Parintele Petroniu

HOME -> Mari duhovnici romani -> Parintele Petroniu Tanase


varianta fara diacritice românesti a acestei pagini

ÎNTÂMPLĂRI DIN VREMEA PATRIARHULUI NICODIM

 

Arhim. Petroniu Tănase
Schitul Românesc Prodromu
Muntele Athos

 

 

În "Vestitorul Ortodoxiei" nr. 128 din 16-31 ianuarie 1995, p. 4, în dialogul cu părintele Galeriu despre patriarhii României, părintele Coman pune următoarea întrebare-exclamare: "Nimic despre revoluția comunistă și patriarhul Nicodim?!". Dar răspunsul ocolește întrebarea.

Întrebarea părintelui Coman însă este firească și îndreptățită, deoarece în timpul patriarhului Nicodim țara noastră a intrat în "era comunistă", marea încercare a poporului românesc. Erau bine cunoscute urmările acestei stăpâniri în țara vecină, Rusia, și de aceea poporul și Biserica noastră priveau cu multă îngrijorare viitorul ce le stătea înainte: Ce va aduce oare comunismul?! Și, precum știm, a adus multe și teribile încercări.

În acea vreme, subsemnatul era funcționar la Cancelaria Sfântului Sinod și detașat o vreme la secretariatul patriarhului Nicodim, deoarece secretarul arhimandrit Melchisedec Dumitriu fusese ales stareț al Mănăstirii Neamț. În această situație, am avut prilejul să fiu martor direct al unor fapte care ilustrează deplin poziția patriarhului Nicodim față de noua stăpânire, și din care relatez câteva în cele ce urmează.

1. Cu prilejul vizitei în România a patriarhului Alexei al Moscovei și a toată Rusia, din anul 1945, Ambasada sovietică a dat o recepție în onoarea oaspeților, la care a fost invitat și patriarhul Nicodim, care a fost însoțit de arhiereul Iosif Gafton, vicar patriarhal. Participanții s-au întors de la Ambasadă noaptea târziu. Patriarhul s-a retras în odaia lui, dar arhiereul Iosif era cu totul înspăimântat. Nici nu putea vorbi de emoție, ci doar exclama: "Vai de noi ce-am făcut! Vai ce-am făcut! O să ne aresteze pe toți! Ne arestează pe toți!" Am aflat a doua zi ce se întâmplase. În cuvântul rostit cu acest prilej, patriarhul Alexei vorbea despre bunele relații dintre poporul român și rus, care adeseori a ajutat pe români, și că însăși independența României din războiul din 1877, a fost câștigată cu ajutorul armatelor rusești. În cuvântul său, patriarhul Nicodim s-a adresat direct patriarhului Alexei: "Înalt Prea Sfinția Voastră nu sunteți bine informat. Nu rușii au ajutat pe români în războiul independenței, ci dimpotrivă, românii au ajutat rușii. La Academia Română se găsește textul telegramei țarului Nicolae către prințul Carol al României: Treci Dunărea pe unde poți și vino urgent că ne mănâncă turcii!" Închipuiți-vă efectul produs în asistență! Erau de față personalul Ambasadei, Guvernul român, Corpul diplomatic. Petru Groza, președintele Guvernului român, a intervenit însă îndată, și cu o glumă abil plasată, a descrețit frunțile. Dar faptul se petrecuse. Patriarhul făcuse o teribilă gafă. Ce urmări putea să aibă? De aceea Prea Sfințitul Iosif era așa de înspăimântat.

2. Era în iarna teribilă a anilor 1946-1947, când multă lume din țara noastră a murit de foame și de frig. Lipsă de alimente, de combustibil, de toate. Patriarhul Nicodim lucra la birou cu o pătură în spate și cu una pe picioare; nu se puteau încălzi camerele din lipsă de combustibil pentru calorifer. Patriarhul telefona mereu la consilierul economic: "Combustibil, păcură pentru calorifer, că înghețăm de frig!". "Nu se găsește, Înalt Prea Sfințite - era răspunsul - că o iau rușii!". Într-o bună zi, patriarhul și-a pierdut răbdarea. Pune mâna pe telefon și cheamă Ambasada sovietică. "Alo, alo, aici e patriarhul României. Vreau să vorbesc cu Domnul Ambasador". I se face legătura. "Domnule Ambasador - rostește patriarhul - dar ce aveți cu mine, un moșneag neputincios?... îngheț de frig în birou... Nu avem păcură pentru calorifer... pentru că o iau rușii!". Nu au trecut două ore și prin nămeții de pe Dealul Patriarhiei urca un tanc petrolifer cu șenile, cu păcură pentru caloriferul Patriarhiei.

3. Îndată după instaurarea comunismului, noua stăpânire românească a trecut la tot felul de măsuri pentru reorganizarea tuturor sectoarelor de activitate, Între care Biserica ocupa un loc de frunte. Sub pretextul de "economii bugetare", se preconizau tot felul de măsuri în administrația Bisericii: desființări de școli, de eparhii, reduceri de salarii, etc. Toate eparhiile aveau arhierei vicari; pensionarea arhiereilor vicari s-a bucurat de o atenție deosebită. Pe de o parte se micșora numărul arhiereilor din Sinod, deci a unei eventuale opoziții față de măsurile noi ce urmau, pe de alta, cei rămași erau intimidați cu amenințarea pensionării.

Ministerul Cultelor a întocmit deci un proiect de lege pentru pensionarea arhiereilor vicari. Procedeul oficial era ca un proiect de lege, înainte de a trece la Parlament pentru votare, să treacă pe la palat, pentru avizarea Regelui (regele nu era încă plecat). În cazul proiectelor de lege privind Biserica, Regele se consulta în prealabil cu patriarhul, și fără consimțământul acestuia nu-și dădea avizul. În cazul proiectului pentru pensionarea arhiereilor vicari, avizul patriarhului a fost negativ și Proiectul s-a împotmolit la palat; nu putea trece la Parlament pentru votare. Atunci stăpânirea a inițiat o serie de demersuri pe lângă patriarh, ca să-l convingă să-și dea consimțământul. Relatez câteva.

4. Într-o zi vine, în acest scop, Ministrul Cultelor - Radu Roșculeț - la palatul patriarhal. "Înalt Prea Sfințite, zice ministrul, știți prin ce greutăți trece țara. În toate sectoarele facem reduceri bugetare. Trebuie să facă și Biserica". "Domnule ministru, răspunde patriarhul, pe dumneavoastră vă poate cineva despărți de nevastă cu sila?". "Nu se poate, înalt Prea Sfințite!". "Tot așa este și în Biserică - zice patriarhul. Episcopul este legat de Biserică așa cum sunt legați soții prin căsătorie. Fără voia lor, numai moartea îi poate despărți. Da, dar dacă un ierarh s-a făcut vinovat cu ceva față de Legile bisericești sau cele civile, atunci poate fi deferit Sfântului Sinod sau Tribunalului spre judecată, și dacă este găsit vinovat poate fi pensionat. Altă cale nu există".

5. Legătura între Palatul regal și patriarh se făcea prin profesorul universitar I.D. Ștefănescu, fost profesor al Regelui și care în acel timp locuia chiar în Palatul patriarhal, ca un bun prieten al patriarhului Nicodim. Trebuia deci scos din relație profesorul Ștefănescu. într-o bună zi se prezintă la patriarhul Nicodim procurorul general de la Tribunalul București - domnul Gh. Petrescu, fiul fostului vicar al Mitropoliei Moldovei - Antim Petrescu, și fiu duhovnicesc al patriarhului.

"Înalt Prea Sfințite - i se adresează el - stăpânirea a emis mandat de arestare a profesorului Ștefănescu care vă sfătuiește să nu dați aviz favorabil pentru proiectul de lege de la Palat". Patriarhul a reproșat imediat: "Nici un amestec nu are profesorul Ștefănescu în treaba aceasta; este treaba Bisericii, pe mine să mă aresteze!". Procurorul s-a întors fără rezultat. Profesorul nu a fost arestat și proiectul de decret în cauză și-a continuat stagiul la Palat.

6. Într-o zi se prezintă la patriarh Pr. I. Vască, secretar general la Ministerul Cultelor, pentru rezolvarea unor probleme de interes comun. A intrat în Cabinetul patriarhal și nu după mult timp ușa de la Cabinet se deschide cu putere, Pr. Vască cu servieta și pălăria în mână iese în fugă și se îndreaptă spre ieșire, iar patriarhul strigă în urma lui. Mă vede că mă găseam în holul de la intrare, îmi face semn: "Ia vino încoace! Ia și citește!". Pe biroul patriarhului se afla o coală de hârtie, scrisă la mașina Ministerului, cu litere mari și cursive, adresată Regelui, ca din partea patriarhului, al cărei cuprins în rezumat era următorul: "Sire, în urma consultărilor avute cu membrii Sfântului Sinod, am ajuns la concluzia că Proiectul de decret privind pensionarea arhiereilor vicari poate fi aprobat, deci i se poate da aviz favorabil pentru a trece la Parlament pentru votare". Semnat: "Patriarhul României". Care era tâlcul hârtiei?

Patriarhul Nicodim, contând pe cinstea colaboratorilor săi, nu citea totdeauna textul hârtiilor care i se aduceau spre semnare. "Ce este aici?" - întreba el; i se spunea pe scurt conținutul și el semna. Cunoscându-se acest procedeu al patriarhului, Ministerul a întocmit o adresă către Rege ca din partea patriarhului, căruia urma să i se prezinte cumva spre a-i obține semnătura. Odată semnată, hârtia era trimisă la Palat, Regele dădea drumul proiectului de lege în cauză la Parlament. Când după votarea Legii patriarhul lua cunoștință, nu se mai putea face nimic.

Ori, de data aceasta patriarhul a fost prudent și a citit personal adresa ce i se prezenta spre semnare. Atunci Pr. Vască văzându-se descoperit, a luat-o la fugă și patriarhul striga în urma lui: "Oare sunt eu păpușa (marioneta) lui, să mă mintă ca un nerușinat?".

Nu s-a mai încercat altă formulă de convingere a patriarhului și numai după moartea patriarhului s-a votat și aplicat Legea de pensionare a arhiereilor vicari.

Întâmplările relatate vorbesc singure, nu-i nevoie de comentarii. Patriarhul Nicodim era fiu de țăran, din satul moldovean Pipirig, și trăsăturile sufletești sănătoase ale țăranului român le-a avut toată viața: cald patriotism - era mândru că este român - și adânc credincios. Ținea la prestigiul Bisericii Ortodoxe, Biserica țării. El era patriarhul României - așa semna totdeauna actele. A înțeles îndată că măsurile pe care le lua noua stăpânire comunistă erau un atentat la bunurile cele mai sfinte ale poporului român: Patria și Biserica și nu era dispus să facă nici cea mai mică concesie; cu el nu se puteau duce tratative.

 

Extras din revista Teologie și Viață a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, nr. 7-12/ iulie-decembrie 1999, pp. 167-169.



Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Pãrintele Petroniu
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2004, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.