18 septembrie 2007
Biserica Ortodoxa între autonomie si control politic
România anului 2007 nu stie mai multe despre propriul trecut recent decât în momentul caderii dictaturii comuniste. Si aceasta în ciuda eforturilor multiple, unele chiar oneste, academice sau nu, de a schita istoria unei tari aflate într-o criza de identitate tocmai din cauza prelungirii amneziei.
Excesul amnezic si dezvaluirile partizane
Societatea româneasca este din pacate înca la vârsta exceselor. În timp ce unii fac exces de uitare, altii exagereaza mizând pe dezvaluiri partiale si partizane. Tacerea vinovata a unora se completeaza cu vorbaria interesata a altora. Este trecut cu vederea faptul ca problema colaborarii cu fosta Securitate este una de onestitate nationala si nu doar una de natura politica, asa cum se insinueaza de aproape doua decenii. Concret, ea vizeaza toate categoriile sociale martore la trecerea de la o epoca la alta si pe toti cei care au jucat un rol, oricât de mic, în mentinerea la putere a regimului comunist.
Regimul comunist nu ar fi rezistat atâtea decenii daca nu ar fi fost sprijinit de cei care, în mod benevol sau santajati fiind, au colaborat cu functionarii terorii de stat. Nu toti au avut însa acelasi rol. De aceea, la nivelul responsabilitatii personale, trebuie sa functioneze o ierarhie a vinovatiilor. Lipsa unei astfel de ierarhii face posibil paradoxul moral ca toti sa fie de vina si niciunul. În virtutea acestei logici pervertite, între un sef de la Securitate, profesionist al torturii, si informatorul obligat sa dea note sub tortura nu exista nicio diferenta. Introducerea acestor distinctii obligatorii ar fi trebuit sa se produca imediat dupa 1989 prin vointa politica, determinare civica si constructie legislativa.
Cum societatea româneasca dorea si mai doreste înca revenirea la o normalitate fata de care se raporteaza din ce în ce mai melancolic si fatalist, nu putem sa nu ne întrebam de ce nu a fost initiat pâna acum niciun proces real de purificare a memoriei prin asumarea trecutului recent. Cine si de ce nu doreste acest lucru? Întrebarea este cu atât mai grava, cu cât de raspunsul la aceasta depinde viitorul nostru comun dincolo de orizontul generatiilor actuale.
Algoritmul politic si negocierea memoriei
Institutie care ar fi trebuit sa reflecte dorinta autentica de înnoire morala si de despartire fara rest de metehnele trecutului comunist, CNSAS a plecat de la premisa de a identifica adevaruri lipsite de echivoc într-o societate si epoca marcate evident de confuzie atent întretinuta. Or, nu se poate spera de la un organism construit exclusiv pe algoritmul politic aflarea adevarului istoric. Din simplul motiv ca memoria unei societati nu este negociabila si nici nu se stabileste prin votul 50% plus 1.
Pe de alta parte, este absolut evident ca avem nevoie de institutii, precum CNSAS, care sa ne oblige sa evitam capcanele unei false reconcilieri prin amnezie sau prin aplicarea unei retete unice. Efortul istoriografic trebuie sa primeze asupra concluziilor pripite, bazate pe sferturi sau jumatati de documente. Nu putem sa reparam nedreptatea trecutului prin nedreptatea si mai mare a unei judecati incomplete.
Pericolul major cu care ne confruntam este perpetuarea regimului comunist definit tocmai prin intruziunea permanenta a statului în viata persoanelor si prin anularea oricarei forme de autonomie. Cu alte cuvinte, adevarata despartire de comunism ar fi trebuit sa aiba drept efect imediat si vizibil reasumarea de catre segmentele spatiului public (societatea civila, mediul academic, cultele religioase etc.) a responsabilitatii lor nemijlocite.
Autonomia responsabila si solutia morala
În absenta unui efort intern al cultelor religioase de prelucrare si asumare a istoriei recente, CNSAS ajunge sa joace în mod impropriu rolul de instanta morala si sa exercite pe fata un control asupra liderilor religiosi prin declansarea si întretinerea unei presiuni mediatice care se bazeaza pe suspendarea prezumtiei de nevinovatie si/sau pe ignorarea nuantelor biografice diferite de la un destin la altul. Setea de adevar este înlocuita cu setea de senzational.
În ceea ce o priveste, Biserica Ortodoxa din România mai are sansa de a alege libertatea profetica, prin asumarea trecutului sau recent, chiar daca astfel va trebui sa plateasca pretul obligatoriu al acesteia. Numai asa poate fi oprit abuzul Statului care discrimineaza Biserica majoritara pe marginea temei colaborarii, reale sau presupuse, a ierarhilor ortodocsi cu fosta Securitate. Discriminarea la care asistam, nesanctionata ca atare de nicio institutie abilitata sa intervina în astfel de cazuri, precum CNCD, a viciat profund atmosfera premergatoare alegerilor de patriarh, asa cum o face si în continuare cu concursul mediatic. În absenta unei reactii ferme, inclusiv din partea societatii civile si a laicatului care o formeaza în proportie covârsitoare, aceasta discriminare risca sa devina o ingerinta sistematica si sa reintroduca brutal controlul politic în viata ecleziala.
Singura solutie morala conforma rigorilor vietii bisericesti si momentului istoric actual nu poate fi decât continuarea procesului interior de scoatere la lumina a caderii si, deopotriva, a rezistentei oamenilor Bisericii în timpul dictaturii comuniste, pentru ca Adevarul ne face liberi doar în masura în care îl cunoastem (cf. Ioan 8, 31).
Pentru detalii: interinstitut@gmail.com
INSTITUTUL ROMÂN DE STUDII INTER-ORTODOXE, INTER-CONFESIONALE SI INTER-RELIGIOASE (INTER)
Cluj-Napoca/ Sibiu/ Craiova/ Bucuresti/ Chisinau