefaţă: SCRISOARE CĂTRE DUHOVNIC

1. AGRESIUNEA
2. AMĂGIREA
3. CLEVETIREA
4. CUVÂNTUL SCRIS
5. DEPENDENŢA
6. EROTISMUL
7. FURTUL
8. HAOSUL
9. IDENTITĂŢI FALSE
10. JUDECĂTORII
11. LENEVIREA
12. NĂLUCIRILE
13. OCHII
14. PĂCATUL
15. RISCURILE
16. SINGURĂTATEA
17. TIMPUL
18. TRĂDAREA
19. URA
20. VINOVĂŢIA
21. ZARVA

 

MENIU
alte rubrici ale sitului
Ce este nou!
updated
Intrebari si raspunsuri
rubrica noua !
Despre spiritualitatea ortodoxa
Dosare ortodoxe
rubrica noua !
Un prim dosar:
cazul Tanacu
Mari duhovnici
in viata si adormiti
Media ortodoxa
photos - film - audio
analize internet
Traduceri
teologie si duhovnicie
Spiritualitatea ortodoxa
Despre noi
Patericul adnotat
Patericul Egiptean
Eseuri
updated
Mihai Neamtu, Nistea Iulian, Dinu Grigore Mos, Radu Teodorescu, Gheorghe Fedorovici
Simone Weil
1909-1943
Poeme
Jurnal athonit
literatura si duhovnicie
Ileana Malancioiu
poeta
Nistea writers
simbol crestin vechi

INTERACTIV
participarea Dvs
Legaturile Dvs
inscrieti-va situl !
Harta Vizitatorilor
Priviti si lasati un semn pe harta
Forum !
Participati la discutii
My Guestbook
Vizitati si semnati
Cartea de oaspeti

 

Legaturi rapide
situri speciale
Icoane bizantine
icones grecques-byzantines
Intrebari si raspunsuri
spiritualitatea ortodoxa
Calendar ortodox !
2005, sinaxar
vietile sfintilor
Credo.ro
Portal Ortodox
Zambete din pantecele mamei
Ortodocsi din Paris
Orthodoxes à Paris
Biserica Ortodoxa Romana din Paris
Parohia Sfintii Arhangheli
Filocalia.ro
NOU !
Asociatia OrtodoxRoNet
NOU !
OrtRadio
situl emisiunii radio
L'Eglise Orthodoxe aujourd'hui (Paris)
Teognost.ro
Grupul si Editura Teognost
Laurentiu Dumitru
un site de pastoratie
a tinerilor
Echo orthodoxe
blog orthodoxe

 

  www.nistea.com -> Media ortodoxa -> Internet

Cristian Şerban
 

INTERNETUL

Tinerii în faţa provocării

 


14. PACATUL

 

A vorbi despre păcat unui necredincios este ca şi cum i-ai explica matematici superioare unuia care nu cunoaşte nici cifrele. Totuşi, acest capitol am să-l dedic păcatelor care derivă din folosirea Internetului şi a computerelor, îndrăznind să sper că alţii, conştientizându-le mai bine decât mine, se vor feri de ele cu prevedere şi înţelepciune. În acest demers, pentru că eu sunt un nepriceput, mă voi folosi de o inventariere a păcatelor întocmită de un prolific scriitor bisericesc, părintele Nicodim Măndiţă1.

Cuvintele de hulă, înjurăturile, vorbele prin care asupreşti pe cineva Îl întristează pe Duhul Sfânt. Acesta, care ne-a fost dăruit cu aşa mare bucurie de către Dumnezeu la Sfânta Taină a Botezului, pleacă de la noi. Ori fără pronie dumnezeiască eşti ca un vas care pluteşte în derivă. De-ar fi vasul şi de aur, dacă zace pe fundul oceanului într-un loc în care nu îl poate afla nimeni, nu mai are nici o valoare.

Aşa este şi cu cei care umblă cu vorba rea, cu hula, ponegrirea, bârfa, clevetirea.

Trebuie să recunoaştem că relaţiile pe Internet nu sunt numai lapte şi miere, ba dimpotrivă, unii găsesc un mod de „a se distra” defăimând, batjocorind, vorbind de rău. Clericii sunt persiflaţi, bancurile şi anecdotele sunt la ele acasă.

O altă faptă urâtă este de a uita de Dumnezeu, de Cel Care ne-a făcut. Cum putem să numim pe cineva „Tată”, aşa cum facem când zicem rugăciunea domnească, dacă pe Tatăl nostru cel ceresc Îl ignorăm, nu-I arătăm dragostea care I se cuvine şi respectul cu care Îi suntem datori? E chiar trist să constaţi că unii se dedică în totalitate pasiunilor, apucăturilor, relelor, tabieturilor, fărădelegilor şi nici măcar după ce au făcut păcatul nu-şi amintesc de Dumnezeu. Fără îndoială că vom da socoteală şi pentru administrarea păguboasă a timpului nostru. Căci Dumnezeu, care a sădit urechea, toate le aude. El, care a făcut şi ochiul, toate le vede.

Privitul la obscenităţi, chiar fără a păcătui mai apoi cu trupul, este de asemenea un păcat foarte mare. Priveliştile păcătoase, materialele pornografice, bancurile, jocurile de distracţie îl răpun pe om, oricât s-ar crede de tare în virtute. Cum să faci din trupul tău templu al Duhului Sfânt dacă nu ai fundament, dacă materialul de construcţie sunt pozele nud, dacă rugăciunea ta este râsul nebunesc, dacă în loc să ajuţi un sărac, un năpăstuit, îţi dai banii şi-ţi vinzi sufletul la jocuri?

Mulţi au o aşa temeritate pe Internet, de te şi miri. Obţin cu rapiditate cele ce-şi doresc, ştiu să vorbească în limbajul cifrat al internauţilor, negociază, tratează, schimbă, corup, persiflează, descarcă, informează, dezinformează, captează. Aceştia nu sunt decât nişte „prinţi ai întunericului”. Cei ce caută să placă mult oamenilor, fără să le pese dacă sunt plăcuţi lui Dumnezeu, vor da până la urmă seamă de faptele bune pe care ar fi putut să le facă, dar nu le-au făcut, din trufie, semeţie, mândrie efemeră2.

După păcatul făcut cu pofta şi întinarea ochilor, dacă urmează păcatele trupeşti, atunci te faci precum slujitorii la idoli. Ai curvit, ai preacurvit, te-ai mâniat, ai asuprit, ai râs fără socoteală, ai batjocorit3, ai făcut petreceri deşănţate, ospeţe, beţii îngrozitoare, ai înjurat, ai fumat şi ai cântat melodii curveşti, atunci I-ai întors spatele lui Dumnezeu! Iar acela care îndrăzneşte să-I întoarcă spatele este închinător la idoli.

„Aşa sunt vremurile”, îşi găsesc scuze mulţi. Oamenii se închină astăzi vinului, trupurilor frumoase şi arătoase, cuvintelor obscene, ţigării, calculatorului şi multor altor „semizei” care au băgat atâţia oameni în iad.

Internetul este de asemenea o Mecca – un loc de pelerinaj idolatru – a celor ce vor să-şi vadă ursita. Aici se consultă horoscoape, astrograme, prognoze şi ghicitori. Înveţi aproape totul despre magia albă, magia neagră, descântec, blestem, farmece şi multe alte lucruri care înnegresc sufletul. De prisos să spun că alunecarea spre vrăji, ghicit, farmece şi alte blestemăţii este păcat, căci se vede cu ochiul liber cât prăpăd fac blestemele şi vrăjile, chiar în zilele pe care le traversăm, ca un ecou la cele ce s-au întâmplat cu mii de ani în urmă şi s-au consemnat de autorii insuflaţi de Duhul Sfânt ai Vechiului Testament. Ghicitorii, vrăjitorii şi închinătorii la idoli au sfârşit prost încă din viaţa pământească, cum a fost, de exemplu, la trecerea prin cuţit a proorocilor idolatri în vremea Sfântului Ilie4. De aceea, nu e greu să conchizi că pedeapsa lor va continua şi în veşnicie. Când te închini la fiii gheenei, fermecători, oracole, vrăjitori, eşti asemenea lor şi nu vei şti niciodată când te va ajunge mânia cu dreptate a lui Dumnezeu!

Păcatul este şi mai rău cu cât angrenează mai multe persoane. Mulţi profită de naivitatea, lipsa de experienţă sau maturitate a altora, şi îi împing la păcate. Amăgirea aproapelui, farsa, coruperea, racolarea, punerea ca martor strâmb sunt doar câteva forme diabolice în a-i antrena şi pe alţii în acest dans prin mocirle care este navigatul pe Internet.

Copiii sunt victime sigure ale Internetului pentru că prin acesta găsesc un loc în care fantezia lor debordantă poate să prindă aripi şi contur. Copilul care depăşeşte însă măsura intră pe site-uri ce nu îi sunt permise, fură, stă ore nenumărate în faţa ecranului calculatorului, nu are limite de bun simţ, va deveni necinstitor de părinţi. Neascultarea constituie un păcat grosolan.

La fel cum în boală, necazuri sau în alte tulburări şi necazuri trebuie să fii alături de părinţii tăi, tot aşa trebuie ca în orice moment al vieţii să te faci cinstitor al celor ce ţi-au dat viaţă. Cine alege răzvrătirea Îl provoacă la război pe Dumnezeu, aşa că mai înţeleaptă este ascultarea.

Înşelăciunea pe Internet - prin speculaţii, răpire de averi, furt de parole şi bani - constituie o metodă de a ne necinsti fratele şi a ne arăta neiubitori şi nemiloşi. Dacă grăirea de rău a fratelui este considerată ucidere, cum oare să fie considerată răpirea averii celui de lângă tine?

Banii pe care i-ai câştigat on-line la jocuri de noroc gen Casino sau la mai ştiu eu ce întreceri păcătoase sunt bani câştigaţi cu vicleşug şi vei fi certat că, în loc să nădăjduieşti în pronia dumnezeiască, te-ai încrezut în noroc, sorţ sau întâmplare. Cu banii aceştia, chiar biserici de vei ridica, nu vei fi sigur că ai un loc acolo unde pururea petrec sfinţii - în împărăţia cea veşnică.

De nu ai ascultat de părinţii care te-au învăţat de bine, de nu ai ascultat de glasul conştiinţei care este sădit în fiecare om, de nu ai oprit la timp nelegiuirile care ţi se propun la tot pasul pe Internet, te vei face fiu al neascultării5 şi vei răspunde pentru schimbarea destinului tău în rău, căci Dumnezeu nu a făcut sfinţi dintre răzvrătiţi, mândri şi neascultători, ci dintre cei smeriţi, umili şi ascultători. Şi răzvrătiţii nu au ajuns la sfinţenie decât după ce s-au pocăit cu zdrobire de inimă.

Ţi se poate întâmpla ca, fiind lucrător în domeniu, să accesezi din întâmplare şi un site vătămător. Unii poate să fi greşit o dată, de două ori, de şapte ori. Să nu uităm că Dumnezeu este bun şi îndurător. Una este când ţi-ai întinat privirea cu scene imorale, nuduri şi blestemăţii o dată, alta este când faci din accesarea unor site-uri nesănătoase patimă. Vei răspunde pentru aţâţarea de unul singur a poftelor dintre cele mai josnice şi vei fi făcut de ocară şi de ruşine de multe dintre animalele care nu au aceste instincte grosolane. Chiar şi seminudul, pe care îl afişează unele femei în discuţii pe chat, arătându-se în faţa unei minuscule camere de vederi cu părţi intime, la vedere, poate fi considerat pornografie. Tot ceea ce serveşte desfrânării este păcat. Păcatul repetat este întărâtarea mâniei lui Dumnezeu, care este bun, dar este şi drept.

Răsfoirea revistelor erotice, privitul pe furiş în camere video care spionează pe la toalete, folosirea unor obiecte care sugerează sau amintesc de împreunare, apropoul sexual, propunerile indecente nu sunt fapte care să poată fi trecute cu vederea de Dumnezeu. Mai ales pe Internet se face un amestec sodomo-gomorist de relaţii dubioase, adulterine sau incestuoase, fără precedent.

Rare sunt cazurile în care pe Internet iau legătura rudele separate de o mare distanţă sau în care soţii îşi arată dragostea atunci când sunt departe unul de celălalt. În rest, multe dintre relaţii sunt unele „vinovate”.

Nu cu multă vreme în urmă a făcut vâlvă cazul unei adolescente din America în vârstă de 13 ani care a plecat de la părinţi, fără să le dea de veste, ca să se mărite cu „iubitul ei” de pe Internet, un marinar cu peste douăzeci de ani mai în vârstă. Unii oameni de-abia rabdă să audă sau să vadă astfel de lucruri, dar Dumnezeu, care este reversul păcatului, ce atitudine să aibă?

Privitul feţei străine cu gânduri necurate, cu aprinderea poftei, sunt pagubă pentru suflet şi la fel cum „un cariu” mic strică o mobilă mare, la fel se vor surpa şi cele din care suntem alcătuiţi noi, oamenii.

Sminteala - păcatul la care îi îndemnăm pe alţii - este de asemenea o faptă de ruşine, căci dacă te simţi în cădere, prietene, de ce oare vrei să mai cadă şi alţii? Nu ţi-e ţie destul că Îl mânii pe Dumnezeu, vrei să te faci în toate călcător de cele sfinte?! Mântuitorul ne-a dat o pildă nemaipomenită, spunându-ne că cine îl va sminti pe cel mai mic, acel lucru îi va fi spre piere. Cine să fie cel mai mic? Cel scund? Sluga? Cel mai mic este cel pe care tu îl consideri mai păcătos ca tine şi ţi se pare că dacă l-ai sfătuit să facă păcat nu ai făcut nimic rău, căci tot este păcătos. Lumea, când vede un om rănit, degrabă se porneşte şi se strânge să-i dea ajutor; îl pansează, îl duc la spital. Nu se strânge ca să-l omoare. Păcatul pe care cineva l-a făcut cu sfătuire este jumătate al celui care a dat sfatul.

Răpirea sufletelor care intră în alcătuirea Bisericii Ortodoxe este un păcat greu. Şi aceasta se face prin îndemnarea aproapelui la păcat, la orgii, la ospeţe deşănţate, la jocuri de noroc, la curvie, la purtarea unor haine indecente, la furt şi la alte blestemăţii atât de la îndemână pe Internet.

E datoria ta de creştin ca atunci când cineva stă pe lângă tine şi vorbeşte pe cineva de rău sau ţi-a cerut părerea, într-o corespondenţă prin e-mail, despre cineva care poate fi uşor bârfit să mustri, nu să taci, nici să aprobi, nici nimic! Ori lauzi persoana care intră în vizorul clevetitorului, ori mustri cu blândeţe acolo unde vezi că stă să înflorească păcatul.

Minciuna, pâra, fanteziile bolnăvicioase, şiretenia, linguşirea, vorba cu dulceaţă spre a obţine desfrânarea, nesinceritatea, folosirea vorbelor cu două sensuri, aluziile sexuale, făgăduinţele nerespectate, nestatornicia sunt de asemenea fiice spurcate ale patimii multora dintre cei care iubesc această înşelătoare armă de distrugere care este Internetul.

Nu poate nimeni să numere câte cuvinte s-au rostit sau se vor rosti de acum încolo pe Internet, pentru că mult mai uşor ar fi să numeri fire de nisip pe o plajă. Asta este o certitudine. Dar la fel de mare certitudine este că nu toate cuvintele ce se rostesc servesc dreptăţii, adevărului şi iubirii cuviincioase, ci mai degrabă sunt cuvinte care ne grăbesc căderea, ba mai mult, ne-o parafează, ne-o ştampilează.

Am arătat cu câteva capitole în urmă că tehnica actuală permite stocarea cuvintelor noastre, dar, mai presus de asta, dacă Dumnezeu vrea, cuvântul pe care l-ai rostit este veşnic şi, după caz, aduce bucuria veşnică sau căderea definitivă.

Ignorarea poruncilor din Sfânta Scriptură este iar o mare durere a noastră, a tuturor. Ni se pare nouă că nu avem nevoie de Lege. Ba mai mult, spunem şi despre legile omeneşti că sunt făcute ca să fie încălcate. Vigilenţa unei instanţe omeneşti poate fi păcălită, dar instanţa dumnezeiască nu va greşi în vecii vecilor. Faptele noastre ne sunt martori nemincinoşi. A nu-L iubi pe Dumnezeu, a te închina la idoli, a pune cuvântul rău în dreptul celor sfinte, a nu merge la biserică, indiferenţa faţă de părinţi, ura faţă de aproapele, patima desfrânării, furtul, mărturia strâmbă, pofta asupra celor ce nu sunt ale tale nu sunt oare lucruri care se întâlnesc şi care din nefericire sunt din ce mai prezente în viaţa noastră? Ba unii glumesc, îi defaimă pe clerici şi hulesc chiar persoanele Sfintei Treimi. Amar le va fi acestora, căci, făcând aceasta, glumesc cu locul lor în veşnicia bucuriei sau în cea a iadului. Glumind, persiflând, satirizând Legea sau cele dumnezeieşti, nu vei şti nici pe patul de moarte şi nici făcând mii de fapte bune dacă vei avea o soartă bună la despărţirea sufletului de trup. De ce? Pentru că ţi-a plăcut gluma şi toată viaţa te-ai plimbat de bună voie între rai şi iad fără să-ţi pese. Pe scurt, ai lucrat la doi stăpâni.

O parte bună a Internetului este aceea că poate cu viteze uimitoare să strângă bani pentru nevoiaşi, sinistraţi, oameni aflaţi în nevoie, care au nevoie de sprijin sau de o operaţie costisitoare. Să facem milostenie şi să ajutăm fără să ne uităm că e de alt neam, de altă etnie, păcătos sau nepăcătos! Adevărata dragoste de oameni este când îţi rupi de la gură. Salut această tehnică de a ajuta oamenii într-un mod rapid şi eficient, dar nu pot să nu semnalez şi faptul că există o mulţime de şarlatani care se folosesc de o astfel de oportunitate; recent a fost făcut public un caz în care o familie solicita pe Internet 11 milioane de dolari pentru o operaţie de cord necesară fiului lor, fiu care nu exista.

De aceea este bine să ai credinţă şi dragoste către Sfânta Treime, pentru că vei şti întotdeauna ce este bine să faci şi ce nu! Dumnezeu este sfatul cel bun şi cel înţelept. Dacă eşti nehotărât asupra unui lucru important, Îl poţi întreba pe Dumnezeu ce e bine să faci. Dacă te crezi nevrednic să afli un răspuns de la Creator, întreabă-ţi preotul duhovnic. Dacă nu poţi ajunge la el, întreabă-ţi conştiinţa. Dacă nici conştiinţa nu-ţi dă răspunsul, întreabă-ţi inima. Undeva trebuie să fie răspunsul dacă ai credinţă!

Şi nu te mira că, dacă răspunsul te frământă, Dumnezeu ţi-l trimite. Inima ta, conştiinţa, sfatul luminat al preotului sunt toate glasul lui Dumnezeu, pe care, în vâltoarea asta cotidiană, uităm cu neruşinare să îl ascultăm, punând, cum spuneam şi mai devreme, scuza înaintea păcatului.

Iscoditul, spionajul, voyeurismul, furtul de parole, spargerea unor bănci de credite, folosirea unor identităţi false, violarea intimităţii şi a confidenţialităţii sunt practici obişnuite ale internauţilor. Toate acestea poartă ştampila păcatului greu.

Forţele răului se lasă învinse şi-şi recunosc neputinţa în faţa lui Dumnezeu (ex. legiunea de demoni a cerut permisiunea să intre în turma de porci), noi însă, prin vicleniile noastre, ne facem mai răi decât necuraţii. Când înşeli, furi, spionezi, pofteşti ce nu este al tău, păcătuieşti întreit, pentru că uiţi de Dumnezeu, de aproapele şi de tine însuţi.

Unii pe Internet se numesc amanţi, gigolo sau fante. Un nume reprezintă o sentinţă. Singularitatea trufaşă, ciudăţenia, emfaza, vorba batjocoritoare sunt lucruri pe care lumea le urăşte. Mulţi dintre aceşti ciudaţi şi trufaşi amanţi sau desfrânate sunt urâţi de societate, îndepărtaţi, alungaţi, chiar pedepsiţi de lege. Aşa stând lucrurile, cum ar putea aceştia să cugete măcar o secundă că Îi pot fi dragi lui Dumnezeu? Taina dragostei dintre Dumnezeu şi om nu o ştie nimeni, căci Hristos este Cel care a scăpat-o de la moarte pe desfrânata ce trebuia omorâtă cu pietre. Nu trebuie însă să ne culcăm pe o ureche.

Încrederea exagerată în mila lui Dumnezeu după ce am păcătuit îndelung constituie ea însăşi un păcat. În definitiv, a te prostitua înseamnă a te îndulci faţă de oameni şi a te împietri faţă de Dumnezeu.

Unii dintre cei de pe Internet se dau deştepţi, savanţi, atoateştiutori, dau sfaturi, consiliază, mediază. Tot pe Internet poţi procura o diplomă universitară pe care unii se chinuie să o obţină după mulţi ani de studii şi cu mari greutăţi. Prin urmare, se crede că omul îşi poate procura deşteptăciune, inteligenţă sau chiar grade universitare.

Dintr-o dată, cel care primeşte o astfel de diplomă devine mai trufaş, mai semeţ, pentru că i se pare de acum că este cineva. A te socoti peste ceilalţi cu deşteptăciunea şi a grăi deşertăciuni, a vâna umbre, aşa cum fac vânătorii de diplome, grade şi titluri sunt lucruri de care ar trebui, ca oameni, în primul rând, să ne ruşinăm. Neputinţele omului ies la iveală aşa cum se separă untdelemnul de apă. Sinceritatea faţă de oameni este o virtute, sinceritatea în relaţia cu Dumnezeu este deja rugăciune.

L-aţi văzut cumva pe Mântuitorul împodobindu-Se cu titluri, glorie şi slavă lumească? Nicidecum! Ba chiar îi admonesta pe cei care aveau intenţia să-L linguşească. Le spunea: Pentru ce Mă numeşti Rabi?, sau Pentru ce-Mi zici Învăţătorule bun?6

Gloria lumească doboară slava cerească. Nu alerga după mărire, ca să nu fii coborât, ci aleargă după smerenie, după a fi cel mai mic, care slujeşte tuturor, ca să urci continuu7.

Mândria, îmbrăcarea cu slavă deşartă se face după moda lumii noi, cu o aşa zisă adaptare la cerinţele vremii. Dar mândria e mai veche în statul de plată ca păcat decât oricare alt păcat. Căci din mândrie o parte din îngerii lui Dumnezeu s-au făcut de bunăvoie întunecaţi. Din mândrie au căzut Adam şi Eva. Mândria este înainte-mergătoarea desfrâului.

Foamea de bani e vecină cu foamea de glorie, şi e la fel de dăunătoare. Dorind mai mulţi bani, este posibil să-i obţii, dar trebuie să faci distincţia că dacă până într-un punct ai fost deasupra, adică tu ai cheltuit banii, peste o vreme rolurile se vor inversa şi banii te vor cheltui pe tine.

De am avea credinţa şi părerea de rău a tâlharului de pe cruce, am dori ca singurul lucru pe care să-l putem „fura” să fie mântuirea, aşa cum a făcut-o acela, strigând cu pocăinţă. De ar fi mântuirea, când vine vorba de agoniseli, singura noastră dorinţă, mult I-am plăcea lui Dumnezeu! Dar noi continuăm să fim lacomi de averi, zgârciţi. Facem garduri înalte la curţi şi punem câini mari să le păzească, suntem nemilostivi şi neîndurători. Goana după avuţii pe Internet este una nebună şi o realitate care are suport. Furtul este şi el ceva obişnuit .

Poate sunt unii care după ce fură, înşală sau tâlhăresc vin la căinţa cea adevărată şi varsă o lacrimă pentru păcatul lor. Nu ştim multe despre mântuirea acestora, dar ştim că dacă eşti sluga Internetului şi vrei să petreci şi cu Dumnezeu, acest lucru nu este posibil pentru că este slujire la doi stăpâni. Doi stăpâni rar sunt la fel, şi pentru o faptă rea chiar de unul îţi va da iertarea, celălalt te va bate.

Înjurătura, folosirea vorbelor spurcate, glumele curveşti, drăcuitul sunt un mod de a da tribut necuratului, un fel de „rugăciune a păcătosului”. La această formă de tribut ţi se răspunde cu aceleaşi cuvinte, dacă nu chiar cu unele mai violente, sau poţi fi chiar bătut. La rugăciunea cea bună, cea în Duh şi adevăr, Dumnezeu nu va ezita să coboare daruri mari peste cel care se roagă cu credinţă.

Necuraţii au lăcaşuri de închinare din cele mai vechi timpuri. În Biserica în care Cap este Hristos, avem fumul cel bun – arderile de tămâie; vorbirea cea bună – rugăciunea; Sfânta Liturghie cu vinul cel bun – Sfânta Împărtăşanie. La lăcaşul întunecaţilor, care este cârciuma, avem de asemenea fum, vorbă şi vin. În orice cârciumă avem fumul păcătoaselor ţigări, vorbirea cea rea - clevetirea - şi vinul cel ucigător. În general, ce este fără măsură este dăunător.

Cârciuma este doar un locaş „de închinare”, dar Internetul este un adevărat templu, care uneşte multe rele, este capişte idolească.

Căci spune-mi, în timp ce-ţi satisfaci instinctele de tot felul, nu cumva, liber simţindu-te, poţi să ai cu tine şi cârciuma? Sigur că utilizatorul calculatorului poate şi fuma, desfrâna şi consuma alcool sau chiar substanţe interzise, chiar acolo, în faţa ecranului.

Corespondenţa cu scopul desfrânării este un păcat pentru multe motive. Unul ar fi că se strică de obicei căminele şi familiile. Văzând pe cineva mai arătos pe Internet şi mai dornic de desfrânare, nu cumva ţi se va părea că nu te împaci bine cu partenerul de viaţă? Nu cumva se vor aţâţa în tine poftele josnice? Până la adulter mai rămâne un pas. Violurile, raporturile sexuale cu minori, sodomia, gomoria şi alte rele, care sunt păcate de moarte, pot pleca de la o banală şi aparent nevinovată corespondenţă.

Nesocotirea sfatului cel bun dat de părinţi sau de sfintele feţe ale Bisericii reprezintă de asemenea un mare prilej de cădere. Cine ascultă de clerici, de ierarhi, ascultă de Dumnezeu, şi nu o spun eu, ci o spune Sfântul Ignatie, cel care a sfârşit ca martir al lui Hristos, mâncat de fiare, într-o arenă de circ. (Aşa mare dăruire a avut Sfântul Ignatie când s-a dus la moarte pentru credinţa în Hristos, încât i-a rugat pe ai săi: „Fraţilor, lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor!”)

În vâltoarea acesta a păcatelor la care ne invită Internetul moare orice fel de ascultare de sine, de părinţi, de Dumnezeu. Cum să speri că un astfel de om necumpătat în plăceri şi ispite on-line poate fi cumpătat şi cu bunăcuviinţă când vine vorba de mâncare sau băutură? Cum să vorbeşti cu un asemenea om despre post şi semnificaţia lui?

Se poate spune că Internetul în mod voit „accesează” şi alte păcate complementare spre căderea definitivă, căci am spus că cei din întuneric se mulţumesc şi cu o cădere mică, dar căderea definitivă le este cel mai mult pe plac. Cineva cu o violenţă verbală evidentă s-a răstit la un credincios spunând că el a citit Sfânta Scriptură şi că nu a văzut acolo nimic scris despre post. Acesta i-a indicat să mai citească o dată capitolul acela, foarte bogat în învăţăminte, cu vindecarea copilului lunatic, şi şi-a văzut de drum.

La o cercetare fugară am descoperit în dumnezeiasca Scriptură cuvântul „post” de peste 60 de ori. Nu mulţimea argumentelor dă tăria unui concept, ci apropierea lor de judecăţile lui Dumnezeu, care nu sunt ca judecăţile oamenilor. Post înseamnă să te fereşti a face rău. Post înseamnă să te fereşti a-ţi face rău. Post înseamnă să te fereşti a alunga pronia divină prin păcate.

Dacă un om stă trei zile în faţa calculatorului fără să mănânce şi să bea, i se va lua asta în consideraţie ca faptă mare în faţa lui Dumnezeu? Se va considera post negru?

Să fim serioşi! Dragostea pe care I-o arătăm lui Dumnezeu nu constă, neapărat, în ferirea de bucate, ci în ferirea de păcate, cum frumos zicea Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.

Creştinii buni au postul, rugăciunea şi milostenia. Cei care folosesc Internetul au furtul din calculatoare străine, chatul şi uitarea de Dumnezeu.

Mai apoi, sunt păcate cu ţinerea de minte a răului. Săritul la ceartă, harţa, mustrarea fără dreptate, mânia, ocara, înjurătura.

Acestea sunt păcate frecvente ale internauţilor, dar şi ale altor oameni ce încalcă porunca de a iubi aproapele.

Alţii sunt mândri că au un copil care învaţă rapid tainele calculatorului şi ale Internetului, dar, mai încolo, aceiaşi părinţi se vor plânge că au neînţelegeri cu copiii lor. Râvna fără socoteală, statul pe scaun în faţa monitoarelor de calculator ore nenumărate constituie de asemenea un motiv de reflecţie.

Ce să mai zic de faptul că unii dintre împătimiţi, stând cu mintea doar la plăcerile Internetului, uită de rugăciune, de folosul ei, de darurile mari pe care şi le ia creştinul la Sfânta Liturghie (citeşte pentru edificare Explicarea Sfintei Liturghii de părintele Nicodim Măndiţă). Mai uită de aprins candela, de făcut cruce, de făcut pravila. Deja mă duc spre lucruri înalte şi trebuie să mă opresc o clipă ca să constat că Internetul şi trăirea creştină sunt diferite ca noaptea de zi.

Tot din neglijenţă uităm să facem rugăciuni pentru cei ce au plecat din viaţa asta, să dăm pomelnice, să facem parastase.

Când faci asta, uiţi de faptul că viaţa nu se termină aici, şi te împotriveşti vorbelor lui Hristos, care în repetate rânduri a propovăduit despre Împărăţia Cerurilor.

Cine nu crede în Înviere nu crede nici în Împărăţia Cerurilor şi automat nu crede nici în Fiul lui Dumnezeu, care Şi-a dat trupul spre moarte pentru noi, oamenii, şi pentru iertarea păcatelor noastre.

Păcatele cu cuvântul, cu sfatul rău, cu învoiala spre păcate, întărâtarea altora, vorba rea, nemângâierea celor în suferinţă nu sunt lucruri străine „navigatorilor” pe Internet.

Trebuie să ne facem bine înţeleşi: toate păcatele expuse aici sunt prezente nu numai la marea majoritate a celor care folosesc Internetul sau calculatoarele. Aceste păcate pot fi făcute la fel de uşor şi de cei care nu deţin un calculator. Însă Internetul este o rampă mai rapidă către păcat prin viteza cu care circulă informaţia, prin „Babilonul” pe care îl reprezintă, prin site-urile îmbietoare, prin dependenţa pe care o creează, de aceea m-am văzut nevoit să dezbat acest subiect mai pe larg.

Sunt convins că Internetul prezintă şi folos pentru mulţi şi că sunt, printre noi, oameni care rezistă tuturor acestor tentaţii cu miros de iad. Sunt convins că sunt puţini aceia care rezistă tentaţiilor babiloniene şi, la polul opus, chiar şi statistic, se constată creşterea numărului dependenţilor de această nouă cetate „sodomo-gomoristă” care este Internetul.

 

__________________________________

1 Protos. Nicodim Măndiţă, Îndreptar de Spovedanie, Editura Agapis, 2001, Bucureşti, pp. 14-51.

2 Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu face, păcat are. (Iacov 4, 17)

3 Gândul celui nebun nu este decât păcat, batjocoritorul este urgia oamenilor. (Pilde 24, 9)

4 Prindeţi pe proorocii lui Baal, ca să nu scape niciunul dintre ei! Şi i-au prins şi s-a dus Ilie la pârâul Chişonului şi i-a junghiat acolo. (III Regi 18, 40)

5 …închinarea la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. (Coloseni 3, 6)

6 Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. (Marcu 10, 18)

7 Care va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor. (Marcu 10, 44)