Eu personal mă tem că învătătura multă diluează cele duhovnicesti. Iesind din mânăstire pentru a urma seminarul, sporul celui rău e mult mai mare, având putere, prin mediu, să scoată din tine si putinul pe care l-ai dobândit în mânăstire, si să te înmirenească în loc să te înduhovnicească. Am văzut că statul s-a vârât cam mult între noi si cu îndrăzneli care îsi trag seva din trecut. De aceea, dacă studiem, s-o facem în cadrul nostru bisericesc. Desi nu suntem suficient de bine pregătiti, părerea mea este că trebuie să abordăm mai mult înduhovnicirea, viata sufletească, decât studiul. Întâi să-ti cunosti ucenicii, apoi să-i dai la scoală, ca nu cumva să se subtieze si putina duhovnicie pe care o au. Poate gresesc aici. L-as ruga pe Prea Sfintitul să primească si de la mine o sugestie. Pe lângă Evagrie Ponticul si ceilalti Sfinti, e mai multă nevoie de catehism, căci credinciosii nu-l cunosc. Nu stiu ce-i crucea, postul, episcopul etc. Mi se pare că misiunea noastră trebuie să fie acum o strădiuntă mai mare pentru a-i lumina, până ce se va îngrosa rândul celor care stiu cele are Bisericii si care le trăiesc. Deocamdată ar trebui să ne ocupăm de îmbisericirea oamenilor, asa cum putem.


Epifania 3 / 1997