varianta fara diacritice românesti a acestei pagini

De la tinereţe pânã la bãtrâneţe


~ cuvinte catre tineri ~

Arhim. Teofil Paraian

Parintele Teofil

În viaţa omului care vrea sã-i slujeascã lui Dumneazeu, Dumnezeu trebuie sã aparã pe primul loc al vieţii, sã nu aibã un rol secundar, ci sã aibã un rol principal. Întâi Dumnezeu şi apoi omul. Dacã e întâi omul şi apoi Dumnezeu înseamnã cã Dumnezeu nu-i pe locul Lui. La Alba Iulia am gãsit un cuvânt care mi-a plãcut tare mult, îlavea cineva scris, care zicea aşa: dacã Dumnezeu nu e pe primul loc nu-i pe nici un loc. Cred cã nu-i chiar aşa. Eu aş zice altfel şi cred cã zic mult mai bine: dacã Dumnezeu nu-i pe primul loc în inima ta nu-i pe locul care i se cuvine. S-ar putea ca Dumnezeusã fie pe un loc în inima omului, numai cã nu-i pe locul care i se cuvine. Lui Dumnezeu i se cuvine locul cel dintâi. Mai întâi te gândeşti la Dumnezeu şi apoi la oameni. Dacã de multe ori se gândeşte omul la oameni şi apoi la Dumnezeu, înseamnã cã Dumnezeu nu-i pe primul loc, nu-i pe locul care i se cuvine. Asta este ceea ce aş vrea sã reţineţi: întâi Dumnezeu şi apoi omul, cã Dumnezeu trebuie sã fie pe primul loc în inima omului, cãdacã nu-i pe primul loc în inimã nu-i pe locul care i se cuvine.

În ceea ce priveşte viaţa spiritualã noi ne bazãm pe credinţã. Credinţa este temelia vieţii spirituale. Fãrã credinţã nu-i cu putinţã sã fim mântuiţi, este scris în epistola cãtre Evrei. Domnul Hristos a zis: de nu veţi crede cine sunt , în pãcatele vpastre veţi muri.Domnul Hristos a spus: cel ce va crede şi se va boteza se va mântui iar cel ce nu va crede se va osâdi.Deci toţi necredincioşi sunt sub osândã. Îi osândeşte Dumnezeu pentru necredinţa lor. Iar dacã cineva vrea sã fie mântuit şi nu osândit, trebuie sã aibã credinţã în Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu este începutul vieţii spirituale. De aceea întrbarea cea dintâi la care trebuie sã rãspundemeste: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Întrebarea aceasta a pus-o Domnul Hristos unui om oarecare, care de fapt a şi vãzut puterea lui Dumnezeu prin aceea cã Domnul Hristos i-a dat vedere. La întrebat Domnul Hristos: crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?Orbul a zis: dar cine este Doamne ca sã cred. Domnul Hristos i-a rãspuns:Cel ce vorbeşte cu tine. Și atuncea el a zis: cred Doamne şi s-a închinat Domnului Hristos. Credinţa trebuie sã fie lucrãtoare în închinare cum a fost a acelui orb şi lucrãtoare în iubire. Dacã nu-i lucrãtoare şi în iubire nu este o credinţã adevãratã.

A doua întrebare la care trebuie sã rãspundã cei credincioşi este pusã de Domnul Hristos - o cunoaştem din sfânta Evanghelie dupã Ioan - în legãturã cu lepãdarea Sfântului Petru. Dupã ce sfântul apostol Petrzu s-a lãudat cã nu se valepãda de Domnul Hristos, apoi s-alepãdat de trei ori. Dupãn învierea Sa din morţi, la marea Tiberiadei, Domnul Hristosl-a în trebat de trei ori:Simone fiul lui Iona mã iubeşti tu pe mine? Și el a rãspuns de fiecare datã: da Doamne Tu şti cã te iubesc. E vorba de credinţa lucrãtoare în iubire. Dacã credinţa nu-i lucrãtoare în iubire, nu-i adevãratã, chiar dacã ar avea un conţinut deosebit de mare. De exemplu sfântul apostol Pavel spune: de aş avea credinţã atât de multã încât sã mut şi munţii, dacã nu am dragoste nimica nu sunt. Deci nu are nici o valoare. Valoarea ne-o dã credinţa unitã cu iubirea. Na-m iubire, na-m credinţã lucrãtoare în iubire, credinţa nu are putere penru mine, nu-i o credinţã mântuitoare, o credinţã despovãrãtoare. Asta înseamnã o credinţã care mântuieşte, o credinţã care despovãreazã, care linişteşte, care odihneşte. Asta este ceea ce ni se cere. Cine n-are aceastã credinţã lucrãtoare în iubire, chiar de ar avea o credinţã foarte înaintatã, totuşi nu-i destul. Ne lãmureşte aceasta sfântul apostol Pavel, o înţelegem şi noi înşine pentru cã Domnul Hristos a spus:cea mai mare poruncã este porunca iuibirii. Cine are o credinţã lucrãtoare trebuie sã fie împlinitor al poruncilor, iar cine estre împlinitor al poruncilort trebuie sã fie şi împlinitor al poruncii celei mai mari, a iubirii. Dacã are cineva credinţã lucrãtoare în iubire atuncea are tot ce ţine de iubire. Sfântul apostol Pavel spune: dragostea rabdã îndelung, este plinã de bunãtate, nu ştie de pizmã, nu se laudã, dragostea nu se poartã cu necuviiţã, nu cautã ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socotealã rãul, nu se bucurã de nedreptate, ci se bucurã de adevãr, toate le suferã, toate le crede, toate le nãdãjduieşte, dragostea niciodatã nu piere. Prin urmare cel ce iubeşte are toate acestea: şi rãbdare, şi bunãtate, şi dreptate, şi adevãr, şi nãdejde, toate acestea sunt cuprinse în iubire.

Aşadar aceste douã lucruri sã le aveţi în vedere: credinţa lucrãtoare în iubire, credinţa şi iubirea, credinţa unitã cu iubirea, iubirea manifestatã de credinţã, iubirea întemeiatã pe credinţã. Aceste lucruri trebuie sã le aveţi în vedere de la tinereţe pânã la bãtrâneţe. Iubirea îi fericire. Sã ştiţi cã cineva care iubeşte e fericit. E bine sã cãutãm iubirea pânã la mãsura aceea sã ne trasportãm unii pe alţii din afarã înãuntru, sã ajungem sã ne trasportãm unii pe alţii în noi. Despre Dumnezeu se spune cã este iubire, şi ca orice iubire, iubirea lui Dumnezeu trasferã în iubire, adicã noi suntem iubiţi de Dumnezeu şi primiţi în Dumnezeu. La fel şi noi trebuie sã avem iubire faţã de Dumnezeu şi aswta înseamnã cã Dumnezeu vine în noi, îl purtãm în noi. Poeta Zorica Laţcu a scris o poezie intitulatã "Te port în mine" cu ideea aceasta cã atunci iubeşti pe cineva când îl porţi în tine. Și zice aşa:

"Te port în suflet, ca pe-un vas de preţ,

Ca pe-o comoarã-nchisã cu peceţi,

Te port în trup, în sânii albi şi grei,

Cum poartã rodia sãmânţa ei.

Te port în minte, ca pe-un imn sfinţit,

Un cântec vechi, cu crai din Rãsãrit.

Și port la gât, nepreţuit şirag,

Strânsoarea cald-a braţului tãu drag.

Te port în mine tainic, ca pe-un vis,

În cer înalt de noapte te-am închis.

Te port luminã rimenã de zori,

Cum poartã florile mireasma lor.

Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.

O poamã auritã de smochin,

Te port în braţe, horbote subţiri,

Mãnunchi legat cu grijã, fir cu fir.

Cum poartã floarea rodul de cais,

Adânc te port în trupul meu şi-n vis."

Prin urmare, adevãrata iubire aduce în fiinţa ceşui care iubeşte pe cel pe care îl iubeşte: pe Dumnezeu, pe oameni, pe pãrinţi, pe prieteni, pe cunoscuţi, pe toţi cei cãtre care ne este iubirea, îi aducem în sufletul nostru şi îi purtãm în noi. Un cuvânt de la Sfântul Munte zice aşa: inima mea nu are decât intrãri, ieşiri nu are, cine a intrat odatã în inima mea nu mai poate ieşi de acolo pentru cã inima mea nu mai poate ieşi de acolo pentru cã inima mea nu are decât intrãri nu are şi ieşiri.

La tinereţe omul e propriu pentru iubire, însã demulte ori e propriu pentru o iubire egoistã. Trebiue sã avem iubirea aşa cum o are în consideraţie Dumnezeu, adicã, o iubire care ne fericeşte şi o iubire care fericeşte pe cei din jurul nostru. Eu mã bucur de aceastã întâlnire, de faptul cã aţi petrecut câteva zile la mãnãstire, mã bucur cã aţi luat parte la sfintele slujbe cu noi, mã bucur de aceia dintre voi care v-aţi spovedit, mã bucur de preocupãrile pe care le aveţi, dar vã atrag atenţia: Dumnezeu trebuie sã fie pe primul loc în viaţa noastrã, pe primul plan al existenţei noastre, întâi e Dumnezeu şi apoi omul, Dumnezeu trebuie sã fie pe primul loc în inima noastrã, dacã nu-i pe primul loc nu-ipe locul care i se cuvine. Credinţa în Dumnezeu este o credinţã despovãrãtoare, o credinţã care ne ajutã sã ocolim lucrurile rele, credinţa trebuie sã fie unitã cu iubirea, sã fie lucrãtoare în iubire, dupã cuvântul: de a-şi avea credinţã atât de multã încât sã mut şi munţii, dacã nu am iubire nimic nu sunt, n-am nici o valoare.

Vã pun la inimã toate acesteaşi vã doresc succes în viaţã. Vã pun în atenţie o urare, care o avem la mãnãstire moştenire de la nişte germani care au fost pe la noi şi care în iulie 1971 ne-au spus cã la Betel - o instituţie bisericeascã din Germania, instituţie de ajutorare a epilepticilor - la intrare este scris aşa: pece celor ce vin, bucurie celor ce rãmân, binecuvântare celor ce pleacã. Nouã ne-au plãcut tare mult aceste cuvinte. De aceea ei su scris în cartea de onoare a mãnãstirii noastre: pace celor ce vin, bucurie celor ce rãmân, binecuvântare celor ce pleacã doresc doi creştini din Germania tuturor celor ce în urma lor vor vizita aceastã mãnãstire. Deci şi vouã: pace bucurie şi binecuvântare. Dumnezeu sã vã ajute.


Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Pãrintele Teofil
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.