Cum se "scurge" viata noastra?

Cum se "scurge" viaţa noastră?

Seara, înainte să mă culc, mă gândesc la ziua ce a trecut şi-mi zic: "Oh, a mai trecut o zi din noi!" – Se "scurge" timpul? Se "scurge" viaţa?

Nu – timpul şi viaţa noastră curg în matca firii noastre omeneşti, curg între malurile, între limitele firii noastre, bolnave de la Adam încoace, şi pe care Noul Adam, Hristos, a venit să o vindece şi să o ridice la înălţimea Dumnezeirii. Dar până atunci această acceptare – cu realism, nu cu resemnare[1] – a slăbiciunii, a neputinţelor firii noastre omeneşti este începutul smereniei.

Smerenia nu este o smerire, adică o ocărâre de sine, deşi această dosădire, ocărâre, osândire de sine poate fi un mijloc către, o cârjă în drumul către smerenie. Ci smerenia este o stare de spirit, o conştiinţă a stării şi a locului propriu – realism duhovnicesc [2].

Iar această stare a inimii atrage harul. Aceasta este "inima înfrântă şi smerită" (Psalmul 50), cumva opusă inimii împietrite (faţă de lucrarea harului). Această inimă se face sălaş lucrării personale a harului, de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt.

Şi iată că această "matcă" a timpului meu şi a vieţii mele, această matcă care nu este alta decât inima mea slabă, se face primitoare a unei altfel de curgeri: curgerea harului, de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt: "Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi!", ne bine-cuvântă preotul la Dumnezeiasca Liturghie.

Această simţire / percepere a tainei neputinţei proprii este şi începutul iubirii aproapelui: a înţelegerii pentru slăbiciunile aproapelui, a nejudecării / neosândirii aproapelui, a acoperirii neputinţelor aproapelui[3]. Taina propriei neputinţe devine taina / sacramentul aproapelui, Iubirea, Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul a tot binele, începutul şi sfârşitul legii duhovniceşti: " Întâi ştim că Dumnezeu este începutul, mijlocul şi sfârşitul oricărui bine; iar binele este cu neputinţă să fie crezut şi săvârşit altfel decât în Hristos Iisus şi Duhul Sfânt."[4] Începutul este ceea ce ştim, ceea ce ne aducem aminte din legea iubirii: "Nu zice: ce să fac, căci ceea ce nu voiesc aceea mi se întâmplă să fac. Ci, aducându-ţi aminte, cugetă la ceea ce eşti dator să faci. Deci fă binele de care-ţi aduci aminte; si cel de care nu-ţi aduci aminte, se va descoperi ţie. Şi să nu-ti dai cugetul fără judecată uitării."[5]

Aşa, pentru această poruncă a iubirii, harul vine şi ne luminează neputinţa.

Şi aşa curge viaţa noastră.

p.iulian

___________

[1] "Seilliere: nu optimism psihologic (omul e bun aşa cum este) şi pesimism moral (nu-i cereţi să se îmbunătăţească) – cum vor naturiştii -, ci pesimism psihologic (omul nu e bun) şi optimism moral (poate fi îmbunătăţit de morală şi de religie)." (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1992, p.324)

[2] Am auzit această afirmaţie, sub aproape exact aceeaşi formă şi în mod independent în gura a trei mari duhovnici contemporani: Părintele Constantin Galeriu, părintele Rafail Noica, părintele Teofil Părăian.

[3] "Spuneau părinţii despre avva Macarie cel Mare, că s-a făcut, precum este scris, dumnezeu pământesc. Că precum este Dumnezeu acoperind lumea, aşa s-a făcut şi avva Macarie acoperind greşelile ce le vedea, ca şi cum nu le-ar fi văzut şi care le auzea, ca şi cum nu le-ar fi auzit." (Patericul egiptean, Pentru avva Macarie Egipteanul, 31)

[4] Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, 2.

[5] Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, 59.

Acest articol a fost publicat în Ganduri incuviintate și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

5 răspunsuri la Cum se "scurge" viata noastra?

  1. Cornel spune:

    Este interesanta ideea ta de a realiza minieseuri pe diferite teme existentiale ca cea referitoare la trecerea zilei. Problema sau mai curand intrebarea este cum a trecut ziua, cat bine sau cat rau am facut, cata iubire am daruit, daca am invatat sa daruiesc, daca macar am renuntat sa urasc. Oare cati oameni pot spune: Sumt un om fericit pentru ca am facut azi putin bine sau ca nu am facut cuiva rau. Iata un scurt comentariu la eseul tau din 1 sept. 2006. De ce nu reiei, eventual in traducere, eseurile scrise in franceza?

  2. heatrom spune:

    Am citit si am recitit acest articol. Imi place aceasta abordare curgerii vietii si poate ca in temele teologice se regaseste cel mai usor si este cel mai usor de inteles pentru ca viata fara Dumnezeu nu are nici un rost.

  3. liliana spune:

    Asa dupa cum a spus si Eminescu:’"cu maine zilele-ti adaogi,cu ieri viata ta o scazi" e curgerea firii noastre si are dreptate ,a putut sa vada si sa cante in versuri firea noastra de om ,muritoare.Noi nu suntem in ACEASTA VIATA decat niste "musafiri",avand un scop si un rost,un drum de traversat ce nu este si difinitivul…
    Multe reflectii pe tema asta am putea construi dar sa scriu aici nu are rost si ,la urma nimeni nu e interesat de ele …ce rost au toate jurnalele,toate crezurile despre viata ,toate intrebarile astea, unele retorice in sinea lor,decat ca te duc sigur la meditatie;si la urma cum e mai bine:sa stai ,sa contempli lumea (ca un savant)sau sa intervii sa o schimbi…?

  4. LUZ spune:

    "la urma nimeni nu e interesat de ele" zice liliana.
    Daca cel ce scrie este un om in cautarea lui D-nezeu este de mare folos oricat de mic ar fi lucrul pe care-l face.
    Nu se stie la cine ce-i foloseste, pentru ca drumul crestin este destul de greu, misterios,diferit pentru fiecare. Pai daca nu ne-ar uni bunatatea lui D-nezeu din cand in cand, nu ne-am putea intelege pentru ca suntem foarte diferiti, cu experiente de viata diferite,cu diferite nivele de experimentare a iubirii lui Cristos, etc. Complicat intr-un cuvant.Numai cand experimentam iubirea,ne putem intelege si ajuta intre noi. Si sa nu uitam ca foarte multi au experimentat si experimenteaza viata monastica in lume, intre ceilalti si neavand timp, duhovnici, etc au facut tot ce au putut ca sa aiba in casa lor o mica manastire cu randuielile ei. Vom auzi cu timpul despre "pusnicii" anonimi din lume.Ingeri printre oameni.

  5. d spune:

    totusi e trist ca viata se scurge chiar daca teoretic am vrea sa o vedem ca o curgere. Viata se scurge cand suntem nefericiti si curge cand ne merge din plin.

    O poveste spune ca era un om nefericit care aduna tot ce era pozitiv in viata lui in palma mainii drepte si tot ce era negativ in mana stanga iar mana stanga era plina tot timpul in timp ce cea dreapta daca avea cateva lucruri ce se puteau numara in ea. Dupa o vreme s-a gandit ca bine sau rau, toate ii vin de la Dumnezeu si trebuie sa fie bune si atunci a mutat totul in palma mainii drepte care de atunci ii era vesnic plina.

    Asta nu inseamna ca necazurile au disparut ci doar punctul de vedere al lor. Si asta e greu- sa-ti schimbi punctul de vedere. Si asta e lupta interioara pentru dobandirea linistii interioare- cazi si te ridici si te incapatanezi sa vezi lucrurile doar dintr-un singur unghi [de aia cazi, ca te lovesti de lucruri si situatii cand ai ochelari de cal pe care ii porti voluntar…]. Nu putem schimba ce ni se intampla insa putem schimba felul in care acceptam lucrurile. Asta insa implica pierdere [materiala si sufleteasca], rabdare si pereseverenta pana ce practica devine obisnuinta. Usor de zis…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *