Prima pagina -> Postul Mare

CANONUL MARE

al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul

 

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea:

Irmosul:

Ajutor si acoperitor s-a facut mie spre mântuire.

Acesta este Dumnezeul meu

si-L voi slavi pe El; Dumnezeul pãrintelui meu

si-L voi înãlta pe El,

cãci cu slavã S-a preaslãvit

(de douã ori)

Stih: Miluieste-mã, Dumnezeule, miluieste-mã.

De unde voi începe a plânge faptele vietii mele

celei ticãloase ?

Ce începere voi pune, Hristoase,

acestei tânguiri de acum?

Ci ca un milostiv,

dã-mi iertatea gresealelor.

Vino, ticãloase suflete, împreuna cu trupul tãu

de te mãrturiseste la Ziditorul tuturor.

Si îndepãrteazã-te

de acum

de nebunia cea mai dinainte

si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocãintã.

Râvnind neascultãrii lui Adam celui întâi zidit,

m-am cunoscut pe mine

dezbrãcat de Dumnezeu

si de împãrãtia cea pururea fiitoare

si de desfãtare,

pentru pãcatele mele.

Vai, ticãloase suflete!

Pentru ce te-ai asemãnat Evei celei dintâi?

Cã ai cãzut rãu

si te-ai rãnit amar;

cã te-ai atins de pom

si ai gustat cu îndrãznealã

mâncarea cea nechibzuitã.

În locul Evei celei trupesti,

fãcutu-s-a mie Evã întelegãtoare

gândul cel cu poftã trupeascã,

arãtându-mi cele plãcute,

si gustând pururea din bãutura cea amarã.

Dupã dreptate a fost lepãdat Adam din Eden,

nepãzind singura Ta poruncã,

Mântuitorule.

Dar eu, care am cãlcat totdeauna cuvintele Tale

cele dãtãtoare de viatã,

ce voi pãtimi?

Covârsind eu de bunãvoie uciderea lui Cain,

m-am fãcut cu stiintã ucigas al sufletului,

umplându-mi trupul de viermi,

si rãzboindu-mã împotriva lui, cu faptele mele cele rele.

Nu m-am asemãnat, Iisuse,

dreptãtii lui Abel.

Daruri bineprimite nu Ti-am adus Tie niciodatã,

nici fapte dumnezeiesti,

nici jertfã curatã,

nici viatã fãrã de prihanã.

Precum Cain asa si noi,

ticãlosule suflete,

am adus fapte murdare Fãcãtorului tuturor

si jertfã vrednicã de mustrare

si viatã netrebnicã;

pentru aceasta ne-am si osândit împreunã.

Ziditorule,

fãcându-mã lut viu,

ai pus întru mine trup si oase

si suflare si viatã;

dar, o! Fãcãtorul meu,

Mântuitorul meu si Judecãtorul meu,

primeste-mã pe mine

cel ce mã pocãiesc.

Mãrturisesc Tie, Mântuitorule,

pãcatele pe care le-am fãcut,

si rãnile sufletului si ale trupului meu,

pe care tâlhãreste le-au pus înlãuntrul meu

gândurile cele ucigãtoare.

De am si gresit,

Mântuitorule,

dar stiu cã esti iubitor de oameni;

bati cu milã

si Te milostivesti fierbinte;

pe cel ce plânge îl vezi,

si alergi ca un pãrinte,

chemând pe cel rãtãcit.

Pe mine,

cel lepãdat înaintea usilor Tale,

Mântuitorule,

mãcar la bãtrânete nu mã lãsa în iad desert,

ci mai înainte de sfârsit,

ca un iubitor de oameni,

dã-mi iertare gresealelor.

Eu sunt cel cãzut între tâlhari,

în gândurile mele;

cu totul sunt rãnit acum de ele

si plin de bube;

dar Tu însuti venind de fatã,

Hristoase Mântuitorule,

vindecã-mã.

Preotul, vãzându-mã mai înainte,

a trecut de mine,

si levitul, vãzându-mã gol în nenorocire,

nu m-a bãgat în seamã;

iar Tu, Iisuse, Cel ce ai rãsãrit din Maria,

venind de fatã,

miluieste-mã.

Mielule al lui Dumnezeu,

Cel ce ai ridicat pãcatele tuturor,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca un milostiv,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Vremea este a pocãintei,

vin cãtre Tine, Fãcãtorul meu;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului,

si, ca un îndurat,

dã-mi iertare de greseale.

Sã nu mã urãsti, Mântuitorule,

sã nu mã lepezi de la Fata Ta;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului,

si, ca un milostiv,

dã-mi iertare de greseale.

Gresealele mele, Mântuitorule,

cele de voie si cele fãrã de voie,

cele vãdite si cele ascunse,

cele stiute si cele nestiute,

toate iertându-le, ca un Dumnezeu,

milostiveste-Te si mã mântuieste.

Din tinerete, Mântuitorule,

poruncile Tale le-am lepãdat,

si mi-am trecut toatã viata cu pofte,

neîngrijindu-mã si lenevindu-mã;

pentru aceasta strig Tie, Mântuitorule:

mãcar la sfârsit mântuieste-mã.

Bogãtia sufletului cheltuind-o întru pãcate,

pustiu sunt de virtuti crestinesti

si, flãmânzind, strig:

Pãrinte al îndurãrilor,

apucând înainte,

miluieste-mã.

Înaintea Ta cad, Iisuse;

gresit-am Tie,

milostiveste-Te spre mine;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca un îndurat,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Sã nu intri cu mine la judecatã, vãdind faptele mele,

cercetând cuvintele

si îndreptând pornirile;

***

ci cu îndurãrile Tale,

trecând cu vederea rãutãtile mele,

mântuieste-mã,

Atotputernice.

Stih: Cuvioasã maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu-mi dã har luminãtor,

din osârdia ta cea dumnezeiascã de sus,

ca sã scap de întunericul patimilor;

si sã laud din inimã

faptele vietii tale cele frumoase,

Marie.

Plecându-te dumnezeiestilor legi ale lui Hristos,

la Dânsul ai venit,

lãsând pornirile desfãtãrilor cele neoprite,

si toatã virtutea,

ca pe una singurã,

cu multã cucernicie ai sãvârsit-o.

Stih: Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugãciunile tale, Andrei,

scapã-ne de patimile cele fãrã de cinste

si te rugãm sã ne arati pãrtasi

acum

împãrãtiei lui Hristos,

pe noi, cei ce Te lãudãm pe Tine,

strãlucite,

cu credintã si cu dragoste.

Slavã..., a Treimii:

Treime,

Fiintã preaînaltã,

Cãreia ne închinãm întru o Unime,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca o milostivã,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Nãscãtoare de Dumnezeu,

nãdejdea

si folosirea celor ce te laudã pe tine,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca o stãpânã curatã,

mã primeste pe mine

cel ce mã pocãiesc.

Si iarãsi irmosul: Ajutor si acoperitor...

 

Cântarea a 2-a

Irmosul:

Ia aminte, Cerule, si voi grãi;

si voi lãuda pe Hristos,

Care a venit din Fecioarã cu trup.

(de douã ori)

Stih: Miluieste-mã Dumnezeule, miluieste-mã

Ia aminte, Cerule, si voi grãi;

pãmântule, primeste în urechi

glasul celei ce se pocãieste lui Dumnezeu

si-L laudã pe Dânsul.

Ia aminte, Dumnezeule,

Mântuitorul meu,

cu ochiul Tãu cel blând,

si primeste mãrturisirea mea cea cãlduroasã.

Mai mult decât toti oamenii,

eu însumi am gresit Tie;

ci Te milostiveste, Mântuitorule,

ca un Dumnezeu,

spre fãptura Ta.

Viforul rãutãtilor m-a cuprins,

Milostive Doamne;

ci, ca lui Petru,

întinde-mi si mie mâna Ta.

Lacrimile desfrânatei, Îndurate,

si eu le vãrs înaintea Ta;

milostiveste-Te spre mine, Mântuitorule,

cu îndurarea Ta.

Întunecatu-mi-am frumusetea sufletului

cu plãcerile poftelor,

si cu totul,

toatã mintea tãrânã mi-am fãcut.

Ruptu-mi-am acum vesmântul cel dintâi,

pe care mi l-ai tesut mie, Ziditorule,

dintru început;

si pentru aceasta zac acum gol.

Imbrãcatu-m-am acum în hainã ruptã,

pe care mi-a tesut-o mie sarpele

cu sfãtuirea,

si mã rusinez.

Lucrat-au pe spatele meu

toti mai marii rãutãtilor,

lungind asupra mea

fãrãdelegea lor.

Pierdutu-mi-am frumusetea cea întâi ziditã

si podoaba mea;

si acum zac gol

si mã rusinez.

Cusutu-mi-a haine de piele

pãcatul,

golindu-mã de haina cea dintâi

tesutã de Dumnezeu.

Îmbrãcat sunt cu îmbrãcãminte de rusine,

ca si cu niste frunze de smochin,

spre vãdirea patimilor mele

celor din bunãvointa mea.

Îmbrãcatu-m-am urât

cu hainã împestritatã si sângeratã rusinos,

prin curgerea vietii celei cu patimi

si iubitoare de desfãtãri.

Pãtat-am haina trupului meu,

si cu totul am întinat

podoaba cea dupã chipul si dupã asemãnarea Ta, Mântuitorule.

Cãzut-am întru întristarea patimilor,

si în stricãciunea cea materialnicã;

si pentru aceasta acum

vrãjmasul mã necãjeste.

Viatã iubitoare de cele materiale

si iubitoare de averi,

alegând eu în loc de sãrãcie,

Mântuitorule,

m-am împresurat acum cu sarcinã grea.

Împodobitu-mi-am chipul trupului

cu îmbrãcãmintea de multe feluri

a gândurilor rusinoase

si sunt osândit.

Îgrijitu-m-am cu deadinsul

numai de podoaba mea cea din afarã,

nebãgând seamã de cortul dinlãuntru,

cel dupã chipul lui Dumnezeu.

Fãcându-mi urâtenia

chip patimilor mele,

prin pofte iubitoare de plãceri,

mi-am stricat frumusetea mintii.

Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile

frumusetea chipului celui dintâi;

dar ca pe o drahmã, oarecând, cãutându-mã,

asa mã aflã.

Pãcãtuit-am ca si desfrânata si strig Tie:

eu însumi am gresit!

Primeste, Mântuitorule, ca mir

si lacrimile mele.

Alunecat-am în desfrânare ca David

si m-am umplut de noroi;

dar Tu, Mântuitorule, spalã-mã si pe mine

cu lacrimile mele.

Fii mie milostiv, strig Tie ca si vamesul;

Mântuitorule, curãteste-mã;

cã nimeni din cei din Adam n-au gresit Tie,

ca mine.

Nici lacrimi, nici pocãintã nu am,

nici umilintã;

ci Tu însuti acestea, Mântuitorule, dãruieste-mi-le,

ca un Dumnezeu.

Usa Ta sã nu mi-o închizi atunci,

Doamne, Doamne!

Ci s-o deschizi mie,

celui ce mã pocãiesc cãtre Tine.

Iubitorule de oameni,

Cel ce voiesti ca toti sã se mântuiascã,

Tu mã cheamã si mã primeste ca un bun,

pe mine cel ce mã pocãiesc.

Ascultã suspinurile sufletului meu,

si primeste picãturile ochilor mei,

Doamne,

si mã mântuieste.

A Nãscãtoarei:

Preacuratã Fecioarã, Nãscãtoare de Dumnezeu,

ceea ce una esti prealãudatã,

roagã-te îndelung,

ca sã ne mântuim noi.

Alt canon

Irmosul:

Vedeti, vedeti!

Cã Eu sunt Dumnezeu,

Care am plouat manã,

si apã din piatrã am izvorât de demult, în pustie,

poporului Meu,

cu singurã dreapta si cu tãria Mea.

Vedeti, vedeti!

Cã Eu sunt Dumnezeu;

ascultã, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigã,

si te depãrteazã de la pãcatul cel dintâi;

si te teme,

ca de un judecãtor si Dumnezeu.

Cui te-ai asemãnat, mult-pãcãtosule suflete?

Numai lui Cain celui dintâi

si lui Lameh aceluia?

Ucigându-ti cu pietre trupul prin fapte rele,

si omorându-ti mintea cu pornirile cele nebunesti.

Pe toti cei mai înainte de lege întrecându-i,

o suflete,

lui Set nu te-ai asemãnat,

nici lui Enos ai urmat,

nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer,

nici lui Noe;

ci te-ai arãtat sãrac de viata dreptilor.

Tu însuti,

suflete al meu,

ai deschis zãvoarele mâniei Dumnezeului tãu,

si ti-ai înecat trupul,

ca si tot pãmântul,

si faptele si viata;

si ai rãmas afarã de corabia cea mântuitoare.

Bãrbat am ucis spre ranã mie,

si tânãr spre vãtãmare,

Lameh plângând a strigat;

iar tu nu te cutremuri,

o, suflete al meu,

întinându-ti trupul

si mintea pãtându-ti.

O, cum am râvnit lui Lameh,

celui mai înainte ucigas!

Sufletul ca pe un bãrbat,

mintea ca pe un tânãr

si trupul ca pe un frate mi-am ucis,

ca si Cain ucigasul,

cu pornirile cele poftitoare de plãceri.

Turn ti-ai închipuit sã zidesti,

o suflete,

si întãriturã sã faci poftelor tale,

de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale,

si de n-ar fi surpat pânã la pãmânt mestesugirile tale.

Plouat-a Domnul oarecând foc din cer,

arzând fãrãdelegea cea înfierbântatã a sodomenilor;

iar tu ti-ai aprins focul gheenei

întru care va sã arzi,

o, suflete.

Rãnitu-m-am,

vãtãmatu-m-am,

iatã sãgetile vrãjmasului au pãtruns sufletul meu si trupul.

Iatã, rãnile si bubele si zdruncinãturile strigã,

si vãtãmãturile patimilor mele

cele de voie alese.

Cunosteti si vedeti

cã Eu sunt Dumnezeu

Cel ce ispitesc inimile,

înfrânez cugetele

si vãdesc faptele,

ard pãcatele,

judec pe orfan si pe smerit si pe sãrac.

Cuvioasã Maica Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Întins-ai mâinile tale

cãtre înduratul Dumnezeu,

Marie,

afundatã întru adâncul rãutãtilor,

si ti-a întins mânã de ajutor cu milostivire,

ca si lui Petru,

cãutând cu adevãrat întoarcerea ta.

Cuvioasã Maica Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu toatã osârdia

si cu dragostea ai alergat cãtre Hristos,

urând calea cea dintâi a pãcatului;

si în pustiile cele neumblate hrãnindu-te

si poruncile Lui cele dumnezeiesti

curat sãvârsind.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sã vedem, sã vedem,

o suflete,

iubirea de oameni a lui Dumnezeu si a Stãpânului;

pentru aceasta, mai înainte de sfârsit

sã cãdem înaintea Lui cu lacrimi, strigând:

cu rugãciunile lui Andrei,

Mântuitorule, miluieste-ne pe noi.

Slavã..., a Treimii:

Treime fãrã început, neziditã,

nedespãrtitã Unime,

primeste-mã pe mine cel ce mã pocãiesc,

si mã mântuieste pe mine,

cel ce am gresit;

a Ta zidire sunt,

nu mã trece cu vederea;

ci mã iartã

si mã izbãveste de osânda focului.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Precuratã Stãpânã Nãscãtoare de Dumnezeu

nãdejdea celor ce aleargã la tine,

si limanul celor înviforati,

pe Milostivul si Fãcãtorul si Fiul tãu,

fã-L îndurat si mie

cu rugãciunile tale.

Si iarãsi irmosul: Vedeti, vedeti...

 

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

Pe piatra cea neclintitã

a poruncilor Tale Hristoase,

întãreste inima mea.

(de douã ori)

Stih: Miluieste-mã ,Dumnezeule, miluieste-mã.

Foc de la Domnul plouînd, oarecând,

a ars Domnul de demult

pãmântul sodomenilor.

În munte scapã, suflete,

ca Lot acela,

si apucã si te izbãveste în Sigor.

Fugi de aprindere, o, suflete!

Fugi de arderea Sodomei!

Fugi de pieirea cea din dumnezeiasca vãpaie!

Mãrturisescu-mã Tie, Mântuitorule:

pãcãtuit-am, pãcãtuit-am Tie, fãrã mãsurã;

dar lasã-mi, iartã-mi, ca un Îndurat.

Pãcãtuit-am Tie,

eu singur pãcãtuit-am mai mult decât toti;

Hristoase Mântitorule, nu mã trece cu vederea.

Tu esti Pãstorul cel Bun;

cautã-mã pe mine mielul,

si rãtãcit fiind, nu mã trece cu vederea.

Tu esti dulcele Iisus,

Tu esti Ziditorul meu;

întru Tine, Mântuitorule, mã voi îndrepta.

A Treimii:

Preasfântã Treime, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi.

O, Treime, Unime Dumnezeule,

mântuieste-ne pe noi de înselãciune

si de ispite si de primejdii!

A Nãscãtoarei:

Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Bucurã-te pântece primitor de Dumnezeu!

Bucurã-te scaunul Domnului!

Bucurã-te Maica vietii noastre.

 

Alt Canon

Irmosul:

Întãreste,Doamne, pe piatra poruncilor Tale,

inima mea cea clintitã;

cã Însuti esti sfãnt si Domn.

(de douã ori)

Izvor de viatã Te-am cãstigat pe Tine

surpãtorul mortii,

si strig Tie din inima mea mai înainte de sfãrsit:

Gresit-am!

Milostiveste-Te si mã mântuieste.

Pãcãtosilor din vremea lui Noe am urmat,

Mântuitorule,

mostenind osândirea acelora,

întru cufundarea potopului.

Gresit-am, Doamne,

gresit-am Tie!

Milostiveste-Te spre mine.

Cã nu este cineva între oameni,

din cei care au gresit,

pe care sã nu-l fi întrecut eu cu gresealele.

Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tatã,

urmând, suflete,

n-ai acoperit rusinea aproapelui,

cu fata înapoi întorcându-te.

Binecuvâtarea lui Sem nu ai mostenit,

ticãlosule suflete,

si mostenire desfãtatã n-ai luat,

ca Iafet în pãmântul iertãrii.

Din pãmântul Haran,

adicã din pãcat,

iesi, suflete al meu,

si vino la pãmântul care izvorãste de-a pururea

nestricãciune vie,

pe care Avraam a mostenit-o.

De Avraam ai auzit,

suflete al meu,

care si-a lãsat oarecând pãmântul pãrintilor

si s-a fãcut strãin.

Urmeazã si tu alegerii aceluia.

La stejarul din Mamvri

ospãtând patriarhul pe îngeri,

a luat la bãtrânete

vânatul fãgãduintei.

Întelegând pe Isaac,

ticãlosule suflete al meu,

cã a fost jertfit tainic

jertfã nouã,

cu ardere de tot Domnului,

urmeazã vointei lui.

Auzit-ai, suflete al meu, de Ismael,

cã a fost gonit

ca un fecior din ?? slujnicã;

trezeste-te, vezi, ca nu cumva pãcãtuind,

sã suferi ceva asemenea.

Agarei egiptencei celei de demult

te-ai asemãnat, suflete,

fãcându-te rob de bunãvoia ta,

si nãscând semetia,

ca pe un nou Ismael.

Scara lui Iacov o stii, suflete al meu,

care s-a arãtat de la pãmânt

spre cele ceresti;

pentru ce n-ai avut treaptã tare,

credinta cea dreaptã?

Preotului lui Dumnezeu,

si împãratului celui înstrãinat între oameni

de viata lumii,

urmeazã, adicã, asemãnãrii lui Hristos.

Sã nu te faci stâlp de sare, suflete,

întorcându-te înapoi;

sã te înfricoseze pilda Sodomei;

sus în Sigor mântuieste-te!

De arderea pãcatului

fugi, suflete al meu,

ca si Lot.

Fugi de Sodoma si de Gomora;

fugi de flacãra a toatã pofta

cea nebuneascã.

Miluieste-mã, Doamne,

miluieste-mã strig Tie,

când vei veni cu îngerii Tãi,

sã rãsplãtesti tuturor

dupã vrednicia faptelor.

Rugãciunea celor ce Te laudã pe Tine,

Stãpâne,nu o lepãda;

ci Te milostiveste, Iubitorule de oameni,

si dãruieste iertare celor ce se roagã Tie

cu credintã.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuprins sunt de tulburarea valurilor

si de furtuna pãcatelor.

Dar tu, maicã, mântuieste-mã ?? acum si mã scoate

la limanul dumnezeiestii pocãinte.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugãciune cu osârdie aducând si acum, cuvioasã,

cãtre preamilostiva Nãscãtoare de Dumnezeu;

cu rugãciunile tale

deschide-mi dumnezeiestile intrãri.

Cuvioase Pãrinte Andreie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugãciunile tale dãruieste-mi si mie iertare datoriilor,

o Andreie, arhiereule al Cretei;

cã tu esti învãtãtor preaales al pocãintei.

Slavã..., a Treimii

Treime neamestecatã,neziditã,

Fiule fãrã început,

Care esti lãudatã în Treimea Fetelor,

mântuieste-ne pe noi,

care ne închinãm stãpânirii Tale cu credintã.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Pe Fiul cel fãrã de ani din Tatãl,

sub ani L-ai nãscut,

nestiind de bãrbat,

Nãscãtoare de Dumnezeu.

Minune strãinã!

Cã alãptând,ai rãmas fecioarã.

Si iar irmosul:Întãreste, Doamne...

Apoi Sedealna, alcãtuire a lui Iosif, glasul al 8-lea:

Podobie: Înviat-ai din morti...

Luminãtori de Dumnezeu luminati,

cei ce însivã ati fost vãzãtori ai Mântuitorului,

luminati-ne pe noi cei ce suntemîn întunericul vietii,

ca sã umblãm acum, ca în zi, cu bunã cuviintã,

întru lumina postului,

alungând patimile cele de noapte,

si sã vedem si noi luminatele Patimi ale lui Hristos,

bucurându-ne.

Slavã..., altã Sedealnã, glasul al 8-lea:

Podobie: Porunca cea cu tainã...

Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi,

aduceti acum rugãciune lui Hristos,

ca sã trecem toti curgerea postului,

sãvârsind rugãciuni cu umilintã,

si sãvârsind virtuti cu osârdie;

ca în acest chip

sã ajungem sã vedem Învierea cea slãvitã

a lui Hristos Dumnezeu,

slavã si laudã aducând.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Acelasi glas si podobie:

Nãscãtoare de Dumnezeu,

roagã-te împreunã cu Apostolii,

Fiului si Cuvântului lui Dumnezeu,Cel necuprins,

Care S-a nãscut în chip de negrãit din tine

mai presus de gând,

sã dãruiascã lumii pace curatã

si sã ne dea nouã iertare pãcatelor

mai înainte de sfârsit,

si sã învredniceascã pe robii tãi împãrãtiei ceresti,

pentru bunãtatea Sa cea preamultã.

Cântarea a 4-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, auzul Tãu

si m-am temut,

înteles-am lucrurile Tale

si am slãvit puterea Ta, Stãpâne.

(de douã ori)

Apostolii lui Hristos cei luminati,

care au vietuit cu înfrânare,

usureazã nouã vremea postului,

cu dumnezeiestile lor mijlociri.

Organul cel cu douãsprezece coarde,

ceata cea dumnezeiascã a ucenicilor,

a cântat cântarea de mântuire,

tulburând cântãrile cele viclene.

Cu ploile duhului

ati adãpat toatã lumea,

alungând, preafericitilor,

seceta multimii zeilor.

A Nãscãtoarei:

Mântuieste-mã pe mine,

cel care mã smeresc,

care am vietuit cu semetie,

tu, care ai nãscut pe Cel ce a înãltat firea cea smeritã,

Preacuratã.

 

Altã Tricântare, acelasi glas:

Irmos: Auzit-am Doamne...

Preacinstitã ceatã a apostolilor,

îndeamnã-te a ruga pe Ziditorul tuturor

ca sã ne miluiascã pe noi,

care te lãudãm pe tine.

Fiind ca niste lucrãtori ai lui Hristos, Apostoli,

si lucrând cu dumnezeiescul Cuvânt,

toatã lumea

I-ati adus totdeauna roade.

 

Vie v-ati fãcut lui Hristos,

Celui cu adevãrat iubit;

cã ati izvorât în lume

vinul Duhului, Apostoli.

A Treimii:

Preasfântã Treime, Dumnezeul nostru, slavã Tie.

Sfântã Treime asemãnãtoare,

care esti mai presus stãpânitoare,

Cea preaputernicã,

Pãrinte, Cuvântule si Duhule Sfinte,

Dumnezeule, luminã si viatã,

pãzeste turma Ta.

A Nãscãtoarei:

Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Bucurã-te scaun în chipul focului.

Bucurã-te sfesnic purtãtor de fãclie.

Bucurã-te muntele sfintirii,

chivotul vietii,

cortul Sfintei Sfintelor.

 

Alt canon

Irmosul:

Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne,

si s-a temut:

cã aveai sã te nasti din Fecioarã,

si oamenilor sã Te arãti,

si a grãit:

auzit-am auzul Tãu

si m-am temut;

slavã puterii Tale, Doamne.

(de douã ori)

Lucrurile Tale nu le trece cu vederea,

zidirea Ta nu o pãrãsi,

Drepte Judecãtorule;

cã de am si pãcãtuit eu însumi ca un om,

si mai mult decât tot omul,

Iubitorule de oameni,

dar ai putere ca un Domn al tuturor

a ierta pãcatele.

Se apropie, suflete, sfârsitul, se apropie

si nu te îngrijesti, nu te pregãtesti;

vremea se scurteazã, scoalã-te;

aproape lângã usi este Judecãtorul:

ca un vis, ca o floare trece vremea vietii.

Pentru ce în desert ne tulburãm?

Desteaptã-te, o, sufletul meu!

Ia seama faptelor tale pe care le-ai fãcut,

si adu-le la vedere;

varsã picãturi de lacrimi;

spune cu îndrãznealã faptele tale,

si cugetele tale lui Hristos

si te îndrepteazã.

N-a fost în viatã pãcat,

nici faptã, nici rãutate,

pe care sã nu le fi sãvârsit eu, Mântuitorule,

cu mintea si cu cuvântul,

cu vointa si cu gândul si cu stiinta,

si cu fapta pãcãtuind,

ca altul nimeni nici odinioarã.

Din aceasta m-am judecat,

din aceasta m-am osândit,

eu, ticãlosul,

adicã din cugetul meu,

decât care nimic nu este în lume mai puternic;

Judecãtorule, Mântuitorul meu si cunoscãtorule,

crutã-mã, izbãveste-mã

si mã mântuieste pe mine, robul Tãu.

Scara pe care a vãzut-o de demult

marele între patriarhi,

suflete al meu,

este arãtarea suirii celei de lucrare

si a înãltãrii gândului;

deci, de voiesti sã vietuiesti cu lucrarea

si cu cunostinta si cu înãltarea gândului,

înnoieste-te.

Arsita zilei a rãbdat patriarhul pentru lipsã

si frigul noptii a suferit,

în toate zilele fãcând câstig;

pãstorind, trudindu-se si slujind,

ca sã-si ia amândouã femeile.

Prin douã femei întelege:

fapta si cunostinta întru înaltã gândire;

prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu multi copii.

Iar prin Rahela, gândirea, ca cea mult-ostenitoare.

Cã fãrã de osteneli nici fapta, nici gândirea

nu se va sãvârsi, suflete.

Privegheazã, o, suflete al meu,

si te fã deosebit, ca cel mare între patriarhi;

ca sã dobândesti fapta cu gândirea cea înaltã;

ca sã te faci minte vãzãtoare de Dumnezeu,

sã ajungi în norul cel neapus cu gândirea,

si sã te faci negutãtor de lucruri mari.

Pe cei doisprezece patriarhi nãscându-i

cel mare între patriarhi,

ti-a fãcut tie tainic, suflete al meu,

scarã spre suirea cea de faptã,

pe fii sãi, ca pe niste temeiuri si trepte,

ca niste suisuri preaîntelepte asezându-i.

Lui Esau cel urât asemãnându-te, suflete,

ai dat amãgitorului tãu întâia nastere,

a frumusetii celei dintâi;

si de la binecuvântarea pãrinteascã ai cãzut,

si îndoit te-ai amãgit, ticãlosule,

cu fapta si cu gândirea;

pentru aceasta acum pocãieste-te.

Edom s-a chemat Esau,

pentru marea înversunare a amestecãrii cu femei.

Cãci cu neînfrânarea pururea aprinzându-se

si cu plãcerile întinându-se,

Edom s-a numit, care înseamnã:

înfierbântarea sufletului celui iubitor de pãcate.

De Iov cel de pe gunoi auzind,

o, suflete al meu, cã s-a îndreptãtit,

n-ai râvnit bãrbãtiei aceluia,

n-ai avut tãria gândului lui,

întru toate care le-ai cunoscut,

în cele ce ai stiut si în cele ce te-ai ispitit;

si te-ai arãtat nerãbdãtor.

Cel ce era mai înainte pe scaun,

acum se vede gol în gunoi, cu rãni;

cel cu multi fii si mãrit,

de nãprasnã fãrã de fii si de casã lipsit;

cã socotea gunoiul palat

si rãnile mãrgãritar.

Dupã vrednicia împãrãteascã

fiind îmbrãcat cu diademã si cu porfirã,

omul cel cu multã avere,

si dreptul cel îndestulat de bogãtie si de animale,

degrab sãrãcind, de avere si de stare

si de împãrãtie s-a lipsit.

De a fost acela drept si fãrã prihanã

mai mult decât toti,

si n-a scãpat de cursele si viclesugurile înselãtorului,

dar tu fiind iubitor de pãcate,

ticãloase suflete,

ce vei face de se va întâmpla sã vinã asupra ta

ceva din cele negândite?

Trupul mi-am spurcat,

duhul mi-am întinat,

peste tot m-am rãnit;

dar ca un doctor, Hristoase,

amândouã prin pocãintã mi le tãmãduieste.

Spalã-le, curãteste-le, Mântuitorul meu,

aratã-le mai curate decât zãpada.

Trupul tãu si sângele

pentru toti Ti-ai pus, Cuvinte,

rãstignindu-Te;

trupul, adicã, ca sã mã înnoiesti,

iar sângele ca sã mã speli.

Duhul Ti-ai dat

ca sã mã aduci, Hristoase,

Pãrintelui Tãu.

Sãvârsit-ai mântuirea

în mijlocul pãmântului, Fãcãtorule,

ca sã ne mântuim;

de bunãvoie pe cruce ai fost rãstignit

si Edenul cel ce se încuiase

s-a deschis;

cele de sus si cele de jos,

fãptura si toate neamurile mântuindu-se,

se închinã Tie.

Fie mie scãldãtoare

sângele cel din coasta Ta,

totodatã si bãuturã

si apa iertãrii ce a izvorât,

ca sã mã curãtesc cu amândouã,

ungându-mã si bând,

si ca o ungere si bãuturã, Cuvinte,

cuvintele Tale cele de viatã.

Gol sunt, spre a intra în cãmara mirelui,

gol sunt si spre a merge la nuntã si la cinã;

candela mi s-a stins, fiind fãrã untdelemn,

cãmara mi s-a închis dormind eu.

Cina s-a mâncat;

iar eu fiind legat de mâini si de picioare,

am fost lepãdat afarã.

Biserica a câstigat pahar coasta Ta cea purtãtoare de viatã,

din care a izvorât nouã îndoit

izvorul iertãrii si al cunostiintei:

spre închipuirea celei vechi si a celei noi, a amânduror legilor, Mântuitorul nostru.

Timpul vietii mele este scurt,

si plin de dureri si de viclesug,

dar întru pocãintã primeste-mã

si întru cunostintã mã chiamã,

ca sã nu mã fac cîstig de mâncare celui strãin;

Mântuitorule, Tu însuti mã miluieste.

Falnic sunt acum si semet, cu inima

în desert si în zadar.

Sã nu mã osândesti împreunã cu fariseul;

ci mai ales dã-mi smerenia vamesului,

Unule Îndurate, drepte Judecãtorule,

si cu acesta împreunã mã numãrã.

Stiu, Îndurate, cã am gresit,

de am ocãrât vasul trupului meu;

ci întru pocãintã mã primeste,

si întru cunostintã mã cheamã,

ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.

Ci tu însuti, Mântuitorule, mã miluieste.

Însumi idol m-am fãcut,

vãtãmându-mi cu poftele sufletul meu.

Ci întru pocãintã mã primeste,

si întru cunostintã mã chiamã,

ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.

Ci Tu însiti, Mântuitorule, mã miluieste.

N-am auzit glasul Tãu,

n-am ascultat Scriptura Ta, Dãtãtorule de lege.

Ci întru pocãintã mã primeste,

si întru cunostintã mã cheama,

ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.

Ci Tu însuti, Mântuitorule, mã miluieste.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecând viatã fãrã de trup, cuvioasã,

fiind cu trup,

ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevãrat,

ca sã folosesti celor ce te cinstec cu credintã.

Pentru aceasta ne rugãm tie,

izbãveste-ne pe noi cu rugãciunile tale

de toate încercãrile.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru adânc de necuviinte mari pogorându-te,

nu te-ai oprit acolo,

ci te-ai suit cu gând mai bun în chip lãmurit

la virtutea cea desãvârsitã prin faptã,

minunând, Cuvioasã Maicã Marie, firea îngereascã.

Cuvioase pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andrei, lauda pãrintilor,

nu uita rugând cu rugãciunile tale,

de fatã fiind tu,

pe Treimea cea înalt dumnezeiascã,

ca sã ne izbãvim de osândã,

cei ce te chemãm pe tine,

dumnezeiescul ocrotitor si podoaba Cretei.

Slavã..., a Treimii:

Nedespãrtitã în fiintã,

neamestecatã în Fete,

Dumenezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire,

una în Treime

ca pe Ceea ce esti întocmai cu împãrãtia si întocmai cu tronul;

si strig Tie cântarea cea mare,

ce se cântã întreit întru cele de sus.

Si acum..., a Nãcãtoarei:

Si ai nãscut si esti fecioarã,

si ai rãmas întru amândouã cu firea

Fecioarã.

Cel ce S-a nãscut înnoieste legile firii,

si pântecele a nãscut nesimtind dureri.

Unde Dumnezeu voieste,

se biruieste rânduiala firii;

cã face câte voieste

Si iarãsi irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta...

 

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Dis-de-dimineatã,

Iubitorule de oameni, mã rog lumineazã-mã

si mã îndrepteazã la poruncile Tale,

si mã învatã, Mântuitorule,

sã fac voia Ta.

(de douã ori)

În noapte viata mea mi-am petrecut pururea;

cã întuneric s-a fãcut mie si negurã adâncã

noaptea pãcatului;

ci ca pe un fiu al zilei

aratã-mã pe mine, Mântuitorule.

Lui Ruben asemãnându-mã eu, ticãlosul,

fãcut-am sfat necuvios

si cãlcãtor de lege asupra lui Dumnezeu celui înalt,

întinându-mi patul,

precum acela pe al tatãlui sãu.

Mãrturisescu-mã Tie, Hristoase Împãrate;

pãcãtuit-am,

pãcãtuit-am ca mai înainte fratii lui Iosif,

vânzând rodul curãtiei si al întelepciunii.

De cei de un sânge a fost dat,

a fost vândut în robie dulcele suflet,

cel drept,

spre închipuire a Domnului;

iar tu, suflete,

cu totul te-ai vândut rãutãtilor tale.

Lui Iosif cel drept si mintii lui celei curate,

urmeazã ticãlosule si neiscusitule suflete,

si nu te desfrâna cu pornirile cele nebunesti,

fãcând fãrãdelege pururea.

De s-a si sãlãsluit în groapã oarecând Iosif,

Stãpâne Doamne,

dar spre închipuirea îngropãrii

si al scuipãrii Tale a fost aceasta;

iar eu ce-Ti voi aduce Tie întru acest chip vreodatã?

Auzit-ai de cosul lui Moise, suflete,

cel purtat de apele si de valurile râului,

cã a fost pãzit de demult ca într-o cãmarã,

scãpând de fapta cea amarã a voii lui Faraon.

De ai auzit, ticãlosule suflete,

de moasele ce ucideau oarecând partea bãrbãteascã,

cea nevârstnicã,

suge acum întelepciunea ca marele Moise.

Nu ti-ai omorât mintea lovind-o,

precum marele Moise pe egipteanul,

ticãlosule suflete;

si cum te vei sãlãslui, spune-mi,

în pustietatea patimilor prin pocãintã?

În pustietãti a locuit marele Moise.

Vino dar, suflete, de urmeazã vietii lui,

ca sã te învrednicesti a vedea si arãtarea lui Dumnezeu

cea din rug.

Toiagul lui Moise te închipuieste, suflete,

care a lovit marea si a închegat adâncul,

cu însemnarea dumnezeiestii Cruci;

prin care vei putea si tu sã sãvârsesti lucruri mari.

Aaron a adus lui Dumnezeu

foc fãrã prihanã, fãrã viclesug;

iar Ofni si Fineas,

ca si tine suflete,

au adus lui Dumnezeu

viatã strãinã si întinatã.

Greu la minte m-am fãcut, Stãpâne,

ca si Faraon cel cumplit;

Ianis si Iamvri la suflet si la trup,

cufundat cu gândul!

Ci ajutã-mi mie, Mântuitorule.

Cu lut mi am amestecat gândul, eu ticãlosul.

Spalã-mã, Stãpâne, în baia lacrimilor mele,

mã rog Tie,

albã ca zãpada fãcând hainatrupului meu.

De voi cerceta faptele mele,

Mântuitorule,

mã vãd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu pãcatele;

cã întru cunostintã gândind am gresit,

iar nu întru necunostintã.

Crutã,

crutã, Doamne, zidirea Ta.

Pãcãtuit-am,

iartã-mã,Cel ce esti însuti din fire curat,

cãciafarã de Tine nimeni altul nu este fãrã patã.

Pentru mine ai luat chipul meu,

Dumnezeu fiind;

arãtat-ai minuni vindecând pe cei leprosi

si întãrind pe cei slãbãnogi;

ai oprit curgerea de sãnge,Mântuitorule,

celei ce s-a atins de poalele Tale.

Celei ce avea curgere de sânge urmeazã,

ticãlosule suflete,

nãzuieste,

tine-te de poalele lui Hristos,

ca sã te izbãvesti de bãtãi

si sã auzi de la Dânsul:

credinta ta te-a mântuit!

Celei gârbovite urmeazã,

o suflete!

Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus,

ca sã te îndreptezi,

sã umbli drept în cãile Domnului.

Desi esti fântânã adâncã,Stãpâne,

izvorãste-mi ape din preacuratele Tale vine.

Ca bând, ca si Samarineanca,

sã nu mai însetez.

Cã izvoare de viatã izvorãsti.

Siloam sã-mi fie mie lacrimile mele,

Stãpâne Doamne,

ca sã-mi spãl si eu luminile sufletului

si sã Te vãd cu gândul pe Tine,

Lumina cea mai înainte de veci.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu neasemãnatã dragoste,preafericitã,

dorind sã te închini lemnului Crucii,

te-ai învrednicit de dorire;

învredniceste-mã si dar pe mine,

sã dobândesc slava cea de sus.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Repejunea Iordanului trecând-o,

ai aflat odihnã,

fugind de plãcerea trupeascã cea cu durere;

din care si pe noi, cuvioasã,

scoate-ne cu rugãciunile tale.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un pãstor preaales,

întelepte Andrei,

pe tine cel preacinstit,

cu dragoste multã si cu fricã te rog,

ca sã dobândesc mântuire si viatã vesnicã,

prin rugãciunile tale.

Slavã..., a Treimii:

Pe Tine, Treime, Te cântãm,

pe unul Dumnezeu;

Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Pãrinte si Fiule si Duhule,

Fiintã singurã prin Sine,

Unime cãreia pururea ne închinãm.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Din tine S-a îmbrãcat întru a mea frãmântãturã Dumnezeu,

Cel ce a zidit veacurile,

Maicã Fecioarã,

ceea ce esti nestricatã si nu stii de bãrbat,

si a unit Lui firea omeneascã.

Si iarãsi irmosul: Dis-de-dimineatã...

 

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

Strigat-am cu toatã inima mea

cãtre înduratul Dumnezeu

si m-a auzit din iadul cel mai de jos;

si a scos din stricãciune viata mea.

(de douã ori)

Lacrimi din ochii mei,

Mântuitorule,

si suspinuri din adânc curat aduc Tie,

strigând inima mea:

Dumnezeule,pãcãtuit-am Tie,

milostiveste-Te spre mine.

Înstrãinatu-te-ai, suflete, de Domnul tãu,

ca Datansi ca Aviron;

dar din toatã inima strigã: Iartã-mã!

Ca sã nu te împresoare pe tine prãpastia pãmântului.

Ca o junice sãlbãticitã,

asemãnatu-te-ai, suflete, lui Efrem;

ca o cãprioarã, pãzeste-ti viata de curse,

înãltându-ti mintea cu aripi,

cu fapta si cu gândirea.

Mâna lui Moise ne va face sã credem, suflete,

cum cã Dumnezeu poate sã albeascã si sã curete viata cea leproasã; !!!!!

nu te deznãdãjdui dar,

mãcar cã esti lepros.

Valurile pãcatelor mele, Mântuitorule,

ca în Marea Rosie întorcându-se,

m-au acoperit degrab,

ca oarecând pe egipteni si pe conducãtorii lor.

Voie slobodã fãrã recunostintã ai avut, suflete,

casi Israel mai înainte;

cã mai mult decât dumnezeiasca manã,

ai ales neîntelepteste

lãcomia patimilor cea iubitoare de plãceri.

Cãrnurile cele de porc

si cãldãrile si bucatele cele egiptenesti,

mai vârtos decât cele ceresti ai voit, suflete al meu;

ca si de demult nemultumitorul popor în pustie.

Puturile hananeiestilor gânduri

mai mult le-ai cinstit, suflete,

decât vâna pietrei,

din care izvorul întelepciunii

varsã izvorul teologiei.

Când a lovit Moise, sluga Ta,

piatra cu toiagul,

cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta

cea de viatã fãcãtoare;

din care toti bãuturã de viatã scoatem,

Mântuitorule.

Cerceteazã, suflete,

si iscodeste ca Isus, fiul lui Navi,

ce fel este pãmântul fãgãduintei,

si locuieste în el cu bunã legiuire.

Ridicã-te si împotriveste-te patimilor trupesti,

ca Isus asupra lui Amalec;

biruind pururea gândurile cele înselãtoare,

ca si pe gavaoniteni.

Treci peste firea cea curgãtoare a vremii,

ca mai înainte chivotul,

si te fã mostenitor pãmântului aceluia al fãgãduintei,

suflete, Dumnezeu porunceste.

Precum ai scãpat pe Petru,

cel ce a strigat: scapã-mã,

asa apucând înainte, Mântuitorule,

scapã-mã si pe mine de fiarã,

întinzându-Ti mâna Ta,

si mã scoate din adâncul pãcatului.

Pe Tine Te stiu liman linistit,

Stãpâne, Stãpâne Hristoase!

Ci apucând înainte, izbãveste-mã

din adâncurile pãcatului cele neumblate,

si din deznãdãjduire.

Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împãrãteascã,

pe care ai pierdut-o de demult;

dar aprinzând fãclie

pe Mergãtorul înaintea Ta, Cuvinte,

cautã si aflã chipul Tãu.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca sã stingi vãpaia patimilor,

ai izvorât pururea pâraie de lacrimi,

Marie, arzându-ti sufletu.

Al cãror har dã-mi-l si mie, robului tãu.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nepãtimire cereascã ai dobândit,

prin vietuirea cea preaînaltã de pe pãmânt, maicã;

pentru aceasta roagã-te,

sã mântuiascã din patimi, cu rugãciunile tale,

pe cei ce te laudã pe tine.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscându-te pãstor si arhiereu al Cretei,

si rugãtor pentru lume pe tine, Andrei,

alerg si strig tie:

scoate-mã, pãrinte,

din adâncul pãcatului.

Slavã..., a Treimii:

Treime sunt neamestecatã, nedespãrtitã;

despãrtitã dupa Fete,

si Unime sunt din Fire unitã:

Tatãl si Fiul si dumnezeiescul Duh.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Pântecele tãu ne-a nãscut nouã pe Dumnezeu,

cu chipul ca si noi;

deci ca pe un Ziditor al tuturor,

roagã-L, Nãscãtoare de Dumnezeu,

ca prin rugãciunile tale sã ne îndreptãtim.

Si iarãsi irmosul: Strigat-am cu toatã inima mea...

 

CONDAC, glasul al 6-lea:

Suflete al meu, suflete al meu, scoalã!

Pentru ce dormi?

Sfârsitul se apropie si vei sã te tulburi. ***

Desteaptã-te dar,

ca sã se milostiveascã spre tine, Hristos Dumnezeu,

Cel ce este pretutindeni

si toate le plineste.

 

ICOS:

Cãmara cea de vindecare a lui Hristos

vãzând-o deschisã,

privind si sãnãtatea

care izvorãste din aceasta lui Adam,

a pãtimit si s-a rãnit diavolul,

si ca în primejdie s-a tânguit

si a strigat cãtre prietenii sãi:

Ce voi face Fiului Mariei?

mã ucide Vitleemiteanul,

Cel ce este pretutindeni

si pe toate le plineste.

 

SINAXAR...

Fericirile, glasul al 6-lea.

Stih: Întru împãrãtia Ta, când vei veni, pomeneste-ne pe noi, Doamne.

Pe tâlharul l-ai fãcut, Hristoase,

locuitor raiului;

pe cel ce a strigat pe Cruce cãtre Tine:

pomeneste-mã!

Învredniceste-mã si pe mine, nevrednicul,

de pocãinta acestuia.

Stih: Fericiti cei sãraci cu duhul cã acelora este împãrãtia cerurilor.

Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe,

cã a ajuns la arãtare dumnezeiascã,

si a luat atuncea rodul fãgãduintei

din cea stearpã;

sã urmãm dreptei credinte a acestuia.

Stih: Fericiti cei ce plâng cã aceia se vor mângâia.

Râvnind lenevirii lui Samson, suflete,

ti-ai tuns tãria lucrurilor tale,

dându-ti celor de alt neam

viata întreagã si fericitã,

pentru iubirea plãcerii.

Stih: Fericiti cei blânzi cã aceia vor mosteni pãmântul.

Cel ce a biruit mai înainte

cu falca mãgarului pe cei de alt neam,

acum se aflã prãdat de desfrâu;

ci fugi, suflete al meu, de asemãnare,

de fapta si de slãbirea lui.

Stih: Fericiti cei ce flãmânzesc si însetoseazã de dreptate, cã aceia se vor sãtura.

Barac si Ieftae, cãpetenii de oaste,

s-au ales judecãtorii lui Israel,

cu care împreunã si Debora

cea cu minte bãrbãteascã.

Deci îmbãrbãtându-te, suflete,

cu vitejiile acelora, întãreste-te.

Stih: Fericiti cei milostivi cã aceia se vor milui.

Pe Iaila cea viteazã ai cunoscut-o, suflete al meu,

care a tras în teapã pe Sisera mai înainte,

si a fãcut mântuire;

auzi stâlpul, pe care tie

Crucea se însemneazã.

Stih: Fericiti cei curati cu inima cã aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Jertfeste, suflete, jertfã de laudã,

adu fapta bunã

ca pe o fiicã mai curatã decât a lui Ieftae;

si junghie ca pe o jertfã Domnului tãu

patimile cele trupesti.

Stih: Fericiti fãcãtorii de pace cã aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Intelege, suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primeste rouã din cer

si te pleacã, precum câinele, de bea apa,

care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.

Stih: Fericiti cei prigoniti pentru dreptate cã acelora este împãrãtia cerurilor.

Osânda lui Eli preotul ai luat-o, suflete al meu,

pentru lipsa mintii,

suferind a lucra întru tine patimile,

ca si acela pe feciorii cei fãrã de lege.

Stih: Fericiti veti fi când vã vor ocãrâ pe voi si vã vor prigoni si vor zice tot cuvântul rãu împotriva voastrã mintind, pentru Mine.

Între judecãtori, levitul

cu socotealã si-a împãrtit femeia

la cele douãsprezece neamuri, suflete al meu,

ca sã vãdeascã întinãciunea cea fãrã de lege

a neamului lui Veniamin.

Stih: Bucurati-vã si vã veseliti cã plata voastrã multã este în ceruri.

Iubitoarea de întelepciune Ana, rugându-se,

numai buzele si-a miscat spre laudã,

iar glasul ei nu se auzea;

si de aceea, desi era sterpã,

a nãscut fiu vrednic de rugãciunea ei.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împãrãtia Ta.

Înumãratu-s-a între judecãtori

feciorul Anei, marele Samuel,

pe care Armatem l-a crescut In casa Domnului.

Aceluia râvneste, suflete al meu,

si judecã lucrurile tale

mai înainte decât pe ale altora.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Stãpâne, când vei veni întru împãrãtia Ta.

Ales fiind David rege,

ca un rege s-a uns din corn

cu dumnezeiescul mir.

Deci si tu suflete al meu,

de poftesti împãrãtia cea de sus,

în loc de mir, unge-te cu lacrimi.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împãrãtia Ta.

Miluieste zidirea Ta, Milostive;

milostiveste-Te spre fãptura mâinilor Tale,

si iartã tuturor pãcãtosilor

si mie, celui ce am cãlcat poruncile Tale

mai mult decât toti.

Slavã..., a Treimii:

Si nasterii celei fãrã de început

si purcederii mã închin:

Tatãlui, Cel ce a nãscut,

slãvesc pe Fiul Cel nãscut,

laud pe Duhul Sfânt, Cel ce strãluceste

împreunã cu Tatãl si cu Fiul.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Nasterii Tale celei mai presus de fire ne închinãm,

nedespãrtind slava cea dupã fire

a Pruncului tãu, Nãscãtoare de Dumnezeu;

cã Cel ce este unul dupã fatã,

se mãrturiseste îndoit dupã fire.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Pãcãtuit-am, fãrãdelege si nedreptate

sãvârsit-am înaintea Ta;

nici am pãzit, nici am fãcut

precum ne-ai poruncit nouã;

dar nu ne pãrãsi pe noi pânã în sfârsit,

Dumnezeul pãrintilor.

(de douã ori)

Pãcãtuit-am, gresit-am

si am cãlcat porunca Ta;

cã întru pãcate am fost zãmislit,

si am adãugat rãnilor mele ranã.

Ci Tu mã miluieste, ca un îndurat,

Dumnezeul pãrintilor.

Cele ascunse ale inimii mele,

le-am mãrturisit Tie, Judecãtorul meu.

Vezi smerenia mea,

vezi si necazul meu,

si ia aminte acum la judecata mea;

si Tu mã miluieste, ca un îndurat,

Dumnezeul pãrintilor.

Saul oarecând, dacã a pierdut asinele tatãlui sãu,

suflete, degrab a aflat în schimb împãrãtia;

dar pãzeste-te sã nu gresesti alegând mai degrabã poftele tale cele dobitocesti,

decât împãrãtia lui Hristos.

David, dumnezeiescul pãrinte,

de a si gresit oarecând îndoit, suflete al meu,

cu sãgeata desfrâului sãgetându-se,

si cu sulita robindu-se pentru pedeapsa uciderii;

dar tu cu mai grele lucruri bolesti,

din pornirile cele de voia ta.

Împreunat-a David oarecând

nelegiuirea cu nelegiuire,

cã a amestecat desfrâul cu uciderea;

dar îndatã îndoitã pocãintã a arãtat.

Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai fãcut,

necãindu-te cãtre Dumnezeu.

David oarecând a însemnat cântarea,

scriind-o ca într-o icoanã,

prin care îsi mustrã fapta ce a lucrat,

strigând: Miluieste-mã!

Cã Tie unuia am gresit, Dumnezeul tuturor;

Însuti mã curãteste.

Purtat fiind chivotul în car,

când s-au întors junicile,

numai cât s-a atins Zan acela de el,

a fost certat de mânia lui Dumnezeu.

Deci de îndrãzneala aceluia fugind, suflete,

cinsteste bine cele dumnezeiesti.

Auzit-ai de Abesalom

cum s-a sculat împotriva firii.

Cunoscut-ai faptele lui cele întinate,

cu care a batjocorit patul lui David, tatãlui sãu;

dar si tu ai urmat pornirilor lui celor de patimi

si iubitoare de plãceri.

Supus-ai trupului tãu

vrednicia ta cea nerobitã,

si ca alt Ahitofel aflând pe vrãjmasul, suflete,

te-ai plecat dupã sfaturile lui;

dar le-a risipit pe acestea Însusi Hristos,

ca tu sã te mântuiesti cu adevãrat.

 

Solomon cel minunat,

cel plin de harul întelepciunii,

acesta fãcând viclesug

înaintea lui Dumnezeu oarecând,

s-a depãrtat de El;

cãruia si tu ti-ai asemãnat

blestemata ta viatã, suflete.

De plãcerile patimilor sale fiind silit,

s-a întinat, vai mie! iubitorul întelepciunii,

iubitor de femei desfrânate fãcându-se

si înstrãinat de la Dumnezeu;

cãruia tu, o, suflete, ai urmat cu gândul,

prin dezmierdãri rusinoase.

Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatãlui sãu,

ai râvnit, suflete,

împreunã si lui Ieroboam, slugii celei prea rele,

care s-a viclenit oarecând;

dar fugi de asemãnarea lor,

si strigã lui Dumnezeu:

pãcãtuit-am, miluieste-mã!

Necurãtirilor lui Ahav ai râvnit, sufletul meu!

Vai mie!

Te-ai fãcut locas întinãciunilor trupesti

si vas urât al patimilor.

Dar din adâncul tãu suspinã

si spune lui Dumnezeu pãcatele tale.

A ars oarecând Ilie pe cei de douã ori câte cincizeci,

când a junghiat si pe proorocii cei de rusine ai Izabelei,

spre mustrarea lui Ahav.

Dar fugi, suflete, de asemãnarea acestor doi

si te întãreste.

Încuiatu-s-a tie cerul, suflete,

si foamete de la Dumnezeu te-a cuprins

de vreme ce nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tesviteanul

ca si Ahav oarecând.

Ci sareptencei asemãnându-te,

hrãneste sufletul proorocului.

Pãcatele lui Manase ti-ai îngrãmãdit cu vointa, suflete,

punând ca niste lucruri de scârbã patimile

si înmultind cele dezgustãtoare;

dar pocãintei lui râvnind cu cãldurã,

câstigã-ti umilintã.

Cad înaintea Ta si aduc Tie,

ca niste lacrimi,

cuvintele mele;

pãcãtuit-am, cum a gresit pãcãtoasa,

si am fãcut fãrãdelege ca nimeni altul pe pãmânt.

Dar fie-Ti milã Stãpâne, de fãptura Ta

si iarãsi mã cheamã.

Folosit-am rãu chipul Tãu,

si am stricat porunca Ta;

toatã frumusetea mi s-a întunecat,

si cu patimile mi s-a stins fãclia, Mântuitorule.

Dar milostivindu-Te, dã-mi bucurie,

precum cântã David.

Întoarce-te, cãieste-te, descoperã cele ascunse;

grãieste lui Dumnezeu Cel ce stie toate.

Tu singur stii Mântuitorule,

cele ascunse ale mele;

ci Însuti Tu mã miluieste,

precum cântã David,

dupã mare mila Ta.

Stinsu-s-au zilele mele,

ca visul celui ce se desteaptã.

Pentru aceasta ca Iezechia lãcrimez pe patul meu,

ca sã mi se adauge ani de viatã.

Dar care Isaia va sã stea pentru tine, suflete?

Fãrã numai Dumnezeul tuturor.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strigând cãtre Preacurata lui Dumnezeu mai înainte,

ai gonit turbarea poftelor celor cu silã supãrãtoare,

si ai rusinat pe vrãjmasul,

cel ce te-a fãcut sã cazi în cursã.

Ci dã-mi acum ajutor în necazuri si mie, robului tãu.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Hristos pe Care L-ai iubit,

de Care ai dorit,

pe urma Cãruia ai mers,

Acesta a aflat pocãinta si ti-a dãruit-o,

ca singur Dumnezeu milostiv;

pe Care roagã-L neîncetat,

sã ne izbãveascã pe noi de patimi si de primejdii.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe piatra credintei întãreste-mã,

cu rugãciunile tale, pãrinte,

îngrãdindu-mã cu frica cea dumnezeiascã,

si mã rog dãruieste-mi mie acum pocãintã, Andreie;

si mã izbãveste de cursa vrãjmasilor

care mã cautã pe mine.

Slavã..., a Treimii:

Treime neamestecatã, nedespãrtitã,

de o fiintã si fire una;

lumini si luminã,

si trei sfinte, si unul sfânt,

este lãudatã Treimea, Dumnezeu.

Laudã si preaslãveste, suflete,

viatã si vieti,

pe Dumnezeul tuturor.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Lãudãmu-te, bine te cuvântãm, închinãmu-ne tie,

Nãscãtoare de Dumnezeu,

cã ai nãscut pe Unul din Treimea cea nedespãrtitã,

pe Unul Fiu si Dumnezeu;

si tu însãti ne-ai deschis nouã celor de pe pãmânt

cele ceresti.

Si iarãsi irmosul: Gresit-am, fãrãdelege am fãcut...

 

Cântarea a 8-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Pe Împãratul slavei, Cel fãrã de început,

de Care se înfricoseazã puterile ceresti,

si se cutremurã cetele îngerilor,

preoti lãudati-L,

popoare preaînãltati-L întru toti vecii.

Ca niste cãrbuni ai focului celui fãrã materie,

ardeti patimile mele cele împãdurite,

aprinzând întru mine acum

dorul dragostei celei dumnezeiesti, Apostolilor.

Sã cinstim trâmbitele cele cu glasuri bune

ale Cuvântului,

prin care au cãzut zidurile cele neîntãrite

ale vrãjmasului,

si s-au întãrit zidurile cunostintei de Dumnezeu.

Sfãrâmati chipurile patimilor sufletului meu,

cei ce ati sfãrâmat capistile si idolii vrãjmasului,

Apostoli ai Domnului,

cei ce sunteti biserici sfintite.

A Nãscãtoarei:

Încãput-ai pe Cel neîncãput din fire;

purtat-ai pe Cel ce poartã toate;

alãptat-ai, curatã, pe Cel ce hrãneste fãptura,

pe Hristos dãtãtorul de viatã.

 

Altã Tricântare

Irmos acelasi:

Cu mestesugirea cea înaltã a Duhului,

ati zidit toatã Biserica, Apostoli ai lui Hristos;

în aceasta binecuvântati pe Hristos în veci.

Trâmbitând cu tâmbita dogmelor,

au surpat Apostolii toatã înselãciunea idoleascã,

preaînãltând pe Hristos întru toti vecii.

Apostoli ce sunteti bunã adunare,

pãzitori ai lumii, cetãteni ceresti,

izbãviti-ne din primejdii pe noi,

care vã lãudãm pururea.

A Treimii:

Dumnezeiascã stãpânie

cea întreit însoritã si prealuminatã,

fire de o slavã si de un tron,

Pãrinte atoatefãcãtorule,

Fiule si Duhule cel dumnezeiesc,

pe Tine Te laud în veci.

A Nãscãtoarei:

Ca pe un tron cinstit si preaînãltat

sã lãudãm neîncetat, popoare,

pe Maica lui Dumnezeu,

pe ceea ce singurã este dupã nastere maicã

si fecioarã.

 

Altã Tricântare

Irmosul:

Pe Cel pe Care-L slãvesc ostile ceresti

si de El se cutremurã heruvimii si serafimii,

toatã suflarea si zidirea,

lãudati-L, binecuvântati-L,

si-L preaînãltati întru toti vecii.

(de douã ori)

Miluieste-mã pe mine cel ce am pãcãtuit, Mântuitorule, ridicã-mi mintea mea spre întoarcere.

Primeste-mã pe mine cel ce mã pocãiesc;

miluieste-mã pe mine cel ce strig;

gresit-am Tie, mântuieste-mã;

nelegiuit-am, miluieste-mã.

Ilie cel ce a fost purtat în car,

suindu-se în carul virtutilor,

s-a înãltat spre ceruri oarecând,

mai presus de cele pãmântesti;

deci la suirea acestuia cugetã, suflete al meu.

Curgerea Iordanului oarecând

a stat de o parte si de alta,

prin lovirea cu cojocul lui Ilie de cãtre Elisei;

iar tu, o suflete al meu,

acestui dar nu te-ai învrednicit,

din pricina neînfrânãrii.

Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie,

a luat de la Domnul har îndoit;

iar tu, o suflete al meu,

de acest har nu te-ai împãrtãsit,

pentru neînfrânare.

Somaniteanca oarecând

a primit pe cel drept cu gând bun;

iar tu, o suflete,

n-ai adus în casa ta nici strãin, nici cãlãtor.

Pentru aceasta tu vei fi lepãdat afarã din cãmarã, tânguindu-te.

Mintii celei întinate a lui Ghiezi

pururea te-ai asemãnat, ticãlosule suflete;

a cãrui iubire de argint leapãd-o mãcar la bãtrânete. Fugi de focul gheenei,

depãrtându-te de rãutãtile tale.

Tu, suflete, lui Ozia râvnind,

lepra lui întru tine ai luat-o;

cã cele necuviincioase cugeti,

si cele fãrã de lege faci;

lasã cele ce ai si aleargã la pocãintã.

De niniveni ai auzit, suflete,

cã s-au pocãit cãtre Dumnezeu cu sac si cu cenusã; acestora n-ai urmat,

ci te-ai arãtat mai rãu decât toti cei ce au gresit

mai înainte de lege si dupã lege.

De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete,

care a plâns cu tânguire cetatea Sionului

si lacrimi a vãrsat.

Urmeazã vietii lui celei plângãtoare

si te vei mântui.

Iona a fugit în Tars,

cunoscând dinainte întoarcerea ninivenilor;

a cunoscut ca un prooroc milostivirea lui Dumnezeu; pentru cã se ferea sã nu mintã proorocia lui.

De Daniel ai auzit, o suflete,

cum a astupat gurile fiarelor în groapã;

ai înteles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria

au stins prin credintã vãpaia cuptorului cea arzãtoare.

Pe toti cei din Legea Veche,

i-am adus tie, suflete, spre pildã;

urmeazã faptelor iubite de Dumnezeu ale dreptilor

si fugi de pãcatele celor vicleni.

Drepte Judecãtorule, Mântuitorule, miluieste-mã

si mã izbãveste de foc

si de groaza ce am a petrece la judecatã,

dupã dreptate;

iartã-mã mai înainte de sfârsit,

prin fapte bune si prin pocãintã.

Ca tâlharul strig Tie: pomeneste-mã;

ca Petru strig cu amar: iartã-mã, Mântuitorule!

strig ca vamesul,

lãcrimez ca pãcãtoasa.

Primeste-mi tânguirea ca oarecând pe a cananeencii.

Tãmãduieste putrejunea smeritului meu suflet, Mântuitorule, Unule, Tãmãduitorule.

Pune-mi doctorie vindecãtoare si untdelemn si vin, lucrurile cele de pocãintã,

si umilintã cu lacrimi.

Cananeencii si eu urmând,

strig: miluieste-mã, Fiul lui David!

Mã ating de poalã, ca ceea ce-i curge sânge;

plâng ca Marta si ca Maria pentru Lazãr.

Alabastru cu lacrimi

turnând pe capul Tãu, Mântuitorule, ca niste mir,

strig ca pãcãtoasa care cerea milã;

rugãciune aduc si cer sã iau iertare.

De n-a si pãcãtuit nimeni ca mine,

totusi primeste-mã, Milostive Mântuitorule, si pe mine,

care cu fricã mã pocãiesc

si cu dragoste strig:

pãcãtuit-am Tie unuia, nelegiuit-am,

miluieste-mã.

Milostiveste-Te, Mântuitorule, spre zidirea Ta,

si mã cautã ca un pãstor

pe mine, oaia cea pierdutã,

si rãtãcit fiind, rãpeste-mã de la lup,

si mã fã oaie în pãsunea oilor Tale.

Când vei sedea Judecãtor ca un milostiv,

si vei arãta slava Ta cea înfricosãtoare, Hristoase,

o! ce fricã va fi atuncea.

Cuptorul arzând

si toti temându-se de înfricosãtoarea judecatã a Ta.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Maica Luminii celei neapuse,

pe tine luminându-te,

te-a dezlegat de întunericul pãcatelor;

de unde primind tu harul Duhului,

lumineazã Marie pe cei ce te laudã cu credintã.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Minune nouã cu adevãrat vãzând în tine, maicã,

dumnezeiescul Zosima s-a spãimântat;

cã înger în trup vedea

si cu totul de minune s-a umplut,

lãudând pe Hristos în veci.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca cel ce ai îndrãznealã cãtre Domnul,

Andrei cinstite, lauda Cretei,

pe tine te rog;

roagã-te, ca sã aflu acum dezlegare

de legãtura fãrãdelegii

prin rugãciunile tale,

ca cel ce esti învãtãtor al pocãintei.

si mãrirea cuviosilor.

A Treimii:

Binecuvântãm pe Tatãl si pe Fiul si pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Pãrinte, Cel ce esti fãrã început,

Fiule, Cel împreunã fãrã de început,

Mângâietorule cel bun, Duhule cel drept,

Nãscãtorule al lui Dumnezeu Cuvântul,

Cuvinte al Tatãlui celui fãrã de început,

Duhule cel viu si fãcãtor,

Treime în Unime,

miluieste-mã.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Ca din porfirã s-a tesut trupul lui Emmanuel

înlãuntru în pântecele tãu, Preacuratã,

ceea ce esti porfirã întelegãtoare;

pentru aceasta,

Nãscãtoare de Dumnezeu cu adevãrat

pe tine te cinstim.

Sã lãudãm, bine sã cuvântãm si sã ne închinãm Domnului, cântându-I si preaînãltându-L pe Dânsul întru toti vecii.

Si iarãsi irmosul: Pe Cel pe Care-L slãvesc...

 

TRICÂNTAREA

Cântarea a 9-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Cu adevãrat, Nãscãtoare de Dumnezeu te mãrturisim

pe tine, Fecioarã curatã,

cei mântuiti prin tine,

cu cetele cele fãrã de trupuri mãrindu-te pe tine.

Apostoli, cei ce v-ati arãtat izvoare de ape mântuitoare,

rãcoriti sufletul meu cel topit de setea pãcatului.

Pe mine cel ce înot în noianul pierzãrii

si sunt cufundat,

mântuieste-mã, Doamne, cu dreapta Ta,

ca si pe Petru.

Ca cei ce sunteti sarea învãtãturilor celor dulci,

uscati putrejunea gândului meu,

si alungati întunericul necunostintei.

A Nãscãtoarei:

Ca una ce ai nãscut bucuria,

dã-mi plângere prin care sã pot afla mângâiere,

dumnezeiascã stãpânã,

în ziua ce va sã fie.

 

Altã Tricântare:

Pe tine, ceea ce esti mijlocitoare între cer si între pãmânt,

toate neamurile te fericim;

cã trupeste a locuit în tine

plinirea Dumnezeirii, Fecioarã.

Cu cântãri te slãvim pe tine,

adunare lãudatã a Apostolilor,

cã v-ati arãtat lumii luminãtori,

alungând înselãciunea

Cu mreaja voastrã cea evangheliceascã

vânând pesti cuvântãtori,

îi aduceti pururea merinde lui Hristos,

fericitilor Apostoli.

Aduceti-vã aminte de noi, Apostoli,

în rugãciunea voastrã cãtre Dumnezeu,

ca sã ne izbãvim de toatã încercarea,

rugãmu-vã, noi care vã lãudãm cu dragoste.

A Treimii:

Pe Tine, Unimea cea în trei Fete,

Tatã si Fiule si cu Duhul,

pe un Dumnezeu de o fiintã laud;

pe Treimea cea de o putere si fãrã început.

A Nãscãtoarei:

Pe tine, Nãscãtoare de prunc si Fecioarã,

toate neamurile te fericim,

ca cei ce ne-am izbãvit prin tine din blestem;

cã ai nãscut pe Domnul, bucuria noastrã.

 

Altã Tricântare:

Irmosul:

Nasterea zãmislirii celei fãrã de sãmântã este netâlcuitã;

rodul Maicii celei fãrã de bãrbat este nestricat;

cã nasterea lui Dumnezeu înnoieste firile.

Pentru aceasta pe tine toate neamurile,

ca pe o maicã mireasã a lui Dumnezeu,

cu dreaptã credintã te mãrim.

Mintea s-a rãnit, trupul s-a trândãvit,duhul boleste;

cuvântul a slãbit, viata s-a omorât, sfârsitul este lângã usi.

Pentru aceasta, ticãlosul meu suflet,

ce vei face când va veni Judecãtorul sã cerceteze ale tale?

Adusu-ti-am aminte, suflete,

de la Moise facerea lumii,

si toatã Scriptura cea asezatã de acela;

care îti povesteste tie de cei drepti si de cei nedrepti;

din care celor de al doilea,

adicã celor nedrepti ai urmat, o suflete,

pãcãtuind lui Dumnezeu,

iar nu celor dintâi.

Legea a slãbit, Evanghelia nu lucreazã si toatã Scriptura în tine nu este bãgatã în seamã; profetii au slãbit si tot cuvântul Celui Drept. Si rãnile tale, o suflete al meu, s-au înmultit, nefiind doctor care sã te însãnãtoseze.

Pildele Scripturii celei noi îti aduc tie, ca sã te aducã pe tine, suflete, spre umilintã; râvneste dar dreptilor, iar de pãcãtosi te leapãdã, si înduplecã pe Hristos cu rugãciunile tale, cu postul, cu curãtia si cu smerenia.

Hristos s-a fãcut prunc, împreunându-Se cu mine prin trup, si toate câte sunt ale firii, cu voia le-a plinit, afarã de pãcat, arãtându-ti tie, o suflete, pilda si cchipul smereniei Sale.

Hristos S-a fãcut om, chemând la pocãintã pe tâlhari si pe desfrânate. Suflete, pocãieste-te, cã s-a deschis usa împãrãtiei acum, si o apucã mai înainte fariseii si vamesii si desfrânatii, pocãindu-se.

Hristos pe magi i-a mântuit, pe pãstori i-a chemat, multimea pruncilor a fãcut-o mucenici, pe bãtrânul l-a slãvit si pe vãduva cea bãtrânã. Cãrora n-ai rânit, suflete, nici faptelor nici vietii; dar vai tie, când vei fi judecat!

Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmã a flãmânzit, arãtând firea cea omeneascã. Suflete, nu te lenevi; de va nãvãli asupra ta vrãjmasul, alungã-l cu rugãciuni si cu postire, departe de picioarele tale.

Hristos era ispitit, diavolul Îl ispitea, arãtându-I pietrele ca sã le facã pâini. În munte L-a suit sã vadã toate împãrãtiile lumii într-o clipitã. Teme-te, o suflete, de înselãciune; trezeste-te, roagã-te în tot ceasul lui Dumnezeu.

Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfesnicul lui Hristos, glasul celui ce strigã a glãsuit, predicând pocãintã: Irod a sãvârsit fãrãdelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, sã nu te prinzi în cursele celor fãrã de lege ci degrab îmbrãtiseazã pocãinta.

În pustie a locuit Înaintemergãtorul harului, si Iudeea toatã si Samaria auzind, au alergat si si-au mãrturisit pãcatele lor bucuros, botezându-se; cãrora tu, suflete, n-ai urmat.

Nunta cinstitã este si patul neîntinat, cã Hristos amândouã le-a binecuvântat mai înainte, ospãtându-Se trupeste, si în Cana Galileii la nuntã apa în vin prefãcând, arãtând întâia minune, ca tu sã te prefaci, o suflete.

Hristos a întãrit pe slãbãnogul cel ce si-a ridicat patul, si pe tânãrul cel mort l-a înviat, pe fiul vãduvei si pe al sutasului si, samarinencei arãtându-Se, a închipuit mai înainte tie, suflete, închinarea în Duh.

Pe ceea ce-i curgea sânge a tãmãduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leprosi i-a curãtit, pe orbi i-a luminat si pe cei schiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muti si pe cea gârbovitã pânã la pãmânt, i-a tãmãduit cu cuvântul, ca tu sã te mântuiesti, ticãloase suflete.

Bolile tãmãduind, sãracilor a binevestit Hristos-Cuvântul. Pe schiopi i-a vindecat, împreunã cu vamesii a mâncat si cu pãcãtosii S-a amestecat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atigerea mâinii.

Vamesul s-a mântuit si pãcãtoasa s-a înteleptit; iar fariseul, lãudându-se, s-a osândit. Cã vamesul striga: milostiveste-Te; si pãcãtoasa: miluieste-mã. Iar fariseul se îngânfa strigând: Dumnezeule, multumescu-Ti, si celelalte graiuri ale nebuniei lui.

 

Zaheu vames a fost, dar s-a mântuit; si fariseul Simon s-a înselat, si pãcãtoasa si-a luat dezlegare de iertare, de la Cel ce are puterea a ierta pãcatele; cãreia sârguieste de urmeazã, suflete.

N-ai râvnit pãcãtoasei, o, ticãlosul meu suflet, care luând alabastru cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domnului, si cu pãrul le-a sters. Cãci i-a rupt zapisul pãcatelor ei cele de demult.

Cetãtile cãrora le-a dat Hristos bunavestire, stii, suflete al meu cum au fost blestemate; teme-te de pildã, sã nu te faci ca acelea; pe care asemãnându-le Stãpânul cu Sodoma, pânã la iad le-a osândit.

Sã nu te arãti, o suflete al meu, mai rãu pentru deznãdãjduire, auzind credinta cananeencei, pentru care cu cuvântul lui Dumnezeu s-a tãmãduit fiica ei. Strigã din adâncul inimii, ca si accea lui Hristos: Fiul lui David, mântuieste-mã si pe mine.

Milostiveste-Te, mântuieste-mã Fiul lui David, miluieste-mã, Cel ce ai tãmãduit cu cuvântul Tãu pe cei îndrãciti, si glasul cel milostiv, ca si tâlharul, grãieste-mi: Amin zic tie, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slava Mea.

Un tâlhar Te-a hulit; un tâlhar ca Dumnezeu te-a cunoscut. Cã amândoi împtrunã pe cruce erau spânzurati. Dar, o mult-Îndurate! Ca si tâlharul celui credincios, care Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi si mie usa slãvitei Tale împãrãtii.

Fãptura s-a mâhnit vãzându-Te rãstignit; muntii si pietrele de fricã s-au despicat, pãmântul s-a cutremurat si iadul s-a golit; si s-a întunecat lumina zilei, vãzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.

Roade vrednice de pocãintã nu cere de la mine; cã tãria mea întru mine a lipsit. Dãruieste-mi inimã pururea umilitã, si sãrãcie duhovniceascã; ca sã-Ti aduc acestea ca o jertfã primitã, Unule, Mântuitorule.

Judecãtorul meu si cunoscãtorule, Cel ce va sã vii iarãsi cu îngerii sã judeci lumea toatã; atunci vãzându-mã cu ochiul Tãu cel blând, sã Te milostivesti si sã mã miluiesti, Iisuse, pe mine care am gresit mai mult decât toatã firea omeneascã.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Toate cetele îngeresti si adunãrile omenesti le-ai uimit cu viata ta cea minunatã; ca cei fãrã de trup vietuind si firea covârsind; pentru care ca si cum ai fi fost fãrã materie, te-ai suit cu picioarele pe apã, Marie, si Iordanul ai trecut.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fã milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lãudãm pe tine, Cuvioasã Maicã, sã ne izbãveascã de rãutãti si de necazurile care ne împresoarã. Ca izbãvindu-ne din încercãri, sã mãrim neâncetat pe Domnul, Cel ce te-a slãvit pe tine.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Andrei cinstite si Pãrinte de trei ori fericite, pãstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudã, ca sã ne izbãvim de toatã mânia, necazul si stricãciunea, si de greseale de neînchipuit, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credintã.

Slavã..., a Treimii:

Treime de o fiintã, Unime în trei ipostasuri, pe Tine Te lãudãm; pe Tatãl slãvind, pe Fiul slãvind si Duhului închinându-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevãrat; viatã si vieti, împãrãtiei calei fãrã de sfârsit.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Cetatea ta pãzeste-o, Preacuratã Nãscãtoare de Dumnezeu; cã în tine aceasta cu credintã împãrãtind, în tine se si întãreste, si prin tine biruind, înfrânge toatã încercarea, dezarmeazã pe vrãjmasi si îndrepteazã pe supusii ei.

Si iarãsi irmosul: Nastera zãmislirii celei...

 

SFÂRSITUL CANONULUI CELUI MARE

 


Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Ultimele noutãti din site
HOME
Meniu:
About us | Traduceri | Poeme | Eseuri
 Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit 
  N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
  Mari duhovnici | Media | Legaturile Dvs!

Copyright © 2000-2006, pr. Iulian Nistea.