În cuvântarea pe care am tinut-o când Părintele Serafim a trecut la cele vesnice, la înmormântarea lui, am făcut o legătură între Părintele Serafim si Sfântul Filimon din Colose, pe care Sfântul Apostol Pavel îl stia ca odihnitor de oameni, căci i-a scris: “Inimile sfintilor, frate, s-au odihnit în tine”. Si mai departe: “Odihneste în Hristos inima mea”.

Pe Sfântul Filimon, ca odihnitor de oameni, îl stiu din Epistola Sfântului Apostol Pavel, dar pe Părintele Serafim, odihnitor de oameni, îl stiu din realitatea vietii. Am vietuit împreună cu Părintele Serafim vreme de treizeci si sapte de ani si asa l-am cunoscut: “odihnitor de oameni”. N-a fost nimic fortat în apropierea pe care am făcut-o între Părintele Serafim si Sfântul Filimon, si unul si altul fiind odihnitori de oameni.

Mărturii despre Părintele Serafim

Despre Părintele Serafim pot da mărturie toti cei care l-au cunoscut mai de aproape. Unii retin cu bucurie căldura sufletească cu care i-a întâmpinat, i-a primit si i-a ajutat. Altii stiu că Părintele Serafim a fost blând si binevoitor. Nu l-au uitat pe Părintele Serafim cei ce au fost mângâiati de el la vreme de necaz. Îl au la evlavie pe Părintele Serafim cei ce i-au cunoscut veselia, izvorâtă din credintă si pe care o manifesta în chip statornic. Unii îl stiu ca om al rugăciunii. Cineva spunea cu mirare si cu admiratie: “De câte ori intri la Părintele Serafim în chilie, totdeauna îl vezi cu patrafirul, totdeauna îl găsesti la rugăciune”.

Mai mult decât altii, despre Părintele Serafim dau mărturie eu însumi, care l-am cunoscut în anul 1942 si de care m-am legat sufleteste de la prima noastră întâlnire. L-am regăsit la mănăstire, în anul 1949, când a fost a doua venire a mea la Sâmbăta. L-am mai întâlnit în vremea anilor mei de studentie, când îmi petreceam, la Mănăstirea Brâncoveanu, zile de vacantă. De la 1 aprilie 1953 m-am încadrat si eu în mânăstirea în care vietuia Părintele Serafim si am fost împreună vietuitori până la moartea lui. În această vreme si mai ales la început, Părintele Serafim m-a ajutat în mod special, citindu-mi si dictându-mi cărti întregi, pe care eu le-am transcris în braille, ca să-mi fie accesibile - eu fiind nevăzător. Îmi amintesc, în această privintă, câteva repere. Înainte de tunderea mea în monahism, Părintele Serafim a tinut să-mi citească o mică lucrare, scrisă de Arseniev, intitulată Biserica Răsăriteană. Această lucrare mi-a făcut mare bucurie.

Părintele mi-a atras atentia asupra unui articol, scris de profesorul Teodor M. Popescu, cu titlul Sfintii Trei Ierarhi în slujba Bisericii. Părintele Serafim mi-a citit acest articol, pe care apoi mi l-a si dictat.

N-am să uit niciodată bucuria pe care am avut-o când Părintele Serafim mi-a citit al doilea imn din Imnele dragostei de Sfântul Simeon Noul Teolog, în versificatia Maicii Teodosia Latcu. Îmi stăruie si acum în suflet bucuria pe care am avut-o când Părintele Serafim mi-a citit prima dată cuvântul al 72-lea din scrierile Sfântului Isaac Sirul. Mi-a mai citit Părintele Serafim si alte multe articole din revistele bisericesti, dintre care am ascultat cu uimire cuvântul tinut de profesorul Teodor M. Popescu la o aniversare oarecare a scriitorului Gala Galaction. Părintele Serafim mi-a citit si mi-a dictat multe texte din Filocalie, din cărtile de slujbă, din Proloage etc.

Toate acestea îl tin prezent pe Părintele Serafim si îl fac lucrător în viata mea si după ce a trecut din lumea aceasta. Dumnezeu să-i primească ostenelile făcute pentru mine, pentru binele meu, pentru succesele mele, despre care spunea că se bucură de ele cum se bucură de succesele lui.

La cele de mai sus adaug si o constatare: constatarea că prietenii Părintelui Serafim erau si prietenii mei, iar prietenii mei erau si prietenii Părintelui Serafim. Ei ne priveau întotdeauna împreună. Îmi amintesc de un mod de adresare pe care îl avea o credincioasă, care ne trimitea la amîndoi aceeasi scrisoare si care scria, drept titlu, “Bunii nostri Părinti Serafim si Teofil”.

Părintele Serafim - “un om de care s-au bucurat oamenii”

Am lăsat la urmă cuvântul cel mai cuprinzător, cel mai important si cel mai reprezentativ în raport cu Părintele Serafim, anume cuvântul că “Părintele Serafim a fost un om de care s-au bucurat oamenii”. Asta spune tot despre Părintele Serafim. Când spui că “Părintele Serafim a fost un om de care s-au bucurat oamenii” nu mai trebuie adăugat nimic. Asa-l stiu toti care s-au bucurat de întâlnirile cu el, marcate de “Bine ati venit la noi”, “Mă bucur că sunteti cu noi” sau de “O, bată-te nororocul! Să te ocărăsc frumos”. Ca om al bucuriei si ca prilejuitor de bucurie îl stiu toti câti îsi amintesc de Părintele Serafim, ca mângâietor si iertător la spovedanie. Ca “om de care s-au bucurat oamenii” îl au în amintire toti aceia care au venit în legătură cu Părintele Serafim, i-au ascultat cuvântul si sfatul si au plecat din fata lui cu sufletul îmbogătit, că s-au întâlnit cu “un om de care s-au bucurat oamenii”.

Cuvânt de încheiere

Cea mai firească întrebare în legătură cu Părintele Serafim, pe care si-o poate pune oricine ar dori să fie ca el, este întrebarea: “Oare prin ce osteneală ar putea cineva să ajungă să fie ca Părintele Serafim? Oare prin ce osteneală a ajuns Părintele Serafim să fie asa cum l-am cunoscut, asa cum îl stim?” Întrebarea aceasta am pus-o eu cândva, într-un cerc adunat spontan în jurul meu la scoala teologică din Sibiu, fiind atunci de fată si Părintele Profesor Dumitru Călugăr. Întrebarea mea era atunci în legătură cu un alt om vrednic de pomenire si care mie mi s-a asezat la inimă, pentru buna lui alcătuire sufletească după Dumnezeu. Este vorba de Episcopul Vicar, de atunci, al Arhiepiscopiei Sibiului, pe nume Teodor Scorobet. Nu stiu cum a venit vorba de el si eu am zis: “Oare prin ce osteneală a ajuns Prea Sfintitul Teodor la asezarea sufletească pe care o are?” La aceasta, Părintele Profesor Dumitru Călugăr - om vesel si glumet - a răspuns: “Prin osteneala lui Dumnezeu, că asa l-a lăsat Dumnezeu”. Cred că la fel se poate spune si despre Părintele Serafim: a fost un om lăsat de Dumnezeu, spre bucuria multora. Să-l urmăm!

Arhimandritul Teofil Părăian Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus
(text preluat din revista Epifania, cu acordul redactiei)