*

PACE CELOR CE VIN — BUCURIE CELOR CE RÃMÂN — BINECUVÂNTARE CELOR CE PLEACÃ



Alex Nicolin
Copenhaga
Gheorghe Fedorovici
Bucuresti
Mihai Neamtu
Londra
Dinu Grigore Mos
Cluj-Napoca
Iulian Nistea
Paris
Radu Teodorescu
Cugir-Alba

 

MENIU
alte rubrici ale sitului
Ce este nou!
updated
Mari duhovnici
in viata si adormiti
Media ortodoxa
photos - film - audio
analize internet
Traduceri
teologie si duhovnicie
Spiritualitatea ortodoxa
Despre noi
Patericul adnotat
Patericul Egiptean
Eseuri
updated
Mihai Neamtu, Nistea Iulian, Dinu Grigore Mos, Radu Teodorescu, Gheorghe Fedorovici
Simone Weil
1909-1943
Poeme
Jurnal athonit
literatura si duhovnicie
Ileana Malancioiu
poeta
Nistea writers
simbol crestin vechi

INTERACTIV
participarea Dvs
Legaturile Dvs
inscrieti-va situl !
Harta Vizitatorilor
Priviti si lasati un semn pe harta
Forum !
Participati la discutii
My Guestbook
Vizitati si semnati
Cartea de oaspeti

 

Legaturi rapide
situri speciale
Icoane bizantine
icones grecques-byzantines
Intrebari si raspunsuri
spiritualitatea ortodoxa
Calendar ortodox !
2005, sinaxar
vietile sfintilor
Credo.ro
Portal Ortodox
Zambete din pantecele mamei
Ortodocsi din Paris
Orthodoxes à Paris
Biserica Ortodoxa Romana din Paris
Parohia Sfintii Arhangheli
Filocalia.ro
NOU !
Asociatia OrtodoxRoNet
NOU !
OrtRadio
situl emisiunii radio
L'Eglise Orthodoxe aujourd'hui (Paris)

 

 

  *
Eseuri teologice
pr. Iulian Nistea (Paris), Mihai Neamtu (Londra), Dinu Grigore Mos (Cluj Napoca), Radu Teodorescu (Cugir), Gheorghe Fedorovici (Bucuresti), Alex Nicolin (Copenhaga)

Prima pagina -> Eseuri -> Eseuri de Gheorghe Fedorovici

Evanghelia după National Geographic [1]

Gheorghe Fedorovici

 

"Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii aceea vă vestim."
(1 Ioan 1, 1)

Vineri, 14 aprilie 2006, postul de televiziune National Geographic a difuzat în premieră în România cu începere de la orele 22 un documentar cu pretenţii ştiinţifice (va să zică, "obiectiv"), al cărui scop ar consta în prezentarea conţinutului şi a împrejurărilor descoperirii unei copii a textului gnostic [2] numit "Evanghelia după Iuda".[3] Nu atât tema în sine, cât felul în care acest material a fost pus în scenă este ceea ce a determinat apariţia rândurilor de faţă. În cele ce urmează, voi sublinia trei aspecte care dezvăluie intenţia vădit polemică a autorilor documentarului faţă de teologia creştină. Îmi exprim speranţa că intervenţia modestă a acestui răspuns va fi urmată de analiza competentă a unui teolog care va identifica punctual inconsistenţele majore ale filmului în discuţie, care este reprezentativ de altfel pentru programul ideologic vădit anticreştin manifestat de postul National Geographic împreună cu Discovery şi Animal Planet.

Iată deci care sunt problemele ce mi-au atras atenţia:

1. Ambiguitatea subtil întreţinută prin modul în care este întrebuinţat termenul "autentic"

Cea mai mare parte a filmului este dedicată procesului de autentificare a colecţiei de papirusuri (a codicelui) pe care a fost scrisă aşa-zisa „evanghelie”. În subtext, se lasă să se înţeleagă că autenticitatea istorică a documentului coincide cu autenticitatea lui teologică. Cu alte cuvinte, întrucât vechimea istorică a textului a fost confirmată de către experţi, se deduce în mare grabă că este foarte posibil ca acest document să ne ofere amănunte revelatorii neaşteptate în privinţa relaţiei adevărate dintre Iisus şi Iuda Iscarioteanul, iar, la limită, adevărul despre Iisus. Silogismul este aşadar următorul: Iuda a fost unul din cei doisprezece ucenici; suntem în posesia unui document a cărui vechime este garantată; prin urmare, documentul trebuie să consemneze informaţii personale ale celui mai blamat dintre ucenici; ergo, ştim adevărul despre Iisus. Ceea ce, evident, este fals în mai multe privinţe: noi nu suntem în posesia „Evangheliei lui Iuda”; faptul că aflăm lucruri noi despre Iisus dintr-un vechi document nu înseamnă că aflăm neapărat şi lucruri adevărate; cel mult, deţinem un document antic întitulat astfel şi care este citat de Sf. Irineu de Lyon într-o lucrare îndreptată împotriva ereziilor [4], unde venerabilul apologet a dovedit nu doar absurditatea sistemelor gnostice, ci a oferit totodată nişte criterii apte să facă imposibilă confundarea ori asemuirea creştinismului cu vreun sistem gnostic, arătând caracterul lor mitologic şi anistoric. Asupra acestei probleme voi reveni la punctul 3.

2. Problema validităţii ierarhiei şi a canonicităţii textelor asimilate de Tradiţie

Sfântul Irineu de Lyon, unul din cei mai străluciţi apărători ai creştinismului şi care nu a ezitat să-şi dea viaţa pentru adevărul Evangheliei, este prezentat ca un bătrânel ridicol şi nevricos, reprezentantul unei ierarhii creştine speriate de extinderea comunităţilor gnostice în care ar fi văzut o ameninţare la adresa unor privilegii şi a unei puteri de care această ierarhie nu ar mai fi voit, chipurile, să se despartă. Să lăsăm la o parte faptul că până la Edictul împăratului Constantin din 313 singurul privilegiu pentru un creştin, şi cu atât mai mult pentru un cleric, era să moară fie sub tortură, fie sub colţii fiarelor. Inadvertenţa este una cu mult mai gravă. Căci, în acelaşi timp în care demonizează ierarhia creştină din secolele II-III, documentarul prezentat devine contradictoriu de-a dreptul atunci când afirmă că în primele trei secole nu ar fi existat propriu-zis o biserică creştină, ci că fiecare credincios se considera creştin indiferent de gruparea din care făcea parte. Iată însă ce spune Sf. Ap. Pavel la două decenii de la Învierea lui Hristos (deci cu un secol înaintea proliferării gnosticilor): „Şi spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-aţi botezaţi în numele lui Pavel?”  (1Cor. 1, 12-13) Pasajul subliniază cel puţin două aspecte esenţiale: începuturile Bisericii sunt departe de a fi caracterizate de o unitate formală; această tendinţă a comunităţilor creştine primare de a se separa în acord cu profilul reprezentantului de marcă este aspru criticată de către Pavel. Aceasta înseamnă că străduinţa ierarhiei creştine a fost dintotdeauna aceea de a păzi şi a veghea asupra unităţii Bisericii, precum şi de a identifica ceea ce este străin mărturisirii ei de credinţă. Incoerenţa logică a documentarului şi ignoranţa în materie de teologie şi istorie a realizatorilor lui sunt atât de grave încât la un moment dat se pierde şirul contradicţiilor, precum în cazul realizatorilor unui serial poliţist britanic care au pierdut la un moment dat şirul victimelor. Pentru a le sublinia însă doar pe cele mai flagrante, precizez că nu văd cum pot fi susţinute în acelaşi timp următoarele afirmaţii: că nu exista o anumită omogenitate şi unitate în organizarea Bisericii primare (de vreme ce, potrivit autorilor filmului, existau mişcări spirituale extrem de diverse), că în ciuda acestei diversităţi, toţi credincioşii exprimau unitatea acestei noi religii numindu-se creştini  şi, totodată, că exista o ierarhie care veghea zelos la unitatea Bisericii!

Existenţa unei ierarhii presupune în mod necesar o unitate specifică universului în care ierarhia respectivă îşi exercită autoritatea. Această unitate este asigurată de acordul membrilor care alcătuiesc ordinea respectivă. În plan creştin, este vorba de o unitate în care mărturisirea de credinţă se împleteşte cu experienţa de viaţă (1 Ioan 1, 1-3), ambele verificându-se reciproc în lumina Duhului, izvorul fiecăreia dintre cele două. Or tocmai asupra acestui punct s-a concentrat cea mai puternică ofensivă a documentarului: cum putem şti noi care mărturisire este cea adevărată? Astfel, Sf. Irineu şi, împreună cu el, întreaga tradiţie, au fost expuşi metodic suspiciunii de fraudă, afirmându-se explicit sau implicit că textele care au intrat în compoziţia Noului Testament au fost alese în mod arbitrar. Cu alte cuvinte, potrivit autorilor filmului, se pare că Sf. Irineu nu ar fi avut nici un fel de criterii pentru stabilirea canonicităţii textelor Evangheliilor, cedând în această privinţă fie presiunii gustului majorităţii (!), fie fanteziilor de moment, găsind de pildă în numărul celor patru Evanghelii o superficială corespondenţă cu cele patru puncte cardinale sau cu cele patru vânturi, etc. [5] Aici însă Sf. Irineu nu face decât să vorbească în limbajul alegoric propriu culturii epocii, adică în aceeaşi limbă (dar cu o altă înţelegere) pe care o vorbeau şi gnosticii, încercând să explice de ce sunt patru Evanghelii dar un singur mesaj. După cum arată C. Bădiliţă în studiul citat, „criteriile teologice după care s-a instituit canonul au fost enunţate încă de la sfârşitul secolului I, dar ele n-au fost valorificate decât spre finalul secolului al II-lea. Acestea sunt:

  1. apostolicitatea textelor şi
  2. universalitatea lor, adică acceptarea acestor texte de către toate comunităţile creştine. [6]

În concluzie, textele care au fost admise drept canonice nu au fost identificate astfel la întâmplare, în defavoarea multor altora [7], ci în acord cu:

  1. o cheie hermeneutică hristologică care se găsea deja în epistolele pauline (anterioare fenomenului gnostic),
  2. o mărturisire de credinţă transmisă deja din perioada apostolică şi
  3. o experiere a Sfintei Treimi în practica sacramentală cotidiană.

3. Deturnarea gnostică a semnificaţiei Întrupării

Aşa numita „Evanghelie după Iuda” pretinde că Iuda ar fi fost ucenicul preferat, singurul care ar fi înţeles misiunea lui Iisus, respectiv a „eliberării” omului de ignoranţă şi de materie, ce este considerată drept sursa răului. Astfel, Iuda apare ca cel care l-ar fi ajutat pe Iisus să-şi împlinească misiunea dându-l morţii, adică eliberării. Textul reia astfel temele gnostice specifice: mântuirea depinde de cunoaştere (cu cât mai secretă, cu atât mai „adevărată”); negarea firii umane a lui Iisus (adică a realităţii Întrupării); în fine, prin privilegierea lui Iuda în raport cu ceilalţi ucenici se regăseşte o altă temă tipic gnostică: respingerea totală sau parţială a celorlalte scrieri din Vechiul şi Noul Testament împreună cu respingerea totală a autorităţii Bisericii şi a tradiţiei ei, ceea ce arată din capul locului incompatibilitatea radicală dintre sistemele gnostice filozofico-religioase şi creştinism. Aceasta incompatibilitate subliniază încă o eroare, atât de evidentă încât nu poate fi explicată decât prin faptul că realizatorii documentarului au ignorat-o cu bună ştiinţă. Căci nu se poate vorbi despre „gnostici creştini” atâta vreme cât una din dogmele fundamentale ale creştinismului este învierea trupurilor, adică tocmai ceea ce pentru gnostici reprezintă suprema absurditate! În plus, gnosticismul nu este caracterizat doar printr-un dualism absolut; el este în egală măsură sectar (împărţind lumea în „aleşi” sau „iluminaţi” şi „condamnaţi” la ignoranţă şi întuneric veşnic) şi sincretist, combinând elemente diverse împrumutate din cultele elenistice de mistere, cabala iudaică, dualismul iranian, mitologia babiloniană şi egipteană. Din creştinism, sistemele gnostice preiau câte ceva din ritual şi din Scripturi, reinterpretând însă totul potrivit schemei de gândire specifice fiecărui curent gnostic. [8] În contextul unui astfel de amalgam, venirea lui Hristos este oarecum de prisos, avînd cel mult rostul de a confirma ceea ce „marii iniţiaţi” au crezut şi cred că ştiu dintotdeauna: că lumea materială a apărut printr-un accident, că trupul e rău iar „mântuirea” ar consta în sublimarea trupului şi în desprinderea de materie. Astfel, toată miza Întrupării şi toată noutatea creştinismului dispar, de vreme ce este anulată însăşi jertfa Fiului Întrupat; căci ce nevoie mai este de jertfă dacă omul nu mai are nevoie de mântuire? Felul morţii lui Iuda demonstrează însă contrariul.

Gheorghe Fedorovici

NOTE:

[1] O versiune ceva mai restrânsă a acestui articol a fost publicată în săptămânalul Lumina de Duminică (http://www.ziarullumina.ro ) din 30 aprilie 2006 sub titlul "Iuda nu şi-a scris evanghelie!"

[2] Pentru o foarte utilă şi rapidă prezentare a fenomenului gnostic, a se vedea studiul introductiv al lui Anton Toth în volumul Evanghelii gnostice, trad., studii şi note de A. Toth, Bucureşti, Herald, 2005, pp. 7-21. Mai pe larg dar cu anumite precauţii, având în vedere că teologia creştină este prezentată dinspre gnosticism,  în Elaine Pagels, Evangheliile gnostice, Bucureşti, Herald, 1999. E.Pagels este de altfel şi unul din savanţii care au participat la elaborarea scenariului difuzat, detaliu care ne indică destul de limpede descendenţa spirituală a autorilor acestui film. Despre gnosticism dintr-o perspectivă creştină, la Jaroslav Pelikan, Tradiţia creştină, vol. 1, Iaşi, Polirom, 2004, capitolele 2 şi 3.

[3] Un tratament decent al acestui text se poate găsi la http://en.wikipedia.org/wiki/Gospel_of_Judas#_ref-1 deşi, chiar şi aici, frecvenţa cu care termenii „apocrif” şi „gnostic” sunt confundaţi este de natură să ne facă să ne îndoim asupra seriozităţii acestei prezentări. Obiecţii creştine de bun simţ (ridicate de aripa evanghelică) se pot găsi la http://www.apologeticsindex.org/239-gospel-of-judas-heresy

[5] În Contra ereziilor, III, 11, 8-9. Despre problema canonicităţii şi a stabilirii criteriilor, vezi la Cristian Bădiliţă, „Texte canonice şi apocrife” în Evanghelii apocrife, traducere, studiu introductiv, note de C. Bădiliţă, Bucureşti, Humanitas, 1996, pp. 8-16. Tot aici este redat integral fragmentul menţionat din Sf. Irineu.

[6] C. Bădiliţă, ibidem, p. 11 (subl. n.).

[7] Nu este, prin urmare, deloc surprinzător că toate textele excluse din canon seamănă între ele, după cum textele recunoscute de canon îşi sunt reciproce. Despre raportul dintre înţelegerea mesajului şi experienţa de viaţă, a se vedea Pr. Prof. Constantin Coman, Erminia Duhului, Bucureşti, Editura Bizantină, 2002.

[8] Cf. articolul "Gnosticism" în Encyclopedia of Catholicism, New York, Harper-Collins, 1995, p. 563.

sus

Cãutare  în  site

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Ultimele noutãti din site
HOME
Meniu:
About us | Traduceri | Poeme | Eseuri
 Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit 
  N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
  Mari duhovnici | Media | Legaturile Dvs!

Copyright © 2000-2006, pr. Iulian Nistea.