Ileana Mãlãncioiu
Ileana Mãlãncioiu

 

 

S-a nãscut la 23 Ianuarie 1940, în satul Godeni (judetul Arges): "...eram a doua fatã a pãrintilor mei si n-am fost primitã cu prea multã bucurie. Fusese asteptat un bãiat. Tot asteptându-l, dupã mine, mama a mai nãscut încã douã fete, dar nu a mai fost la fel de tristã." - mãrturiseste poeta... :-)

 

A absolvit Facultatea de Filosofie a Universitãtii Bucuresti în 1968, cu lucrarea Locul filozofiei culturii în sitemul lui Lucian Blaga.

 

Doctor în filosofie în 1975, cu teza Vina tragicã (Tragicii Greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka).

 

Lucreazã, înainte de 1989, la Televiziunea Românã, la revista Arges, la Studiourile Animafilm si la revista literarã Viata româneascã (de unde demisioneazã la 31 martie 1988 din pricina acutizãrii cenzurii, inclusiv asupra scrierilor lui Constantin Noica).

 

Rubrica actualã a Ilenei Mãlãncioiu la 'România literarã'

Dupã '89 lucreazã la revista social-politicã 22, la Editura Litera (redactor sef) si la sãptãmânalul România literarã.

 

"În calitate de redactor la Viata româneascã am reusit sã-l aduc la revistã pe Noica si m-am preocupat de publicarea Scrisorilor despre logicã. Am publicat texte de bazã ale lui Liiceanu, apãrute ulterior în volumul Cearta cu filozofia, m-am strãduit sã impun publicarea în serial a cãrtii lui Andrei Plesu Minima moralia, în fine, m-am ocupat de rubrica de texte filozofice prin care erau reflectate în linii mari preocupãrile celor din Scoala de la Pãltinis" (din conversatia cu Marta Petreu apãrutã în Apostrof, nr. 1-2 / 1998, si reluatã în Cronica melancoliei).

 

În perioada comunistã, Ileana Malancioiu a fost cenzuratã cu grijã (motiv pentru care a fost obligatã sã-si reediteze volumul Urcarea muntelui, decimat de cenzurã) datoritã apetitului ei pentru adevãr si a obstinatiei de a spune exact ce are de spus, chiar si în poezie:

 

Cântec

Lumea e tot mai tristã si mai grãbitã
Pîinea e tot mai scurtã si mai turtitã
Fãrã ca nimeni s-o vadã
Poezia a coborât în stradã.


Se uitã-n toate pãrtile deodatã
Orice drum tot acolo duce

 


Timpul melancoliei a trecut
Ea încotro s-o apuce.


Poezia a coborît în stradã
Poezia sade încã o datã pe baricade
Dar lumea e grãbitã, dar strada e pustie
Dar cine sã mai citeascã acum poezie?

(din volumul Urcarea muntelui)

Ileana Mãlãncioiu aduce în poezia sa elementele crestinismului (cosmic) al satului românesc, adesea încifrate si deghizate (sã nu uitãm cã cea mai mare partea poemelor trebuiau sã strãbatã o cenzurã care nu era proastã...). E vorba desigur de o anumitã credintã în posibilitatea de transfigurare a unui eveniment nefericit, de a anula consecintele iremediabile ale unui eveniment tragic, încãrcându-le de valori pânã atunci necunoscute (cum spunea Mircea Eliade despre Miorita). E vorba si de consubstantialitatea vietii si a mortii: "Eu nu am fãcut altceva decât sã-l preiau de la ai mei si sã-l duc, în felul meu, mai departe. Vin de undeva de unde oamenii nu cred cã mor, ci cã trec în lumea cealaltã. Cu un sfert de orã înainte de a pleca, tata îi spunea mamei sã aibã grijã de casã, de gardul dinspre apus, care stã sã se surpe, si sã scoatã din pãmânt prunii care s-au uscat, cã încurcã locul degeaba. Când s-a despãrtit de el, mãtusa mea îl ruga: dacã îl întâlnesti pe Ion al meu, sã-i spui sã-si aducã aminte de mine, cã m-a lãsat singurã si a plecat. Având în vedere consubstantialitatea celor douã lumi, despre care vorbeam, si trecerea fireascã din una în cealaltã presupusã de aceasta, cred cã este de la sine înteles cã revelatia mea cu moartea este totodatã si revelatia mea cu viata. Mai mult decât moartea, mã obsedeazã moartea psihicã, pentru cã nu pot îndura gândul de a fi morti inainte de a muri. Ca si credinta, scrisul mi se pare prin el însusi un fel de moarte a mortii si de înviere a vietii" (din conversatia cu Marta Petreu apãrutã în Apostrof, nr. 1-2 / 1998, si reluatã în Cronica melancoliei).


Nicolae Steinhardt despre Ileana Mãlãncioiu

Aferim, femeie!

Curajoasã. Asprã. Le vede, le stie, le spune. Si cu suflet de muiere sensibilã, simtitoare. Suflet adânc, colturos. Mare poetã.

Da, asta admir: o tãrie inteligentã (foc) si totodatã accesibilã milei, duiosiei (indirecte). Am calificat-o: o Antigonã ducându-l pe Oedip de mânã, dar o Antigonã cu suflet de Electrã (si de Ecaterina Teodoroiu).



 

Volume de poeme:


 

Eseuri si publicisticã în volum: