Părintele Ieroschimonah Ștefan

Schitul „Sf. Dimitrie” – Lacu, Muntele Athos

Intervievator: Părinte, pentru început vă rugăm să ne dati o definitie a dreptei socotinte.

Părintele Ștefan: În viata duhovnicească avem absolută nevoie de un duhovnic, un om care să aibă această virtute a dreptei socotinte si care să ne povătuiască. Si nu numai la începutul vietii duhovnicesti, dar si la mijloc si spre sfârsit. Deci toată viata. Mai mult la început e nevoie însă să ne călăuzească, să ne lumineze, să ne formeze ca oameni duhovnicesti.

În om se lucrează din trei directii: de la Dumnezeu, din partea firii omului si de la diavol. De aceea, cel începător nu-si poate da seama de unde vine impulsul, dorinta de a face un lucru. Si atunci duhovnicul îi spune "nu", "da" sau "este indiferent, dar mai bine să nu faci lucrul gândit".

Dreapta socotintă este un lucru ce se dobândeste după multă nevointă duhovnicească. Are ca tintă călăuzirea corectă a sufletului către scopul ultim si discernerea sau analizarea gândurilor. Rodul cel mai important socotesc că este mentinerea unui echilibru permanent. Celelalte roade ale Duhului se câstigă prin celelalte nevointe, dar dreapta socotintă mentine nevointa la un echilibru. Propriu-zis, dreapta socotintă nu dă roade; nevointa dă roade, însă nevointa făcută cu dreaptă socotintă. Roadele dreptei socotinte sunt urmări ale lucrării duhovnicesti: pocăinta, dragostea fată de aproapele, ascultarea, blândetea si celelalte.


Intervievator: Care este relatia dintre dreapta socotintă si cumintenie?

Părintele Ștefan: Între ele este o mare diferentă. Una este să fii cuminte si alta este să câstigi dreapta socotintă. Aceasta din urmă se câstigă după multă nevointă si ani destui. A fi om cuminte nu presupune că esti si om duhovnicesc.


Intervievator: Ce înseamnă să ai o minte cuminte?

Părintele Ștefan: O minte cuminte înseamnă a te păstra si a nu iesi din cadrele normalului etic. Se referă îndeosebi la relatiile sociale dintre oameni. În viata duhovnicească este cu totul altceva. Spre exemplu, sfintii nebuni întru Hristos n-au fost numiti "cuminti", ci "nebuni", însă ei sunt mult mai mult decât cuminti, pentru că au ajuns la un înalt nivel de comuniune cu Dumnezeu si prin această nebunie îsi acoperă adevărata lor lucrare de ochii lumii si de alti ochi.

Altceva este un om drept, un om corect în viata socială, fată de un om duhovnicesc. E o mare diferentă. Poate fi omul si drept, si duhovnicesc, însă poate fi si cuminte, si ateu. Această cumintenie este prima fază, o temelie pe care se poate clădi foarte usor viata duhovnicească. Într-un om obraznic, un om care este certat cu normele sociale, în primul rând trebuie să pui rânduială, trebuie să se pună el însusi la punct ca să poti clădi în el casa aceasta sufletească, casa duhovnicească. Cu un om obraznic nu poti clădi o casă duhovnicească. Nu se poate. Cumintenia aceasta se referă la legăturile dintre oameni, si ea poate ajuta pe cineva să propulseze foarte repede dacă se angajează în viata duhovnicească. După părerea mea, cumintenia aceasta este temelia unei vieti duhovnicesti adevărate, bineînteles dacă după angajarea în viata duhovnicească se păstrează în această cumintenie.


Intervievator: Dar dacă extindem cumintenia si în ce priveste viata duhovnicească?

Părintele Ștefan: Prin angajarea omului în viata duhovnicească nu se elimină cumintenia. Ele se întrepătrund, această cumintenie ajutându-l foarte mult să sporească. Cumintenia se înduhovniceste, se spiritualizează. La omul neduhovnicesc, cumintenia rămâne în anumite limite, comportându-se cuminte până la sfârsit: nu jigneste pe nimeni, se poartă frumos cu fiecare... În viata duhovnicească, cumintenia se spiritualizează, luând diferite forme. Ea ajută la isihie, la rugăciune, la concentrare, la ascultare. Se ajută pe sine, dar si pe ceilalti. Zicea cineva: "Acest om îmi odihneste sufletul". Omul duhovnicesc cuminte aduce liniste nu numai în relatiile exterioare, ci si în cele interioare. Deci cumintenia este si temelie, si culme în viata duhovnicească, dar e si timona care ajută să tii calea dreaptă întreaga viată.


Intervievator: În ce sens dreapta socotintă a fost considerată, de unii Sfinti Părinti, precum Sfântul Antonie cel Mare, cea mai mare virtute si dacă este mai mult decât dreapta măsură sau cumpătare?

Părintele Ștefan: Este cu mult mai mult decât dreapta măsură si cumpătare, cu toate că au legătură, dar dreapta socoteală sau discernământul se referă la toate virtutile, la toată viata duhovnicească, nu numai la cumpătare. Cumpătarea sau înfrânarea este un aspect. Dreapta socotintă este considerată de Sfintii Părinti drept cea mai mare virtute pentru că îl mentine pe monah si pe orice crestin pe calea de mijloc, cea neprimejdioasă, pe calea împărătească de înaintare spre scopul final. Extremele nu sunt de la Dumnezeu. Lucrarea diavolului este să ne arunce în extreme, ori în stânga, ori în dreapta. Căderea de-a stânga înseamnă lucrarea exclusiv a patimilor trupesti (trândăvie, lăcomie, desfrânare), iar căderea de-a dreapta este căderea în nevointă peste putere, cunoscute fiind cazurile unora care au fost ispititi să se nevoiască peste puteri, ba chiar au fost ajutati să ajungă la anumite măsuri, însă în cele din urmă au căzut înfrânti. Deci dreapta socotintă este virtutea virtutilor, care ne păstrează în smerenie.


Intervievator: Prin dreapta socotintă omul tinde să nu mai aibă căderi în stânga sau în dreapta, pendulări între extreme, ci tinde să se miste din ce în ce mai putin, până la nemiscare. Ce înseamnă nemiscare în Dumnezeu?

Părintele Ștefan: Nemiscarea în Dumnezeu este o lucrare a fazei a treia a vietii duhovnicesti. Prima fază este faza purificării, a curătirii, a doua este a iluminării, iar a treia a îndumnezeirii. În prima fază, zic Sfintii Părinti, este mai pronuntată lucrarea omului pentru dobândirea harului. În a doua fază începe lucrarea harului, care iese la iveală. Sfântul Marcu Ascetul zice: "Hristos este ascuns în poruncile Lui". Nu-L vedem, dar lucrând poruncile Îl asimilăm, dobândind harul care la o anumită vreme iese la suprafată, luminând cele lăuntrice si cele dinafară. În cea de-a doua fază primim luminarea mintii, dar si lucrăm. Iar faza a treia este faza îndumnezeirii, de care se învrednicesc putini, este treapta nelucrării omului, numită faza lucrării exclusiv a lui Dumnezeu. Lucrarea supremă este nelucrarea. Nelucrarea este totusi o lucrare. Această lucrare a nelucrării este specifică fazei înalte a îndumnezeirii. Ea presupune înainte o mare nevointă. Nu poate un începător să ajungă deja la faza nelucrării personale. Toate trebuie să meargă într-o anumită evolutie, după o anumită regulă.


Intervievator: Împreună-lucrarea omului cu Dumnezeu este o nebunie. Cum se împacă această nebunie, în special "nebunia întru Hristos", cu judecătile omenesti?

Părintele Ștefan: Sfântul Apostol Pavel spune că pentru ca "să fii întelept trebuie să te faci nebun". Deci nu a fi, ci a te face "nebun", adică nepotrivit pentru judecătile omenesti cele de aici. Acestea nu se împacă. Un om duhovnicesc pe toate le judecă si nu este judecat de nimeni. Este deasupra tuturor acestor judecăti omenesti. Cei de jos nu pot pricepe mintea "nebunului întru Hristos", pentru că acesta este în legătură cu Dumnezeu si toate le analizează si le coordonează după judecătile lui Dumnezeu. În sensul acesta credinta este o nebunie, "nebunia Crucii", cum zice Sfântul Apostol Pavel. Înaintând pe scara duhovnicească esti din ce în ce mai neînteles de cei de jos. Doar când ceilalti se ridică la nivelul tău pot să te înteleagă. Mântuitorul spune în Sfânta Evanghelie: "În casa Tatălui Meu multe locasuri sunt". Sunt foarte multe planuri. Trăim unul lângă altul, unii chiar sot si sotie, însă despărtiti sufleteste de multi ani, pentru că unul e la o anumită vârstă duhovnicească, iar altul la alta. Oamenii nu i-au înteles pe "nebunii întru Hristos" si atunci i-au catalogat "nebuni". Această lucrare a nebuniei întru Hristos a fost specifică lumii grecesti si celei rusesti. La noi n-a prins acest fel de nevointă, sau foarte putin. Sfântul Serafim de Sarov spune că în viata lui a văzut foarte putini adevărati nebuni întru Hristos. Nu oricine poate să-si ia asupră-si această nevointă. Nu e obligatorie. Sfântul Simeon cel nebun întru Hristos, după ce se despătimeste cu Sfântul Ioan Pustnicul în desert, se întoarce în Constantinopol pentru a urma această formă de nevointă. Sfântul Simeon este însă o exceptie de la regulă. Exceptiile sunt dirijate de Sus, fără putere de lege. Regula este calea împărătească. Si "nebunia întru Hristos", si pustnicia, si vietuirea de unul singur sunt daruri de sus. E necesară multă virtute pentru a împlini bine aceste chemări. Este o mare nevointă să renunti de bună voie la statutul unui om integru în fata oamenilor si să suporti toate consecintele ei, tot blamul si tot dispretul celor din jur. Vedeti, în conditiile normale cât de greu suportăm un cuvânt aspru, de batjocură, sau dispret, sau chiar un gest cât de mic de dezaprobare, pentru că lucrarea omului vechi este încă vie în noi. Vedeti ce înăltime are lucrarea nebunului întru Hristos? Trebuie să fie despătimit si într-o legătură foarte strânsă cu Dumnezeu. Nu ni se cere nouă să le urmăm lor, ci căii Sfintilor Părinti, căii de mijloc, căii celei bătătorite.


Intervievator: Dreapta socotintă caută să împace judecătile lui Dumnezeu cu judecătile oamenilor sau ne detasează total de judecătile oamenilor?

Părintele Ștefan: Lucrările duhovnicesti sunt foarte precise si nu suportă compromis. Compromisul este un pact cu cineva care nu e Dumnezeu, pentru că pactul cu Dumnezeu este împlinirea strictă a poruncilor. Când nu faci lucrarea lui Dumnezeu, deja faci pact cu altcineva.

Dreapta socotintă nu caută să împace judecătile oamenilor cu judecătile lui Dumnezeu. Nu se poate vorbi în acest sens de împăcare. Nici chiar sfintii mari care au căutat să cerceteze judecătile lui Dumnezeu n-au reusit. Spre exemplu, unui bătrâni cu viată sfântă ce a stat mult timp în pustie si se ruga lui Dumnezeu să-i descopere judecătile Sale, i se arată un înger care îl întreabă: "Ce doresti?" "Vreau să stiu judecătile lui Dumnezeu", zice sfântul. Îngerul îi răspunde: "Nu este om care să stie aceasta, dar pentru că m-ai rugat îti voi da niste exemple". Si îngerul l-a luat pe pustnic si după o zi de mers au ajuns la o gazdă. Au dormit noaptea, iar gazda i-a servit cu ce avea mai frumos, cu o tavă de argint. Au servit cele de pe tavă, iar la sfârsit, îngerul ia tava si o aruncă într-o prăpastie. Si au pornit mai departe. Au ajuns la o grădină foarte frumoasă. Au poposit lângă un izvor si stând la un loc mai ferit, văd un om bătrân care se asază si el. Apoi apare un călăret care începe să-i ceară banii. Bătrânul nu întelege despre ce bani era vorba. Călăretul se înfurie si îl bate până îl omoară. Sfântul si îngerul au plecat mai departe. Au ajuns în cele din urmă la o casă părăsită, din care mai rămăsese un singur perete în picioare. S-au asezat să doarmă, iar îngerul, în loc să doarmă, a dărâmat complet zidul si l-a refăcut. Dimineată, părintele foarte nelinistit îl întreabă: "Esti înger sau esti demon? Ce înseamnă toate cele ce le-am văzut?" Îngerul răspunde: "Crestinii la care am înnoptat sunt evlaviosi si au făcut multe fapte bune. Tava de argint era însă câstigată prin nedreptate. Si pentru ca să nu-si piardă plata faptelor bune si mântuirea, am luat tava de la ei. Bătrânul mort, în tinerete a omorât pe cineva. Călăretul era stăpânul locului unde am poposit si urmărea hotul care tocmai îi furase banii. Astfel, bătrânul a plătit cu viata sa uciderea făcută de el mai demult, ca să i se ierte din păcate. Iar în locul zidului părăsit a fost o casă foarte mare. Si ultimul din casa aceea a îngropat o comoară în zid, care era cât pe-aci să se surpe. Stăpânul de acum ar fi găsit comoara si-ar fi tr[it în nedreptate si răutate. Zidul făcut acum va dura până se va naste cineva care, găsind banii, îi va folosi într-un scop bun. Deci", i-a zis îngerul, văzând mirarea sfântului, "nu mai cerceta judecătile lui Dumnezeu, ci îngrijeste-te de păcatele tale".

Judecătile lui Dumnezeu nu se pot împăca cu judecătile oamenilor. Lucrarea dreptei socoteli este de a elimina si curăta judecătile omenesti, pentru ca ele să devină după Dumnezeu. Lucrând după judecătile lui Dumnezeu, omul trăieste vesnicia încă de aici.


Text preluat prin bunăvointa redactiei Epifania.

We use cookies to give the best experience to our visitors. By using this website, you're agreeing to our use of cookies.