Pãrintele Dometie Mari duhovnici Nistea's Page
varianta fara diacritice românesti a acestei pagini

Scrisori

19 decembrie 1966
Din Râmeț

Mult stimate frate Savu,

Primind scrisoarea frăției tale și destăinuirea sinceră ce mi-o faci, mă grăbesc ca să-ți dau acest răspuns, pe care te rog să-l primești nu ca de la cineva “mai superior” și nici “mai în vârstă”, ci de la un egal, dacă se poate, zic aceasta cu nevrednicie.

Și de ce zic cu nevrednicie, pentru că de multe ori noi părem altfel decât ceea ce suntem și pentru care lucru Domnul nostru Iisus Hristos ne atrage atenția în chip cu totul deosebit, zicând: “Vai de voi când vă va cinsti lumea mai mult decât ceea ce sunteți”. “Iar când toate le veți îndeplini, să ziceți așa: slugi netrebnice suntem, că n-am îndeplinit decât ceea ce se cădea!”

Deci frate Savu, având aceste cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos ca stâlp de adevăr și îndreptare de viață, să purcedem mai departe, la tot ceea ce am înțeles eu din scrisoarea frăției tale. Cred că în multele și minunatele drumuri pe care le-ai făcut prin țară, mai ales de când ai și motocicletă, ai ajuns și la mare.

Bunul Dumnezeu și Maica Domnului mi-au ajutat ca să ajung și eu să o văd.

Ce sentimente și ce stări sufletești am avut când am văzut-o pentru prima oară, dar nu zic și pentru ultima dată, că sper ca să merg și să o mai văd, apoi nu se poate descrie cu limbă omenească.

Ei bine, tot așa și viața noastră, cine o poate descrie cu limbă omenească?

Pentru că ea este minunată!

Și când zic viața noastră, nu mă refer la un anumit fel de viață, ci la viața a toată făptura lui Dumnezeu, de la cele mai mici gângănii și până la ființa cea mai de preț: omul, de la firicelul de iarbă, până la cele mai de seamă plante și vegetale.

Dar să revenim la peisagiul mării. Când eu am văzut marea, era o zi cu soare, iar razele mării se agitau sub scânteierea razelor discului de foc, de parcă voiau ca să se aprindă și ele.

Așa și cu viața noastră se întâmplă, ca și cu marea, pentru care fapt nu degeaba cântărețul din cărțile sfinte a prins-o atât de cuprinzător în cuvinte ca acestea, ce ne dau cele mai adânci și cele mai semnificative imagini: “Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul tău lin alerg către Tine, Doamne, scoate din stricăciune viața mea, Mult-milostive!”

Scriindu-ți aceste cuvinte, un oftat adânc și un fior de gheață mi-a trecut prin întreaga mea ființă, gândindu-mă la întregul zbucium pe care trebuie să-l ducă bietul om pe acest pământ, în luptă cu toate stihiile văzute și nevăzute, și ce este mai greu - cu propria lui ființă.

Da, frate Savu, aceasta o socot eu cea mai mare luptă și cea mai grea - lupta cu sine -, pentru care fapt Domnul nostru Iisus Hristos ne și cheamă la El numai printr-o lepădare totală de sine, zicând: “Cel ce voiește să vie după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și așa să-mi urmeze Mie!”.

Dar oare noi avem o lepădare de sine, totală, așa cum ne-o cere Domnul? Fiecare știe, sincer în intimitatea lui, cât o are și cât nu o are. Și Domnul ne vrea ca să fim întregi ai Lui și numai ai Lui, cum zice Sfântul Apostol Pavel: “Cei ai lui Hristos și-au răstignit întreaga lor ființă, împreună cu toate mădularele!”.

În lumina acestor principii de călăuzire desăvârșită, să ne gândim bine ce am făcut, ce trebuia să facem și ce avem în viitor de făcut, în chip desăvârșit.

Eu țin să-ți mulțumesc din toată inima pentru cuvintele de atenție mărită ce mi le-ai adresat și amintirile anilor - din frageda mea pruncie duhovnicească - și rog pe bunul Dumnezeu și Maica Domnului să mă ierte că tânăr fiind și cu fire de om pământean, de care se tânguie și Sfântul Apostol Pavel când zice, aproape strigând: “Cine mă va izbăvi de acest corp neputincios?”, n-am îndeplinit decât foarte puține din ceea ce se cădea ca să îndeplinesc, și tot ceea ce am îndeplinit din cele bune, apoi nu am făcut nimic de la mine, ci așa cum Domnul a lucrat și cum El a binevoit.

Nouă nu ne rămâne ca să ne lăudăm decât cu slăbiciunile, ca și Sfântul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui Dumnezeu pentru cea mai grea misiune - încreștinarea celor de alt neam, a popoarelor păgâne, printre care ne-am enumerat și noi.

Și cu aceste cuvinte venim la marele prasnic ce se apropie și care să ne aducă la toți mai multă cunoștință a adevărului și mai multă împlinire a poruncilor sfinte, Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, care, așa cum zice colinda:

“Să ne fie de folos!”.

Și la mulți ani cu bucurie. Amin.

Înainte de a încheia rândurile mele, vreau să mă refer și la partea din urmă a scrisorii frăției tale, în care îmi destăinuiești o îngrijorare - ce-ți stă pe inimă, privind problema căsătoriei. Aici, pentru moment, mă găsesc într-o situație delicată, mai delicată decât care nu poate să fie alta.

Și de ce spun aceasta?

Pentru că nimic nu-i mai greu decât să propui cuiva să ia pe cineva care, chiar dacă ție ți-ar place, ce poți să știi ce preferințe are persoana în cauză?

Dar să știi că nu mă dau bătut și o să-ți mai prezint o persoană sau două.

Nu-i bună timiditatea în tot locul.

Ce a fost am văzut și ce o fie vom vedea.

Vom vedea împreună și vom cântări. În tot cazul, unul se înșeală mai ușor, doi mai greu, iar când sunt mai mulți, apoi să nădăjduim că vom ieși bine.

Cu acestea, eu închei rândurile mele și cum mă voi lămuri cu persoanele la care mă gândesc, îți voi scrie ca să vii și să ne întâlnim. Până atunci, fii sănătos și cu toată voia cea bună ce te caracterizează.

Cu toată stima,

Preot Dometie


Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.