Parintele Teofil Paraian

HOME -> Mari duhovnici romani -> Parintele Teofil Paraian -> Cuvinte catre tineri


DESPRE TINERETE

- Dialog cu tineri din Arad -
 


Mãnãstirea Brîncoveanu
2 aprilie 1995


 

- Stim cã în incursiunile dumneavoastrã prin tarã ati luat contacte deseori cu tineretul. Am dori, în câteva cuvinte, sã caracterizati tineretul român al zilelor noastre.

- Dragã, mi­e foarte greu sã caracterizez tineretul, pentru cã eu, de fapt, nu­i cunosc foarte bine pe tineri; îi stiu pe cei care mã cheamã, îi stiu pe cei cu care vin în legãturã, dar nu as putea sã caracterizez tineretul zilelor noastre. Ceea ce îl deosebeste, poate, de tineretul dinainte este cã are mai multe preocupãri pentru viata spiritualã, este mai deschis pentru niste lucruri pe care în trecut cei mai multi tineri le neglijau, dacã nu chiar le negau. Dar asta n­as putea sã spun cã este caracteristica tineretului din zilele noastre; nu stim cum s­ar fi prezentat tinerii dinainte dacã ar fi avut conditiile pe care le au tinerii din zilele noastre.
 
 

- Care ar trebui sã fie relatiile dintre un tânãr si o tânãrã în perioada adolescentei?

- Între un tânãr si o tânãrã se pot realiza mai multe feluri de relatii: relatii de colegialitate, relatii de prietenie, relatii de membrii ai unei societãti, relatii obisnuite între tineri, mã rog, poate si alte relatii. Important este ca tinerii, mai ales când sunt în pregãtire pentru viatã, ca prieteni, sã se mentinã în marginile prieteniei, adicã sã nu cuprindã prietenia lor apropieri care nu sunt admise între prieteni; Biserica considerã prietenia ca bunã, numai în mãsura în care nu are implicatii de cãsãtorie si dacã se face în vederea cãsãtoriei. Nu se poate zice cã nu existã si posibilitatea de a fi apropiati ca prieteni cu iubire si respect reciproc, chiar dacã nu au neapãrat în vedere cãsãtoria, dar, în orice caz, sã nu aibã implicatiile cãsãtoriei.
 
 

- Cum priviti sãrutul între doi adolescenti?

- Sãrutul între doi adolescenti e o manifestare, o revãrsare de suflet, poate fi o revãrsare de suflet si se poate realiza pãtimas si nepãtimas. În cazul când e nepãtimas - e admis; totusi e bine sã se gãseascã altã modalitate de apropiere, pentru cã, de multe ori, manifestãrile acestea au si implicatii care nu tin de prietenie; în componenta sãrutului pot intra - si intrã adeseori - implicatii sexuale.
 
 

- Stim cã anul acesta a fost declarat "anul international al tolerantei". Nu considerati cã aceastã propovãduire a unei tolerante lipsite de principiul iubirii crestine e periculoasã, deoarece indiferenta si pasivitatea sunt si ele tolerante, dar sunt nocive.

- Dragã, depinde ce tolerezi! Dacã tolerezi rãul nu­i bine! De exemplu, Psalmul 100 vorbeste despre niste mãsuri radicale; adicã zice cã "pe cel rãu nu voiesc sã­l cunosc. Pe cel ce cleveteste în ascuns pe vecinul sãu, pe acela îl voi pierde. Pe cel ce are ochi mândru si inimã semeatã, pe acela nu­l voi suferi. În dimineti am ucis pe toti pãcãtosii pãmântului, ca sã stârpesc din cetatea Domnului pe toti cei ce fac fãrãdelegi". Rãul nu trebuie tolerat! Trebuie sã avem întelegere fatã de neputinta omeneascã, însã rãul trebuie smuls din rãdãcinã. Când e vorba de tolerantã, poti sã tolerezi niste neputinte, sã îngãdui niste situatii care nu pot fi schimbate, dar cât priveste rãul în sine, trebuie smuls din rãdãcinã, nu trebuie tolerat!
 
 

- Este crestinismul în adâncul lui, egocentric?

- Nu e egocentric, e hristocentric! Mântuirea vine prin Hristos, mântuirea înseamnã eliberare de pãcate, de patimi, de tot ce este negativ în sufletul omului. Mântuirea înseamnã realizarea unor stãri pozitive care fac cu putintã înlãturarea si schimbarea tuturor relelor spre bine; e vorba de virtuti care sunt potrivnice patimilor; bineînteles cã nu poate fi vorba de un egocentrism, câtã vreme apartenenta noastrã este la Domnul Hristos, numai cã nu se poate nega nici persoana, pentru cã persoana se mântuieste. Noi, fiecare, ca om ne mântuim, si atunci nu putem face abstractie de noi însine. Domnul Hristos a avut în vedere întotdeauna pe om în ceea ce este el. De pildã, iubirea fatã de aproapele a legat­o de iubirea fatã de tine însuti: "Iubeste pe aproapele tãu ca pe tine însuti", e porunca datã de Domnul Hristos si Sfântul Apostol Pavel spune clar, si are dreptate: "Nimeni nu si­a urât vreodatã trupul sãu" (Efeseni V, 29) si zice cã "Sotul sã­si iubeascã sotia cum se iubeste pe sine însusi" (Efeseni V, 28), sã se îngrijeascã de ea cum se îngrijeste de sine însusi. Nimeni nu si­a urât vreodatã trupul sãu, ci­l încãlzeste si­l hrãneste; asa trebuie sã iubim si pe cei din jurul nostru.

E, de fapt, cred eu, o mare gresealã sã socotesti cã nu trebuie sã ai în vedere urmãrirea binelui personal; important este sã urmãresti binele personal, fãrã sã stingheresti pe cineva din apropierea ta, adicã sã nu cauti mai mult binele tãu decât binele altuia, dar, în orice caz, sã urmezi si binele tãu. Vasile Militaru are o zicere, o vorbã cu tâlc, care are urmãtorul cuprins: "Barba fratelui vreodatã, de s­aprinde, sãri si-l scapã,/ Însã mai întâi de toate, barba ta s­o uzi cu apã" - adicã nu poti sã faci abstractie de tine însuti, chiar dacã se pune si problema, în anumite împrejurãri, a lepãdãrii de sine ca sã poti împlini binele pentru altul sau ca sã poti împlini porunca lui Dumnezeu.
 
 

- "Ignoranta este un mare dusman al mintii" - din cartea Rãzboiul nevãzut a Sfântului Nicodim Aghioritul. De ce si cum se manifestã ea în viata crestinului?

- Ignoranta în sensul cã dacã nu cunosti - nu împlinesti. Domnul Hristos a venit si a propovãduit. De ce a propovãduit? Ca sã se stie ce avem de fãcut Ignoranta e condamnabilã în mãsura în care poti sã cunosti si nu cunosti, pentru cã, necunoscând, nu împlinesti. Sfântul Apostol Pavel spune cã trebuie sã învãtãm cã Domnul Hristos ne­a trimis la propovãduire si cã numai prin propovãduire poate cineva sã cunoascã adevãrul Evangheliei. De aceea zice el despre sine, ca trimis al Mântuitorului la propovãduire: "Vai mie de nu voi propovãdui, de nu voi binevesti" (Epistola I­a cãtre Corinteni, Capitolul al IX-lea).

Sfântul Marcu Ascetul spune cã înaintea tuturor pãcatelor merg trei uriasi: nestiinta, uitarea si nepãsarea, asa încât ignoranta este vinovatã atunci când nu vrei sã cunosti, când nu cauti sã cunosti ceea ce ai putea sã cunosti.
 
 

- La Capitolul al XV-lea, versetul 13 din Evanghelia lui Ioan, Mântuitorul zice: "Dragoste mai mare ca aceasta nimeni nu are ca sufletul lui sã si-l punã pentru prietenii sãi". Cãlugãrii, mai mult ca oricine, acced spre înãltare spiritualã, adicã spre cât mai multã dragoste. În acest context, cum se situeazã monahul fatã de porunca iubirii aproapelui? Nu în sens social, adicã dacã monahul are datoria sã­si iubeascã fratii de mãnãstire?

- Are datoria, cum sã nu! Un cãlugãr trebuie sã aibã virtutile pe care le au toti credinciosii, poate mai mult decât ceilalti, dacã se poate, însã cãlugãrul, fiind un om singuratic si neavând raporturi destul de precise si destul de reale în viata socialã, nu totdeauna poate avea virtuti sociale. E lipsit de virtuti sociale. Ceilalti, din societate, care au familie, sunt mai proprii pentru virtutile sociale.
 
 

- Alesii lui Dumnezeu sunt alesi de Dumnezeu dinainte de nastere?

- Asta nu stim! Sfântul Apostol Pavel, de exemplu, spune despre sine cã a fost ales dinainte de nastere, a fost ales din pântecele maicii lui (Galateni I, 15). Sfântul Prooroc Ieremia spune la fel, dar nu stim dacã fiecare ar putea sau ar trebui sã spunã la fel. Sunt si niste taine ale vietii, noi nu avem pretentia cã tot ce gândim cã ar trebui sã stim, stim de fapt si putem sti de fapt. Pot fi diferite opinii în aceeasi chestiune. Important este ca eu personal sã stiu cã sunt ales de Dumnezeu sau cã L­am ales pe Dumnezeu. Adicã eu trebuie sã am o încredintare în privinta asta, dar nu trebuie neapãrat sã spun cã am fost ales din vesnicie, c­am fost ales dinainte de­a mã naste, c­am fost ales din pântecele maicii mele. Acestea sunt deja lucruri, cred eu, spuse cu afirmare prea exageratã. Important este sã stiu cã asta mi­e calea si pe asta merg, cã Dumnezeu asa mã vrea, cã si eu asa vreau. Nu trebuie neapãrat sã mã gândesc cã asa trebuia sã fie.
 
 

- Sfântul Apostol Pavel, la Capitolul al VII-lea, în Epistola I cãtre Corinteni, pledeazã pentru monahism, sustinând superioritatea acestuia în fata cãsãtoriei. De aici, desãvârsirea sau sfintenia se poate atinge prin cãsãtorie?

- Se poate, se poate si prin cãsãtorie foarte bine. Au fost atâtia sfinti, mai ales martiri, care au avut viatã de familie si au fost în rândul sfintilor si proprii pentru sfintenie. Sfântul Apostol Pavel are în vedere un fel de libertate mai mare, un fel de actiune sau un fel de desprindere de viata aceasta, însã nu se poate zice cã unul care are familie, are copii si îi creste în fricã de Dumnezeu si îi formeazã pentru o societate binecuvântatã de Dumnezeu, nu are parte de bine si de sfintenie.
 
 

- Care va fi starea de dupã moarte a doi soti care s­au iubit foarte mult si care amândoi s­au mântuit?

- Noi nu credem cã în viata de dincolo relatiile sunt aceleasi care au fost în viata de familie, sã zicem, ci vor fi relatii mai presus de lumea aceasta.
 
 

- Cum comentati fericirea: "Fericiti cei sãraci cu duhul, cã a acelora este Împãrãtia cerului"?

- Fericiti sunt cei neîndestulati cu ei însisi, cei smeriti, cei ce doresc mai mult si tot mai mult binele, aceia vor fi proprii pentru Împãrãtia cerului.
 
 

- Sfântul Ioan Scãrarul ne vorbeste despre darul lacrimilor ca fiind mai mare decât botezul, deoarece curãtã pãcatele sãvârsite dupã acesta. În cazul dobândirii lacrimilor, ce rol joacã Sfânta Tainã a Spovedaniei?

- Dragã, Sfântul Ioan Scãrarul a putut avea o pãrere a lui. A avut si el un punct de vedere, pe care noi putem sã­l primim sau sã nu­l primim, sau putem sã gândim altceva. Spovedania are rostul de a­i da omului posibilitatea sã se smereascã înaintea lui Dumnezeu si înaintea duhovnicului si de a putea primi o îndrumare, de a putea fi verificatã constiinta lui cu o constiintã superioarã. Nu­i vorba numai de pocãintã, de spãlare, ci e vorba si de îndrumare, de iertarea pe care o dã Dumnezeu prin mijlocire preoteascã.
 
 

- În Evanghelia dupã Luca, Capitolul al XXII-lea, versetul 36, Mântuitorul Iisus Hristos îsi sfãtuieste discipolii sã se înarmeze cu sãbii. Cum tâlcuiti aceasta?

- Dragã, e o realitate pe care noi o stim, chiar dacã n­o putem tâlcui. Domnul Hristos, în clipa aceea, El, care a zis "as putea sã cer de la Tatãl s­aducã mai multe legiuni de îngeri în apãrarea mea", i­a îndemnat pe ucenicii Sãi, nu atât ca sã­i învete, ci într­o situatie specialã fiind, El care a zis "cel ce scoate sabia de sabie va muri", a întrebat: "aveti aici sãbii?" si au zis: "da, avem douã", si Domnul Hristos a zis: "e destul"; aceasta, oamenii încearcã s­o tâlcuiascã într­un fel sau altul, dar adevãrul este cã lucrurile se înteleg literar, în primul rând. De ce a gândit Domnul Hristos asa, de ce s­a pus problema aceasta sau de ce Sfântul Evanghelist Luca a avut în vedere si latura aceasta, n­avem de unde sã stim; duhovniceste se tâlcuieste asa, cã zice Domnul Hristos: "Cel ce n­are sabie, sã­si vândã haina, sã­si cumpere sabie", în întelesul cã acela care are odihnã trupeascã sã renunte la ea si sã se înarmeze împotriva rãului.
 
 

- Credeti cã în acest sfârsit de veac e posibilã o renastere a monahismului românesc, care sã se ridice la gradul de înduhovnicire al monahilor si al credinciosilor, datorit isihasmului paisian care s­a practicat la noi în secolul al XVIII­lea?

- Preocupãri de isihasm sunt si acum, însã Dumnezeu stie în ce mãsurã se va putea realiza ceea ce gândesc unii sau altii despre monahism.

Monahismul este o societate a Bisericii si are rol si rost de avangardã când e vorba de înaintarea în virtute, în sfintenie, în desãvârsire. Eu constat o mare scãdere a monahismului. Sunt putini dintre aceia care se angajeazã în monahism care sã se angajeze si în isihasm, se lucreazã cu foarte multi improvizati, se promoveazã oameni neverificati, se acceptã compromisuri. Sunt foarte multi dintre cãlugãri, într­un fel, am zice chiar ratati, pentru cã nefiind verificati, nefiind hotãrâti destul, nu pot sã ducã o viatã de exceptie; intervine compromisul, intervine superficialitatea, nedesãvârsirea, intervin lucruri care mentin monahismul, dar nu la cotele trebuitoare si nu la cotele dorite.
 
 

- Trebuie crestinul sã aibã constiinta evolutiei sale în plan religios?

- Sigur cã da, de ce sã n­o aibã?
 
 

- Te ispiteste la mândrie.

- Chiar dacã­l ispiteste la mândrie trebuie sã aibã o intuitie realã a ceea ce este. E exact asa cum e vorba de boalã si de sãnãtate; dacã esti bolnav, te simti bolnav, nu poti sã zici cã esti sãnãtos. Dacã esti sãnãtos, nu poti sã zici cã esti bolnav. Noi nu trebuie sã uzãm de niste artificialitãti ca sã n­ajungem la mândrie. Dacã am realiza ceva, am realiza cu ajutorul lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel spune: "Am lucrat mai mult decât ei toti (decât ceilalti Apostoli), însã nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine". Nu trebuie sã ajungem la niste artificialitãti, cã numai în felul acesta dobândim smerenia.

Smerenia este o realitate care se dobândeste la mãsurile la care se gãseste omul. Dacã crezi cã Dumnezeu te­a chemat sã faci un lucru bun si l­ai fãcut, nu înseamnã sã­l negi sau sã zici cã tu, de fapt, esti cel mai rãu si esti dedesubtul tuturor. Acestea sunt niste artificialitãti si eu nu cred cã trebuie sã facem uz de artificialitãti, ca sã dobândim niste calitãti.
 
 

- Îi este bine crestinului sã aibã încredere în sine, în capacitãtile sale?

- Da, sigur! Vai de omul care n­are încredere în capacitãtile sale, cã atunci nu se angajeazã la nimic! Dacã zici: "Eu nu pot nimic, eu sunt cel mai rãu, eu n­am realizat nimic", atunci înseamnã cã ajungi la un fel de nelucrare tocmai pentru cã nu ai încredere în tine însuti. Încrederea asta pe care o ai în tine trebuie verificatã din anumite puncte de vedere si cu oameni mai buni decât tine, oameni mai virtuosi. E o calitate faptul de­a avea încredere în tine, în propriile tale forte.
 
 

- Raiul în care vor merge cei mântuiti în Hristos este identic cu raiul lui Adam si al Evei?

- Nu stiu, n­am de unde sã stiu. Cred cã e mai presus de raiul lui Adam si al Evei, pentru cã e vorba de o prezentã a lui Dumnezeu, o prezentã simtitã. Raiul în care au fost Adam si Eva poate cã a fost mai mult un loc de multumire, un loc de desfãtare, însã în care prezenta lui Dumnezeu n­a fost asa de realã cum gândim noi cã va fi în raiul nostru, în sensul cã Adam si Eva au putut vorbi cu sarpele fãrã sã tinã seama de prezenta lui Dumnezeu. Sau atunci când li s­a reprosat faptul cã au mâncat din pomul oprit, Dumnezeu i­a chemat, a întrebat de ei, i­a strigat, ceea ce înseamnã cã nu era într­o comuniune realã si totalã cu ei.
 
 

- În fata unor expuneri ateiste sustinute de unii profesori având ca suport texte din diferite manuale, care trebuie sã fie atitudinea tinerilor crestini ortodocsi: pasivitate sau luptã pentru afirmarea dreptei credinte a adevãrului?

- Dragã, dacã e vorba de studiu, nu se pune problema luptei pentru adevãr. Se studiazã ceea ce s­a spus în lectiile respective si, apoi, cât priveste ce credem noi, asta­i altceva. Dar nu se poate învãta, de exemplu, darwinismul, fãrã sã se stie ce­i darwinismul. Care e pãrerea noastrã în raport cu darwinismul, asta­i altã chestiune. De exemplu, darwinismul sustine cã evolutia a adus viata pe pãmânt, respectiv s­a dezvoltat viata pe pãmânt, s­au dezvoltat speciile. Pentru noi, asta nu­i o chestiune care ne­ar deranja, dacã s­ar accepta pe lângã sustinerea evolutionismului si faptul cã lucrurile nu s­au petrecut de la sine, ci cu interventia lui Dumnezeu; adicã, de fiecare datã când a apãrut o nouã specie, aceasta a apãrut nu datoritã antecedentelor, ci datoritã faptului cã Dumnezeu, din ceea ce a fost, a fãcut ceea ce este. Dar nu trebuie neapãrat, când se sustine un lucru, sã ne spunem noi punctul nostru de vedere. Îl spunem numai atunci când ni se cere sau când credem noi de cuviintã. Însã studiul trebuie fãcut dupã programa care este la scoalã. Dacã se studiazã materialismul, noi studiem materialismul si dupã aceea spunem "da, dar eu nu sunt materialist, ci sunt idealist".


Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã la data de 
TOP
Ultimele noutãti din site
HOME
Meniu:
About us | Traduceri | Poeme | Eseuri
 Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit 
  N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
  Mari duhovnici | Media | Legaturile Dvs!


Copyright © 1999,Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.