Locul Cuviosului Antonie cel Mare (icoana Sf. Antonie cel Mare) în fruntea colecției de apoftegme a Părinților viețuitori în  pustia egipteană e datorat numelui său, însă el corespunde la fel de bine rolului de prim rang jucat de începătorul vietii monastice creștine. Viața (251-356, † 17 ianuarie) și fizionomia sa ne sunt cunoscute mai ales prin lucrarea celebră ce i-­a consacrat­-o Sfântul Atanasie cel Mare. Apoftegmele aduc câteva trăsături noi și interesante ale Cuviosului Antonie, care însă nu contrazic în nici un fel portretul făcut de sfntul episcop al Alexandriei, ci îl plasează mai bine pe Părintele monahilor printre ceilalți bătrâni ai timpului său, emuli în imitarea și căutarea lui Hristos în deșert.

1. Sfântul avva Antonie Avva Avva sau Părinte – Mc. 14, 36; Rom. 8, 15; Gal. 4, 6: cuvânt aramaic (limba vorbită de Mântuitorul) folosit în Egipt, Palestina si Siria cu un continut harismatic, desemnându-i pe ascetii, călugării si pustnicii care se distingeau prin sfintenia vietii si prin experienta duhovnicească. , sezând odată în desert, a fost cuprins de acedie si de o mare întunecare de gânduri.1 Si zicea către Dumnezeu: „Doamne, vreau să mă mântuiesc si nu mă lasă gândurile.2 Ce voi face în necazul Qli=yij – necaz, strâmtorare, scârbă, încercare, suferintă, asuprire. Termen general, care nu lasă să se înteleagă despre ce anume necaz e vorba. Avva Matoi (apoftegma 10) pune necaz (Jli=yij) în opozitie cu odihnă, odihnire (ana/pausij), iar avva Visarion se fericit ca monah neavând odihna de necazurile mele cele fără număr (Visarion 12).  meu? Cum mă voi mântui?” Si, sculându-se putin, a iesit afară, si a văzut pe cineva ca pe sine sezând si lucrând, apoi sculându­se de la lucru si rugându­se, apoi iarăsi sezând si împletind funia, apoi iarăsi sculându-se la rugăciune. Acesta era un înger al Domnului trimis spre îndreptarea si încredintarea asfa/leia – încredintarea, siguranta, asigurarea că a nu va mai pătimi vreun rău (IOANIDU).  lui Antonie. Si a auzit pe înger zicând-i: «Fă asa si te vei mântui». Iar el, auzind aceasta, a luat multă bucurie si îndrăzneală; si făcând asa se mântuia.  Dom Lucien Regnault opinează că această apoftegmă se află pusă în fruntea colectiei alfabetice fără îndoială în virtutea importantei ei pentru întreaga viată monastică

2. Cronie, preotul Nitriei, ne-a istorisit nouă că3 Fericitul Antonie povestea: "Un an întreg m-am rugat să mi se descopere locul dreptilor si al păcătosilor. Si am văzut un mare urias, care ajungea până la nori. Era negru si avea mâinile întinse până la cer si sub el se afla un lac având măsura mării. Si am văzut suflete zburând ca niste păsări. Si cele ce zburau deasupra mâinilor si capului uriasului, se mântuiau. Dimpotrivă, cele ce erau prinse de mâinile lui, cădeau în lac." Si ajunse la mine un glas care zicea: "Aceste suflete pe care le vezi zburând mai sus de acela, sunt sufletele dreptilor care se mântuiesc în rai. Iar celelalte sunt atrase în iad, urmând voilor trupului si tinerii de minte a răului". În bine si în fericirea raiului se înaintează prin ridicarea cu putere deasupra slăbiciunii răului, care îsi arată slăbiciunea pe de altă parte într-o mare putere de ispitire. Si există ipostasuri în care răul îsi atinge culmea supremă, ca si vointa lui de ispitire a altora. Sunt demonii. – nota 45 a Părintelui Stăniloae, în PALADIE, p.55

3. Zis-a avva Antonie: «Părintii cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe ei însisi, si, făcându-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi, iesind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi însine, îndată începem a vindeca pe altii; si, întorcându-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi (Lc. 11, 26), si auzim de la Domnul: "Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuti." »(Lc. 4, 23)

4. Acest avva Antonie, căutând la adâncul judecătilor lui Dumnezeu, a cerut zicând: «Doamne, cum se face că unii mor de tineri, iar altii prea îmbătrânesc? Si pentru ce unii sunt săraci, iar altii bogati? Si cum cei nedrepti sunt bogati, iar cei drepti săraci?» Si a venit lui un glas zicând: «Antonie, ia aminte de tine, că acestea sunt judecăti ale lui Dumnezeu si nu-ti este tie de folos a le sti».

5. A întrebat cineva pe avva Antonie, zicând: «Ce trebuie să păzesc eu ca să plac lui Dumnezeu?» Si răspunzând bătrânul, a zis lui: «Cele ce­ti poruncesc tie, păzeste­le: Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să­L ai înaintea ta totdeauna; orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi; si ori în ce loc vei sedea, să nu te misti degrabă. Acestea trei păzeste­le si te vei mântui».

6. Zis-a avva Antonie către avva Pimen: «Aceasta este lucrarea cea mare a omului: greseala sa să o pună asupra sa înaintea lui Dumnezeu si să astepte ispita până la răsuflarea cea mai de pe urmă.» (Pimen, 125)

7. Tot acesta a zis: «Nimeni neispitit nu va putea să intre în împărătia cerurilor. Agraphon, Resch 90, TU 30, 2, p.130  Căci s-a zis: "Ridică ispitele si nimeni nu este care să se mântuiască"».(Evagrie 5)

8. A întrebat avva Pamvo pe avva Antonie: «Ce să fac?». Zis-a lui bătrânul: «Să nu te încrezi în dreptatea ta, să nu-ti pară rău pentru lucru trecut si să-ti înfrânezi limba si pântecele».(Pimen, 98 si 141)

9. Zis-a avva Antonie: «Am văzut toate cursele vrăjmasului întinse pe pământ si suspinând am zis: "Oare cine poate să le treacă pe acestea?". Si am auzit glas zicându-mi: "Smerenia!"».

10. Zis-a iarăsi: «Sunt unii care si-au topit trupurile lor în asceză si, pentru că n-au avut dreaptă socotintă4, departe de Dumnezeu s-au făcut».(Antonie 39)

11. Zis-a iarăsi: «De la aproapele este viata si moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Hristos dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim». Se poate compara cu Scrisoarea VI arabă: Ne négligez pas mes paroles, car ils (les démons) savent que notre vie dépend mutuellement les uns des autres… Celui donc qui aime son frere, aime Dieu, et celui qui aime Dieu, s'aime soi-meme.  Ioan Colov 39. (Pere Matta el-Maskine, Saint Antoine, ascete selon Évangile, suivi de Les vint Lettres de saint Antoine selon la tradition arabe, Éditions de Bellefontaine, SO 57)

12. Zis-a iarăsi: «Precum pestii, rămânând mult timp pe uscat mor, asa si monahii, zăbovind afară din chilie sau petrecând cu mirenii se slăbănogesc către tăria linistii (isihiei). Trebuie deci ca, precum pestele către mare, asa si noi către chilie să ne grăbim; ca nu cumva zăbovind afară, să uităm păzirea cea dinlăuntru» Sfântul Atanasie cel Mare, Viata cuviosului părintelui nostru Antonie, LXXXIV, ed.cit., p.240

13. Zis-a iarăsi: «Cel ce sade în pustie si se linisteste (trăieste în isihie), de trei războaie este slobod: de auzire, de grăire si de vedere; si numai cu unul mai are a lupta: cu cel al inimii.» Kardi/aj (inimă) si nu porni/aj (desfrânare). Asa spun specialistii variantelor vechi grecesti si latine ale textului că trebuie citit manuscrisul. Vezi: REGNAULT, p.134, si GUILLAUMONT, nota 222, p.113).

14. S-au dus niste frati la avva Antonie, ca să-i spună despre nălucirile (viziunile, aparitiile) pe care le vedeau si să se învete de la dânsul dacă sunt adevărate sau de la draci. Si aveau un măgar, care a murit pe cale. Deci, după ce au venit la bătrânul, apucând acesta mai înainte, le-a zis lor: «Cum a murit măgărusul pe cale?» Au zis lui: «De unde stii, avvo?» Iar el le-a zis lor: «Dracii mi-au arătat». Si ei au zis lui: «Noi pentru aceasta am venit, ca să te întrebăm, că vedem năluciri (viziuni, aparitii) si de multe ori se fac adevărate; nu cumva ne înselăm?» Si i-a încredintat pe ei bătrânul, din pilda măgarului, că de la draci sunt.

15. Era un om care vâna animale sălbatice prin pustie, si a văzut pe avva Antonie glumind cu fratii; si s-a smintit. Iar bătrânul, vrând să-l încredinteze pe el că trebuie câte putin să se pogoare fratilor, i-a zis lui: «Pune săgeata în arcul tău si întinde-l». Si a făcut asa. Si bătrânul i-a zis lui: «Întinde-l încă putin». Si a întins. Si iarăsi i-a zis: «Întinde-l si mai mult». Si a zis vânătorul: «De voi întinde arcul peste măsură, se va frânge». Zis-a lui bătrânul: «Asa si la lucrul lui Dumnezeu: dacă-i întindem pe frati peste măsură, degrabă se frâng. Trebuie deci, câte putin si câteodată, a ne pogorî fratilor». Acestea auzind vânătorul, s-a umilit. Si mult folosindu-se de la bătrânul, s-a dus. Iar fratii, întărindu-se, au mers la locul lor.

16. A auzit avva Antonie despre un monah mai tânăr care a făcut un semn (minune) ca acesta pe cale: Văzând el pe niste bătrâni călătorind si slăbind pe cale, a poruncit unor asini sălbatici de au venit si au purtat pe bătrâni până au ajuns la Antonie. Deci bătrânii l-au înstiintat de aceasta pe avva Antonie. Si a zis lor: «Mi se pare că acest monah se aseamănă cu o corabie plină de bunătăti, care, însă, nu stiu de va ajunge în port». Si, după un timp, avva Antonie începe deodată să plângă si să-si smulgă părul si să se tânguiască. Îi zic lui ucenicii: «De ce plângi, avvo?» Iar bătrânul a zis: «Mare stâlp al Bisericii a căzut acum (zicea despre monahul cel tânăr). Mergeti până la el si vedeti ceea ce s-a făcut». Deci s-au dus ucenicii si l-au aflat pe monah sezând pe rogojină si plângând păcatul pe care îl făcuse. Iar el, văzând pe ucenicii bătrânului, le-a zis: «Ziceti bătrânului ca să roage pe Dumnezeu să-mi dea numai zece zile si nădăjduiesc că voi da răspuns». Si după cinci zile a murit.

17. Un monah a fost lăudat de frati către avva Antonie. Acesta din urmă, când a venit monahul la dânsul, l-a încercat, să vadă de rabdă necinstea. Si, aflându-l că nu o rabdă, i-a zis: «Esti asemenea unui oras, care pe dinainte este împodobit, iar pe dinapoi este jefuit de tâlhari». Necinstea (atimi/a) estre pusă de avvii Teodor din Elefteropole (apoftegma 1) si Matoi (apoftegma 10) în opozitie cu slava (do/xa).

18. Un frate i-a zis lui avva Antonie: «Roagă-te pentru mine!» Zis-a lui bătrânul: «Nici eu nu te miluiesc, si nici Dumnezeu, dacă tu însuti nu-ti vei da silinta si nu vei cere lui Dumnezeu rugându-te».

19. Au mers odată niste bătrâni la avva Antonie, si avva Iosif cu dânsii. Si vrând bătrânul [Antonie] să-i încerce, a pus înaintea lor un cuvânt (verset) din Scriptură, si, începând de la cei mai mici, îi întreba ce înseamnă acel cuvânt. Si fiecare răspundea după puterea sa. Însă bătrânul zicea fiecăruia: «N-ai aflat încă». Mai pe urmă de toti, a zis către avva Iosif: «Tu cum zici că este cuvântul acesta?» Răspuns-a: «Nu stiu». Atunci a zis avva Antonie: «Cu adevărat, avva Iosif a aflat calea, căci a zis: Nu stiu.»

20. S-au dus niste frati de la Schetia5 la avva Antonie si, intrând într-o corabie să meargă la el, au aflat pe un bătrân care si el voia să meargă; iar fratii nu-l cunosteau. Si sezând în corabie, grăiau cuvinte de-ale Părintilor si din Scripturi si pentru lucrul mâinilor lor. Iar bătrânul tăcea. Ajunsi în port, au aflat că si bătrânul merge la avva Antonie. Si după ce au ajuns la avva, le-a zis lor [Antonie]: «Bună însotire ati avut în bătrânul acesta». A zis si bătrânului: «Buni frati ai aflat cu tine, avvo». Răspuns-a bătrânul: «Buni sunt, cu adevărat, însă ograda lor n-are usă, si cel ce voieste intră în grajd si dezleagă măgarul». Iar aceasta zicea pentru că cele ce le vin la gură, acelea le si grăiesc.

21. S-au dus niste frati la avva Antonie si i-au zis: «Spune-ne nouă cuvânt: cum să ne mântuim?» Zis-a lor bătrânul: «Ati auzit Scriptura? Îndeajuns vă este». Iar ei i-au zis: «Voim să auzim si de la tine, părinte». Atunci le-a zis bătrânul: «Evanghelia zice: « de te loveste cineva peste obrazul drept, întoarce-i si pe celălalt » (Mt. 5, 39). Zis-au lui: «Nu putem face aceasta». Zis-a lor bătrânul: «De nu puteti întoarce si pe celălalt, măcar pe aceea una să o suferiti (răbdati)». Zis-au lui: «Nici aceasta nu putem». Zis-a bătrânul: «Dacă nici aceasta nu puteti, nu dati în locul celei primite». Si au zis ei: «Nici aceasta nu putem». Atunci a zis bătrânul către ucenicul său: «Fă-le lor putină fiertură, că sunt neputinciosi». Iar către ei a zis: «Dacă aceasta nu puteti si aceea nu vreti, ce să vă fac vouă? De rugăciuni este trebuintă».

22. Un frate, care s-a lepădat de lume si a împărtit averile sale săracilor, tinând putine pentru sine, a mers la avva Antonie. Si, despre acestea cercetând-l bătrânul cu de-amănuntul, i-a zis: «De voiesti să te faci monah, mergi în satul cutare, cumpără carne, si pune-o împrejurul trupului tău gol si apoi vino aici». Si făcând fratele asa, câinii si păsările îi rupeau (sfâsiau) trupul. Si, ajungând el la bătrânul, acesta îl întrebă de a făcut cum l-a sfătuit. Iar acela, arătându-i trupul lui sfâsiat, sfântul Antonie i-a zis: «Cei ce se leapădă de lume si voiesc să aibă bani, astfel sunt sfâsiati de dracii care-i luptă».

23. Unui frate i s-a întâmplat odată ispită în mănăstirea lui avva Ilie. Si, alungat fiind de acolo, s-a dus în munte la avva Antonie. Si rămânând fratele un timp pe lângă dânsul, l-a trimis la mănăstirea de unde venise. Iar cei din mănăstire, văzându-l, iarăsi l-au alungat. Iar el s-a întors la avva Antonie, zicând: «N-au voit să mă primească, părinte». Deci l-a trimis bătrânul înapoi, zicând: «O corabie s-a sfărâmat în valurile mării, a pierdut încărcătura si cu osteneală a scăpat la uscat. Voi, însă, cele scăpate la uscat voiti să le aruncati în mare». Iar ei, auzind că avva Antonie l-a trimis, l-au primit de îndată.

24. A zis avva Antonie: «Socotesc că trupul are o miscare firească, care-i este înnăscută6, dar nu lucrează de nu va voi sufletul, ci numai însemnează în trup nepătimasă miscare. Este încă si o altă miscare, ce stă în a hrăni si a încălzi trupul Ef. 5, 29: nimeni vreodată nu si-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneste si îl încălzeste. Apostolul Pavel priveste această iubire, atentie, grijă pentru cele ale trupului ca pe ceva firesc, si îsi permite chiar să facă o comparatie între relatia cap-trup, bărbat-femeie si Hristos-Biserică  cu mâncări si cu băuturi, din care căldura sângelui desteaptă (trezeste, întărâtă) trupul spre lucrare.7 Pentru aceasta si zice Apostolul: « Nu vă îmbătati cu vin întru care este pierzare » (Ef. 5, 18). Si iarăsi Domnul în Evanghelie, porunceste ucenicilor Săi: « Luati seama la voi însivă, să nu se îngreuieze inimile voastre în dezmăt si betie » (Lc. 21, 34). Este încă si o altă miscare, la cei ce se nevoiesc, care se face din vrăjmăsia si zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a sti, că trei sunt miscările trupesti: una firească, alta din neluarea aminte a hranei si a treia de la draci. Această apoftegmă este luată din Scrisoarea I a avvei Antonie cel Mare (a se vedea Letrre I, §.3, în: Pere Matta el-Maskine, Saint Antoine, ascete selon Évangile, suivi de Les vint Lettres de saint Antoine selon la tradition arabe, Éditions de Bellefontaine, SO 57, p.83)

25. Zis-a iarăsi: «Dumnezeu nu sloboade războaiele peste neamul acesta ca peste cei vechi, căci stie că sunt slabi si nu le pot purta.» Comparatia între neamul bătrânilor celor vechi si generatiile mai noi de monahi o vom afla în mai multe locuri în Pateric: Ilie 8, Ioan Colov 14, Ishirion etc.

26. Lui avva Antonie i s-a descoperit în pustie: «Este în oras oarecine asemenea tie, doctor de profesie, care din prisosinta lui dă celor ce au trebuintă si în toate zilele cântă "Sfinte Dumnezeule" cu îngerii».

27. A zis iarăsi: «Va veni vremea ca oamenii să înnebunească si când vor vedea pe cineva că nu înnebuneste se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor».

28. Au venit niste frati la avva Antonie si au pus înaintea lui un cuvânt (pasaj scripturistic) din Levitic. Deci a iesit bătrânul în pustie si a mers avva Ammona pe urma lui în ascuns, stiindu-i obiceiurile. Si, după ce mult s-a depărtat bătrânul, stând la rugăciune, a strigat cu glas mare: «Dumnezeule, trimite pe Moise ca să mă învete cuvântul acesta!» Si a venit lui glas vorbind cu dânsul. Deci a zis avva Ammona: «Glasul care vorbea cu dânsul l-am auzit, dar puterea [sensul] cuvântului n-am înteles-o».

29. Trei părinti aveau obiceiul de mergeau la fericitul Antonie în fiecare an. Si doi îl întrebau pentru gândurile lor si pentru mântuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tăcea, nimic întrebându-l. Iar după mult timp i-a zis avva Antonie: «Iată, de atâta timp vii aici si nimic nu mă întrebi!» Si răspunzând fratele i-a zis: «Destul îmi este si numai să te văd, părinte».

30. Se spune că unul dintre bătrâni i-a cerut lui Dumnezeu să-i vadă pe Părinti. Si i-a văzut pe ei fără avva Antonie. Deci a zis celui ce i-i arăta: «Unde este avva Antonie?» Iar acela i-a zis: «În locul unde este Dumnezeu, acolo este el.» Într-o altă relatare apoftegmatică, în care episcopul Adelfios al Aravisei cere si primeste de la Dumnezeu să vadă în ce stare a fost rânduit Sfântul Ioan Gură de Aur, cel care i-i arăta, în extaz, pe Părinti transează: "Vorbesti de Ioan, dascălul pocăintei? Pe el nu poate să-l vadă om în trup, căci el acolo stă unde este tronul Stăpânului."(LIMONARIU, §.128, p.127)

31. Un frate a fost acuzat pe nedrept în mănăstire pentru desfrânare si sculându­se a mers la avva Antonie. Si au venit fratii de la mănăstire ca să-l vindece (mângâie) si să-l ia (dobândească), si au început să-i zică: «Asa ai făcut». Iar el se apăra zicând: «Nimic de acest fel nu am făcut». Iar, după întâmplare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, zis Kefala, si a spus o pildă ca aceasta: «Am văzut pe malul râului un om băgat în noroi până la genunchi si venind unii să-i dea mâna, l-au afundat până-n gât». Si a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: «Iată un om adevărat, care poate să vindece si să mântuiască suflete». Deci umilindu-se ei de cuvintele bătrânului, au pus metanie fratelui. Si, îndemnati (încurajati) de Părinti, l-au luat pe frate la mănăstire.

32. Ziceau unii despre avva Antonie că s-ar fi făcut purtător de Duh, dar nu voia să grăiască din cauza oamenilor. Că, într-adevăr, vestea cele ce se întâmplau în lume, precum si cele ce aveau să vină.

33. A primit odată avva Antonie scrisoare de la împăratul Constantiu ca să meargă la Constantinopol; si cerceta cu dinadinsul ce să facă. Deci a zis către avva Pavel [cel Simplu], ucenicul lui: «Oare dator sunt să merg?» «De vei merge, i-a răspuns acesta, Antonie te vei chema; iar de nu vei merge, avva Antonie».

34. Zis-a avva Antonie: «Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc. Căci dragostea scoate afară frica.»(1 In. 4, 18: "iubirea desăvârsită alungă frica.")

35. Acelasi a zis: «Totdeauna să ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu. Să-ti aduci aminte de cel ce omoară si face viu" (I Regi 2, 6). Să urâti lumea si toate cele ce sunt într-însa. Să urâti toată odihna trupească. sarkikhn a)na/pausiv, corporalis quies, odihna trupească. Această odihnă trupească sau viată usoară este opusul linistirii isihaste adevărate – h(sixia, quies –, pe care unii au ales-o înainte să le-o dea Dumnezeu. (?). Vezi: Visarion 12, Ilie 6, Teodor al Fermii 2. REGNAULT vorbeste de O odihnă în osteneală (pp.139-141). Lepădati-vă de viata aceasta, ca să vietuiti lui Dumnezeu. Aduceti-vă aminte, ce ati făgăduit lui Dumnezeu. Că cere aceasta de la voi în ziua judecătii: să flămânziti, să însetati, să umblati în haine sărace, să privegheati, să va tânguiti, să plângeti, să suspinati cu inima voastră; să vă încercati de sunteti vrednici de Dumnezeu; să defăimati trupul, ca să vă mântuiti sufletele voastre».

36. A mers oarecând avva Antonie la avva Amun în muntele Nitriei si după ce au vorbit unul cu altul, a zis avva Amun către el: «Fiindcă prin rugăciunile tale s-au înmultit fratii si voiesc unii dintr-însii să-si zidească chilii departe, ca să se linistească, cât poruncesti să fie de departe chiliile ce se zidesc de cele de aici?» Iar el a zis: «Să gustăm la ceasul al nouălea Orele 2-3 după-amiaza.  si să iesim să mergem prin pustie si să cercetăm cu luare aminte locul». Iar după ce s-au dus prin pustie, până a venit să apună soarele, a zis avva Antonie către el: «Să facem rugăciune si să punem aici cruce, ca aici să zidească cei ce vor să clădească chilii. Ci cei de acolo când vor veni la acestia, după ce vor gusta mica lor bucătică de pâine la ceasul al nouălea, asa să vie si cei ce se duc de aici, acelasi lucru făcând, să rămână fără de tulburare, când merg unii la altii». Si era depărtarea douăsprezece semne. Aproximativ 18-19 km. "Antonie demonstrează că această distantă este convenabilă: călugării se vor bucura aici de suficientă singurătate; în acelasi timp, se vor putea si vizita reciproc, după prânz – timpul cuvenit, conform traditiei, pentru vizite! – cu fratii lor din Nitria: două exigente în egală măsură de importante pentru călugării din aceste pustiuri, care practicau semi-anahoretismul. Acest echilibru între singurătate si comunitate este, după cum vom vedea, esential pentru viata monastică de la Kellia.” GUILLAUMONT, p.206  Această apoftegmă punctează momentul si modul înfiintării "Chiliilor" (Kellia), una din cele trei asezări monastice ale celui mai important centru monastic din Egiptul de Jos (nord-vestul Egiptului) al secolelor IV-V, format din "pustiile" Schetiei (Sketis, vezi nota 20 la Antonie 20), Nitriei si Chiliilor. Chiliile (Kellia) se situau la 70 km sud-est de Alexandria, la intrarea în desertul libian, si 18-20 km sud de Nitria (asezare întemeiată de avva Amun), de care a si depins initial, fiind un loc de o mai mare retragere pentru monahii din Nitria doritori de o asceză mai aspră si de o viată de linistire, mai isihastă. Amănunte foarte interesante, în GUILLAUMONT, pp.205-227.

37. Zis-a avva Antonie: «Cel ce bate bucata de fier, întâi cercetează cu luare aminte gândul ce are să facă: seceră, sabie sau secure? Asa si noi, datori suntem să socotim care faptă bună să umblăm a dobândi, ca să nu ne ostenim în zadar

38. Zis-a iarăsi: «Supunerea cu înfrânare e)gkra/teia – înfrânare, stăpânire de sine; cumpătare; statornicie; răbdare. IOANIDU  supune fiarele».

39. Zis-a iarăsi: «Stiu monahi care, după multe osteneli, au căzut si întru iesire din minti au venit, pentru că s-au nădăjduit în lucrul lor si amăgindu-se nu au înteles porunca celui ce a zis: "Întreabă pe tatăl tău si îti va da de stire"» (Deut. 32, 7)

40. Zis-a iarăsi: «De este cu putintă, monahul este dator si câti pasi face sau câte picături bea în chilia sa, cu încredere să le facă cunoscute bătrânilor, ca nu cumva să gresească întru acestea».


NOTE

1 Acedie, gr. a)khdi/a. Stare de plictiseală lâncezitoare, lâncezeală, dezgust, lene, lenevie, lenevire, trândăvie, trândăvire, plictis, plictiseală, descurajare, moleseală a vointei. În fapt, ne aflăm în fata unui termen de spiritualitate practic imposibil de tradus. În Pateric apare de trei ori: Antonie 1 (tradus: în rom. prin lenevie; în fr. prin acédie [G I] sau dégoût [G II], ennui [R]), Theodora 3 (tradus: în rom. prin lenevire; în fr. prin acédie [G I] sau dégoût [R]) si Pimen 149 (tradus: în rom. prin trândăvie; în fr. prin acédie [G I] sau dégoût [G II], ennui [R]). IOANIDU propune astfel: 1. lene, trândăvie; 2. nepăsare, neîngrijare; 3. închidere de inimă, melancolie.
BAILLY, mergând pe filiera clasică, propune: 1. négligence, indifférence; 2. chagrin. Traducea prin românescul acedie poate apărea ca neologistică, livrescă sau « stiintifică ». Unii (ca, spre exemplu, reputatul profesor Antoine Guillaumont, în Franta, sau Benedicta Ward, în Anglia si America) îl preferă pentru motivul că termenul grecesc a)khdi/a este atât de bogat în continut încât este practic intraductibil (GUILLAUMONT, p.305). Dacă astăzi termenul începe a se împune în traducerile patristice de limbă engleză, în cele de limbă franceză lucrurile sunt nedecise încă. Astfel, la 10 de ani după ce a tradus a)khdi/a cu acédie [G I], Jean-Claude Guy a renuntat la termen pentru dégoût [G II]). Părintele Stăniloae traduce a)khdi/a ba prin plictiseală (PALADIE §.21), ba prin lenevie (Isaia Pustnicul, Cuvântul IV, în Filocalia românească, vol. XII, Ed. Harisma, Bucuresti, 1991, p.58 si 65. În acest din urmă loc însă, Părintele Stăniloae pune în paranteză si plictiseală), în functie de context sau de întelesul pe care vrea traducătorul să-l promoveze. La rândul lui, părintele Rafail Noica propune negrijanie, un termen inventat, creat pentru a scăpa hătisului de termeni psihologici prin care ar putea fi tradus a)khdi/a: plictiseală, dezgust etc. În fapt, a)khdi/a înglobează toti acesti termeni de mai sus, putând avea, de la caz la caz, diferite forme si accente (REGNAULT, pp.106-110 si 118-119, si GUILLAUMONT, pp.167­168 – cu referintele lor patristice). Un alt exemplu: în literatura de analiză psiho-spirituală contemporană a lui Bernanos, l'ennui (plictiseala, urâtul) devine o temă preferentiată, cu o încărcătură metafizică: "Ma paroisse est dévorée par l'ennui" (acestea sunt cuvintele de început ale romanului Journal d'un Curé de compagne, cuvinte misterioase dar si definitorii pentru « intriga » romanului – p.1031 în: Bernanos, Oevres romanesques, Bibliothéque de la Pléiade, 1961); sau: "…il n'y a pas de malheur des hommes, monsieur l'abbé, il y a l'ennui. Personne n'a jamais partagé l'ennui de l'homme et néanmoins gardé son âme. L'ennui de l'homme vient a bout de tout, monsieur abbé, il amollira la terre" (Monsieur Ouine, ibid., p.1456).

2 logismoi/ este un termen generic de spiritualitate ce desemnează "gândurile răutătii" care-l luptă pe nevoitorul lui Hristos: "Călugărul, atunci când părăseste lumea, se îndepărtează de « obiecte » care, în lume fiind, l-ar ispiti sau i-ar putea distrage atentia. Dar îi rămâne amintirea sau reprezentarea lor, sub forma a ceea ce am putea numi « gânduri » (logismoi/). O apoftegmă a lui Antonie o mărturiseste foarte clar: « Cel ce sade în pustie si trăieste în hesychia de trei războaie este slobod: de cel venit din cele auzite, de cel venit din vorbărie si de cel venit din cele văzute; si numai către unul mai are a lupta, către cel al inimii » [Antonie 13]. Războiul inimii este cel pe care pustnicul trebuie să-l poarte cu propriile­i gânduri. Nimeni nu a descris mai bine acest război al gândurilor, « război nematerialnic », decât Evagrie, călugăr­filosof, vietuitor în pustia « Chiliilor », nu departe de Schetia, la sfârsitul secolului al IV-lea. Pentru Evagrie, « gândurile » (logismoi/) se identifică, practic, cu demonii în asa măsură, încât el vorbeste, fără a le deosebi, despre « gândul » sau « demonul » unui viciu sau al altuia, cum ar fi cel al lăcomiei, al luxului, al avaritiei etc. Căci, explică el, atât în lume cât si în obstile călugăresti, demonii atacă prin persoane interpuse, prin intermediul altor oameni; dar sihastrul suferă atacurile lor direct, corp la corp, iar aceste atacuri se manifestă sub forma unor imagini, a unor reprezentări, uneori a unor rationamente pe care monahul si le face despre sine, prin fantasme (fantasi/ai sau fa/smata) diurne sau nocturne, vise erotice sau terifiante, pe care Evagrie le-a descris amănuntit, cu un remarcabil talent de analist si cu o mare finete psihologică" (GUILLAUMONT, p.114. Vezi si §.12: Un filosof în pustie: Evagrie Ponticul, ibid., pp.251-284).

Această apoftegmă nu face parte din culegerea clasică ApofJe/gmata Gero/ntwn (sau Apophthegmata Patrum), ci este preluată si prelucrată de traducătorul si compilatorul versiunii românesti a Patericului din două surse: Paladie, Lavsaicon (Istoria Lausiacă) si Sfântul Atanasie cel Mare, Viata cuviosului părintelui nostru Antonie. O dăm aici în traducerea Părintelui Stăniloae, asa cum se găseste ea în: PALADIE, § 21, pp.51 si 54-55. Pentru conformitate, iată si varianta din Sfântul Atanasie cel Mare, Viata cuviosului părintelui nostru Antonie, LXV (traducere, introducere si note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în PSB 16, EIBM, Bucuresti, 1988): "Antonie […] vorbind odată cu unii care veniseră la el despre starea sufletului si despre locul lui după plecarea de aici, în noaptea următoare i-a grăit cineva de sus care îi spune: « Antonie, scoală-te, iesi si vezi ». Iesind deci (căci stia de cine să asculte) si ridicându-si privirea a văzut pe cineva foarte mare, slut si înfricosător, stând în picioare si ajungând până la nori; si pe unii urcând ca înaripati. Si acela, întinzându-si mâinile, pe unii îi vedea împiedicati de el, iar pe altii zburând mai sus si, după ce treceau, înăltându-se fără grijă. Pentru acestia uriasul acela scrâsnea din dinti, iar de cei ce cădeau se bucura. Si îndată s-a făcut un glas către Antonie: « Întelege ceea ce vezi! ». Si deschizându-i-se mintea, a înteles că aceasta e trecerea sufletelor; iar uriasul care stă în cale este vrăjmasul care pizmuieste pe cei credinciosi, si pe cei vinovati si deci supusi lui îi prinde si-i împiedică să treacă, iar pe cei ce n-au ascultat de el nu-i poate opri si deci trec peste el" (p.230).

4 Traduc peste tot dia/krisin prin dreaptă socotintă, pentru motivele pe care le expune Dan Ciachir în eseul "Socoteală si socotintă" (revista Epifania, editată de Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul", Alba Iulia, anul III, nr.5, septembrie-octombrie 1998): în rezumat, socoteală aduce prea mult astăzi cu "a-ti face socoteala, socotelile", iar discernământ (desi folosit de Părintele Stăniloae) este un neologism pe filieră franceză. De notat că si părintele Nicolae Steihardt preferă dreapta socotintă.

Schetia numeste pe scurt Pustia Schetia, situată la circa 70 kilometri de Delta Nilului, într-"o vale mare lungă de 30 de kilometri si largă de 6-7 kilometri, al cărei fund se află sub nivelul mării si unde se găsesc lacuri [zece la număr] cărora li s-a dat numele de Uadi el-Natrun [adică: Valea Natrun] din pricina salpetrului nitric [săruri si carbonati de natriu, pe care vechii egipteni îl foloaseau la mumificarea mortilor lor] extras de acolo încă din antichitate. Aici se situează pustia Schetia, unde în anul 330 s-a stabilit Macarie. El cunostea bine locurile, deoarece, cămilar fiind, venea adeseori să caute salpetru. […] Schetia nu va întârzia să devină [în ultimele decenii ale secolului al IV-lea] centrul cel mai înfloritor al vietii anahoretice, aici locuind Părintii cei mai renumiti." (REGNAULT, p.42). După invazia Egiptului de către arabi, Califul musulmanilor din Arabia permite călugărilor crestini de aici să-si practice credinta. Pentru acest motiv, locul devine resedinta oficială a patriarhului copt. Până astăzi, patriarhul este ales dintre monahii din Uadi el-Natrun. A se vedea si nota 201 în TSAMIS, p.89.

Care-i este înnăscută – sunanafurei=san. De la: sunanafai/nw – arăt ceva, mă arăt sus tot într-o vreme, sau împreună cu… (IOANIDU); sau sunanafai/nomai – se montrer ou paraître ensemble (BAILLY). Editiile românesti precedente ale Patericului au tradus sun-ana-furei=san prin amestecată cu el sau frământată cu dânsul, iar editiile franceze au tradus, în ordinea aparitiei, cu: qui lui est adapté [G I], qui lui est inné [G II], qui lui correspond [R].

7 O explicare a dinamicii acestei a doua miscări a trupului dă Sfântul Diadoh al Foticeii († 29 martie), în Cuvânt ascetic: "Când mintea înoată în valurile băuturii, nu numai că vede în somn cu patimă chipurile zugrăvite de draci, ci si plăzmuieste în sine anumite vederi frumoase, îmbrătisând cu foc nălucirile sale, ca pe niste amante. Căci înfierbântându-se mădularele ce servesc la împreunarea trupească de căldura vinului, mintea e silită să-si înfătiseze vreo umbră plăcută a patimii" (§.49, p.410 în Filocalia românească, vol. 1, Ed. Harisma, Bucuresti, 1992). Alte asemenea texte ale Sfântului Diadoh al Foticeii în celelalte capitole din Cuvântul ascetic, care se referă la înfrânare (§.42-51, pp.407-410, ed.cit.)