Lucrarea de faţă, este astfel structurată încât să poată face legătura între conceptele de normalitate, boală, şi terapie pe care le utilizează psihiatria şi aceleaşi noţiuni în viziunea teologiei ortodoxe. Ca exemplificare a viziunii teologiei ortodoxe am ales , tocmai datorită faptului că este o carte cu valenţe enciclopedice în ceea ce priveşte ascetica ortodoxă, fără a fi la un nivel prea ridicat al terminologiei şi al exemplificării de natură mistică. De fapt, am încercat să structurăm în aşa fel lucrarea încât acest plan să se poată aplica la orice altă carte cu conţinut asemănător Patericului, sau să poată fi generalizat la orice lucrare ce se înscrie în ceea ce numim ascetica şi mistica ortodoxă.

Primele două capitole se vor a fi un preambul, o punere în ordine a noţiunilor în vederea a ceea ce vom afirma pe parcursul capitolului al III-lea care reprezintă lucrarea în sine.

Astfel capitolul I cuprinde o încercare de clarificare a noţiunii de normalitate, noţiune fără de care nu există o raportare concretă a bolii. În cadrul acestui capitol, am încercat să vedem anumite aspecte legate de noţiunea de normalitate în sine, apoi am arătat ce înţelege psihiatria prin noţiunea de normalitate, apoi ce înţelege teologia prin aceeaşi noţiune, ca la urmă să încercăm să descoperim anumite puncte comune între cele două domenii de studiu, care să constituie baze de plecare pentru alte investigaţii pe aceeaşi temă.

În capitolul al II-lea ne-am ocupat de noţiunea de boală psihică pe care am studiat-o, din nou, ca noţiune în sine, apoi din perspectiva psihiatriei, apoi a teologiei, ca la urmă să încercăm, din nou, să descoperim anumite puncte comune. În demersul nostru am privit noţiunea de boală încercând să o definim fie din perspectivă psihiatrică, fie teologică, şi să vedem anumite etiologii şi semiologii specifice fiecărei ramuri, iar la urmă ocupându-ne pe scurt de mijloacele şi metodele terapeutice. Tot aici am studiat mici noţiuni despre obiectul la care se raportează fiecare ramură în parte atunci când investighează normalul sau bolnavul: la personalitate în cadrul psihiatriei şi la persoană în cadrul teologiei.

Odată finalizate aceste noţiuni introductive, am intrat în lucrarea propriu-zisă, în cadrul căreia psihoterapeutica a fost legată, în scop de studiu, de etiologia boli. Astfel am studiat psihoterapeutica bolilor de natură organică, unde am analizat atitudinea Părinţilor Deşertului asupra trupului, hranei, băuturii, odihnei şi a viselor. Toate aceste atitudini duc la concluzia că modul în care sunt privite aceste lucruri reprezintă cea mai bună metodă de prevenire a bolilor psihice de natură organică.

Apoi am studiat psihoterapeutica bolilor mintale de natură demonică, unde am insistat asupra acestei etiologii, ştiut fiind faptul că ea este prea puţin cunoscută, acceptată şi luată în calcul de psihiatria modernă.

Ca ultimă etiologie, şi una care are multe afinităţi şi similitudini cu psihanaliza, am studiat mai aprofundat psihoterapeutica bolilor mintale de natură spirituală. Aici am încercat o definire a relaţiei duhovnic - ucenic, apoi am trecut la analizarea bolilor determinate de păcatele capitale ca la urmă să arătăm că ascultarea de duhovnic este vindecarea voinţei şi ridicarea ei pe o treaptă superioară, treaptă inaugurată de ordinea divină restaurată în Hristos.

Nu am făcut comentarii savante ci am lăsat să vorbească apoftegmele, pe care le-am redat în întregime, pentru a nu se pierde bogăţia de sensuri.

Fiecare capitol şi subcapitol s-a dovedit a fi o treaptă pe care ne-am străduit să o depăşim încercând totodată să păstrăm o anumită cursivitate a ideilor şi sensurilor, străduind-ne să facem o construcţie logică.

În ce măsură demersul nostru a reuşit, rămâne să fie apreciat de cei ce au competenţa să o facă.