Apare la "Anastasia", în conditiile grafice excelente cu care Dna Doina Dumitrescu ne-a obisnuit, Originile vietii monahale, o culegere de studii a reputatului profesor Antoine Guillaumont, unul dintre cei mai importanti specialisti în istoria si spiritualitatea crestinismului timpuriu, cel care a avut abilitatea magistrală de a-i introduce pe Părintii pustiei la Paris, în Scoala de Înalte Studii si în Collège de France.
Partea întâi, Originile monahismului crestin (pp. 9-89), începe cu studiul:
Despre celibatul esenienilor (pp. 11-28) – un studiu important pentru cei care caută rădăcinile biblice ale celibatului crestin: traditia rabinică conform căreia Moise nu s-ar mai fi apropiat de sotia sa după ce a fost chemat de Domnul să proorocească, traditie preluată nu doar de Filon, ci si de scriitorii bisericesti Epifanie de Salamina (grec), Ieronim (latin) si Afraate (sirian, unul dintre cei dintâi teologi ai monahismului). "Traditia de mai sus este explicabilă prin conceptia biblică si iudaică despre raporturile dintre sexualitate si sacru: Orice manifestare a vietii sexuale este incompatibilă cu săvârsirea unui act sacru"(p. 18).
Filon si originile monahismului (pp. 29-47) – o temă foarte dragă istoricilor de scoală ai monahismului, totusi studiul lui A. G. este mai interesant si mai plin de continut decât s-ar putea crede. În plus, concluzia este si ea nuantată: "cred că partea de influentă directă a lui Filon asupra formării idealului monahal trebuie mult limitată" (p. 47). Dacă această influentă a putut fi reală în unele cazuri, ca de exemplu în elaborarea temei ce are ca nucleu xeniteia (înstrăinarea), în cazul altora, ca de exemplu ideea de retragere în pustie (v. p. 98) sau ideea (nou-testamentară) că ascetul trebuie să renunte la căsătorie pentru a evita împărtirea si a se dedica astfel în întregime lui Dumnezeu, nu găsim nimic similar la Filon. Astfel, autorul vede idealul monastic direct tributar "mai degrabă eticii biblice si îndeosebi eticii iudeo-crestine, a cărei virtute fundamentală este «simplitatea» (aplotes). Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu Care vrea să fie slujit fără sovăire, din «toată inima» (kol leb), cu o «inimă unită» (leb ‘ehad), si tocmai de această sovăială între lume si Dumnezeu vrea călugărul să scape" (p. 44). Si demonstrează aceasta în splendidul studiu.
Monahism si etică iudeo-crestină (pp. 61-89) – excelentă sinteză a trăsăturilor fundamentale ale vietii monahale, pornind de la comentariul lui Eusebiu de Cezareea la Ps. 68, 7 (Ps. 67, 6 în traducerea românească), "Dumnezeu asază pe cei singuratici (yehidim) în casă": "Ei sunt putin numerosi, de aceea au fost numiti, după Aquilla, monogeneis, asimilati cu Fiul cel Unul Născut de Dumnezeu; după traducătorii Septuagintei, ei sunt monotropoi, si nu "politropi", pentru că nu se poartă când într-un fel, când într-altul, ci se călăuzesc mereu în acelasi fel, acela care-i duce spre piscurile virtutii; Quinta i-a numit monozonoi, pentru că sunt singuratici si fiecare trăieste cu ale sale, încingându-si rărunchii: acestia sunt cei ce duc o viată singuratică si curată". A se vedea sinteza lui A. Guillaumont. Lectura obligatorie pentru monahi!
Partea a doua (si cea mai mare) a cărtii, Forme ale monahismului crestin (pp. 91-202), cuprinde o serie de cinci medalioane (despre: pustie, înstrăinare, lucrarea mâinilor, rugăciunea lui Iisus si viziunile mistice), toate asimilabile unor sintetice lecturi duhovnicesti, capabile să-l deschidă pe monahul bântuit de acedie harului lui Dumnezeu.
În Conceptia despre pustie la călugării din Egipt (pp. 93-116), A. G. exorcizează imaginea idilică si romantică a desertului. Desertul cel autentic este un tărâm prin excelentă al demonilor, unde anahoretul se retrage pentru isihie. Dar isihia vine după biruinta asupra demonilor, asupra patimilor, asupra gândurilor.
Înstrăinarea (xeniteia) stă întotdeauna în legătură cu isihia. Dincolo de exemplele clasice ale Avvilor Arsenie si Evagrie, egiptenii vor spiritualiza xeniteia, o vor interioriza (Pistos 1), opunând-o familiaritătii (parrhesia), îndrăznelii (Agathon 1). Aceasta este esenta articolului Înstrăinarea ca formă de asceză în monahismul timpuriu (pp. 117-157).
Studiul al treilea din seria medalioanelor tematice, Lucrarea mâinilor în monahismul timpuriu. Contestatie si valorizare (pp. 159-173), trece în revistă problema, asa cum apărea ea în secolele IV-VI printre monahii din Egiptul inferior. Patericul este, desigur, izvorul principal. Apoftegmele cele mai ilustrative sunt Siluan 5 (unde bătrânul concluzionează: "negresit, trebuintă are si Maria de Marta, căci prin Marta se laudă Maria" – p. 216 în ed. Alba-Iulia, 1990) si Luchie 1. Exemplare sunt si mărturiile Avvei Pamvo – pe patul de moarte: "De când am venit în locul acesta si mi-am zidit chilia si-am locuit într-însa, nu-mi aduc aminte să fi mâncat vreodată pâine fără să o fi câstigat cu mâinile mele" (Pamvo 14) – sau a Avvei Ahila: "nu cumva să Se mânie Dumnezeu si să mă învinuiască, zicând, că desi putând să lucrez, nu am lucrat, pentru aceasta mă ostenesc si lucrez din toată puterea mea" (Ahila 5, p. 33). Cititorul interesat de problematică îsi poate completa lectura despre alternanta rugăciune – muncă la Părintii pustiei cu capitolul VIII (pp. 117-129) al lui Dom Lucien Regnault din Viata cotidiană a Părintilor desertului în Egiptul secolului IV (Ed. Deisis, 1997).
Articolul cu numărul 8, Rugăciunea lui Iisus la călugării din Egipt (pp. 175-186), poate fi asociată în lectură cu cel de la numărul 11, O inscriptie în limba coptă despre "rugăciunea lui Iisus" (pp. 229-250 si "Anexa" de la p. 325), pentru a-l scoate putin pe cititor din complicatele tehnici post-isihaste si a-l introduce în ceea ce este spiritul rugăciunii monologistos ce are ca element esential numele lui Iisus.
O abordare atentă si cu discernământ a problemei viziunilor la călugării egipteni în studiul Viziunile mistice în monahismul crestin răsăritean (pp. 187-202). De lecturat în conjunctie cu capitolul XVI (pp. 210-222) din Viata cotidiană…
Partea a treia a cărtii, Martori ai monahismului crestin (pp. 203-284), este partea seacă a cărtii. Istoricul iese acum în fată.
Ultimele două studii din Privire de ansamblu evidentiază obsesiile autorului (care se vădeste «fan» monotropia = orientarea monahului către un tel: "Cred că monahismul este, în esenta lui, căutarea unimii, a unificării", zice A. G. – pp. 110 si 310), dar si, poate, o anume preeminentă a intelectualismului stiintific în fata credintei. De exemplu, ori de câte ori vorbeste despre momentul convertirii Cuviosului Antonie cel Mare (pp. 39, 69, 111, 299, 313), Profesorul Antoine Guillaumont trece cu nebăgare de seamă peste chemarea Mântuitorului la desăvârsire ("Dacă voiesti să fii desăvârsit, du-te, vinde averea ta si dă-o săracilor" – Mt 19, 21) – sau cel mult o consideră împlinirea legică a unui precept (p. 313) –, si ia ca motiv "profund" (p. 313) al acestei renuntări completarea biografului lui Antonie (Sfântul Atanasie cel Mare): "ca să nu-i mai pricinuiască griji". Antoine Guillaumont nu poate să vadă în viata monastică "ultima formă luată de mărturisire pentru credinta crestină ferventă pusă de Duhul Sfânt în inima Bisericii" prin Pogorârea de la Cincizecime si dezvoltată continuu si fără întrerupere prin puterea minunilor si a semnelor în primele timpuri ale Bisericii, apoi prin puterea martiriului si, în final, prin monahism, care "reproduce cele două precedente acte ale Duhului Sfânt: minunea realizată prin învierea monahului însusi, si martiriul, care ridică firea umană mai presus de ea însăsi" (Père Matta el-Maskine, Sainte Antoine ascète selon l’Evangile, suivi de Les vingt Lettres de saint Antoine selon la tradition arabe, Ed. Bellefontaine, 1993, pp. 48, respectiv, 41). Ar putea fi "căutarea unitătii" (p. 310) modul «stiintific» de a spune "căutarea desăvârsirii prin Pogorârea Duhului Sfânt" ?
Totusi: Originile vietii monahale rămâne o carte importantă, ce nu trebuie să lipsească din bibliotecile mânăstirilor, mai ales că traducerea sigură si în terminologie traditional monastică a timisoreanului Constantin Jinga, o face, cel putin în parte (medalioanele părtii a doua si articolul Monahism si etică iudeo-crestină), accesibilă si recomandabilă tuturor.