I. O IMAGINE GENERALĂ  ASUPRA INTERNETULUI

 

 

 

Este de ajuns a arunca doar o scurtă privire asupra acestui început de mileniu pentru a observa rolul din ce în ce mai mare pe care îl deţine informaţia (este foarte cunoscută expresia "A cunoaşte înseamnă a fi puternic"), mass-media şi, implicit, relativ noua tehnologie a Internetului. Mulţi dintre noi au auzit şi aud tot mai mult despre această nouă tehnologie iar veştile "trâmbiţate" acum la început de drum sunt în mare parte pline de optimism şi speranţă. Ce putem spune cu siguranţă este că odată integrat în vieţile noastre Internetul nu va mai dispărea. Dimpotrivă, locul deţinut de el în viaţa societăţii noastre va creşte, şi aceasta deoarece el promite să înlocuiască o bună gamă de activităţi umane. Începând cu ultima decadă a secolului trecut, când Internetul a început să devină tot mai popular, el s-a transformat într-o tehnologie care să preia, transforme şi redea întreaga cultură. Astfel, monitorul calculatorului a început să înlocuiască ecranul cinematografului şi al televizorului, peretele galeriilor de artă, biblioteca şi cartea, manualele şcolare etc. Întreaga cultură trecută şi prezentă a ajuns să fie "computerizată", filtrată prin computer. Oamenii au început să creeze artă, să se joace, să vizioneze filme, să asculte muzică, să contabilizeze actele de firmă etc. folosindu-se tot mai mult de computer. Când Internetul şi-a făcut intrarea în vieţile oamenilor şi computerele au fost legate între ele activităţile sau extins la comunicare, comerţ electronic (e-comerce) sau jocuri în reţea. S-au format şi noi forme culturale precum jocurile de calculator dar s-a impus şi o redefinire a formelor culturale deja existente (de pildă, fotografia şi cinematograful). Internetul, mediul viitorului, va schimba viaţa omului la toate nivelurile ei, şi, după cum spune Michael Dertouzos, "va schimba modul nostru de lucru şi de joacă, dar mai important, va modifica aspecte profunde ale vieţii noastre şi ale umanităţii: cum privim îngrijirile de sănătate, cum învaţă copiii noştri, cum rămân vârstnicii integraţi în societate, cum îşi conduc guvernele afacerile, cum îşi păstrează grupurile etnice moştenirea, ale cui voci se aud, chiar şi cum se formează naţiunile. Va aduce şi provocări serioase: cei săraci s-ar putea să devină mai săraci şi mai bolnavi, infractori şi companii de asigurări şi funcţionari ne pot invada conturile din bănci, dosarele medicale şi corespondenţa personală.(...) Majoritatea lumii nici nu îşi dă seama că un val uriaş se îndreaptă spre ea."[1]

Michael Dertouzos[2] a înşirat aici doar câteva aspecte ale schimbărilor aduse de tehnologia informaţională a Internetului. Aruncând însă o lumină asupra influenţelor pe care le are utilizarea – navigarea - Internetului asupra omului ca fiinţă personală şi religios-morală vom vedea că apar şi alte mari semne de întrebare precum: ce influenţă are Internetul asupra modului în care obţinem, schimbăm şi transmitem cunoştinţe? putem vorbi de o întâlnire reală între oameni în lumea virtuală a Internetului? sau se poate vorbi de o viaţă morală în lumea virtuală sau toţi vor face ceea ce vor crede că este bine în ochii lor? etc. Acestea, şi multe alte întrebări care se vor pune urmăresc o lămurire a dilemei pe care o poate avea creştinul ortodox care urmăreşte mântuirea sa şi este confruntat cu influenţele pe care le are Internetul asupra vieţii sale, el aflându-se în postura de a utiliza această tehnologie care deja este constitutivă vieţii în societatea actuală. Se impune, aşadar, definirea noii tehnologii şi indicarea unei raportări la ea sănătoasă din punct de vedere moral.

 

  I.1. O imagine tehnică asupra Internetului

 

Câteva scurte precizări tehnice sunt necesare, în deosebi pentru cei care încă nu au utilizat Internetul sau cei care l-au utilizat deja dar fără a cunoaşte modul lui de funcţionare. Şi poate vor fi descoperite şi anumite adevăruri tehnice care relevă ceva despre modul în care acest complex tehnologic interacţionează cu utilizatorii lui influenţându-i.

Internetul este o super-reţea compusă din alte mii de reţele care sunt alcătuite din milioane de calculatoare răspândite pe întreg pământul. Este imaginea unei reţea de reţele sau a unei plase de păianjen uriaşe. Rezultatul conectării acestor milioane de calculatoare este acela că ele sunt capabile să schimbe între ele informaţie într-un mod din ce în ce mai rapid şi în cantităţi din ce în ce mai mari. Internetul apare astfel ca un mijloc de difuzare mondială a informaţiei, a cărei valoare şi importanţă creşte tot mai mult. O altă comparaţie este cea făcută între Internet şi reţeaua de drumuri a lumii, rezultând imaginea magistralei informaţionale. Aşa cum dintr-o autostradă care asigură un trafic masiv se desprind o mulţime de alte drumuri care distribuie porţiuni din trafic către zonele învecinate, la fel şi din liniile principale de comunicaţie ale Internetului -numite "coloana vertebrală" a lui- se desprind linii de comunicaţie către reţelele locale. Privind din punctul de vedere al utilizatorului, când te-ai conectat la Internet calculatorul tău devine o extensie a ceea ce apare ca un calculator gigant cu ramuri pretutindeni în lume. De fapt, calculatorul tău "comunică" simultan cu un alt calculator sau cu milioane de calculatoare din lume.

Calculatoarele sunt conectate între ele pentru a trimite şi primi date sau informaţii. Texte, sunete (voci sau muzică), imagini (mobile şi fixe) comenzi către un alt calculator - toate aceste tipuri de informaţie pot fi transmise prin reţeaua de calculatoare. Internetul poate fi astfel o uriaşă bibliotecă, un instrument de corespondenţă rapid, un nou mediu de publicare, un cinematograf etc.Un prim "pilon" -cum îl numeşte Michael Dertouzos- al acestei lumi creată prin interconectarea a milioane de calculatoare este acela al reprezentării tuturor acestor informaţii sub formă de numere. Când, de exemplu, -explică Michael Dertouzos- tastezi calculatorului tău comanda "Cum este vremea în Hong Kong?" el va converti această comandă-text (ea poate fi şi vocală) într-o listă de numere. Calculatorul, recunoscând forma acestor numere ca o întrebare despre vreme, lansează o comandă "obţine vremea la Hong Kong" reprezentată de o listă diferită de numere despre care s-a spus că este pe înţelesul unei anumite maşini din Hong Kong. Maşina din Hong Kong primeşte numerele, descifrează întrebarea şi transmite prognoza meteo calculatorului tău. Toţi aceşti paşi doar par a fi complecşi. Calculatorul reprezintă printr-un anumit număr fiecare literă a alfabetului, fiecare cifră, semn de punctuaţie sau simbol. Partea de text din prognoză, care în exemplul dat de Michael Dertouzos constă din 51 de simboluri, se reprezintă uşor printr-o listă de 51 de numere. Şi imaginile şi sunetele şi celelalte tipuri de informaţie tot prin numere sunt reprezentate. Lucrurile mai complexe sunt reprezentate prin secvenţe de liste de numere.

Cele care transformă informaţia sunt programele software. "Programele de calculator -spune profesorul de la MIT- sunt ca reţelele; ele sunt constituite din instrucţiuni care spun calculatorului ce numere să considere, cum să le modifice şi unde să le înmagazineze. Ceea ce este fascinant aici este faptul că, deoarece programele de calculator sunt scrise cu caractere şi simboluri şi ele la rândul lor sunt reprezentate prin numere care corespund acestor simboluri. Aceasta înseamnă că programele pot lucra asupra altor programe pentru a le modifica. Aşa ceva se întâmplă în cazul unui program pentru jocul de şah care se modifică şi învaţă din mutări, din victoriile şi din pierderile adversarilor. "[3]

Dar numerele sunt reprezentate de calculatoare doar prin două cifre:1 şi 0. Spre deosebire de oameni care au zece degete (şi de aceea folosim numere de la 0 la 9) şi două mâini, calculatoarele au numai două degete pentru milioane de "mâini". În timp ce noi numărăm 1,2,3,4,5, ele numără 0,1,10,11,100,101.[4] Această cea mai mică reprezentare indivizibilă a informaţiei, acest număr care este fie 0 fie 1 se numeşte "bit". Calculatorul utilizează această reprezentare binară deoarece este constituit din sute de milioane de tranzistoare minuscule -acestea fiind dispozitive miniaturizate care acţionează ca un comutator care fie este închis şi lasă să treacă curentul electric, fie este deschis blocând trecerea lui. Deoarece un comutator poate fi numai închis sau deschis el poate reprezenta numai unul din două numere: 1 sau 0. Aceste comutatoare sunt mâinile cu două degete care fac calculele maşinii. Computerele de azi sunt construite cu cipuri -mici bucăţi de siliciu- pe suprafaţa cărora sunt imprimate milioane de tranzistoare interconectate. Astfel, în fiecare moment un singur cip poate reprezenta mai multe milioane de 1 sau 0. Toate cipurile care conţin numerele cu care lucrează un calculator la un moment dat sunt numite "memorie principală" (RAM) care este rapidă dar uită - când calculatorul este deconectat de la sursa de energie ea se pierde. De aceea calculatoarele au şi o "memorie auxiliară" (hard-disk) care păstrează numerele chiar şi când calculatorul nu este conectat la reţeaua electrică. Memoria este utilizată şi pentru stocarea programelor care spun maşinii cum să prelucreze informaţia primită. Modul în care calculatoarele prelucrează informaţia îl putem acum înţelege mai uşor: ele o fac manipulând matematic (algoritmic) aceste cifre: 1 şi 0. "Fiecare calculator -explică Michael Dretouzos- are unul sau mai multe procesoare. Ele sunt lucrătorii care prelucrează informaţia -cipuri care execută instrucţiunile date de programele software. Un procesor execută fiecare instrucţiune prin deplasarea biţilor 1 şi 0, mutând biţii din tranzistoare dintr-o parte într-alta a memoriei, testând noii biţi pentru a vedea dacă sunt 1 şi 0, efectuând operaţii aritmetice pe grupuri de biţi şi executând o grămadă de alte operaţii cu 1 şi 0 care în serie nu sunt nici importante şi nici interesante."[5]

Din cele amintite vedem că informaţia devine tot mai importantă. Mihaela Constantinescu remarcă: "Informaţia reprezintă atât un mijloc de producţie cât şi o valoare de schimb care poate fi acumulată şi stocată ca bogăţie virtuală şi capital cultural (...); ea este o valută liber convertibilă între ordini materiale şi simbolice şi repozitorii ale valorii. Corpuri şi bunuri, precum şi imagini, bani şi alte simboluri devin interşanjabile, o dată ce au fost programate şi procesate, reproduse ca abstracţiuni digitale."[6]  Când vorbim despre reţele de calculatoare (două sau mai multe calculatoare conectate) şi mai ales despre uriaşa reţea care este cea despre care vorbim, informaţia devine şi mai importantă.

În continuare aş dori să descriu puţin, pentru necunoscători, modul în care circulă informaţia prin reţeaua de calculatoare. Ea este trimisă de calculatorul emiţător sub formă de "pachete" (a căror dimensiune nu poate depăşi 1500 de octeţi, adică un grup de 8 biţi). Acest mod de distribuire nu are nici o legătură cu conţinutul informţiei (că este text, imagine ori sunet) ci este tehnică. Fiecare calculator conectat la Internet are o adresă unică numită "adresă I.P.", care permite identificarea lui. Aşadar, fiecare "pachet" de informaţii va debuta prin această expresie de adresare (este ca şi cum ai scrie adresa pe un plic: numele expeditorului, numele destinatarului şi adresele lor) care este constituită dintr-o serie de patru numere separate prin puncte. Dar, pentru a intra şi rămâne în memoria umană adresele I.P. au fost traduse în limbi naturale, rezultând sistemul de identificare al calculatoarelor pe Internet numit "sistemul de nume de domenii" (D.N.S.). Acesta înlocuieşte adresele numerice greu de memorat cu nume uşor de utilizat de către oameni, nume ce cuprind (ierarhic) informaţii despre apartenenţa calculatoarelor la o anumită organizaţie, regiune, ţară sau domeniu de activitate. Limbajul universal al Internetului pe baza căruia se transmit informaţiile este însă compus şi din "protocolul pentru controlul transmisiei" (T.C.P) ce presupune adăugarea la fiecare "pachet" a unui antet compus dintr-o informaţie ce indică ordinea creării "pachetelor" (care va trebui respectată pentru asamblare la destinaţie) şi o sumă de verificare (un număr care va fi utilizat pentru a verifica dacă s-au strecurat erori în cursul transmisiei). La receptare, acest "protocol" face operaţiile inverse.

 

 I.2. O imagine istorică asupra Internetului.

 

Internetul nu este opera unei singure persoane sau a unei singure organizaţii. Istoria sa poate începe pornind de la descoperirile tehnologice ale primelor maşini automatizate sau, cu alte cuvinte, odată cu dezvoltarea ciberneticii -ştiinţa despre procesele de automatizare şi de transmitere a informaţiilor în maşini şi despre analogiile rezultând de aici cu procesele corespunzătoare la animal şi la om.[7]  Dar, clasic, istoria Internetului începe cu apariţia bunicului lui care este ARPA Net. Războiul Rece fiind la apogeu, în 1957 a fost lansat satelitul sovietic Sputnik. Pentru a întări securitatea naţională, Departamentul Apărării al Statelor Unite - U. S. Departement of Defense (D.O.D.) - a înfiinţat ARPA (Agenţia pentru Proiecte de Cercetare Avansată). Calculatorul, care era încă o curiozitate de laborator, a fost văzut ca având un mare potenţial în comanda şi controlul militar. A rezultat astfel ARPA Net, o reţea dintre mai multe computere din unele instituţii americane ce lucrau pentru şi erau finanţate cu fonduri ARPA. Internetul apărea atunci ca o reţea de patru computere între centrele universitare din Utah, Santa Barbara, Los Angeles şi Institutul de Cercetare din Stanford. După o demostraţie publică în 1972 (este prezentat serviciul de poştă electronică) cererea pentru ARPA Net a început să crească. Până la mijlocul anilor 1970 câteva site-uri militare şi aproape douăzeci de universităţi au fost legate la reţea. Cererea a crescut în continuare. În această perioadă a începutului anilor 1970 s-au dezvoltat şi primele servicii folosite şi azi (am amintit deja serviciul de poştă electronică -e-mail- pentru transmiterea mesajelor personale; F.T.P. (File Transfer Protocol) pentru transmiterea fişierelor prin reţea şi serviciile de bază pentru conectarea la un calculator aflat la distanţă (Telnet). Trebuie amintit momentul anului 1974 când s-a cristalizat într-o formă ce se păstrează în linii mari până azi protocolul fundamental de comunicare în reţea numit T.C.P./I.P. (pe care l-am amintit deja).

În anii 1980 cererea de conectare la reţea a crescut şi datorită creşterii numărului de calculatoare personale (apărute la începutul anilor 1980) şi a L.AN.-urilor (reţele locale de calculatoare). Armata, dorind să aibă propria reţea de înaltă calitate a lăsat în urmă ARPA Net şi şi-a format o copie militară numită Milnet, în 1983. Mai apăruseră şi alte reţele, în deosebi în sectorul academic. E de amintit începutul în 1979 a unei alte reţele importante -USENET (Users’ Network). Dar, în ciuda creşterii spectaculoase, Internetul se va răspândi mult mai mult, ca fenomen cultural de masă, când va fi descoperit Web-ul şi browser-ele[8] precum Mosaic şi Netscape. Căci, pentru publicul larg competenţa tehnică nu înseamnă numic - doar uşurinţa utilizării este importantă pentru el. Şi atunci, în reţele, comunicaţia era doar ca text sau număr şi liniile de comandă trebuiau memorate şi tipărite (tastate). Iar când poşta electronică, dar mai ales programele de căutare şi de transfer a fişierelor au trebuit să facă faţă unor cerinţe mai complexe, s-au dezvoltat noi "navigatoare". Şi software-ul pentru acestea trebuia să fie obţinut şi configurat separat (pentru fiecare în parte) şi folosirea fiecăruia trebuia să fie învăţată.

De aceea marea deschidere spre publicul larg a avut loc atunci când el a devenit accesibil chiar şi celor cu cunoştinţe minime de folosire a calculatoarelor prin dezvoltarea tehnologiei World Wide Web. Primul prototip al WWW l-a realizat Tim Barners-Lee în 1989 pentru cercetătorii din întrega lume care lucrau pentru CERN (Centrul European pentru Fizică Nucleară). Acesta a combinat două idei mai vechi: conectarea în reţea şi hipertextul. Conceptul de reţea l-am lămurit deja. Cel de hipertext îl înţelegem dacă ne gândim la o carte ce are anumite cuvinte evidenţiate şi aceste cuvinte sunt legate de alte informaţii ce le detaliază sau au legătură cu ele (şi aceste informaţii pot fi tot text sau sunet sau imagine). Geniul Web-ului constă în extinderea acestui model de funcţionare la întreaga comunitate de calculatoare conectate în reţea. Totuşi, încă numărul utilizatorilor nu a crescut pentru că era greu să te descurci prin "jungla" reţelei. Schimbarea s-a produs când a fost creat browser-ul Mosaic în 1993, care era bazat pe o interfaţă grafică (Windows). Şi a început spectaculoasa creştere: în iunie 1993 erau înregistrate 130 servere Web iar în 1994 erau deja 11.576. Cu timpul au crescut şi posibilităţile de a procesa şi transmite date apărând pe diferite site-uri şi imaginile, animaţia sau sunetele.

Acestea sunt doar câteva linii generale cu privire la istoria şi dezvoltarea Internetului. Dar, pentru o documentare mai amănunţită sfătuiesc cercetarea unor surse pe care le-am folosit şi eu, precum: "Internet & World Wide Web" de Bogdan Mîţu şi Dan Crişu (Editura Tehnică din Bucureşti) sau "Ceva fi: Cum va schimba noua lume a informaţiei vieţile noastre" a lui Michael Dertouzos (care povesteşte evoluţia Internetului ca unul ce a participat activ la ea).[9]

 

 I.3. O imagine vizionară asupra Internetului

 

        I.3.1. Biţi şi logoi 

 

Am văzut că Internetul este, vorbind strict tehnic, o reţea de milioane de calculatoare legate între ele prin diferite infrastructuri ce susţin legătura lor oferind mediul de trasmitere a informaţiei, canalele prin care "seva" acestei ramificaţii "curge" de la un calculator la altul sau la mai multe. Ce este însă relevant pentru noi este faptul că în spatele calculatoarelor sunt oameni, fiinţe create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Şi aşa, prin intermediul acestei tehnologii aceşti oameni interconectaţi formează o unitate, un grup omenesc, un nucleu social. Ce beneficii au cei ce se conectează la Internet? Vorbind într-un sens larg, el se constituie într-un instrument de comunicare cu alte persoane, găsirea şi publicarea de documente, fişiere, programe etc. Dar de aici lucrurile au devenit şi devin tot mai complexe, după cum vom vedea.

Latura comunicaţională este cea mai populară. Oamenii, în marea lor majoritate, când aud despre Internet înţeleg un mijloc de comunicare. Am amintit deja că latura comunicaţională era foarte accentuată în primii ani de existenţă ai Internetului, şi aceasta sub forma sistemului de poştă electronică (e-mail). Dar sau dezvoltat moduri mai elaborate de a comunica. Au mai apărut: sistemul de mesaje instantanee, sistemul de chat (foarte răspândit la noi în ţară mai ales în rândurile tinerilor) sau sistemele de tele-conferinţă audio-video. Despre comunicarea interpersonală vom mai aminti când vom analiza acest aspect al vieţii pe Net, acum fiind de ajuns să reţinem că este una dintre cele mai des utilizate servicii ale Internetului datorită costurilor mici, a vitezei, a anonimatului, a invizibilităţii etc. pe care le oferă acest mod de a comunica. Un alt avantaj al Internetului este acela al posibilităţii de a comunica informaţie. El te poate ajuta atât la găsirea de informaţi cât şi la publicarea lor. Am văzut că prin răspândirea la începutul anilor 1990 a sistemului WWW informaţia devine mult mai uşor de accesat: faci un click cu mouse-ul şi sistemul va realiza în mod automat secvenţa necesară transferului de fişiere şi redării acestora. Aşa, Internetul devine o sursă de informare accesibilă şi celor cu cunoştinţe minime de utilizare a calculatorului. Internetul a fost de aceea asemănat cu o bibliotecă de date şi informaţii uriaşă.

Am spus că lucrurile au devenit mai complexe şi aceasta se poate observa la o simplă conectare la reţea. Vei fi invadat de publicităţi la diferite produse de consum, funcţionari de toate felurile îşi vor oferi serviciile iar ofertele foarte avantajoase la diferitele produse necesare vieţii nu vor lipsi. Toate acestea constituie ceea ce unii au numit "comerţul electronic" (e-comerce). Complexitatea de care vorbim constă în aceea că tot mai multe aspecte ale vieţii noastre îşi găsesc locul în lumea reţelei de calculatoare. Am spus "lume" pentru că datorită faptului că tot mai multe aspecte ale vieţii noastre sunt integrate în reţea ea începe tot mai mult să se asemene cu lumea noastră reală doar că totul în ea este exprimat în biţi. De aceea lumea reţelei de calculatoare a fost numită precum "lumea virtuală", “ciberspaţiu", "piaţă informaţională" etc. Şi lucrurile nu s-au oprit aici. Tot ce ţine de divertisment în viaţa omului îşi găseşte din ce în ce mai mult un loc în noua lume, paralelă celei reale.

Michael Dertouzos, vorbind despre informaţie şi mai ales despre ce fel de informaţie poate "naviga" în lumea reţelei de calculatoare, o împarte în "informaţie-substantiv" şi în "informaţie-verb". Ora, vremea de afară, temperatura, toate cărţile scrise vreodată, toată muzica şi toate filmele produse în istoria omenirii sunt "informaţie-substantiv".[10]  Este de la sine înţeles că toţi vor crede că în lumea virtuală va circula doar astfel de informaţie (muzică, texte, imagini etc.) Dar, accentuează Dertouzos, tot informaţie constituie şi proiectarea unei clădiri, munca de birou a unui om etc. Aceasta este "informaţia-verb" care cuprinde toate acele procese, activităţi care presupun crearea sau transformarea informaţiei (nu doar primirea şi redarea ei). Vedem, aşadar, că un număr foarte mare de lucruri fizice, evenimente, acţiuni constituie informaţie şi pot fi reprezentate prin biţi, cea mai mică reprezentare indivizibilă a informaţiei. Apare tot mai mult ideea în gândirea contemporană (în teoria informaţiei) că se va putea simula cu ajutorul informaţiei întreaga existenţă. Unii sunt de părere că însăşi esenţa omului poate fi transformată într-o sumă de biţi şi descărcată în lumea virtuală.[11]

Chiar şi omul apare ca un sistem de procesare de informaţii. S-ar putea ca rădăcina acestor credinţe să fie filosofia lui Descartes (1596-1650) care considera realitatea ca fiind o colecţie de date, informaţii detaşate, separate dar unite de om într-un proces logic sistematic. De aici nu este greu să se facă o trecere la imaginea omului asemănătoare cu a unui computer, primind informaţie prin simţurile sale, procesând-o, transformând-o şi apoi generând noi informaţii (vorbind, ţipând, gesticulând, tastând etc.). Această imagine despre om este caracteristică acestei epoci digitale. Concluzia pe care o trag aceşti fervenţi susţinători ai lumii virtuale este evidentă: omul şi toate cele existente pot fi transferate în lumea virtuală. Aceasta implică acel "adevăr" al informaţiei ca esenţă a lumii. Michael Dertouzos spune atingând această temă: "Ultima mea descoperire în acest domeniu ar merita o duzină de premii Nobel: ea ar stabili că întreaga lume înconjurătoare, toate procesele fizice, inclusiv activitatea biologică şi chimică, pot fi explicate în termenii câtorva reguli de programare. Cu alte cuvinte, informaţia ar fi la temelia întregii creaţii! Aceasta, bineînţeles este o speculaţie."[12] Ce nu ştia el este că într-o mare măsură avea dreptate. Şi aceasta din perspectiva Revelaţiei creştine. Teologia ortodoxă a accentuat mult dogma raţiunilor dumnezeieşti -logoi- care spune că lumea este impregnată de o raţionalitate iar omul este dotat cu o raţionalitate în plus care să-i permită să cunoască raţionalitatea celorlalte existenţe. Raţionalitatea lumii se datorează raţiunilor -logoi- care sunt sădite de Fiul lui Dumnezeu, Logosul divin, în toate cele existente. Pe de o parte, El a făcut aceasta pentru a transmite un mesaj prin fiecare făptură omului. Pe de altă parte, raţiunile lucrurilor sunt ceva mai mult. Ele situează orice lucru existent într-un gen, într-o specie, îi defineşte esenţa şi caracteristicile (calitate, cantitate, loc al existenţei, poziţia, lucrarea, culoarea, volumul şi chiar timpul existenţei). Aceste raţiuni ale lucrurilor îşi au izvorul în Iisus Hristos -Logosul dumnezeiesc: "El le cunoaşte pe toate (cele existente) înainte de facerea lor, ca pe unele ce sunt toate în El şi la El, chiar dacă acestea toate, cele ce sunt şi cele ce vor fi, nu au fost aduse la existenţă deodată cu raţiunile lor, sau de când sunt cunoscute de Dumnezeu, ci fiecare îşi primeşte existenţa efectivă şi de sine la timpul potrivit, după înţelepciunea Creatorului, fiind create conform cu raţiunile lor”.[13] Astfel că logosul unui lucru apare ca principiul sau raţiunea lui esenţială, ceea ce îl defineşte fundamental şi îl caracterizează. Potenţele unui lucru, ce este el şi ce trebuie să facă omul cu el (mesajul lui Dumnezeu pentru om prin acel lucru) toate sunt cuprinde în logosul acelui lucru existent.

O paralelă între biţi şi logoi se poate face din perspectiva concepţiei unor susţinători extremişti ai Internetului care spun că lumea reală ar putea fi re-creată în cea virtuală chiar depăşind-o pe cea reală în perfecţiune. Cum lumea reală este creată de Dumnezeu din raţiunile celor existente şi omul creează o lume virtuală cu ajutorul biţilor. Dar logoi- i sunt principii ale celor existente şi ei nu ţin de domeniul creaturalului: "Raţiunile nu sunt existenţe, ci gânduri ale lui Dumnezeu, după care sunt create făpturile, dintre care unele sunt persoane de adâncimi indefinite."[14]  Biţii ţin de domeniul creatului şi ei nu sunt principii pentru cele existente în lumea virtuală. Omul care creează programele de calculatorul este modelatorul lumii virtuale folosindu-se de propria imaginaţie şi de puterea creatoare (transformatoare a creaturalului) pe care a primit-o de la Dumnezeu. Omul, când creează cu ajutorul tehnicii o "lume", îşi arată chipul lui Dumnezeu care este în el, şi nu face altceva decât să activeze anumite potenţialităţi ale creaturalului puse de Dumnezeu în raţiunile creaturii. Am dorit să fac această paralelă dintre logoi şi biţi deoarece, în fond, cei care susţin recrearea lumii prin copia ei "virtuală" vor ca "lumea" creată de ei să fie mai bună decât cea reală creată de Dumnezeu. Ei uită că biţii sunt la rândul lor doar creatură şi nu pot fi ceea ce sunt raţiunile dumnezeieşti pentru cele existente în lumea reală. Însăşi biţii îşi au raţiunea lor lăsată de Dumnezeu. Dacă omul nu va respecta acestă raţiune a biţilor atunci va dori iarăşi să facă cele ale lui Dumnezeu fără de El, excluzându-L. În fond, paralela aceasta vrea să evidenţieze că gândul unor asemenea oameni de a crea o lume mai bună care să o depăşească pe cea făcută de Dumnezeu este gândul omului autonom, care s-a pus pe sine în locul lui Dumnezeu.

Sfântul Maxim spunea în cuvintele mai sus amintite că anumite lucruri create de Dumnezeu nu pot fi definite. Cred că acest adevăr arată că idealul "nebun" al unor asemenea oameni nu va putea fi niciodată atins. Şi o bună parte din oamenii de ştiinţă sunt de părere că acest lucru nu este posibil. Orice lucru pentru a putea fi deplin "copiat" din real în lumea virtuală trebuie "să poată fi descompus în paşi elementari expliciţi şi riguros ordonaţi", cu alte cuvinte să fie cuantificabil.[15] Discuţiile se poartă acum mai ales în ceea ce priveşte posibilitatea de a transpune mintea umană în lumea virtuală, premiza fiind aceea că mintea umană funcţionează asemenea unui calculator. Dar o asemenea idee este de neacceptat pentru mulţi specialişti.[16] Totuşi, contradicţia există: "există multe faţete ale mentalităţii umane. Se pare că unele dintre acestea pot fi explicate în termenii conceptelor fizicii actuale şi, mai mult, sunt susceptibile de simulare pe calculator. Promotorii inteligenţei artificiale (IA) ar susţine ideea că o astfel de simulare este într-adevăr posibilă (...). Adepţii IA "tari" ar susţine, mai mult, că orice funcţie mentală poate fi concurată -şi în cele din urmă înlocuită- prin acţiunea calculatoarelor electronice. Ei ar susţine de asemenea că o acţiune numerică atât de simplă trebuie să evoce acelaşi tip de experienţe conştiente într-un calculator, sau robot, ca şi cele pe care le experimentăm noi înşine. Pe de altă parte, sunt mulţi care argumentează contrariul, că există aspecte ale mentalităţii noastre care nu pot fi adresate pur şi simplu în termeni de calculabilitate. Conştiinţa umană,  dintr-o astfel de perspectivă, ar fi un fel de calitate -deci nu este pur şi simplu o manifestare a calculabilităţii."[17] Şi autorul acestor cuvinte este de părere că acest lucru nu poate fi acceptat ştiinţific; el chiar susţine că "acele acţiuni pe care le fac creierele noastre în acord cu deliberarea conştientă trebuie să fie lucruri ce nu pot fi nici măcar simulate numeric - astfel că un anumit algoritm nu poate de la sine să dea naştere nici unui tip de experienţă conştientă."[18]

Aşadar, idealurile unor tehnicişti de a crea în viitor o lume virtuală mai bună decât cea reală nu pot fi împlinite. Şi aceasta, în primul rând, datorită limitelor creaturalului în faţa increatului. Putem afirma dintru început că cei care privesc Internetul ca o nouă lume mai bună decât cea reală şi care le poate oferi, într-un anumit mod, un surplus existenţial (sau chiar împlinirea absolută a existenţei lor, fericirea veşnică) în detrimentul lui Dumnezeu -singurul care ne poate dărui existenţa veşnic fericită- greşesc. Asupra acestor considerente voi mai reveni de-a lungul întregii lucrări, acum fiind însă important să reţinem că omul, folosindu-se de capacitatea acestei tehnologii de a transforma o mare parte din cele existente în informaţie binară (este o capacitate de a transforma  informaţia, de a o trece de pe suportul ei fizic pe cel electronic digital, în modul de reprezentare binar) creează o copie a acestei lumi, o oglindă a ei -Intenetul.

 

I.3.2. O lume mai bună asemănătoare unui "sat global" [19]

 

Am văzut că "Internetul creează o lume virtuală, graţie puterii de memorare şi partajare a informaţiilor"[20]  pe care o au calculatoarele azi (şi această capacitate de a prelua transforma şi transmite informaţia creşte vertiginos). Noua lume este ciberspaţiul -o lume virtuală care se vrea de către unii mai bună decât cea reală. Philippe Breton, în cartea sa "Cultul Internetului. O ameninţare pentru legătura socială?" vorbind despre cei ce susţin în totalitate Internetul ca fiind asociat doar unor valori pozitive -numindu-i "susţinătorii omni-Internetului"- arată cum ei "nu ezită să vorbească de o <<nouă lume>>, în opoziţie cu cea veche ameninţată de dispariţie. O lume virtuală, aceea a reţelelor, numită şi <<ciberspaţiu>>, în amintirea originilor sale cibernetice, ce s-ar substitui treptat arhaicii <<lumi reale>>"[21] El remarcă aspectul vizionar al noii tehologii ce se poate observa în operele susţinătorilor omni-Internetului. Aceştia susţin că "istoria cosmică (...) este orientată, ea are un sens clar perceptibil, acela al unei intensificări a caracterului virtual al lumii (...). Frontierele lumii devin mai permeabile, mai maleabile şi mai interactive, ele înmuguresc în toate sensurile. Evoluţia cosmică şi culturală îşi are astăzi apogeul în lumea virtulă a cibersapţiului"[22]  sau că "noua viaţă" are un ideal: de acum înainte să-ţi poţi "întâlni aproapele în cartiere numerice".[23] E de remarcat faptul că viziunea despre noua lume se concretizează în promisiuni de mai multă libertate, ami multă utilizare, mai multă bogăţie, mai multă democraţie, mai multă cunoaştere.[24] Ce surprinde viziunea despre Internet este o lume nouă, o viaţă nouă şi mai bună, un surplus major în existenţa noastră la toate nivelele.

Odată ce am stabilit că există o imagine vizionară asupra Internetului, a ciberspaţiului impregnată de promisiuni spectaculoase, a-şi dori să amintesc câteva direcţii înspre care se îndreaptă mai concret noile promisiuni. Aş exemplifica mai întâi citând pe Bill Gates, patronul firmei cu mare renume din lumea calcultoarelor Microsoft, în modul în care descrie el "noua viaţă" din lumea virtuală: "Va veni o zi nu prea îndepărtată, când veţi putea să vă conduceţi afacerile, să studiaţi, să exploraţi lumea şi culturile sale, să vă branşaţi la orice fel de spectacol, să faceţi noi cunoştinţe, să vă faceţi cumpărăturile în cartier, să arătaţi fotografii rudelor din provincie... fără a vă părăsi biroul sau fotoliul."[25]  Cu alte cuvinte, evoluţia informatică are să schimbe întreaga viaţă umană, de la muncă la educaţie sau la modul de a petrece timpul liber. Previziunile făcute de Bill Gates încă înainte de a se dezvolta Internetul la nivel mondial s-au adeverit; tot ce a prezis el, azi se poate şi se realizează.

Aş mai dori să amintesc imaginea vizionară a lui Michael Dertouzos, creată de el în anul 1981 şi care azi a căpătat concreteţe. Iată cum descrie el modul în care s-a născut în mintea sa imaginea Pieţei Informaţionale (cum numeşte el ceea ce este azi ciberspaţiul): "Deci, hai să mă gândesc, (...) ce ar face oamenii şi organizaţiile dacă toţi ar avea calculatoare şi dacă toate aceste calculatoare ar fi interconectate? Mă întindeam, mă întindeam ... o imagine mi-a apărut deodată în faţa ochilor - talciocul din Atena. Îl ştiam bine. Copil fiind petrecusem aproape fiecare duminică pe străzile lui înguste (Michael Dertouzos este de origine grec, n.n.), fremătânde, cu  oameni care vindeau, cumpărau şi se tocmeau pentru orice ţi-ai putea închipui. (...) Aproape toţi oamenii erau prietenoşi şi vorbăreţi, discutând, între două tocmeli, despre absolut orice. Ei formau o comunitate care depăşea graniţele comerciale. Nu era nici o autoritate centrală; fiecare participant îşi contola propriile căutări. Mi se părea natural şi inevitabil ca viitoarea lume  a  calculatoarelor şi reţelelor să fie exact ca talciocul din Atena - numai că în loc de bunuri fizice să avem bunuri informaţionale."[26]

Imaginea despre lumea virtuală creată de Michael  Dertouzos este -după cum şi el recunoaşte - impregnată de accentul  pus pe latura economică - latură ce creşte azi din ce în ce mai mult în ponderea ei. Voi aminti însă şi o imagine despre "noua lume" pe care a creat-o Marshall McLuhan, considerat de cei mai mulţi un vizionar al sfârşitului mileniului trecut şi cel ce a inspirat cel mai mult pe fundamentaliştii Internetului sau susţinătorii omni-Internetului. El analizează printre altele în cartea sa "Galaxia Gutenberg" tipuri de societăţi umane ce se diferenţiază după modul de transmitere a informaţiei, unele fiind "orale" iar altele alfabetizate. Comunităţile "orale" le mai numeşte şi "primitive" sau "tribale". Dar termenul "tribal" nu desemnează la el un anumit nivel de dezvoltare economică şi socio-politică ci indică acele culturi ce sunt caracterizate de preponderenţa deţinută în tranamiterea informaţiei a mijloacelor oarale şi audutive. Astfel că, datorită mediilor electronice, transmiterea informaţiei - latura oral-auditivă a comunicării umane - îşi recâştigă rolul decisiv în modelarea gândirii umane: "Astăzi, însă, când electricitatea creează condiţii de extremă interdependenţă pe scară mondială, noi ne întoarcem rapid într-o lume auditivă, în care evenimentele sunt simultane şi conştiinţa este globală."[27]  Concluzia la care ajunge autorul canadian este că acestă proximitate electronică a oamenilor de pe întreg pământul recreează omenirea după asemănarea unui "sat global"; "... cert este că descoperirile electromagnetice au recreat "câmpul" (s.a.) simultan în tot ce priveşte omul, astfel încât marea familie umană trăieşte în condiţiile unui <<sat global>>(s.a.)."[28] Metafora lui McLuhan are un caracter vizionar căci în 1962, când el scria această carte, comunicarea de informţii se putea realiza imediat şi la nivel naţional însă doar prin intermediul telefonului, al radioului sau al televiziunii. Astfel că, -remarcă un comentator al lui McLuhan- "publicul de televiziune, chiar şi când se aşeza în faţa televizoarelor într-un consens cu adevărat global, nu semăna deloc cu un sat, prin faptul că membrii săi nu puteau conversa între ei, decât dacă întâmplător stăteau în aceeaşi cameră -satul global, la vremea când a propus McLuhan această metaforă, era în realitate un sat de voyeuri, fiind deci complet lipsit de sensul interactiv, atât de important satului real."[29]  De aceea mulţi au fost contrariaţi de imaginea metaforică a lui McLuhan, neînţelegând unde sunt la televizor casele şi vetrele sătenilor în care să poată intra cu piciorul sau unde este la radio răspunsul la întrebarea lor personală şi concretă pe care să-l poată da consăteanul sau unde sunt la telefon, faţa, strângerea de mâini, atingerea afectuoasă a unui prieten. Ceea ce-i lipsea imaginii metaforice a lui McLuhan era interactivitatea intrinsecă în procesul schimbului de informaţii într-un mediu precum satul. În cadrul unui sat receptorul informaţiei poate oricând să devină şi creator şi expeditor al ei, pe când în acel cadru contemporan al apariţiei cărţii lui McLuhan procesul informaţional prin telefon, radio sau televiziune era unilateral şi oamenii erau mai degrabă nişte voyeuri. Paul Levinson descrie situaţia contemporană a lansării metaforei mcluhaniste în capitolul al şaselea al cărţii sale despre vizionarul canadian. Noi vom remarca doar că viziunea despre "satul global" avea să se împlinească odată cu apariţia Internetului. Acum, săteanul acesta on-line poate cu ajutorul unui computer conectat la reţea să primească sau să trimită informaţii pe tot globul. S-a realizat cu adevărat "noosfera" lui Teilhard de Chardin care l-a inspirat pe autorul canadian în crearea acestei imagini a ceea ce s-a ajuns a fi "creierul tehnologic al lumii".[30]

Am vorbit despre această varietate de imagini vizionare asupra Internetului -care au şi ajuns să-şi găsească azi concreteţea în "pânza" de milioane de utilizatori- atât pentru a arăta ce este Internetul într-un sens mai adânc decât cel tehnologic, cât şi pentru a evidenţia feericul ce a însoţit istoria lui.

Dar visul nu a încetat... . Alte promisiuni s-au făcut, care de care mai extraordinare. Totuşi, este destul de greu să prevezi viitoarele utilizări ale Internetului, "este -remarcă Dertouzos- ca şi cum Alexander Graham Bell ar fi visat că invenţia sa va duce la un sistem de răspuns automat, 900 de numere, telefon erotic, hot-line-uri, faxuri şi telefoane celulare pentru maşină (nu existau automobile în vremea aceea)."[31] Oricum, puterea calculatoarelor creşte vertiginos (în ultimii 40 de ani computerele şi-au dublat puterea la intervale cuprinse între 12 şi 24 luni) iar numărul "navigatorilor" pe Internet creşte şi el într-un ritm uimitor - în jurul anului 2000 acest număr era mai mare de 300 de milioane iar pronosticurile prevăd un miliard de utilizatori în 2005 şi trei miliarde în 2010.[32] Nici tehnologia interfeţelor digitale care fac legătura între om, realitate şi computer transformând totul în biţi nu se lasă mai prejos -după cum remarcă şi Michael Detouzos.[33]  Cert este că schimbări se vor produce -şi încă foarte însemnate- în toate colţişoarele vieţii noastre pentru că omul nu trăieşte neinfluenţat de instrumentele din jurul său, mai ales că ele sunt impregnate de o raţionalitate (sunt creaţii ale minţii umane care actualizează potenţilităţi ale raţiunilor lucrurilor puse de Dumnezeu în creatură): "Toate protezele de care omul s-a prevalat de-a lungul istoriei sale, de le uneltele primitive până la maşinile complexe de azi, au acţionat asupra gândirii şi comportamentului uman, influenţându-le substanţial. A fost bine? A fost rău? A fost, în orice caz, inevitabil."[34] Aş dori să amintesc în final că din februarie 1999 a început oficial să funcţioneze Internet 2, "un embrion al generaţiei viitoare de calculatoare."[35] care are o mare capacitate de trafic a informaţiei şi la viteze mult mai mari ca în prezent (e o reţea ce leagă 37 de universităţi din S.U.A.) Totul decurge spre o integrare tot mai adâncă a acestei lumi mai bună, mai eficientă, mai nedureroasă în lumea reală şi chiar -după cum spun "vizionarii" noii lumi- spre o înlocuire a ei.

 

I.4. O imagine religioasă asupra Internetului?

 

Un important punct de plecare în a analiza din perspectiva teologică Internetul este acela că el ar fi obiectul unor năzuinţe religios-morale. Acest lucru ar fi un semnal de alarmă pentru celelalte credinţe de a se departaja şi defini în raport cu "noua religie". Philippe Breton, în cartea sa "Cultul Internetului..." este de părere că aruncând o privire asupra mass-mediei şi mai ales dacă studiem numeroase lucrări consacrate "noilor tehnologii ale informaţiei", "societăţii mondiale a informaţiei" şi "ciberspaţiului", răspunsul pe care îl vom da întrebării mai sus amintite este afirmativ. "Tot ce are legătură cu Internetul -remarcă autorul francez- devine obiectul unei valorificări fără precedent, fiind vorba despre promisiunea unei lumi mai bune".[36] Punctul de pornire al noului cult, obiectul lui ar fi după cuvintele lui Philippe Breton "împărtăşirea unei viziuni (s.a.) comune, perfecţionată şi dezvoltată treptat în mediile noilor tehnologii şi dincolo de ele."[37] Aspectul vizionar aruncat de unii fundamentalişti ai Internetulu asupra lui l-am amintit şi în paginile anterioare. Este vorba de acea viziune, a unei "lumi ideale ce ar fi în întregime formă, comportament, imformaţie, mesaj, comunicaţie, o lume făcută din elemente mereu în mişcare, în interacţiune, gata mereu de schimbare (...) totul ar fi pură comunicare."[38]

Cultul pentru noua tehnologie îl vede P. Breton atât în sensul propriu, clasic cu care noi suntem atât de familiari, de ataşamant religios faţă de Dumnezeu concretizat în lauda adusă Lui şi în  ansamblul de practici care concretizează această latrie, dar şi în sensul lui "metaforic -spune el- de venerare sau, mai simplu, puternic ataşament faţă de ceva sau cineva."[39] El analizează de-a lungul cărţii evoluţia de la sensul metaforic al termenului la cel mai concret. Ar trebui să spun însă că din perspectiva creştină orice falsă valorizare a Internetului prin atribuirea lui a unor valori care depăşesc o limită normală -dată de respectarea raţiunii acelui lucru existent lăstă în el de Dumnezeu- este deja o formă de cult însă idolatră. Orice manifestare a unui ataşament, a unei iubiri iraţionale faţă de un lucru existent, în sensul că nu respecată raţiunea aestuia, care defineşte ce este el şi la ce trebuie folosit, este, în cele din urmă, ataşament păcătos, acuzabil de a îndrepta potenţialul de iubire al omului spre ceva ce nu-i poate satisface acel potenţial aşa cum doar Dumnezeu poate, deplin.

Omul este prin natura lui o fiinţă religioasă, chiar dacă contextul contemporan impregnat de ateism ar părea să infirme acest adevăr. Omul a fost creat să tindă spre Dumnezeu, Izvorul existenţei sale, doar El putând să-i împlinească setea de iubire într-un mod desăvârşit, veşnic. Voi mai reveni asupra acestei probleme, aş dori acum doar să remarc faptul că viziunile despre ciberspaţiu şi viaţa nouă oferită de acestă lume sunt impregnate de elementul religios. Mulţi pornind de la o imagine biblică binecunoscută nouă -cea a Ierusalimului Ceresc din Apocalipsă, capitolul 21- creează în descrierea lumii virtuale a Internetului o imagine a unui oraş ce prezintă mari similitudini cu Ierusalimul Ceresc descris în Sfânta Scriptură. Noul cult este străbătut de un "ideal de transparenţă"[40] care se concretizează în toate domeniile noii vieţi. Totul arată  ca un vis despre transcendenţă, transcendenţă asupra dezordinii şi haosului şi asupra limitărilor corporale. Se vrea o anihilare a durerii, a restricţiilor, a morţii. Imaginaţia este exacerbată la maximum. Visarea religioasă duce chiar până la eternitatea digitală sau ciber-imortalitatea - esenţa persoanei, adică spiritul poate fi separat de trupul ei şi transformată pentru etrnitate într-o sumă de biţi: ciber-sufletul (cu potenţialitate de nemurire când este “descărcat” în lumea virtuală). Toate speranţele şi promisiunile pe care le împlinea doar realitatea religioasă a vieţii omului acum sunt posibile datorită Internetului: "tehnologia a devenit un mijloc pentru a câştiga transcendenţa".[41] Ciberspaţiul -"Noul Ierusalim"- devine astfel un mediu ideal pentru irumperea sacrului, pentru hierofanie.

Aş dori să închei acest prim capitol care are rolul de a prezenta câteva generalităţi despre Internet prin accentuarea ideii că utilizarea noii tehnologii ridică un semn de întrebare şi provoacă la un răspuns din partea şi pentru cei ce vor să trăiască o viaţă în Hristos. Nădăjduiesc că multe idei doar fugitiv amintite până acum vor fi adâncite, iar rezultatul să fie o înţelegere cât mai corectă a noii lumi şi mai ales al raportului pe care trebuie să-l aibă creştinul ortodox cu ea -căci modul în care este utilizat Internetul dă o valoare bună sau rea pentru fiecare dintre noi în parte acestei utilizări. Internetul este o actualizare a unei potenţe deja existente în creaţie, este deci un dar al lui Dumnezeu care cere o raportare corectă la Dăruitor. Va trebui să nu acceptăm darul fără ai răspunde Dăruitorului cu acelaşi sentiment de iubire cu care El ne-a oferit darul Său.