Amintiri vechi si noi despre adunarea în familie

Îmi amintesc uneori despre niște momente frumoase din copilărie – trebuie să fi avut 7-8 ani -, când ne adunam seara în casa de vară a bunicilor (care se numea cuptorariță, că acolo era și cuptorul de pâine) și venea Nana „haiducul” de la pădure și ne aducea niște ciuperci mari pe care le coceam cu puțină sare pe sobă și eram adunați toată familia în jurul vetrei cu focul care pâlpâia…

Iarăși îmi amintesc, de mai târziu, după ce ne-am luat televizor acasă, cum eram toți seara adunați în jurul televizorului alb-negru – deși pe vremea aia nu era mare lucru de văzut la televizor, dar eram toți adunați, cam cum se vede această familie în fotografia de mai jos (sursă).

O familie adunată în jurul televizorului (SUA, 1958)

Apoi mă gândesc că azi și când suntem adunați în familie, tot nu suntem împreună decât numai cu trupul, pentru că fiecare e conectat la altceva, la alt grup, la altă rețea, cam cum se vede în fotografia de mai jos (sursă).

Un părinte, intelectual în jurul a 40 de ani, îmi spunea nu demult că, nemaiștiind cum să facă să aibă o convorbire cu fiica lui, adolescentă, a avut ideea (briliantă și la zi, credea el) de a-i scrie un email. Răspunsul a venit prompt: „Tata, ești învechit rău, zău așa. Dacă chiar ai ceva de spus, intră pe Facebook”! Tatăl cu pricina și-a făcut deci cont pe Facebook.

Iar eu, în urma acestei istorii, am decis și eu să-mi fac cont pe Facebook… Și chiar dacă nu sunt foarte activ acolo, cel puțin mai pot și eu păstra contactul cu tinerii în felul acesta.

What’s next?

Acest articol a fost publicat în Ganduri incuviintate și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Amintiri vechi si noi despre adunarea în familie

  1. ioan ginsca spune:

    E fain ce ai scris. Lipseste o foto faina din cuptorarita, asta lipseste! De ce nu ai pus?

  2. pr_iulian spune:

    Nu era loc de inca o imagine, dar e in link. 🙂 mersi

  3. Evident, familia este o noţiune vastă: se vorbeşte din ce mai mult de o familie a tuturor celor de pe continent….greu de crezut că germanii, elenii, francezii şi românii pot forma o familie, dar cum se spune, încercarea moarte nu are….

  4. Cornel spune:

    Am vazut, candva, in tinerete, la Bucuresti, in cdrul unui concurs national al amatorilor, o piesa de tearu intitulata Pranzul de duminica, (nu-mi mai amintesc autorul), care m-a impresionat profund. Era eternul pranz de duminica al unei familii desigur feudale sau burgheze, cu tot ritualul starvechi al acesteia, ritual ce terecea de la o generatie la alta. Eu sunt acum varstnic, dar imi aduc aminte de duminicile in care venea bunicul de la biserica, in satul acela din Apuseni, si intra sa pranzeasca cu noi. El spunea rugaciunea. Il priveam cu emotie, ca pe un sfant si constatam, la aceeasi varsta de care vorbeste parintele Iulian, ca acolo, la praznul acela, se intampla ceva sacru si pentru totdeauna. Sunt atat de importante asemenea momente ale familiei, asta mai ales pentru copilarie, cand emotia momentului se impregneaza in sufletul copilului pentru tot restul vietii. Momentele acestea nu se invechesc, nu devin anacronice niciodata, nici macar pentro cei care isi pierd timpul zi si noapte comunicand cu alati instrainat pe Facebook.

Lasă un răspuns