Tot vreau, de ceva vreme, sa scriu un bilet de blog pe acest subiect. Pentru ca apar din cand in cand in presa zisa "centrala", saptamanal sau lunar, ca un fel de abonament de prost gust, stiri sau informatii distorsionate despre credinta, Biserica si BOR. La unele dintre ele mai raspunde Basilica.ro, la altele nu raspunde nimeni, si poate ca bine face.

Caii de bataie ale acestor "stiri" sunt: proprietatile Bisericii, salariile personalului de cult, relatia Biserica-Stat, preoti "speciali". Desi institutia Bisericii are inevitabil probleme in istorie, desi ispita banilor si a puterii nu ocolesc nici pe preoti, uneori ma intreb unde este granita intre prostie / ignoranta si rea-credinta / rautate.

Mai multe s-au adunat in timp, dar un flagrant de mai ieri, ma face sa scriu:

Un ziarist corect face o stire corecta despre cererea Mitropoliei Clujului de a se alinia salariile preotilor la cele ale profesorilor din invatamantul preuniversitar. Ziaristul precizeaza corect ca salariul unui preot este compus in proportie de circa 50% din bani de la stat si restul reprezinta contributia din fondurile parohiei, si citeaza pe purtatorul de cuvant al Mitropoliei (preotul Bogdan Ivanov) ca "in cazul Arhiepiscopiei Clujului, Vadului si Feleacului, 70% din preoti nu isi completeaza salariile decat cateva luni pe an. Noi cerem o recunoastere a statutului preotilor, asa cum este stipulat acesta si in legea cultelor." Articol corect. Doar ca dupa el vine un "puitor de titluri" (meserie necunoscuta, dar bine platita), pe care in cel mai bun caz nu-l intereseaza decat sa creasca tirajul, si titreaza : "Preotii clujeni vor salarii de profesori universitari"...

Personal, ceea ce ma deranjeaza cel mai tare, e ca puitorii de titluri sunt mai catolici decat papa. Adica pentru clerul ortodox al Tarii pana si pasoptistii francmasoni si pro-occidentali vorbesc frumos (per general, nu la "cazuri speciale"), si vin azi puitorii de titluri ca sa puna in mod regulat etichete mizere pe clerici si Biserica, asa, la gramada.

Un C.A. Rosetti, cu toate ale lui indoieli in credinta, ii scrie lui Ion Ghica in doua randuri in 1850 ca vrea sa-si boteze copilul in credinta ortodoxa (dar nu la rusi), iar intr-o alta scrisoare catre acelasi, la 16 decembrie 1850, vorbeste de romani ca de o a? natie democratica si crestina a?. inca mai precis, intr-o scrisoare catre Jules Michelet din acelasi an el scrie : "Preotii nostri sunt la noi ceea ce sunt la voi invatatorii: sufletul si pana unitatii nationale."

La randul lui, Ion Ghica, vede atat scoala cat si biserica in grija comunei. Plata preotului care oficiaza serviciul religios sta in sarcina comunelor (a municipalitatilor), cu precizarea ca preotul "nu va putea sub nici un cuvant sa ceara de la particulari remunerare pentru serviciul bisericii, pentru botez, cununie, confesie (spovedire), cuminecatura (grijanie) si inmormantare" (Ion Ghica, Reorganizarea Rominiei, partea intiia " Comuna, Bucuresti, 1861)

Nici I.C. Bratianu nu e mai prejos. intr-o scriere in limba franceza, destinata a fi publicata in presa laica franceza, el abordeaza si "chestiunea pur religioasa" ca "parte a insesi conditiilor de manifestare a fiintei noastre morale, chestiune de cea mai mare importanta peste tot si mai ales la noi, unde altarul credintei nu a fost niciodata despartit de altarul patriei ; la noi, unde nu doar ca Biserica nu s-a pus deloc in antagonista a societatii civile, dar n-a dorit niciodata sa domine, ci s-a multumit sa o inspire si sa nu se desparta deloc de ea." (La Question religieuse en Roumanie. Lettre à Monsieur le directeur de l'Opinion nationale, par J.-C. Bratiano. Paris, 1866)

Nu voi mai insista pe marturiile francmasonilor patrioti de la 1848 (care, pentru diferite motive, au fost retinuti de constiinta poporala drept luptatori impotriva Bisericii) ca sa trec la o ultima marturie importanta, cea lui Nicolae Iorga, intr-o scrisoare din 1920 catre Mitropolitul primat Miron Cristea :

In privinta legaturilor dintre stat si biserica, eu cred ca statul, care a rapit averea bisericii, e dator sa o intretie potrivit cu nevoile vremii noastre. El nu se poate desface nici de datoria de a socoti legat de dinsa, fiindca aceasta e un element inseparabil din traditia noastra nationala, a statului generator pentru Romania Mare." El mai noteaza ca statul nu trebuie sa se amestece in alegerea episcopilor sau a preotilor: "El confirma, nu alege pe episcopi. As zice chiar acelasi lucru despre preoti: daca i-ar cere parohia, i-ar pretui si iubi mai mult, oricare ar fi intrigile locale in jurul unor astfel de alegeri. Ministrul de Culte nu poate fi decat casierul Bisericii autonome si cel care recomanda organelor de stat organele bisericesti a caror alegere s-a facut in toata forma. Aceste alegeri nu pot porni decit de la parohie, care pana azi nu a existat ca un corp moral si electoral. Ea trebuie compusa din crestinii ortodocsi cari practica (ei sau familia lor) si care arata interes pentru biserica respectiva sustinind-o material. in sama lor trebuie sa fie si edificiul (cu drept de supraveghere a statului) si personalul bisericesc (platit si de stat, in marginile bugetului stabilit).

N. Iorga, Valenii de Munte, 21 septembrie 1920.

Viziunile vechi si noi asupra naturii raporturilor din Biserica si Stat difera de la un ganditor la altul, de la un loc la altul, de la o epoca la alta, dar mi se pare ca exista un punct comun, si la Nicolea Iorga si la marii pasoptisti: preotii si Biserica au fost si sunt un factor de luminare a poporului, au participat din plin la crearea Romaniei moderne si a Romaniei mari. Confiscarea proprietatilor Bisericii (ceea ce ei numeau "secularizarea") a fost un element cheie al reformei agrare, care reforma agrara a fost nodul gordian al modernizarii Romaniei.

Si pentru trecut, si pentru prezent, si pentru viitor Statul (impreuna cu Biserica) trebuie sa gaseasca o forma de a sustine / ajuta Biserica, iar Biserica (impreuna cu Statul) trebuie sa se asigure ca aceste forme nu o tarasc in dependenta de politic.