Între cei 150 de psalmi, doi îmi sunt cei mai apropiati: Psalmul 22 si Psalmul 102. Sunt psalmii bucuriei, psalmii revăr-sării sufletesti de multumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Am putea zice, ca odinioară avva Filimon: "Psalmii a-cestia, parcă eu i-am făcut".

Vom lua astăzi în considerare câteva versete desprinse din Psalmul 102, în care se arată bunătatea lui Dumnezeu fată de fiecare dintre noi.

Vorbind cu Dumnezeu, ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu si spunem că "Pe cât e de sus cerul deasupra pămân-tului, atât de mare este bunătatea Lui spre cei ce se tem de Dânsul". Nimeni nu stie ce distantă este între cer si pământ. Nimeni nu stie unde este cerul. "Toti stim că este cer, dar nu stim ce este", zice Sfântul Petru Damaschin; Ilie Miniat spune, vorbind despre rai: "O, raiule, noi putem să te dobândim, dar nu putem să te întelegem". În orice caz, între cer si pământ este o distantă foarte mare. Numai în măsura în care ne apropiem de cer ne dăm seama ce este cerul.

Dacă cerul este locul lui Dumnezeu, atunci inima omului este cerul. Prin urmare, când ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu cea mai presus de cunostinta noastră, ne gândim la ceva nemărginit, ne gândim că "Pe cât de mare este mărirea Ta pe atât de mare este si mila Ta". Stim că mărirea lui Dumnezeu, ca si mila lui Dumnezeu, este nemărginită si că ne putem încrede în mila lui Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul zice că "păca-tele noastre fată de mila lui Dumnezeu sunt ca un pumn de nisip fată de un suvoi îmbelsugat care împrăstie nisipul".

Prin urmare, trebuie să fim încredintati că Dumnezeu este bun, să avem încredere în bunătatea lui Dumnezeu, dar nu ca să păcătuim, ci ca să stim că Dumnezeu ne iartă. Dacă Sfântul Evanghelist Luca s-ar fi gândit că pilda cu fiul risipitor, care este o mărturie despre bunătatea lui Dumnezeu, i-ar putea duce pe unii să păcătuiască, nu ne-ar fi lăsat această pildă. Nu ne este teamă că dacă credem în bunătatea lui Dumnezeu se înmultesc păcatele, pentru că omul care are dreaptă judecată n-are de ce să înmultească păcatele. Trebuie să fim încredintati că bunătatea lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu si mila lui Dumnezeu sunt nemărginite.

Apoi, vorbind mai departe despre cele ale lui Dumnezeu, zicem: "Pe cât este de departe răsăritul de apus, atât a depărtat de la noi fărădelegile noastre". Putem să fim încredintati nu numai că Dumnezeu este bun, ci putem să fim încredintati că este bun cu noi însine. Ne ridică mai presus de noi, ne duce acolo unde este El, ni Se dăruieste nouă. Acesta este un lucru extraordinar!

Mai departe zicem: "Cum miluieste un tată pe copiii săi, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dânsul". Nu a găsit Psalmistul o comparatie mai potrivită pentru a arăta legătura lui Dumnezeu cu noi, decât legătura dintre un tată si un fiu al său. Proorocul Isaia, vorbind ca din partea lui Dumnezeu, zice că Dumnezeu a spus: "Oare va uita mama pe copiii săi?" si spunând apoi că nu va uita mama pe copiii săi, adaugă: "După cum mama îsi mângâie pe fiul ei si Eu vă voi mângâia pe voi, si voi veti fi mângâiati în Ierusalim" (Isaia 66, 13).

Dacă vrem să exprimăm legătura între Dumnezeu si om, trebuie să pornim de la faptul că Dumnezeu este Tatăl nostru si să ne gândim la Domnul Hristos, Care ne-a lăsat o rugăciune pe care noi o spunem fără să o gândim destul: "Tatăl nostru Care esti în ceruri" - avem Tată în cer! Avem si mamă în cer, tot pe Dumnezeu, avem si frate în cer, tot pe Dumnezeu. Dumnezeu este tot ce-i bun si frumos fată de noi. Domnul Hristos a spus că "Dacă un fiu îi va cere tatălui său pâine, oare piatră îi va da? Si dacă-i va cere peste, oare sarpe îi va da? Si dacă-i va cere un ou, oare scorpie-i va da?". Si spune Domnul Hristos: "Dacă voi, răi fiind (în calitatea de tată, fiind răi ca oameni), stiti să dati fiilor vostri daruri bune, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri" (Luca 11, 13).

Eu nu stiu cum oamenii cred atât de mult în ceea ce spune Sfânta Evanghelie si Sfânta Scriptură despre pedepsele vesnice, cum le este frică de iad, de pedeapsă si de mânia lui Dumnezeu, si nu cred în bunătatea lui Dumnezeu. Nu zic să nu credem în ceea ce se spune în Sfânta Scriptură, în toate privintele, dar să nu uităm de bunătatea lui Dumnezeu. Stiind noi despre bunătatea lui Dumnezeu, să avem bucuria că suntem cuprinsi în bunătatea Lui.

Iată de ce îmi plac mie acesti psalmi, dintre care pe unul îl spunem în fiecare zi, la utrenie si, cu toate acestea, suntem asa de nebăgători de seamă fată de el. Sfântul Isaac Sirul zice: "Cine nu se uimeste de Dumnezeu, încă nu-L cunoaste pe Dumnezeu".

Dacă am cunoaste mai mult bunătatea lui Dumnezeu si am întelege-o si am simti-o, ne-am uimi de bunătatea lui Dumnezeu si nu ne-am mai împrăstia cu lucrurile lumii acesteia, cu atâtea rele, cu atâtea desertăciuni si chiar cu atâtea spurcăciuni.
 

Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne încredintăm de tot ce-i sfânt, frumos, bun si înăltător, să ne ajute Dumnezeu să ne încre-dintăm si de mijlocirile Maicii Preacurate, de bunătatea Maicii Preacurate, pentru că se spune că "tot ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea".

Dacă avem încredintarea aceasta, n-avem de ce să ne mai temem: nici de moarte, nici de boală, nici de iad, nici de pedepse, de nimic, pentru că un tată nu poate să facă altceva decât să miluiască pe fiii săi, mai ales atunci când are la îndemână si mijlocirile unei mame bune, ale Maicii Preacurate, si ale tuturor sfintilor. Dumnezeu să ne ajute!


Mânăstirea Brâncoveanu
9 octombrie 1992