Ne rugăm adeseori cu cuvintele din Psalmul 50, printre care sunt si acestea: "Inimă curată zideste întru mine, Dumnezeule si duh drept înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele". Cuvintele acestea constituie o rugăciune când într-adevăr cerem ceva prin ele, si nu sunt cuvinte de rugăciune, când le rostim ca pe o formulă, fără să cerem ceva. Ca să fie într-adevăr o rugăciune, curătirea inimii trebuie să fie o preocupare de toată vremea a fiecăruia dintre noi. Dacă nu avem preocuparea aceasta, nu vom ajunge niciodată la o inimă curată, iar dacă suntem preocupati în toată vremea de curătirea inimii, vom avea fericirea pe care o spune Domnul Hristos în Predica de pe munte: "Fericiti cei curati cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8).

Prin inimă se întelege partea cea mai lăuntrică a fiintei omenesti, nefiind vorba de inima de carne, ci de locul cel mai adânc al fiintei noastre. Când cerem de la Dumnezeu să ne dea "inimă curată", dorim de fapt să se curătească inima noastră, fiinta noastră, în deplinătate si în adâncime.

"Învătati-vă de la Mine - a zis Domnul Hristos - că sunt blând si smerit cu inima, si veti avea odihnă sufletelor voastre" (Matei 11, 29). Sfântul Ioan Scărarul, referindu-se la acest cuvânt al Domnului Hristos, atrage atentia că Domnul Hristos a zis "Învătati-vă de la Mine", deci nu de la lume, nu de la om si nu din carte, ci "de la Mine", de la lucrarea Mea cea din voi, "că sunt blând si smerit cu inima, si veti avea odihnă sufletelor voastre" de patimile care vă războiesc. Câtă vreme avem nemul-tumiri, câtă vreme avem zbucium sufletesc, câtă vreme avem întinăciuni ale gândurilor, inima noastră încă nu este curată. Încă nu s-a împlinit rugăciunea "Inimă curată zideste întru mine, Dumnezeule", încă nu suntem în situatia de fi fericiti de Însusi Domnul nostru Iisus Hristos, încă nu avem în simtirea noastră constiinta legăturii cu Dumnezeu. A-L vedea pe Dumnezeu înseamnă a avea constiinta existentei lui Dumnezeu, a avea constiinta legăturii cu Dumnezeu, a simti prezenta lui Dumnezeu în sufletul nostru si a simti prezenta lui Dumnezeu în jurul nostru, în natură, în oamenii cu care venim în legătură. Or, asa ceva se întâmplă numai cu aceia care au inimă curată.

Fiecare Sfântă Spovedanie are rostul de a ne curăti prin eforturile pe care le facem de a ne recunoaste păcatele (si nu numai păcatele, ci si deficientele, greselile si tot ce tine de nega-tivul fiintei omenesti) si de a le ocoli. Rostul Sfintei Spovedanii este să ne curătească de păcatele din trecut si să ne pregătească pentru a fi curati în viitor. Or, lucrul acesta se întâmplă cu adevărat numai dacă suntem cu destulă seriozitate si dacă ne silim să nu repetăm cele pe care le-am făcut în viata noastră, iar dacă se întâmplă să ajungem iarăsi la întinăciuni, să căutăm curătirea sufletului.

Ca ajutor pentru curătirea inimii avem rugăciunea si privegherea: "Privegheati si vă rugati, ca să nu intrati în ispită" (Matei 26, 41). Privegherea are înteles de luare aminte, iar rugăciunea are înteles de angajare în fata lui Dumnezeu într-o strădanie de a avea inimă curată: "Inimă curată zideste întru mine, Dumnezeule" spunem noi în rugăciune si, spunând cuvântul acesta, avem încredintarea că inima curată este un dar de la Dumnezeu. Ne învrednicim de acest dar în măsura în care ne rugăm si ne silim, în măsura în care avem priveghere, în măsura în care căutăm să înlăturăm din sufletul nostru orice chip al răutătii, orice chip al întinării.

Dacă, cu ajutorul lui Dumnezeu, reusim să ajungem la aceasta, ajungem la liniste sufletească, ajungem la constiinta prezentei lui Dumnezeu în noi si în jurul nostru, în natură si în oameni, si atunci avem fericirea pe care ne spune Domnul Hristos că o au cei care au inimă curată, care Îl văd pe Dumnezeu.

Dumnezeu să ne ajute ca prin inima curată să avem conditia vederii Lui, amin.


Mânăstirea Brâncoveanu
2 iulie 1993