Andrei, Arhiepiscopul Alba-Iuliei
Rând pe rând, dispar dintre noi fiinte deosebite, cu care te-ai obisnuit si care dădeau un sens harababurii dimprejur. Câtă vreme trăiau nici nu realizai ce rol imens aveau. Abia după ce pleacă simti că esti tot mai singur si că-i tot mai pustiu, desi te înconjoară mii de oameni. Un asemnea om era Părintele Paisie Olaru.
În vremuri incerte, când călătoream pe un drum ce nu-mi era propriu, dar îl căutam cu încăpătânare pe cel autentic, m-am sprijinit si de Părintele Paisie ca de un stâlp puternic.
Lucram ca inginer si, trăind cu nostalgia preotiei în suflet, în câteva toamne, când frunza rugunită din Muntii Neamtului te predispunea la meditatie, am ajuns în chilia încântător de simplă a Părintelui Paisie de la Sihla.
Nu se poate relata prin cuvinte linistea sufletească cu care ieseai de sub patrafirul părintelui. Îmi amintesc si acum că, aievea, simteai harul lui Dumnezeu cum te pătrunde. Nu mă îndoiesc că era harismatic.
Avea o smerenie autentică. Nu era nimic artificial în ea. Nu se smerea conventional. Te întreba atât de firesc: "Ai fost la Părintele Cleopa?" Si-i răspundeam: "Nu încă, urmează." Părintele completa: "Apăi eu ti-am dat numai ceai. Hrană de-adevăratelea o să-ti dea el."
Acum, când mă uit în jur si simt că-i greu, am nostalgia anilor '70 si mi-e tare-tare dor de Părintele...
(cuvânt introductiv la o nouă editie a volumului Părintele Paisie de la Sihla, în pregătire la Editura Bizantină)