Unul dintre gândurile pe care le am cel mai mult la inimă este gândul că Duhul Sfânt are un vuiet si că vuietul lui sunt sfintele slujbe. În Sfânta Evanghelie de la Ioan, acolo unde este scris despre convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu fariseul Nicodim, Domnul Hristos a făcut afirmatia că "Vântul suflă unde voieste si tu auzi glasul lui, dar nu stii de unde vine, nici încotro se duce" (Ioan 3, 8). Cuvântul acesta se poate spune tot asa de bine si despre Duhul, pentru că pneuma în limba greacă înseamnă si vânt si duh. "Duhul suflă unde voieste si tu auzi vuietul lui si nu stii de unde vine si încotro se duce". Deci poate fi vorba de un vuiet al Duhului asa cum este vorba de un vuiet al vântului.

Tot în Sfânta Evanghelie de la Ioan, la un praznic al iudeilor, Domnul Hristos a zis către ascultătorii Săi: "Dacă însetează cineva, să vină la Mine si să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui" (Ioan 7, 37-38). Este vorba despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce credeau în Hristos, pentru că Duhul nu se coborâse încă. Duhul este asemănat aici nu cu vântul, ci cu un râu care vuieste pornind nu din afara credinciosilor, ci din credinciosii însisi. Cei ce vor crede, râuri de apă vie vor curge din fiinta lor.

La pogorârea Duhului Sfânt se spune că s-a auzit un vuiet ca o vijelie care vine repede (cf. Fapte 2, 2). Încă o dată vuiet! De trei ori vuietul Duhului: prima dată comparat cu vântul din convorbirea Domnului Hristos cu fariseul Nicodim; a două oară asemănat cu vuietul râului care curge din fiinta celui ce a primit pe Duhul Sfânt, si a treia oară asemănat cu vuietul care s-a auzit la pogorârea Sfântului Duh peste Sfintii Apostoli.

Domnul Hristos spune despre Duhul Sfânt: "El pe Mine Mă va preamări". Dacă facem o legătură între cuvântul acesta si vuietul Duhului, ne putem gândi foarte bine că Duhul Sfânt are ca lucrare preamărirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Biserica noastră este o Biserică preamăritoare, Biserică doxolo-gică, este Biserică aducătoare de preamărire lui Dumnezeu, lucru care se realizează prin Duhul Sfânt la sfintele slujbe. Sfintele slujbe sunt o lucrare a Duhului Sfânt, atât după conti-nutul lor, cât si după felul în care se fac. Duhul Sfânt ne dă gândurile de la sfintele slujbe cuprinse în Molitfelnic, în Liturghier, în cărtile de la strană si de la altar. De fapt sfintele slujbe sunt ceea ce Duhul Sfânt a descoperit Bisericii pentru slava lui Dumnezeu si pentru mântuirea credinciosilor.

Noi avem un dar de la Dumnezeu: acela de a spune cele rostite de Duhul Sfânt si de a auzi cele cuprinse în cărtile de slujbă. Sfintele slujbe ale Bisericii noastre sunt făcute pentru toti credinciosii din biserică, adică sunt făcute nu numai pentru preot si pentru cântăret, de pildă, sau pentru cititorii de la strană, ci pentru toti oamenii care iau parte la ele. Slujbele trebuie făcute în asa fel încât să fie auzite de toti, ca toti să se folosească de cuprinsul lor si de gândurile Duhului Sfânt.

Dacă avem retineri la slujbă, gresim în fata lui Dumnezeu si a credinciosilor prezenti. Gresim în fata lui Dumnezeu, pentru că nu spunem lucrurile lui Dumnezeu cu convingerea necesară, si gresim fată de credinciosi, prin faptul că nu le dăm posibilitatea să se împărtăsească de darurile Duhului Sfânt din cuprinsul sfintelor slujbe. În loc să audă vuietul Duhului, preamărirea lui Dumnezeu, cinstirea Maicii Domnului, cinstirea sfintilor si rugăciunile către sfinti, credinciosii aud doar un zum-zet! Asta nu-i destul! Greseste oricine are de cântat sau de citit la strană si nu face lucrul acesta la nivelul cuvenit. Nu vizez pe nimeni, desi fiecare se poate cerceta si poate să stie dacă îl priveste chestiunea aceasta.

Lucrurile lui Dumnezeu trebuie spuse cu apăs, lucrurile lui Dumnezeu trebuie spuse cu sigurantă, cu convingere, pentru că asa le-a spus Duhul Sfânt. Când apostolii au primit pe Duhul Sfânt si au fost sub puterea Duhului Sfânt, au început să vor-bească nu numai în limba cunoscută de ei, ci în limbile pe care le-a dat lor Duhul Sfânt. Dar ce au spus? Nu stim cuvintele pe care le-au spus, ci stim ce au spus: mărirea lui Dumnezeu. Cei care i-au ascultat pe Sfintii Apostoli sub puterea Duhului Sfânt, au zis: "Îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!" (Fapte 2, 11).

Slujbele noastre spun măririle lui Dumnezeu. Si noi, care ascultăm slujba, trebuie să auzim măririle lui Dumnezeu. Dacă n-auzim măririle lui Dumnezeu, pentru că nu sunt spuse cu glas hotărât, la intensitatea cuvenită, atunci greseste înaintea lui Dumnezeu cel care face să nu se audă măririle lui Dumnezeu. Le aude el, le aude poate vecinul lui, dar nu le aud cei din biserică. De ce? Pentru că nu vrea acela să spună măririle lui Dumnezeu cu glas hotărât, cu glas cuvenit.

Este adevărat că nu este necesară nici vreo intensitate care să deranjeze dar, în orice caz, să avem constiinta că suntem lucrători pentru preamărirea lui Dumnezeu, pentru constiinta noastră si pentru constiinta credinciosilor care sunt de fată. Slujbele nu sunt ale noastre, slujbele sunt ale lui Dumnezeu pentru toti credinciosii care sunt de fată.

Să spunem cu hotărâre lucrurile care sunt spre preamărirea lui Dumnezeu si angajante pentru ceilalti credinciosi, asa încât să poată participa si ei la vuietul Duhului.

Dumnezeu să ne ajute!

Mânăstirea Brâncoveanu
14 iunie 1996