Parintele Teofil Paraian

HOME -> Mari duhovnici romani -> Parintele Teofil Paraian -> Cuvinte catre tineri


GANDITI FRUMOS!

 

Mânãstirea Brâncoveanu
24 martie 1997


Îmi încep consideratiile prilejuite de aceastã întâlnire, cu un cuvânt pe care­l spunea un fotograf de origine germanã din Sibiu, pe nume Fischer. Acest fotograf, când se ducea cineva la el ca sã­i facã o fotografie, în loc sã spunã "zâmbiti" sau un cuvânt care sã­l îndemne pe cel care stãtea în fata obiectivului, un cuvânt obisnuit, spunea "gânditi frumos!". Bineînteles cã el voia sã spunã "gânditi­vã la ceva frumos", pentru ca gândul sã se reflecte pe fata noastrã si sã aparem frumos în fotografie.

Eu cred cã nu poate fi un îndemn mai frumos decât "gânditi frumos!". Ce înseamnã "gânditi frumos!" ? Înseamnã sã nu te gândesti la ceva frumos într­o anumitã clipã, ci sã gândesti frumos în orice clipã, sã fii atent la gânduri, sã selectezi gândurile care­ti trec prin minte, sã retii gândurile cele bune si, în mãsura în care existã posibilitatea, sã le dai grai si sã le întrupezi în fapte. Temelia vietii spirituale este gândul, de aceea în viata religioasã esentialul este disciplina lãuntricã, disciplina de gând.

Ieri s­a citit din Sfânta Evanghelie despre o minune pe care a fãcut­o Domnul Hristos când a dat sãnãtate, putere, unui om paralitic. Cu prilejul acesta, Domnul Hristos a spus niste cuvinte pe care oamenii le­au interpretat în felul lor, iar din ceea ce relateazã toti cei trei Evanghelisti care prezintã minunea cu vindecarea slãbãnogului din Capernaum, întelegem cã Domnul Hristos s­a referit la niste gânduri nemãrturisite, la niste gânduri neexprimate. Luând în considerare gândurile lor, Domnul Hristos a rezolvat o chestiune de gând.

Este foarte important sã stim cã gândurile noastre le mai stie cineva: le stie Dumnezeu, le stie Domnul Hristos care e Dumnezeu adevãrat si om adevãrat. Domnul Hristos are în vedere gândurile noastre.

De aceea, având în vedere faptul cã prin mintea noastrã trec tot felul de gânduri, si bune si rele, si frumoase si urâte, este important sã fim cu luare­aminte la gânduri, sã gândim frumos. De ce? Pentru cã, dacã gândim frumos si numai frumos, atunci trãim frumos si numai frumos, si dacã gândim frumos si trãim frumos, suntem fericiti. Si fericirea e mai aproape de tinerete decât de bãtrânete.

Tinerii, prin structura lor, prin nãzuintele lor, prin felul de a se angaja în anumite actiuni, sunt mai aproape de fericire, sunt mai aproape de realizãri care sã le dea multumire si fericire. Si tinerii mai sunt cumva fericiti, în sensul cã nu au un trecut lung, care sã fie pãtat de gânduri rele, de fapte necuviincioase, de vorbe nelalocul lor, pentru cã tineretea este mai aproape de copilãrie, iar copilãria este într­un fel idealul crestinului. Nu în sensul sã rãmânem la copilãrie ca fazã de început, ci în întelesul sã ne mentinem în sfera copilãriei în ceea ce priveste seninãtatea, nerãutatea sau rãutatea fãrã duratã si în ceea ce priveste nevinovãtia, câtã este în copilãrie.

Domnul Hristos a spus: "Cine nu primeste Împãrãtia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea" (Marcu X, 15). Deschiderea noastrã fatã de Împãrãtia lui Dumnezeu trebuie sã fie deschiderea copilului care primeste fãrã sã judece, fãrã sã cerceteze adevãrurile pe care i le prezintã omul mare.

Este foarte important sã stim faptul cã Fericitul Augustin spune despre copil cã "este tatãl omului mare". Toatã lumea stie cã omul mare­i tatãl copilului si rãmâne intrigat omul când aude "copilul este tatãl omului mare". Cum se poate asa ceva ? Se poate, în întelesul cã omul mare contribuie la existenta copilului, deci tatãl copilului este omul mare. Dar mai are întelesul cã de copilãrie nu se poate face niciodatã abstractie, niciodatã nu poti sã zici cã n­ai fost copil, cã n­ai avut o copilãrie seninã sau întunecatã pentru cã sunt si copii care au trãit în lacrimi.

Pãrintele Arsenie Boca, într­o carte a lui, Cãrarea Împãrãtiei, are un titlu "Copii nãscuti în lanturi". Vin în lumea acesta oameni care­s legati de la început si acestia nu pot avea o copilãrie foarte seninã. Dar, în orice caz, copilãria are darul acesta, cã nu­i statornicã, e adevãrat, nici în bine, dar, în orice caz, nu­i statornicã în rãu. Copiii se bat si se împacã repede, nu tin minte rãul, n­au urã, trãiesc într­un prezent continuu, într­un prezent adevãrat, neîntemeiat pe trecut si neraportat la viitor. Asa­i copilãria si, pentru aceasta, e idealul omului mare.

Domnul Hristos, când a spus: "De nu veti fi ca pruncii, nu veti intra în Împãrãtia cerurilor" (Matei XVIII, 3), a avut în vedere copilãria în ceea ce are ea bun. Sfântul Apostol Pavel în Epistola I cãtre Corinteni, în Capitolul XIV, are afirmatia: "La minte fiti bãrbati, fiti copii când e vorba de rãutate". Adicã sã îmbini bãrbãtia cu copilãria, cu copilãria în ceea ce are ea pozitiv. Pentru cã Domnul Hristos nu vrea ca omul sã rãmânã la stadiul de copil, sã fie un om înapoiat. Domnul Hristos vrea sã ne împodobim cu virtutile copilãriei la tinerete si la bãtrânete, în toatã vremea, pentru cã omul în fiecare clipã este un rezumat al propriei sale existente.

A zis Domnul Hristos "Lãsati copiii sã vinã la mine, cã a acestora este Împãrãtia cerurilor" (Luca XVIII, 16). Si a binecuvântat pe copii. De ce ? Pentru cã sunt vrednici de a fi binecuvântati. Bineînteles cã a binecuvântat si oameni mari. A binecuvântat mâinile Dreptului Simeon - care l­a luat în brate pe Domnul Hristos copil - si a devenit binecuvântat. Deci, credem cã Domnul Hristos a binecuvântat toate vârstele, chiar dacã n­a trecut prin toate vârstele. De ce n­a trecut Domnul Hristos prin toate vârstele ? De ce n­a ajuns Domnul Hristos si bãtrân, ca sã avem si noi, bãtrânii, constiinta cã ne binecuvânteazã Dumnezeu ? Si noi, totusi, o avem. Pentru cã Domnul Hristos a trecut din lumea acesta prin moarte si înviere si apoi, prin Înãltarea la cer, la vârsta pe care vor oamenii s­o aibã.

Stiti cã în povestile noastre este vorba despre "tinerete fãrã bãtrânete si viatã fãrã moarte". Nu în întelesul cã sã rãmânã omul la tinerete si sã n­ajungã la bãtrânete, pentru cã, totusi, bãtrânetea e datã de la Dumnezeu si o viatã lungã - cu bãtrânete cu tot - e un dar de la Dumnezeu. Si e o vorbã foarte adevãratã, cã "numai cine trãieste îmbãtrâneste". Numai cã bãtrânetea n­o întelegem ca pe o vârstã a neputintei, o vârstã a mortii înainte de moarte. Ci întelegem o bãtrânete fericitã!

La Cununie se spune asa: "Dã­le lor Doamne, sã­si petreacã viata fãrã prihanã si sã ajungã bãtrâneti fericite, cu inimã curatã, împlinind poruncile Tale". Iatã un îndreptar de viatã, o rugãciune. Pentru cã viata noastrã trebuie sã fie învãluitã de rugãciune; dacã nu, nu e o viatã crestinã autenticã. "Viatã fãrã prihanã" înseamnã fãrã patã, fãrã vinã, în chip ireprosabil.

Mijlocul pentru a ajunge "bãtrâneti fericite" este, în primul rând, tinerete cinstitã. Dacã nu, înseamnã cã nu ai împlinit poruncile lui Dumnezeu cu inimã curatã. Asa­i calea care duce la ceea ce­si doresc oamenii, dar la ceea ce oamenii nu cautã. Oamenii cautã satisfactii imediate, ies de sub binecuvântarea lui Dumnezeu, de multe ori prin fapte pe care Dumnezeu nu le vrea. De aceea sunt atâtea necazuri în lumea aceasta, pentru cã, în general, pãcatele se plãtesc.

Sãnãtatea si mântuirea sunt douã lucruri de valoare pe care ni le dorim si pe care le avem în vedere noi, credinciosii, si pentru care se roagã Biserica. Sãnãtatea o primim de la pãrinti; o aducem cu noi din plãmada din care am venit în lumea aceasta, dar nu toti pãrintii pot oferi sãnãtate. Fiecare dintre noi ducem ceea ce ne­au dat pãrintii, pozitive si negative, si trebuie sã rezolvãm niste lucruri în viata pe care o trãim. Între rugãciunile pe care le facem noi când ne împãrtãsim cu Dumnezeiestile Taine, e si o rugãciune de multumire (Rugãciunea întâia a Sfântului Vasile cel Mare) în care pomenim bunãtatea lui Dumnezeu, care ne­a dat Sfintele Taine "spre curãtirea sufletului si a trupului". Mai întâi de toate înzdrãvenirea sufletului si a trupului ! De ce ? Pentru cã într­un trup bolnãvicios si într­un suflet neputincios nu se pot realiza lucruri de valoare, odihnitoare.

Apoi cerem, în aceeasi rugãciune, "împãcarea sufletestilor mele puteri" pentru a nu fi anarhie în existenta noastrã, ci rânduialã. Mintea sã fie conducãtorul simtirii si al vointei si, fiind o rânduialã în suflet, sã avem o bucurie din aceastã rânduialã.

"Spre luminarea ochilor inimii mele". Ne trebuie luminã în suflet. Când m­am dus eu la Mitropolitul Nicolae Bãlan sã primesc binecuvântarea, mi­a spus sã am "luminã în suflet". A aflat cã sunt fãrã luminã fizicã si a zis: "Sã ai luminã în suflet". Asta e ceea ce dorim noi mai ales tinerilor. Pentru cã dacã ai luminã, mai ales la tinerete, poti avea pânã la sfârsit si pânã în vesnicie. Si dacã n­o ai la tinerete, nu­i sigur cã o poti dobândi dupã aceea.

"Spre o credintã neînfruntatã". Sã avem o credintã adevãratã. Câte credinte sunt acum si câti oameni sunt care­i cheamã pe tineri la alte credinte, diferite de a mosilor si strãmosilor nostri, de credinta ortodoxã! Noi trebuie sã avem o credintã prin care sã nu ajungem vreodatã sã ni se spunã cã "n­ai avut credinta cea bunã". Sunt oameni care nu­s cinstitori ai Maicii Domnului. Noi suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Gânditi­vã cã dacã cei care nu­s cinstitori ai Maicii Domnului se vor întâlni vreodatã cu Maica Domnului, o sã li se spunã clar: "Credinta voastrã n­a fost o credintã adevãratã, pentru cã ati exclus pe Maica Domnului".

"Spre dragoste nefãtarnicã". Sã fie o dragoste adevãratã, întemeiatã pe nepãtimire, nepãtimirea fiind o asezare sufleteascã de neclintire din bine.

"Spre plinirea întelepciunii Tale". Sã avem întelepciune de la Dumnezeu. Sã fim gânditori de Dumnezeu. Când eram eu copil, era o vorbã pe la noi: "Mi­a dat Dumnezeu gândul ãsta". Adicã oamenii credeau cã si gândurile (cele bune) sunt de la Dumnezeu.

"Spre paza poruncilor Tale, cu inimã curatã împlinind poruncile Tale". Sã ne gândim mai des la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

"Spre adãugarea dumnezeiescului Tãu har". Sã primim tot mai multã putere, energie, din Dumnezeu, ca sã putem face fatã ispitelor si cerintelor pe care ni le pune înainte viata crestinã.

"Spre trezirea sufletului". Mitropolitul Bãlan avea o vorbã fainã: "Cea mai frumoasã podoabã a unui tânãr este inima curatã si mintea treazã". Sã stiti cã inima se murdãreste si ea. Cu ce se murdãreste ? Cu gânduri murdare, cu imagini murdare, cu fapte murdare. Toate acestea se înscriu în noi. Suntem ce am devenit. Dacã inima­i curatã, intrã în ea Domnul Hristos. Când intrã Domnul Hristos la noi ? Când Îi facem loc, când scoatem murdãriile din noi, pentru cã nu poate intra în loc spurcat.

În Vechiul Testament e un cuvânt care spune despre cei din tabãra lui Israel cã trebuie sã tinã curat locul în care se gãsesc, pentru cã vine Dumnezeu acolo. Si li se poruncea sã astupe murdãriile pe care le fãceau oamenii în chip firesc. Asa trebuie sã fie si inima omului; pentru cã dacã nu e curatã inima, nu poate intra Domnul Hristos acolo, nu poate sta.

De ce si "minte treazã"? Deoarece cu mintea lucrãm ca sã ne facem curat în suflet si, totodatã, ne pãzim sã nu bãgãm murdãrii în suflet. Dacã lucrezi cu mintea spre rãu sau nu te mai intereseazã mintea, îti faci rãu tie însuti.

"Spre iertarea pãcatelor". Sã ne ierte Dumnezeu pãcatele pe care le­am fãcut în vremea nestiintei, în vremea când n­am luat aminte sau n­am stiut de Dumnezeu, în vremea când nu ne­am interesat de Dumnezeu. Ca sã ne ierte pãcatele, trebuie ca mai întâi noi sã le pãrãsim. Nu se iartã nici un pãcat pe care nu­l pãrãseste omul. Întâi trebuie sã pãrãsesti pãcatul; fãrã pãrãsirea pãcatului nu existã pocãintã.

"Spre împãrtãsirea cu Sfântul Duh". Sfântul Serafim de Sarov zice cã scopul vietii crestine este dobândirea Duhului Sfânt, pe care­L primim în primul rând la botez si Îl simtim si­L scoatem la ivealã prin Împãrtãsirea cu dumnezeiestile Taine.

"Spre plinirea Împãrãtiei cerurilor". Adicã noi asteptãm Împãrãtia lui Dumnezeu, Împãrãtia cerurilor, în care intrã cei care sunt ca si copiii, cei care o primesc ca si copiii, cu deschidere, cu neîmpotrivire. Pãmântul cel bun este "inima bunã care primeste cuvântul lui Dumnezeu si face rod întru rãbdare". Cineva care are viatã curatã, inimã curatã, are si îndrãznealã cãtre Dumnezeu, îndrãzneala cea bunã. Pentru cã sunt si oameni care au îndrãznealã rea cãtre Dumnezeu; nepãsãtorii - aceia care s­ar lupta cu Dumnezeu numai sã­si poatã împlini lucrurile lor. Dar avem si o îndrãznealã bunã, de care pomeneste Domnul Hristos când zice: "Îndrãzneste fiule, pãcatele tale îti sunt iertate" (Matei IX, 2), la vindecarea slãbãnogului. Sã ai siguranta binelui, sã îndrãznesti, sã nu fii încurcat, împiedicat în fata Mântuitorului. "Îndrãzneste fiicã, credinta ta te­a mântuit, mergi în pace" (Luca VIII, 48) a zis Domnul Hristos cãtre femeia care avusese curgere de sânge si pe care Domnul Hristos a vindecat­o. E un cuvânt pe care trebuie sã­l întelegem - îndemnul de "a avea curaj".

"Iar nu spre judecatã sau spre osândã". Ce trebuie sã facem pentru a avea rânduialã în minte ? Cine ne poate spune aceasta ? Fãrã îndoialã cã întâi Domnul Hristos. Si ne-o spune! Stiti cã Domnul Hristos a fost ispitit de diavol în pustia Carantaniei. Relatarea despre aceasta o gãsim în douã locuri: în Capitolul al IV-lea din Sfânta Evanghelie de la Matei si în Capitolul al IV-lea din Sfânta Evanghelie de la Luca. I­au fost prezentate de cãtre diavol trei ispite.

Ispita nu­i pãcat, e prilej de cercetare. "Ridicã ispitele si nu este cine sã se mântuiascã" se spune în Pateric. Ispitele au darul de a ne consolida, de a ne întãri în bine. Nu ispitele cãutate, ci ispitele adevãrate, care vin asupra noastrã. De exemplu: esti în familie, se iveste o neîntelegere între pãrinti si copii; copiii de multe ori nu sunt luãtori aminte la îndrumãrile pãrintilor, e o situatie de ceartã. În loc sã te certi, îti aduci aminte de o poruncã a lui Dumnezeu, care zice: "Cinsteste pe tatãl tãu si pe mama ta". Si atunci ispita spre ceartã se nimiceste prin porunca lui Dumnezeu.

"As putea sã zic si eu la fel , dar Legea lui Dumnezeu îmi închide gura" se spunea undeva, în Pateric, când cineva a fost batjocorit. Nu pot scoate prin gurã niste cuvinte pe care nu le vrea Domnul Hristos. Si Domnul Hristos s­a împotrivit ispitei cu cuvinte din Scripturã. A apãrut o carte intitulatã File de Acatist, a Înalt Prea Sfintitului Bartolomeu al Clujului. Aici sunt cuprinse douã acatiste: Acatistul Sfântului Ioan cel Nou Valahul si Acatistul Sfântului Calinic. În Acatistul Sfântului Ioan Valahul zice: "Bucurã­te, cã ispita cu virtutea o mãsori". Deci, dacã tu ai sufletul virtuos, nu te poate clinti nicicum din bine, iar dacã te clinteste, înseamnã cã încã esti slãbãnog si­ti trebuie putere.

"Asa cum focul nu rãmâne în apã, tot asa si gândul pãcãtos în inima iubitoare de ostenealã" zice Sfântul Marcu Ascetul în Filocalie. Ce se întâmplã cu focul când îl arunci în apã ? Se stinge. Ce se întâmplã cu gândul pãcãtos în inima iubitoare de ostenealã, în inima statornicã în bine ? N­are nici o putere, dispare. Dacã rãmân gânduri rele, înseamnã cã avem o aderentã la ele, e ceva care ne tine în gândurile acestea, ne apropie de gânduri de felul acesta. Sunt oameni care chiar si în fata sfintelor icoane au gânduri rele. Ce înseamnã asta ? Cã au o viatã scãzutã, cã au o viatã rea. Icoana e pusã sã le ridice mintea si mintea lor cade si scade în fata unei imagini sfinte. Toate acestea sunt pentru noi prilej de verificare. Noi trebuie sã dãm slavã lui Dumnezeu pentru toate câte se întâmplã cu noi si sã primim darul si dorinta de a rezolva lucrurile acestea prin darurile lui Dumnezeu.

Un alt mijloc de a ne împotrivi gândurilor celor rele este sã ne umplem mintea cu gânduri bune. Am citit cândva o prezentare a unei situatii: un silitor în cele ale credintei învãta foarte multe texte din Scripturã pe de rost si le purta în suflet. Cartea se numeste Din farmacia casei mele si titlul povestirii este "Abecedar de aur". Spune el cã, fiind închis politic în Germania, uneori nu putea dormi noaptea. Si când nu dormea noaptea se gândea: "Hai sã vãd ce cuvinte din Scripturã stiu eu, care încep cu A". De exemplu: "Astãzi s­a fãcut mântuirea casei acesteia" - un cuvânt din Sfânta Evanghelie de la Luca în legãturã cu Zaheu vamesul. Dupã aceea, care texte din Scripturã încep cu B: "Binecuvânta­voi pe Domnul în toatã vremea, pururea lauda Lui în gura mea"; cu C: "Cel ce vrea sã vinã dupã Mine, sã se lepede de sine, sã­si ia crucea si sã­Mi urmeze Mie". Si asa mai departe, pânã la ultima literã a alfabetului si se bucura de toate câte le stia. Asta era preocuparea lui.

Si noi putem face lucrul acesta, dar numai dupã ce învãtãm din texte, cãci dacã nu stii texte, nu­ti vine în minte nici o literã. Si încã ceva: noi mai avem si texte din sfintele slujbe, care sunt foarte frumoase si e bine sã le stim. Dacã stii lucruri de felul acesta, îti împodobesti mintea cu ele, pentru cã sunt lucruri care parcã nu­s din lumea aceasta.

Eu vã îndemn sã fiti cu seriozitatea cuvenitã în lucrurile spirituale, sã vã tineti de bisericã, de slujbele noastre, sã duceti o viatã pe care s­o poatã binecuvânta Dumnezeu. Vã îndemn sã fiti cât mai seriosi si, asa cum vã pregãtiti pentru viatã, prin acumulãrile de cunostinte intelectuale, tot asa sã vã ocupati si de curãtia vietii. Dacã aveti suflete întinate, sã cãutati sã le spãlati în Sângele Domnului Hristos, dacã aveti împotriviri de gând, cereti dar lui Dumnezeu, ca sã se risipeascã. Unde­i darul lui Dumnezeu si unde­i statornicie în bine, nu poate fi rãu! Nu poate vrãjmasul sã se bage în minte, dacã tu ai o minte întãritã în bine.

Viata crestinã e o viatã bunã, frumoasã, iar credinta noastrã e despãtimitoare. E împovãrãtoare pentru omul care nu­i hotãrât, e oscilant, se vrea liber în alt fel de cum îl vrea Dumnezeu. Pentru noi însã, ea e despãtimitoare si o recomandãm tuturor.
 


*


 


În 1971 au fost aici, la mãnãstire, doi cetãteni din Germania. Ei au aflat cã aici trãia un pãrinte care a fost în Germania, la Betel - o institutie bisericeascã de ajutorare a epilepticilor. Pãrintele fusese trimis de Mitropolitul Bãlan în Germania, sã lucreze acolo, ca sã cunoascã realitãtile de acolo. A lucrat trei luni, apoi s­a întors. Si cei doi, când au aflat asta , ne­au spus cã la intrare la Betel e scris asa:

"Pace celor ce vin!
Bucurie celor ce rãmân!
Binecuvântare celor ce pleacã!".

Si ei au scris asta în cartea de onoare a mânãstirii pentru toti, deci si vouã, cã si voi veniti dupã ei în mânãstire.

Dumnezeu sã vã ajute !


Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã la data de 
TOP
Ultimele noutãti din site
HOME
Meniu:
About us | Traduceri | Poeme | Eseuri
 Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit 
  N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
  Mari duhovnici | Media | Legaturile Dvs!


Copyright © 2004 Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.