varianta cu diacritice românesti a acestei pagini

Spatiul dintre cuvinte

Ileana Mãlãncioiu

(Cãlãtorie spre mine însãmi, CR 1987)

 

Nu stiu cum s-ar putea traduce: "Doamne, Doamne, mult zic Doamne, / Dumnezeu pare ca doarme / Cu capul pe-o mãnãstire /Si de nimeni n-are stire."

Aceste versuri populare culese de Blaga au un spatiu al lor de neîncãlcat care depãseste cuvintele si ceea ce pot ele comunica. La tinutul de vrajã pe care îl creeazã contribuie nu numai întelesul cuvintelor, ci si sunetul lor care iese din notiuni si pãtrunde în spatiul miraculos dintre ele. Conventional acestui tinut i-am putea zice "spatiu mioritic", cum i-a spus Blaga, dar îl putem defini oricum altfel. Nici o conventie nu înseamnã ceva definitiv pe teritoriul unei spiritualitãti. Existã însã cuvinte si mai ales grupãri de cuvinte neconventionale asezate de timp asemenea unor piloti uriasi sub podurile pe care pot trece nu numai generatii întregi de oameni, ci uneori chiar tancurile, fãrã sã le poatã clãtina.

O astfel de grupare de rezistentã mi s-a pãrut întotdeauna "plînsu-mi-s-a". Nu de atac, ci de rezistentã, repet; si repet, "plînsu-mi-s-a", asa cum spune poetul si nu altfel. A schimba aceste cuvinte înseamnã a misca tot ce s-a clãdit de-a lungul timpului pe ele.

Tinutul creat de " plînsu-mi-s-a ", prin întelesul si sunetul ca atare al cuvintelor precum si prin spatiul cutremurãtor dintre ele, nu se poate nici el modifica. Oricîtã vreme va mai trece, el rãmîne acela pe care l-a cucerit poetul si nu este prin nimic mai putin real decît tinutul prin care umblam fiecare de la nastere pînã la moarte. De aceea "plînsu-mi-s-a" nu se poate traduce în nici o limbã (la limitã, nici în limba românã)…

Trebuie repetat din cînd in cînd asa cum stã scris si atît.

Însãsi aceastã analizã mi se pare o conventie si o impietate.

O fac doar spre a-mi lãmuri mie însãmi de ce nu se poate sã nu repetãm din cînd în cînd aceste cuvinte si sã nu ne înconjurãm de vraja produsã de ele.

Cu aceste retineri, încep totusi sã constat: în aceastã grupare primatul revine plînsului; cel care îl percepe în toatã amploarea sa ocupã locul al doilea; timpul în care plînsul este perceput conteazã abia in cele din urmã… Poate fiindcã în acest timp, pe lîngã momentul situat în trecut la care a fost înregistratã durerea, este adãugat în subtext prezentul si fãrã îndoialã si viitorul. Conventia "s-a " fixeazã în trecut plînsul perceput ca atare dar nedepãsit."S-a" este singura conventie de aici si poate nu întîmplãtor nu este exprimatã prin cuvinte mai consistente; ci prin douã litere despãrtite de asa-zisa trãsurã de unire.

Primatul îl detine în acestã grupare plînsul, dar, sã nu uitãm, în raport cu cel care-l percepe si nu cu neamul care l-a plîns. Acesta, în totalitatea sa, detine întîietatea si în raport cu "plînsu" si cu "mi" si cu "s-a". Fiindcã neamul cîntat în aceste versuri înseamnã plînsul numai la limitã. Între limitele tragice de un fel sau de altul el înseamnã linistea si pacea din versurile: "Doamne, Doamne, mult zic Doamne,/ Dumnezeu pare cã doarme/ Cu capul pe-o mînãstire /Si de nimeni n-are stire."

În acest tinut al linistii si al pãcii a apãrut la limitã "plînsu-mi-s-a", iar mai tîrziu: "De-atîtea nopti aud plouînd /Aud materia plîngînd", motivat astfel de îndureratul poet: "Pe-aceleasi vremuri mã gãsesc /Si simt cum de atîta ploaie /Pilotii grei se prãbusesc".

Cã tot la limitã a vãzut si Bacovia plînsul, desi s-a situat aici mai des decît Eminescu, ne-o spune bucuria de a trãi totusi exprimatã de el prin cuvintele: "Verde crud, verde crud,/ Mugur alb si roz si pur/ Te mai vãd, te mai aud,/ Vis de-albastru si de-azur".

Starea fireascã exprimatã aici precum si în marea poezie popularã din antologia lui Blaga i s-a pãrut însã a fi ceva de la sine înteles. De aceea nu a recreat-o decît din cînd în cînd spre a ne feri de eroarea de a crede cã nu-i era cunoscutã.

În rest, a tradus în felul sãu pe "plînsu-mi-s-a".

Fireste, trãdînd originalul, dar adãugînd tot ce putea adãuga din punctul de vedere al vremilor mai noi ale aceluiasi imperiu al cuvintelor românesti bine rostite si al spatiilor dintre ele care le separã si le leagã depãsind trecãtoarele conventii.


Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.