Partea I - Cuvânt înainte

Această carte cuprinde interviuri, cuvântări si predici înregistrate, de-a lungul a cinci ani, cu Parintele Teofil Paraian de la Manastirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Cartea este rodul unor profunde si sincere relatii de prietenie. Mai întâi de toate este vorba de prietenia si legătura duhovnicească, de mai multi ani, cu Părintele Teofil. În al doilea rând, această carte a început să se alcătuiască din vremea în care realizatorul acestor înregistrări îsi începea ucenicia în mass-media vorbită, la Grupul Redactional Viata Religioasă de la Radiodifuziunea Română. Aici, sprijinit si sustinut de prieteni, avea să înceapă sirul interviurilor înregistrate si difuzate, pe cele trei canale ale postului national de radio, cu Părintele Teofil. Nu în ultimul rând, aparitia acestor interviuri si cuvântări a fost posibilă datorită prietenilor de la Editura Sofia din Bucuresti.

Titlul cărtii - Întâmpinări - îi apartine Părintelui Teofil care s-a gândit la faptul că toate aceste mărturii, cuprinse în lucrarea de fată, au fost cuvinte de întâmpinare, fie pe calea undelor radio, fie prin viu grai în diverse locuri si ocazii, iar de acum devin cuvinte de întâmpinare si pentru cei care le vor citi.

Cu ce ne întâmpină Părintele Teofil în această nouă carte?

În prima parte sunt cuprinse interviuri pe diverse teme de mare actualitate, care preocupă mintea si sufletul oricărui tânăr credincios, doritor să cunoască si să experieze duhul autentic al Bisericii Ortodoxe. Se regăsesc aici interviuri difuzate, în perioada 1997-1999, pe postul national de radio, interviuri tipărite în oficiosul Patriarhiei Române "Vestitorul Ortodoxiei" sau oficiosul Arhiepiscopiei de Alba Iulia "Credinta străbună" si alte înregistrări inedite, nepublicate încă.

Câteva interviuri si meditatii asupra slujbelor si specificului Postului Mare si mai ales al Săptămânii Mari formează partea a doua a Întâmpinărilor Părintelui Teofil.

Pentru a întregi această carte am cuprins, în ultima parte, câteva cuvântări si predici rostite de Părintele Teofil în diverse locuri si ocazii (Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Bucuresti, Brasov, Alba Iulia, Mănăstirea Oasa si chiar în Franta).

Acesta este "profilul" cărtii, cât despre profilul celui pe care îl veti regăsi în aceste rânduri este mai anevoie de scris. Proximitatea Părintelui Teofil este o provocare si un îndemn.

Este o provocare pentru toti cei care se lasă coplesiti de greutătile si încercările vietii si care uită de îndemnurile date de Mântuitorul nostru Iisus Hristos după învierea Sa din morti: "pace vouă" (In. 20, 19), "bucurati-vă (Mt. 28,9), nu vă temeti" (Mt. 28,10), "mergeti în toată lumea si propovăduiti Evanghelia la toată făptura" (Mc. 16,15) s.a. Părintele Teofil, prin situatia sa de nevăzător, dar străvăzător cu duhul, ne provoacă să ne asumăm viata cu pace, cu bucurie, cu binecuvântare (cf. Lc. 24, 51) si cu constiinta că Dumnezeu le stie pe toate si dă omului atât cât poate duce, iar ce este mai presus de noi trebuie asumat întru răbdare.

Părintele Teofil este o provocare deoarece este un model viu, dinamic si statornic în ce priveste viata duhovnicească. Programul de viată duhovnicească recomandat de Părintele Teofil este o permanentă provocare la adresa autosuficientei, comoditătii si superficialitătii credintei noastre. Noi nu l-am cuprins în această lucrare deoarece a apărut în mai multe cărti. Desi este cunoscut de multi, vai, cât de putini sunt cei ce sunt consecventi acestui program!

De ce este Părintele Teofil o provocare?

Pentru că el este un exemplu viu de cunoastere si stăpânire a Sfintei Scripturi si în special a Noului Testament. Îi sunt familiare cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, ale Sfântului Apostol Pavel, ale celorlalti evanghelisti si apostoli pentru că Părintele are constiinta că noi, crestinii ortodocsi, trebuie să avem gândurile lui Dumnezeu, să fim - asemeni femeilor mironosite - gânditori de Dumnezeu.

Părintele Teofil este o provocare pentru noi si în ceea ce priveste cunoasterea scrierilor Sfintilor Părinti, în special a Patericului si Filocaliei. Textele lor s-au împlântat în mintea si inima Părintelui de la prima lectură si au devenit izvoare de întelepciune si har pentru cei care îl ascultă sau cer îndrumare de la dânsul.

Ne provoacă Părintele Teofil si la cercetarea mai atentă a textelor sfintelor slujbe ale Bisericii. Nu există cuvântare, interviu sau predică în care Părintele să nu aducă în constiinta celui din fata sa "comori de gând" cuprinse în textele liturgice. Numite de Părintele Teofil "filocalia pentru toti", slujbele Bisericii nu sunt altceva decât expresia vie si lucrătoare a învătăturii si trăirii ortodoxe.

Părintele Teofil este o provocare, dar este si un îndemn pentru noi toti de a-i urma, de a ne face un program de viată duhovnicească, de a cerceta si aprofunda Sfânta Scriptură, scrierile Sfintilor Părinti - în special Patericul si Filocalia - si slujbele Bisericii.

Încă ceva, nu lipsit de importantă.

În zilele noastre când este asa de greu să găsesti oameni disponibili, binevoitori si gata să te ajute, Părintele Teofil este unul dintre aceia pentru care cuvântul din Pateric al Sfântul Antonie cel Mare: "De la aproapele este viata si moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Dumnezeu dobândim, iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim" este o permanentă în viata sa.

Credem, cu convingere, că si pe viitor Părintele Teofil va fi o prezentă vie si lucrătoare, fie la amvon, fie la întâlnirile cu tinerii din tară, fie pe calea undelor în emisiunile difuzate la Radio România, Radio Trinitas - Iasi, Radio Renasterea - Cluj Napoca, Radio Reîntregirea din Alba Iulia sau oriunde în presa scrisă si audio-vizuală.

Chiar dacă nu poate fi redat în scris, sarmul oralitătii Părintelui Teofil Părăian străbate această carte (si acest veac) de la prima la ultima filă si ni-l readuce în fata constiintei pe unul dintre cei mai iubiti duhovnici ai vremurilor noastre.

Sabin Vodă, Praznicul Schimbării la Fată, Alba Iulia, 6 august 2000.


Partea a II-a: Postul Mare

1. Despre Canonul cel Mare

Intevievator: Părinte Teofil, Postul Mare este răstimpul în care omul este chemat să se cerceteze pe sine mai mult decât altădată, să se apropie mai mult de Dumnezeu. Pentru aceasta Biserica noastră Ortodoxă ne întâmpină cu slujbe mai multe si mai lungi, dintre acestea Canonul cel Mare are un loc deosebit. Ce este, de fapt, Canonul cel Mare?

Părintele Teofil: Canonul cel Mare este un canon mare, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii noastre, prin lungimea lui, prin bogătia lui, prin alcătuirile din care este compus. Canoanele Bisericii noastre, canoanele de slujbă, sunt alcătuiri care au în general opt cântări numărate ca nouă pentru că una lipseste de obicei si anume cântarea a doua. Canonul cel Mare are si cântarea a doua, de altfel în Triod sunt mai multe canoane care au toate cele nouă cântări. Nu este vorba de o singură cântare, ci e vorba de alcătuiri din mai multe ziceri care împreună formează ceea ce numim noi o cântare, cântarea întâia, cântarea a doua, cântarea a treia s.a.m.d. Canonul cel Mare are multe alcătuiri de felul acesta apartinând fiecărei cântări si de pe urma faptului că este lung se numeste Canonul cel Mare. De fapt, ce înseamnă canon în acest înteles, înseamnă îndreptare nu înseamnă chinuire, un canon în care te chinui ca să realizezi ceva sau te chinui pentru că ai făcut ceva rău, ci este vorba de un îndreptar, de un mijloc de îmbunătătire sufletească, de ceva care te ajută să te faci din rău bun sau să fii preocupat de îmbunătătire. Acesta e rostul tuturor canoanelor de slujbă, de exemplu, Canonul de pocăintă care este o rânduială pentru credinciosi în general, pentru rugăciunea particulară, e acelasi lucru, adică o rânduială de rugăciune prin care îti propui să nu mai fii rău dacă ai fost rău sau dacă esti bun, să fii si mai bun, să fii mai angajat într-o viata superioară. Canonul cel Mare, de fapt, ca si celelalte canoane, nu are atât importantă când îl realizăm, de exemplu miercuri seara din săptămăna a cincea a postului. Spus o singură dată pe an nu are mare importantă, însă importanta lui este în continutul lui, în ceea ce se poate realiza prin continutul lui si de aceea e important să îl avem la îndemână si să îl studiem, să-l aprofundăm, să ni-l impropriem prin învătarea anumitor ziceri din cuprinsul canonului, să ne orientăm după continutul lui. Asa că eu as recomanda să fim cu mai multă luare aminte nu numai la vremea când se face, pentru că atunci fiind o multime de idei, ideile urmează una pe alta si am putea zice că într-un fel se desfiintează una pe alta. Trecem de la o alcătuire la altă alcătuire, cea de la care am trecut o uităm, cea la care suntem o avem în vedere, dar după ea urmează alta si alta si asa că acolo sunt, poate, sute de idei care sunt în folosul nostru, dar care nu sunt lucrătoare în viata noastră pentru că nu ne rămân. Ne rămâne doar ideea că am participat la un canon lung, la un canon mare, la un canon care e mare nu numai prin lungime ci e mare si prin profunzime. E un sentiment de coplesire. Suntem prea mici pentru un canon asa de mare.


Intevievator: Părinte Teofil ce ne propune Canonul cel Mare pentru viata noastră?

Părintele Teofil: Scurt vorbind, să lepădăm lucrurile întunericului si să ne îmbrăcăm în armele luminii, să nu mai fim răi, ci să fim buni, să ne pară rău de răutătile noastre si să adăugăm lucruri bune în viata noastră.


Intevievator: Părinte, vă rugăm să ne tâlcuiti întelesul stihirii următoare din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanu: "Fie mie scăldătoare sângele cel din coasta Ta, totodată si băutură si apa iertării ce a izvorât, ca să mă curătesc cu amândouă ungându-mă si bând si ca o ungere si o băutură, cuvintele tale cele de viată".

Părintele Teofil: În această alcătuire vorbim cu Domnul nostru Iisus Hristos care, pe Cruce fiind, a fost străpuns cu sulita după ce si-a dat duhul, după ce a murit pe Cruce si din coasta Lui a curs sânge si apă, ne mărturiseste Sfânta Evanghelie (In. 19, 34). La această apă si la acest sânge, care a curs din coasta Mântuitorului se referă alcătuitorul acestei stihiri, acestei ziceri, si spune în rugăciune către Mântuitorul: să-mi fie si mie sângele curs din coasta ta, mijloc de iertare a păcatelor, să-mi fie si mie apa care a curs o dată cu sângele din coasta ta mijloc de îmbunătătire, să beau sângele tău si să mă ung, să mă spăl cu apa ta, să-mi fie scăldătoare, să mă facă curat sângele si apa din coasta ta, să mă facă curat ca iertat si să mă facă curat de orice întinăciune. Ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Lui care este Cuvântul lui Dumnezeu, să ne fie nouă cuvintele Lui folositoare pentru mântuirea sufletelor noastre, care de fapt, e bine să stim, înseamnă mai ales curătire, mai ales îmbunătătire sufletească. Când zicem mântuire la asta să ne gândim în mod special: să fim îmbunătătiti, să fim iertati de greseli, de păcate si să fim curati si să fim mai buni decât am fost atunci când am făcut cele rele pentru care cerem iertare.


Intevievator: Canonul este lung si cere din partea nostră nu numai multă răbdare ci si multă atentie. Exemplele si pildele din Vechiul si Noul Testament precum si analiza profundă a sufletului căzut sunt privite de multi dintre credinciosi ca ceva putin depăsit de timpul în care trăim. Cum trebuie înteles textul Canonului si mai ales mesajul, îndemnul cuprins în el, de fiecare dintre noi?

Părintele Teofil: Numai cei care sunt putini credinciosi pot să facă aprecieri negative fata de ceva atât de înalt si atât de însemnat. Sigur că cineva care nu este obisnuit cu slujbe lungi, cineva care nu este interesat de îmbunătătire prin sfintele slujbe, cineva care ar vrea ca înaintarea lui să se realizeze cumva de la sine, acela poate să coboare si cele înalte si să le micsoreze din măretia lor, dar cineva care îsi dă seama de importanta acestor lucruri si de ajutorul pe care îl poate avea din aceste exemple, din exemplul celor din Vechiul Testament care i-au slujit lui Dumnezeu: să fii primitor de străini ca Avraam, să fii răbdător ca Iov, să fii ostenitor ca Iacob pentru împlinirea dorintelor pe care le ai, să fii postitor ca Moise ca să poti primi legea lui Dumnezeu sau să poti aprecia pozitiv legea lui Dumnezeu, toate lucrurile acestea sunt lucruri de mare însemnătate si pe care noi, credinciosii adevărati, le pretuim, iar credinciosii cei cu putină credintă le defaimă sau le neglijează.


2. Despre Liturghia Darurilor mai înainte sfintite

Intevievator: Părinte Teofil în perioada Postului Mare se săvârseste în timpul săptămânii Liturghia Darurilor mai înainte sfintite. După cum îi spune si numele darurile sunt deja sfintite. Cum trebuie să întelegem noi prezenta reală a lui Hristos si mai ales cum trebuie să ne raportăm la ea?

Părintele Teofil: Liturghia Darurilor mai înainte sfintite se săvârseste în vremea Postului Mare pentru că este rânduială în Biserica noastră ca în timpul Postului Mare, pregătitor pentru Sfintele Pasti, Liturghie deplină să se săvârseasca numai sâmbăta si duminica; sâmbăta Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar duminica, în primele cinci duminici de post Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, apoi în duminca Floriilor, în duminica stâlpărilor cum se mai numeste, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, numită si Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, joi si sâmbătă Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. În celelalte zile si mai ales miercurea si vinerea se săvârseste Liturghia Darurilor mai înainte sfintite, Liturghie pe care a scris-o, după rânduiala care era deja în Constantinopol, Sfântul Grigorie Dialogul în secolul al saselea. Această liturghie nu este o Liturghie deplină, ci este o Liturghie la care Sfintele Daruri, respectiv trupul si sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos se oferă credinciosilor pentru împărtăsire, dar aceste dumnezeiesti taine sunt pregătite dinainte la o Liturghie deplină, anterioară Liturghiei Darurilor mai înainte sfintite, de aceea se si numeste Liturghia aceasta "Liturghia Darurilor mai înainte sfintite". În realitate este o slujbă de împărtăsire a credinciosilor care este împreunată cu vecernia. Prezenta reală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos o întelegem asa cum o întelegem si la Liturghia deplină pentru că e vorba de acelasi Trup si acelasi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, deosebirea este că la Liturghia Darurilor mai înainte sfintite Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos se oferă credinciosilor împreună, adică nu separat trupul Mântuitorului si separat sângele Mântuitorului, ci deodată Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar vinul care se dă împreună cu Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru credinciosi nu este Sângele Mântuitorului ci este vin binecuvântat prin contactul cu Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prezenta euharistică, noi nu o accentuăm în Biserica Ortodoxă în sensul acesta ca să se facă închinare la Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, doar atât că se realizează aceasta în vederea împărtăsirii. Totusi, la Liturghia Darurilor mai înainte sfintite se poartă, se duc cele sfinte prin fata credinciosilor de la proscomidie la masa sfântului altar si atunci credinciosii aduc închinare si Trupului si Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos, asa cum închinare aduc, mai ales clericii, Trupului si Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică Mântuitorului euharistic, lui Hristos euharistic, îndată după prefacerea cinstitelor daruri în Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică după epicleză.


Intevievator: Părinte Teofil, de ce credeti că a rânduit Biserica această Liturghie doar în timpul Postului Mare?

Părintele Teofil: Pentru că în cealaltă vreme a anului bisericesc se oficiază Liturghia deplină. În Postul Mare zilele obisnuite ale săptămănii, adică luni, marti, miercuri, joi si vineri, se socotesc mai mult de pocăintă, iar Liturghia este o slujbă a bucuriei, nu a pocăintei si pentru că este rânduială în Biserica noastră să nu se facă Liturghie deplină s-a rânduit această Liturghie care nu este deplină de fapt, ci este doar o slujbă în care se împărtăsesc credinciosii. Credinciosii dorind să se împărtăsească mai des decât sâmbăta si duminica, s-a rânduit această posibilitate de împărtăsire în cadrul Liturghiei Darurilor mai înainte sfintite, aceasta fiind o slujbă de împărtăsire. E într-un fel continuarea Liturghiei depline, anume pentru împărtăsire cu Daruri sfintite la Liturghia deplină. Credinciosii nu se pot împărtăsi decât la o Liturghie deplină si, cum Liturghie deplină nu se face în timpul Postului Mare decât sâmbăta si duminica, si atunci Sfânta noastră Biserică, pentru a-i ajuta pe credinciosi, pentru a-i mângâia pe credinciosi, pentru a-i ajuta pe credinciosii care doresc să se împărtăsească mai des decât sâmbăta si duminica, a dat această posibilitate prin Liturghia Darurilor mai înainte sfintite.


Intevievator: Cum si când a apărut Liturghia Darurilor mai înainte sfintite?

Părintele Teofil: Liturghia Darurilor mai înainte sfintite nu stiu când a apărut, dar stiu că la sfârsitul secolului al VI-lea Sfântul Grigorie Dialogul a pus în scris această rânduială care deja exista în Constantinopol.


Intevievator: Când se săvârseste această Sfântă Liturghie?

Părintele Teofil: Se poate săvârsi în zilele de luni, marti, miercuri, joi si vineri, adică se poate săvârsi, în timpul postului în zilele în care nu se săvârseste Liturghia deplină a Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare, dar este obligatorie miercurea si vinerea. Miercurea si vinerea în timpul postului pregătitor pentru Sfintele Pasti, Liturghia Darurilor mai înainte sfintite este obligatorie în sensul că în Triod, cartea de slujbă conducătoare în această vreme, la Vecernie nu este cuprinsă si stihoavna Vecerniei, adică o parte care e în cuprinsul Vecerniei în general, dar care nu există la Vecerniile în care este rânduit să fie si Liturghia Darurilor mai înainte sfintite. Asta înseamnă că e obligatoriu ca miercurea si vinerea să se facă această Liturghie. Se poate face si în celelalte zile, însă nu este obligatorie si slujba Vecerniei este rânduită asa cum se face obisnuit în celelalte zile. Sunt locuri în tara noastră în care preotii fac Liturghia Darurilor mai înainte sfintite si în celelalte zile ale săptămânii în afară de sâmbăta si duminica si în afară de zilele aliturgice, adică luni si marti în prima săptămână din post când sunt zile aliturgice, în Vinerea Mare nu se face nici un fel de Liturghie, adică în vinerea dinainte de Sfintele Pasti si este obligatorie pentru preot si pentru credinciosi Liturghia Darurilor mai înainte sfintite si în Săptămâna Sfintelor Patimi, luni, marti si miercuri.


Intevievator: La ce oră din zi trebuie să se săvârsească Liturghia Darurilor mai înainte sfintite?

Părintele Teofil: Aceasta o spune însusi faptul că Liturghia Darurilor mai înainte sfintite este unită cu Vecernia. Fiind unită cu Vecernia, adică cu slujba de seară, ar trebui făcută seara. Poate din comoditate si ca să nu îi tină pe credinciosi să ajuneze până seara, multi dintre preoti fac această Liturghie dimineata. Însă nu e potrivit. Nu e potrivit în sensul că pentru dimineata sunt alte slujbe. În mănăstiri în general se fac multe slujbe pregătitoare pentru Liturghia Darurilor mai înainte sfintite, ceasurile cu catisme, asa că se îndelungă vremea de pregătire si în general se face în jurul amiezii, iar alti preoti socotesc că e bine să facă chiar la vremea la care se face Vecernia, după amiază către seară, când e rânduită vremea Vecerniei. Cred că asa si trebuie făcută pentru că unită fiind cu Vecerenia, presupune împărtăsirea credinciosilor după o zi de ajunare.


Intevievator: Părinte, vă rugăm să le dati un sfat, de întărire duhovnicească, acum la mijlocul postului, tinerilor de la Biserica Sfântul Nicolae, din Bucuresti.

Părintele Teofil: Toti tinerii trebuie să fie cu grijă, nu numai cei de la Biserica Sfântul Nicolae, să se gândească mai ales după ce a trecut o vreme de post si s-au ostenit cu anumite nevointe că nu e destul ceea ce au făcut si trebuie să facă si mai departe nevointă, să se silească si mai departe pentru a-si curăti simtirile, cum zicem la Pasti "să ne curătim simtirile să-l vedem pe Hristos strălucind cu apropiata lumină a învierii", că de fapt, acesta este tot rostul postului: o disciplinare a fiintei umane, a noastră a credinciosilor. Asa că le doresc să rămână statornici în rânduielile Bisericii noastre, ca în felul acesta să ajungă să se închine fără de osândă Sfintei Învieri, asa cum se spune si la Liturghia Darurilor mai înainte sfintite, când în loc de rugăciunea amvonului de la Liturghia obisnuită este o rugăciune în care se spune între altele: "Dă-ne nouă, Bunule - Bunul fiind Dumnezeu, lupta cea bună să luptăm, calea postului să o săvârsim, credinta nedespărtită să o păzim, capetele nevăzutilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm si fără de osândă să ajungem a ne închina si Sfintei Învieri".


3. Slujbele Săptămânii Mari

Intevievator: Părinte Teofil ce sunt Deniile si când se oficiază aceste slujbe?

Părintele Teofil: Prin Denii se întelege slujba Utreniei făcută seara asa cum se face în cadrul privegherilor, adică slujba Utreniei, slujba de dimineata se mută de la locul ei din dimineti la vremea serii după ce se sfârseste rânduiala Vecerniei. Sunt slujbe care se fac seara si acestea se fac în timpul postului miercuri si vineri în săptămâna a cincea, miercuri fiind Canonul Sfântului Andrei, adică o slujbă de dimineată, o Utrenie, în care se cuprinde un canon mare. Canonul Mare se numeste pentru că este cel mai lung, adică o rânduială de slujbă care se numeste Canon si care are mult mai multe cântări, mult mai multe alcătuiri decât slujbele numite Canon, slujbele obisnuite, canoanele obisnuite. Si acesta se face seara, deci e o Denie. La fel vineri seara, în săptămâna a cincea, este slujba Acatistului Bunei Vestiri. Acatistul Bunei Vestiri al Maicii Domnului este încadrat în slujba de dimineată, în slujba Utreniei, care se face tot seara. Tot Denii se numesc si slujbele din Săptămâna Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Săptămâna Mare, slujba de luni, marti, miercuri, joi, vineri din Săptămâna Sfintelor Patimi care sunt tot Utrenii, adică slujbe de dimineata, făcute seara.


Intevievator: Părinte Teofil ce este Prohodul Domnului si de ce a fost rânduită această sfântă slujbă?

Părintele Teofil: Prohodul Domnului este o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, angajantă pe care o cântă si credinciosii, melodie pe care se cântă textele rânduite de Sfânta Biserică, texte numite Prohodul Domnului, care se încadrează la slujba Utreniei din Sâmbăta Mare, din Sâmbăta Sfintelor Pătimiri si care se oficiază, de fapt, vineri seara. Este o minunată alcătuire în care se accentuează ceea ce este pozitiv în moartea Mântuitorului. Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce după firea omenească, iar Prohodul Domnului este, să zicem asa, un fel de slujbă de înmormântare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în care se pomeneste importanta mortii Mântuitorului, încercarea de a aprecia la valoarea ei moartea Mântuitorului care s-a făcut pentru noi si pentru a noastră mântuire, un fel de uimire în fata mortii Mântuitorului: "Dar cum mori Viată si cum sezi în groapă si cu învierea ta îi mântuiesti pe toti" sau "în mormânt Viată, pus ai fost Hristoase si s-au spăimântat ostirile îngeresti". Pe de altă parte se pomeneste de Iosif si Nicodim, care l-au înmormântat cu cinste pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe El care a fost condamnat, pe El care a fost dispretuit, ei L-au cinstit în vremea aceea si I-au făcut o înmormântare cu cinste, sunt pomeniti si ei în cadrul Prohodului Mântuitorului. Nu stiu când anume a fost alcătuită această rânduială de slujbă, ne-am pomenit cu ea, este cuprinsă în Triod, adică în cartea de slujbă conducătoare pentru slujbele din vremea de pregătire pentru Sfintele Pasti. Este o mostenire minunată pe care am găsit-o noi în Biserică si pe care o ducem mai departe. Stiu că Triodul s-a alcătuit în timp adică nu era de la început deplin, ci s-au adăugat mai târziu anumite lucruri. Poate că si partea aceasta s-a adăugat în timp, dar oricum este o bogătie pentru credinta noastră, pentru viata noastră, pentru simtirea noastră, această alcătuire numită Prohod, adică slujbă de înmormântare. În felul acesta noi participăm la înmormântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea făcută de Iosif si Nicodin, pomenim si pe femeile mironosite care au fost aproape de Domnul Hristos, când a fost înmormântat Domnul Hristos, avem posibilitatea să ne cercetăm pe noi însine în fata acestui eveniment care a avut loc pentru noi si pentru mântuirea noastră, asa că e bine să dăm slavă lui Dumnezeu pentru această rânduială de slujbă din Vinerea Mare, sau, mă rog, unde se face Sâmbătă dimineată din Sâmbăta cea Mare, pentru că înmormântarea Domnului Hristos a avut loc vineri, dar cele pomenite în legătură cu ea sunt si în legătură cu Sâmbăta cea Mare când Domnul Hristos a fost cu trupul în mormânt, cu sufletul s-a pogorât la iad si cu dumnezeirea a fost pretutindeni: "si cu trupul în mormânt si cu sufletul în iad si cu tâlharul în rai a fost pretutindenea".


Intevievator: Sâmbăta Mare ocupă un loc aparte atât din punct de vedere liturgic cât si teologic. Despre ce este vorba, Părinte Teofil?

Părintele Teofil: În Sâmbăta cea Mare este ceva deosebit la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare; în loc de imnul heruvimic pe care îl cunoastem si pe care îl cântăm în zilele obisnuite când se face Sfânta Liturghie, avem o alcătuire care se cântă numai în vremea Sâmbetei celei Mari, numai în ziua Sâmbetei celei Mari, si anume: "Să tacă tot trupul omenesc si nimica pământesc întru sine să nu gândescă că Împăratul împăratilor, Domnul domnilor se junghie si se duce să se dea de mâncare crediciosilor si merg înaintea Lui toate cetele îngeresti, heruvimii cei cu ochi multi, serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântarea: aliluia, aliluia, aliluia". Prin aceste cuvinte se arată semnificatia Sâmbetei celei Mari, adică se arată că Cel care era în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în Rai cu tâlharul, nu este înmormântat întru neputintă, ci este înmormântat cu bunăvointa Lui, ca o jertfă adusă de El pentru mântuirea oamenilor. El se dă spre mâncare credinciosilor, spre întărirea credinciosilor în viata cea nouă si rămâne în aceeasi cinstire pe care a avut-o întotdeauna din vesnicie si în fata îngerilor care aduc mărire lui Dumnezeu si cântare "aliluia" si în această zi în care se pomeneste moartea Mântuitorului, înmormântarea, asezarea în mormânt, petrecerea în mormânt a Mântuitorului. Toate acestea se au în vedere pentru credinciosii care trebuie să stie că moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost de bunăvoie si că nu a împutinat cu nimic măretia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Li se atrage atentia credinciosilor să aibă gânduri ceresti, nu gânduri pământesti în fata acestui eveniment si în fata acestei situatii, de aceea zice "să tacă tot trupul omenesc si nimica pământesc întru sine să nu gândescă" pentru ceea ce s-a întâmplat în vederea mântuirii noastre, ci să se uimească cu gânduri ceresti de ceea ce s-au uimit îngerii pentru că îngerii, se spune, "merg înaintea Lui", înaintea Mântuitorului, cu toată domnia si heruvimii cu ochi multi si serafimii cu sase aripi fetele acoperindu-si, adică arătându-si si uimirea si neîndestularea în fata acestor lucruri minunate si nu pot să facă altceva decât să izbucnească în cântarea "aliluia" - lăudati pe Domnul înseamnă aliluia - ceea ce trebuie să facă si oamenii. Dacă tace tot trupul omenesc si nimica în sine nu gândeste, să aducă si ei, mai ales în interiorul lor, în constiinta lor cântarea aliuluia pe care o cântă îngerii.


4. Săptămâna Mare în constiinta noastră

Intevievator: Părinte Teofil, stim cu totii că fiecare zi din Săptămâna Mare are o semnificatie precisă, însă problema si dificultatea stă tocmai în întelegerea lor profundă si mai ales în actualizarea si concretizarea lor în viată. De ce se întâmplă acest lucru si mai ales cum poate fi depăsită această neputintă?

Părintele Teofil: Viata pe care o ducem noi este o viată în care în prim-planul vietii nu este întotdeauna Dumnezeu, nu e întotdeauna mântuirea, nu e întotdeauna silinta de a ne depăsi pe noi însine si atunci, într-un fel este firesc să nu putem cuprinde si mai ales să nu putem întelege si să nu putem aprecia la justa valoare sau la o valoare cât mai mare pentru noi, cele ce s-au petrecut odinioară pentru mântuirea noastră si cele ce se sărbătoresc. Se actualizează tot pentru mântuirea noastră, pentru cercetarea noastră, pentru silinta noastră de a depăsi obisnuitul si de a intra într-o sferă mai înaltă a gândirii si a simtirii. Si pentru Săptămâna Sfintelor Patimi noi ne pregătim prin postul premergător. Noi zicem că postul e Postul Pastilor si de fapt e Postul Pastilor pentru că avem în vedere Sfintele Pasti si Învierea cea mai presus de lume, dar avem în vedere si jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La sărbătoarea Schimbării la fată este o alcătuire care zice: "În munte Te-ai schimbat la fată Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe cât au cuprins ucenicii Tăi mărirea Ta, au văzut, că dacă Te vor vedea răstignit să cunoască Patima Ta cea de bună voie si lumii să propăvăduiască că Tu esti cu adevărat raza Tatălui". Cu gânduri de felul acesta trebuie întâmpinată jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu constiinta că jertfa e jertfă reală, că e de bună voie, că Domnul Hristos s-a adus Tatălui pentru mântuirea noastră, cum se spune chiar în Vinerea Mare într-o alcătuire numită Condac: "Pe Cel ce s-a răstignit pentru noi venti toti să-l lăudăm că pe Acesta l-a văzut Maria pe lemn (sau pe cruce) si i-a zis: «desi rabzi răstignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu!»". Constiinta aceasta dacă o avem, în general o putem avea si în special în fata pătimirilor Mântuitorului, în fata mortii Mântuitorului, în fata înmormântării Mântuitorului, în fata petrecerii Mântuitorului în mormânt care de fapt, nu se realizează de fiecare dată când o prăznuim, dar pe care o avem în constiintă si pe care Biserica noastră vrea să ne-o aducă cât mai aproape ca să putem să depăsim obisnuitul si să intrăm în sfera mai presus de obisnuit si cu celelalte zile al Săptămânii Sfintelor Patimi. De exemplu, cu pomenirea Cinei celei de Taină, cu pomenirea Spălării picioarelor, cu pomenirea rugăciunii din grădina Ghetsimani, cu pomenirea vinderii Mântuitorului, a prinderii Mântuitorului, toate acestea se desfăsoară cumva în constiinta noastră prin rânduiala Bisericii, prin ceea ce ne aduce Biserica în fată si toate acestea pe noi ne găsesc la măsurile noastre. Noi nu putem să ne detasăm de noi însine, de obisnuitul vietii noastre, de nepăsările noastre câte le avem, ci în fata acestor lucruri stăm cu viata noastră, cu ceea ce am devenit, cu ceea ce am agonisit de-a lungul anilor. Miercuri, în Săptămâna Sfintelor Patimi, de pildă, pomenim pe femeia care l-a cinstit pe Domnul nostru Iisus Hristos vărsând asupra lui mirul. E un prilej si pentru noi să ne gândim câtă cinstire avem noi fată de Mântuitorul, dacă aducem mirul vietii noastre, mirul unei vieti curate întru pocăinta agonisită, dacă aducem si noi cinstirea aceea pe care a adus-o femeia pe care a rânduit Domnul Hristos să o pomenească în propăvăduirea lor Sfintii Apostoli, că a zis: "Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta se va spune si ce a făcut ea spre pomenirea ei" (Mt. 26, 13; Mc. 14, 9). Sunt niste lucruri care vor să ne ridice într-o întelegere mai înaltă, într-o simtire mai înaltă. Sigur că lucrurile acestea nu se pot realiza fără participarea noastră si fără o silintă a noastră. Marti, în Săptămâna Sfintelor Patimi, pomenim pe cele zece fecioare. Împărătia lui Dumnezeu asa cum este prezentată în Evanghelie, în pilda cu cele zece fecioare dintre care unele au fost primite înăuntrul cămării si altele nu, si aceasta este un prilej pentru noi de cercetare si de silire să fim vrednici de a fi cu Mântuitorul, să fim vrednici de a fi cu cele cinci fecioare pe care le-a cunoscut Mântuitorul pentru că au avut nu numai fecioria ci si fapte bune. Luni, în Săptămâna Sfintelor Patimi, pomenim pe Patriarhul Iosif cel vrednic de pomenire pentru viata lui curată, pentru felul cum i-a slujit lui Dumnezeu si care îl închipuie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iarăsi este un prilej de a ne cerceta pe noi însine. Deci toate acestea sunt niste lucruri pe care noi nu le împlinim ca un ritual, ci le împlinim ca un mijloc de îmbunătătire sufletească. În zilele din Săptămâna Sfintelor Patimi, si luni si marti si miercuri si joi avem în sfintele slujbe ale Bisericii noastre o alcătuire în care ne gândim în mod special la cămara Cinei celei de taină, ne gândim la cămara de nuntă a Fiului de Împărat, ne putem gândi la Foisorul în care s-a arătat Domnul Hristos ucenicilor Săi, dar îndrumati de Sfânta noastră Biserică ne aducem aminte si de faptul că nu avem o îmbrăcăminte corespunzătoare cu ceea ce ni se cere si de aceea suntem îndemnati să zicem cu cântare si zicem de fapt în constiinta noastră cuvinte de rugăciune ca acestea: "Cămara ta, Mântuitorule, o văd împodobită si îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, si mă mântuieste."


5. Semnificatia zilelor din Săptămâna Mare

Intevievator: În această seară crestinii l-au privegheat pe Domnul nostru Iisus Hristos. Cântările Prohodului se sting usor si urmează ceasuri de meditatie pentru fiecare din noi. Având aceste câteva momente de asteptare a Învierii Domnului, Părinte Teofil Părăian, să încercăm să rememorăm ultimul drum al Domnului. Să parcurgem împreună cu ascultătorii nostri acest urcus prin pogorâre, plecând din Duminica Floriilor, când am văzut intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, trecând cu gândul prin fiecare zi a Săptămânii Patimilor. Lunea cea mare, când am făcut pomenire de Sfântul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului, Martea cea mare, când am pomenit pe cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie si pilda talantilor, Miercurea mare, în care s-a făcut pomenire de femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul si ajungem la ziua de ieri, Sfânta si marea joi, în care am prăznuit patru lucruri: spălarea picioarelor, cina cea de taină, rugăciunea din Ghetsimani si vânzarea Domnului. Să începem asadar cu Duminica Floriilor ca punct de început al acestei privegheri.

Părintele Teofil: Duminica Floriilor este punct de început al privegherii pentru adâncirea în gândurile prăznuitoare ale evenimentelor care tin de mântuirea noastră. De fapt, Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este precedată de sâmbăta lui Lazăr, în care Biserica pomeneste învierea lui Lazăr făcută de Domnul nostru Iisus Hristos si care are legătură si cu Duminica Stâlpărilor, în întelesul că primirea triumfală ce I s-a făcut Domnului Hristos, care a intrat în Ierusalim ca Împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinată cumva si de învierea Sfântului si dreptului Lazăr, de minunea premergătoare primirii triumfale a Domnului în Ierusalim. De aceea Biserica si zice, vorbim cu Domnul Hristos si în sâmbăta premergătoare Duminicii Floriilor, si în Duminica Floriilor, zice exprimând prin alcătuirea Bisericii următoarele cuvinte: "Învierea cea de obste mai înainte de patima Ta încredintând-o, pe Lazăr din morti l-ai înviat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi ca pruncii semnele biruintei purtând, Tie biruitorului mortii strigăm: Osana Celui dintru înăltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului". Aducem în actualitatea noastră un eveniment petrecut în vremea propovăduirii Domnului nostru Iisus Hristos si participăm si noi la el în vremea noastră. Îl avem în fată pe Mântuitorul care intră în Ierusalim, călare fiind pe mânzul asinei, cum spune proorocia. Si noi îl întâmpinăm pe Domnul nostru Iisus Hristos cu crengi înverzite si cu inima primitoare, ca Domnul Hristos să nu intre numai în Ierusalimul cel pământesc, ci mai ales în Ierusalimul sufletului nostru, Ierusalim însemnând cetatea păcii sfinte, pacea sfântă. Aducem si noi Mântuitorului laudă, asa cum i-au adus pruncii din Ierusalim când au zis: "Osana celui dintru înăltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului" (Mt. 21, 9), iar Domnul nostru Iisus Hristos s-a îndreptat spre Templul din Ierusalim unde a făcut minuni. Asteptăm ca si în sufletul nostru să intre Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca într-un lăcas al Său, ca într-un templu si să vindece neputintele noastre. De aceea zicem cu Biserica: "Învierea cea de obste mai înainte de patima Ta încredintând-o, pe Lazăr din morti l-ai înviat Hristoase Dumnezeule". Si din partea noastră spunem: "Pentru aceasta si noi ca pruncii" - se întelege de odinioară - "semnele biruintei purtând", - semnele Învierii, arătată în viata cea nouă din crengile pe care le avem în mână sau măcar în constiintă - "Tie biruitorului mortii strigăm: Osana Celui dintru înăltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului". Si adăugăm: Vino si în viata noastră, în constiinta noastră, vino si ne ajută să-Ti aducem tot mai multă mărire, să constientizăm tot mai mult binefacerile Tale.


Intevievator: Părinte Teofil, de ce se numeste acest răstimp Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare?

Părintele Teofil: Răstimpul acesta până la Sfintele Pasti, până în Sâmbăta cea Mare inclusiv, se numeste Săptămâna Patimilor sau poate că mai corect Săptămâna Pătimirilor Domnului Hristos, pentru că în acest răstimp se pomenesc evenimente legate de suferintele Mântuitorului si evenimente premergătoare acestor suferinte, si se face pomenire de lucruri care privesc mântuirea noastră, lucruri de o importantă deosebită. De aceea săptămâna aceasta se mai numeste si Săptămâna Mare, săptămâna în care ne gândim la lucruri mari si minunate, de importantă pentru fiecare dintre noi. Credinciosii în această săptămână sunt cu mai multă grijă în ceea ce priveste rânduiala Postului, sunt cu mai multă luare aminte la slujbele dumnezeiesti care se fac în mod deosebit în această săptămână, slujbe mai lungi, slujbe mai adânci parcă decât în altă vreme, slujbe mai angajante pentru credinciosii care iau parte la ele, în dorinta de a-si aduce iubirea si recunostinta lor fată de Mântuitorul care pentru noi si pentru a noastră mântuire s-a răstignit în vremea lui Pontiu Pilat si a pătimit si s-a îngropat, ca după aceea să urmeze Învierea cea de-a treia zi, propovăduită de Scripturi si prăznuită de noi la Sfintele Pasti. În primele zile ale Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos este rânduit ca în Sfânta Biserică să se spună în chip de mărturisire si de rugăciune următorul text liturgic: "Cămara Ta Mântuitorule o văd împodobită si îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină si mă miluieste".


Intevievator: În Sfânta si Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.

Părintele Teofil: Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup si la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toti prin dorinta lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorinta lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că a fost bun si binevoitor cu fratii săi care l-au vândut în Egipt. El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vândut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, este o preînchipuire a Domnului Hristos, care a tinut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc si să ne fie nouă pildă de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate câte s-au întâmplat cu el. A fost iubit de părintii lui, a fost iubit de Patriarhul Iacob. Fratii lui l-au vândut în Egipt. A ajuns în Egipt si asezarea sufletului său a fost probată într-o ispită peste care a trecut. A ajuns în închisoare învinuit fiind de păcate, el, care a tinut să rămână fără de păcat, apoi ca tâlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însă a fost găsit drept întelept si bun de a conduce Egiptul si a salvat de la moarte prin înfometare pe concetătenii săi si pe conationalii săi, pe care după aceea i-a adus în Egipt. De aceea Sfânta noastră Biserică îl pomeneste cu cinstire ca un preînchipuitor al Mântuitorului.

Tot în această zi de Luni binecuvântată, pomenim si o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înteleptirea credinciosilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce si s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicatie pentru cei credinciosi, atrăgându-le atentia că suntem toti chemati spre rodire si că Domnul Hristos asteaptă ceva de la noi, si noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtutile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să stim că Domnul Hristos răsplăteste nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplăteste si pedepseste si îndărătniciile lor, si neangajările lor spre bine. Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Săptămâna Patimilor că Domnul Hristos nu si-a arătat niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor - să întelegem în vremea propovăduirii Sale - dar si-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înteleagă din aceasta că El are si putere pedepsitoare, iar credinciosii să se silească să fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese si dintr-o alcătuire din Postul Sfintelor Pasti, în care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet si ne îndemnăm pe noi însine să nu dormităm, ci să ne trezim si să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu si pentru binele nostru vremelnic si vesnic.

"Cămasa Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, si îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, si mă mântuieste" (Luminânda).


Intevievator: În Sfânta si Marea Marti se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.

Părintele Teofil: În Martea Săptămânii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumati de Sfânta noastră Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele întelepte si despre fecioarele neîntelepte. Este o pildă spusă de Domnul Hristos si pe care Sfânta noastră Biserică ne-o pune în fata constiintei în Martea cea Mare. Si noi, parcurgând Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am pomenit marti pilda cu cele zece fecioare si pe cele zece fecioare, luând aminte si prin textele liturghice din ziua respectivă la cele cinci fecioare întelepte, care au avut untdelemn în candelele lor si care l-au întâmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu el în cămara nuntii si s-au bucurat de ospătul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că au mers să-si cumpere untdelemn pentru candelele lor. Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în fată ca să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiti prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiti prin faptele nostre cele bune ca să putem lua parte la ospătul cel vesnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: privegheati si vă rugati că nu stiti cînd vine Fiul Omului (Mt. 25, 13). Deci, Sfânta noastră Biserică ne învată în fiecare zi de marti din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ne-a învătat si în această săptămână în ziua de marti, să fim cu luare aminte la noi însine, la datoriile noastre, să asteptăm pe mirele ceresc cu inimă iubitoare si cu fapte bune, ca si întru aceasta să se preamărească Tatăl nostru cel din ceruri. În această zi de marti, ca si în celelalte zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, până miercuri inclusiv, la slujba de dimineată, la utrenie, se spun următoatrele cuvinte:

"Iată mirele vine în miezul noptii si fericită este sluga pe care va afla-o priveghind; iară netrebnică e cea pe care o va găsi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai mortii si afară din Împărătie să te încui, ci te desteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeul nostru, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".


Intevievator: În Sfânta si Marea Miercuri, dumnezeiestii Părinti au hotărât să se pomenească femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că aceasta s-a întâmplat cu putin înainte de mântuitoarea Patimă.

Părintele Teofil: În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri, pomenire s-a făcut si se face totdeauna despre o femeie cinstitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care Sfânta noastră Biserică o prezintă si ca pe o femeie păcătoasă. În Sinaxarul zilei respective însă se pomenesc mai multe ungeri cu mir, pe care le-a primit Domnul Hristos, iar Sfânta noastră Biserică se opreste în mod special asupra ungerii cu mir din partea unei femei care a adus mir de mult pret, mir care era socotit ca având pretul mai mare decât 300 de dinari, ceea ce însemna pretul a 300 de zile de lucru. Femeia si-a arătat cinstirea ei fată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos turnând peste El mirul cel de mult pret si Domnul Hristos a primit cinstirea pe care i-a adus-o acea femeie. Este de observat că în Sfânta Evanghelie nu se spune că acea femeie a fost păcătoasă. Sfânta noastră Biserică însă face o legătură între femeia cinstitoare a Mântuitorului si femeia păcătoasă despre care istoriseste Sfântul Evanghelist Luca si despre care se poate citi în capitolul al saptelea din Sfânta Evanghelie de la Luca. Cântările, textele liturgice care împodobesc slujba din Miercurea Săptămânii celei Mari se referă la această femeie ca la o femeie păcătoasă, si sfântul Ioan Gură de Aur face o legătură între vinderea lui Iuda, între faptul că Iuda l-a vândut pe Mântuitorul, si femeia căreia i s-au dezlegat păcatele de către Domnul Hristos. Iar Sfânta noastră Biserică face si ea aceeasi legătură, iar în legătură cu femeia păcătoasă ne spune că acea femeie a luat rânduială de mironosită. "Doamne", zicem noi către Domnul Hristos, "femeia care căzuse în păcate multe, simtind dumnezeirea Ta", deci fiind miscată de darul lui Dumnezeu ca să cunoască ceva din măretia Mântuitorului, "si luând rânduială de mironosită", deci făcând ceea ce voiau să facă femeile mironosite după înmormântarea Domnului Hristos, a anticipat cumva înmormântarea Mântuitorului si pregătirea lui cu miresme, "aducând mir de mult pret", dar si-a adus si inima ei cinstitoare, si-a adus si dorinta ei de a i se dezlega păcatele, pentru că zicea femeia: Dezleagă-mi păcatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat părul. Si cerea de la Domnul Hristos lacrimi, de la El care scoate apă din mare prin nori. E o alcătuire extraordinar de frumoasă si minunată, o alcătuire impresionantă pentru toti credinciosii, este un text liturgic de o măretie unică si ar fi bine să îl avem mai mult în vedere si să-i ascultăm cuprinsul si-n această zi în care ne gândim la ceea ce s-a întâmplat când femeia păcătoasă a adus mir de mult pret ca semn de cinstire pentru cel ce a rânduit apoi ca fapta ei să fie pomenită si să fie propovăduită spre pomenirea ei oriunde se va propovădui Evanghelia (cf. Mt. 26, 13).

"Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simtind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosită si tânguindu-se a adus Tie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, si întunecată si fără de lună pofta păcatului. Primeste izvoarele lacrimilor mele, Cel Ce scoti cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel Ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare si să le sterg pe ele iarăsi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în Rai în miazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta multimea păcatelor mele si adâncurile judecătilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel Ce ai nemăsurată milă" (Idiomelar, glasul al 8-lea, alcătuire a Casianei monahia, Triod).


Intevievator: În Sfânta si Marea Joi, dumnezeiestii Părinti care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeiestilor Apostoli si Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricosătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire din Ghetsimani si vânzarea Domnului.

Părintele Teofil: După evenimentele pe care le-am pomenit în primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am ajuns să ne gândim si la cele petrecute si în Joia premergătoare pătimirilor Domnului, si ne-am bucurat de toate cele ce au rânduit Părintii cei duhovnicesti să fie pomenite în Biserică si de către toti credinciosii. Ne-am oprit cu bucuria de a întelege măretia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spălat picioarele ucenicilor Săi. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spală picioarele omului si care a rânduit ca si noi să facem la fel. Pentru că a zis apoi: "Voi mă numiti pe mine Învătătorul si Domnul si bine ziceti căci sunt. Deci dacă Eu Domnul si Învătătorul v-am spălat vouă picioarele voastre, si voi sunteti datori să vă spălati picioarele unii altora, pildă v-am dat vouă ca si voi să faceti la fel" (In. 13, 14). Este o poruncă a Mântuitorului ca să fim unii fată de altii cinstitori, de a ne smeri unii în fata altora, de a fi curătitori ai fratilor nostri. Pentru că duhovniceste asta înseamnă si la asta suntem chemati de către Domnul Hristos.

Am pomenit apoi Cina cea de taină, ultima cină pe care a avut-o Domnul Hristos împreună cu ucenicii săi înainte de Sfintele Sale Pătimiri, când a rânduit ca cele ce le-a făcut El atunci, acolo, să se facă în continuare spre pomenirea Lui, căci luând pâine în sfintele, preacuratele si fără prihană mâinile sale a sfintit, a binecuvântat, a frânt si a dat ucenicilor săi, zicând: "Luati, mâncati, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Asemenea si paharul după cină zicând: Beti dintru acesta toti, acesta este sângele Meu al legii celei noi care pentru voi si pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor" (Mt. 26, 26-27). În Sfânta Evanghelie de la Luca si în Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel se afirmă că Domnul Hristos după ce a spus aceste cuvinte a rânduit: "Aceasta să faceti întru pomenirea Mea" (Lc. 22, 19; I Cor. 11, 25), si aceasta o facem si noi la fiecare Sfântă Liturghie, când ne aducem aminte de această poruncă mântuitoare si de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la cer si de sederea de-a dreapta Tatălui, si de cea de-a doua slăvită iarăsi venire, aducem cinstitele daruri si le oferim Mântuitorului, si le oferim lui Dumnezeu în general, zicând: "Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate". Acestea le facem la fiecare Sfântă Liturghie, dar le pomenim în chip deosebit în Joia cea Mare, când pomenim Cina cea de taină în pomenirea cea de peste an. Am făcut si aceasta în Joia cea Mare.

Noi pomenim si am pomenit în Joia cea Mare si rugăciunea din grădina Ghetsimani, când Domnul Hristos L-a rugat pe Tatăl ceresc să treacă paharul suferintelor de la El dacă este cu putintă si a precizat că vrea să împlinească voia Părintelui ceresc, pentru că a zis: "Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească" (Mt. 26, 39). Este rugăciunea de care pomenesc sfintii evanghelisti si pe care o pomenim si noi în Joia cea Mare, si la care e bine să ne gândim si noi, si ne gândim de fapt, si când putem să ne oprim la acest eveniment minunat si pentru noi dătător de orientare, în sensul că si rugăciunea noastră trebuie să fie o rugăciune cât mai adâncă, o rugăciune totală. Mai pomenim si prinderea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arestarea lui în grădina Ghetsimani, când Iuda l-a sărutat si i-a zis" "Bucură-te, Învătătorule" (Mt. 26, 49), si când cei care au venit împreună cu el l-au prins pe Domnul Hristos si l-au dus la judecata lor, si l-au dus să-l chinuiască. În fata Sfântului Potir cu dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cerestile si de viată făcătoarele Taine ale lui Hristos, noi spunem Mântuitorului: "Nu-ti voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmasilor Tăi; ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Tie: Pomeneste-mă, Doamne, întru împărătia Ta".

În această Joi minunată si vrednică de tinut minte, Sfânta noastră Biserică ne conduce să vorbim cu Mântuitorul si să zicem:

"Când măritii ucenici, la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubire de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat si judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare si-a agonisit; fugi de sufletul nesătios, cel ce a îndrăznit unele care acestea asupra Învătătorului. Cela ce esti spre toti bun, Doamne, mărire Tie".


Intevievator: În Sfânta si Marea Vineri se prăznuiesc sfintele si mântuitoarele si înfricosătoarele Patimi ale Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Se mai face încă pomenire si de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstingnit împreună cu El.

Părintele Teofil: Astăzi, în Vinerea cea Mare, Vinerea Pătimirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne aducem aminte de suferintele Domnului pentru noi si pentru a noastră mântuire, de scuipările, de bătăile, de chinuirile de tot felul, de batjocurile, de răstignirea pe cruce si de moartea pe cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care toate s-au făcut pentru noi si pentru a noastră mântuire. Ne-am pregătit vreme îndelungată pentru aceste întâmpinări, pentru aceste gânduri si simtăminte care ne pun în legătură cu iubirea Mântuitorului arătată pe cruce, ne pune în legătură cu jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos adusă pentru noi. Fiind lucru mai presus de fire, fiind mai presus de lume, cu greu putem să apreciem aceste pătimiri pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a primit pentru mântuirea noastră si în măsura în care le întelegem sau întelegem ceva din ele, stăm si noi în fata Domnului Hristos, în fata crucii, stăm împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul si cu Maica Domnului în apropierea crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos si învătăm de la El să iertăm pe vrăjmasii nostri. Căci Domnul Hristos a zis: "Părinte, iartă-le lor că nu stiu ce fac" (Lc. 23, 34), iar aceasta a zis-o despre răstignitorii Săi. Învătăm de la Domnul Hristos să ne încredintăm toate ale noastre în mâinile lui Dumnezeu, căci Domnul Hristos fiind pe cruce, a zis către Dumnezeu: "Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul meu" (Lc. 23, 46). Învătăm de la Domnul Hristos să împlinim toate lucrurile până la deplinătatea lor. Căci îl auzim pe Domnul Hristos zicând: "Săvârsitu-s-a" (In. 19, 30). Învătăm de la Domnul nostru Iisus Hristos ceva despre măretia pocăintei, pentru că tâlharul cel bine cunoscător, care si-a dat seama că pentru păcatele lui pătimeste, că pentru ale lui păcate este răstignit împreună cu Domnul Hristos, care este nevinovat, a zis către Mântuitorul: "Pomeneste-mă, Doamne, întru împărătia Ta", iar Domnul Hristos i-a răspuns: "Adevăr grăiesc tie, astăzi vei fi cu mine în Rai" (Lc. 23, 42-43). Toate acestea pomenindu-le, cerem de la Dumnezeu ajutor ca să întelegem cât mai bine cele ce s-au făcut pentru noi si întelegându-le, recunostinta noastră să fie cât mai deplină. Condusi de Sfânta noastră Biserică în această zi de Vinere Mare, în această zi de Vineri întunecată si luminată. Întunecată pentru că s-a întunecat soarele si s-a cutremurat pământul, dar si luminată, pentru că-i luminată de iubirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care se arată Dumnezeu Însusi, Cel ce este iubire; întru această zi binecuvântată de Dumnezeu ne îndemnăm unii pe altii cu cuvintele Bisericii si zicem:

"Pe cel ce S-a răstignit pentru noi veniti toti să-L lăudăm că pe acesta L-a văzut Maria - e vorba de Maica Domnului - pe cruce si a zis: Desi rabzi răstignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu".


Intevievator: În Sfânta si Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască si trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viată vesnică.

Părintele Teofil: Vom pomeni cu darul lui Dumnezeu în Sâmbăta cea Mare înmormântarea Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Vom avea în vedere cele ce s-au petrecut pentru noi si pentru a noastră mântuire în această zi. Si anume, îl vom avea în vedere pe Mântuitorul Cel ce a fost în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul si în Rai ca un Dumnezeu cu tâlharul, care a fost cu dumnezeirea pretutindeni: si cu trupul în mormânt, si cu sufletul în iad, si împreună cu tâlharul cel mântuit în Rai. E o zi în care ne arătăm nedumerirea si totodată convingerea că moartea s-a întâmplat în viată, că Viata a primit moartea. Căci zicem: "În mormânt, Viată, pus ai fost, Hristoase, si împărătia iadului Tu ai zdrobit". Ne gândim la Mântuitorul nostru Iisus Hristos în care se întâlnesc cele potrivnice: moartea si viata. Moartea prin despărtirea sufletului de trup si viata prin faptul că vorbind cu Domnul Hristos noi zicem: "Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce esti fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Dătătorule de viată, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Tie". Rânduiala Bisericii noastre este ca îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomeneste Învierea. Pentru că noi aducem aminte de moartea celui fără de moarte, aducem aminte prin prohodire de cel ce a murit fără să moară cu dumnezeirea, si în cazul acesta ne minunăm de Domnul nostru Iisus Hristos si nu uităm de învierea Lui. "Desi rabzi răstignire", am zis în vinerea cea mare, "Tu esti Fiul si Dumnezeul meu". Si putem spune în continuare: "Desi esti în mormânt, Tu esti Dumnezeul meu". În această sâmbătă a tăcerii suntem chemati de Sfânta noastră Biserică în cuprinsul Sfintei Liturghii să tăcem cu gândurile noastre iscoditoare si să zicem:

"Să tacă tot trupul omenesc si nimica pământesc în sine să nu gândească, căci Împăratul Împăratilor si Domnul Domnului merge să se junghie si să se dea de mâncare credinciosilor. Si merg înaintea Lui puterile îngeresti cu toată domnia si stăpânia, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia".

Asa se spune la Sfânta Liturghie. Asa trebuie să spunem si noi în constiinta noastră, asa trebuie să gândim si noi despre tainele mai presus de întelegere. Să tacă firea omenească cu gândurile ei pământesti si să audă, să asculte, să vadă pe cei care îl însotesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în moarte si prin moarte spre învierea cea de a treia zi, pe care o asteptăm si pentru care ne-am rugat să o ajungem ca să ne închinăm Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără de osândă si să ne împăcăm cu toti. Să le zicem frati celor ce ne urăsc pe noi si asa, în ziua Învierii să strigăm: "Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte călcând si celor din morminte viată dăruindu-le".

Pentru vremea la care am ajuns ne-am rugat de-a lungul întregului post al Pastilor. Am zis la Liturghia Darurilor mai înainte sfintite rugăciune către Dumnezeu: "Dă-ne nouă, Bunule să luptăm lupta cea bună, calea postului să o săvârsim, credinta nedespărtită să o păzim, capetele nevăzutilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm si fără de osândă să ajungem a ne închina si Sfintei Învieri". Am ajuns în ziua Sfintei Învieri, am ajuns să ne închinăm Sfintei Învieri. Biserica însă ne cere ceva anume si zice:

"În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea si unii pe altii să ne îmbrătisăm, si să le zicem frati si celor ce ne urăsc pe noi si asa să strigăm: Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte călcând si celor din morminte viată dăruindu-le".

Întrebarea firească pentru fiecare dintre noi este: Ne închinăm cu adevărat Sfintei Învieri? Le zicem frati celor ce ne urăsc pe noi? Suntem binevoitori fată de toti oamenii? Dacă da, atunci suntem fericiti, pentru că trăim Ziua Învierii întru care dorim să ne luminăm. Spunem că Pastele Domnului sunt o trecere de la moarte la viată si de pe pământ la cer. Chemăm cerul si pământul să se veselească si zicem: "Cerurile după cuviintă să se veselească si pământul să se bucure, si să prăznuiască toată lumea cea văzută si cea nevăzută că Hristos a înviat, veselia cea vesnică". Pentru că stim că "prăznuim omorârea mortii, sfărâmarea iadului si începutul altei vieti vesnice". Si de aceea "lăudăm pe Pricinuitorul, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părintilor si preamărit". Avem bucuria să vedem pe "Soarele dreptătii tuturor viată răsărind", ne gândim la lumina Învierii, la bucuria izvorâtă din mormântul cel dătător de viată al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne bucurăm si noi împreună cu uncenicii Mântuitorului, care s-au bucurat văzându-l pe Domnul (In. 20, 20) si răspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice:

"Toti să vă ospătati din ospătul credintei, toti să luati bogătia bunătătii. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărătia cea de obste, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Si aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ si s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut si a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Înviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos si au căzut dracii. Înviat-a Hristos si se bucură îngerii. Înviat-a Hristos si viata vietuieste. Înviat-a Hristos si nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos înviind din morti începătură celor adormiti S-a făcut. A aceluia este slava si stăpânirea în vecii vecilor. Amin".

În această atmosferă trăind, suntem cu adevărat oameni care prăznuim Învierea Mântuitorului si dăm slavă celui ce a înviat din morti cu moartea pe moarte călcînd.

"Hristos a înviat, ce vorbă sfântă!
Îti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parcă serafimi-ti cântă
De câte ori crestine tu auzi.
Hristos a înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în adevăr,
În poienita-n care zburdă cerbii,
În florile de piersic si de măr.
În stupii de albine fără gres,
În vântul care suflă mângâios,
În ramura-nflorită de cires.
Dar, vai, în suflet ti-a-nviat Hristos?
Ai cântărit cu mintea ta, crestine
Cât bine ai făcut sub cer umblând?
Te simti măcar acum pornit spre bine?
Măcar acum te simti mai bun, mai blând?
Simti tu topită-n suflet vechea-ti ură?
Mai vrei pieirea celui plin de har?
Ti-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ti gură?
Iubirea pentru semeni o simti jar?
O, dacă aceste legi de-a pururi sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat,
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept să cânti: Hristos a înviat!"


Interviuri cu Părintele Teofil Părăian realizate de Sabin Vodă înregistrate la Mănăstirea Brâncoveanu
de la Sâmbăta de Sus și difuzate în Vinerea Mare (10 aprilie 1998) pe Canalul Radio România Actualități.