Diferiti berbeci ai culturii găsesc cu cale să-si scrie istoria literară personală cu istorioare impudice despre monumente ale culturii poporale române, cum ar fi Miorita sau Mesterul Manole.
Acesti diferiti berbeci ai culturii afirmă ritosi în preambulurile pastilelor lor că desi tot poporu’ cunoaste cum stă treaba cu Miorita, ei ar mai avea de făcut unele precizări, parabole, paralele etc. Si dă-i cu resemnarea românasului, si dă-i cu moartea prostească, si dă-i cu paralele care mai de care mai paralele.
Scoposul acestei note pe marginea lecturii Monitorului de Alba din 26 aprilie 1999 este să semnalez berbecilor culturii că despre Miorita s-au publicat în limba românasilor lucruri poate surprinzătoare pentru ei, cum ar fi lucrarea lui Adrian Fochi, Miorita: Tipologie, circulatie, geneză, texte (cu un studiu introductiv de Pavel Apostol, Editura Academiei, Bucuresti, 1964), sau studiul lui Mircea Eliade «Mioara năzdrăvană» (în volumul De la Zalmoxis la Genghis-Han, Bucuresti, 1980 – sau în alte editii mai noi), despre care Nicolae Steinhardt spunea:
"Interpretarea eliadiană are într-însa ceva din absolutul solutiilor după a căror formulare orice discutie devine inutilă. Roma locuta."
"Ce nu înseamnă Miorita: resemnare, fatalism, chemarea mortii, pasivitate, pesimism."
"Ce înseamnă: anti-istoricitate, transfigurare a conditiei adamice."
"[…] Împotriva soartei nu te poti apăra ca împotriva unor vrăjmasi; nu poti decât să dai un înteles nou consecintelor ineluctabile ale destinului în curs de împlinire. Nu-i vorba de fatalism, de vreme ce fatalismul nici nu crede că poate preface semnificatia ursitei."
Ciobanul săvârseste o transmutatie […], îsi transformă nenorocirea în taină mistică. Înfrânge soarta. Dă un sens fast nefericirii, asumând-o nu ca eveniment istoric, personal, ci ca taină. Impune un sens atât absurdului vietii, cât si teroarei istoriei.
Sigur, se prea poate ca berbecilor culturii să nu le pese de monstri sacri precum Mircea Eliade. Ei trebuie însă să stie ceea ce tot poporu’ stie (inclusiv copiii): că dintotdeauna monstrii sacri s-au hrănit cu berbeci si fete frumoase. Si cum tot poporu’ preferă fetele frumoase berbecilor, vor trebui să se astepte, mai devreme sau mai târziu, la piericiunea istoriei lor literare personale în taina monstrilor sacri.
Publicat în Monitorul de Alba