21 august 1995

Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, după ce ieri am stăruit cu gândul asupra locului pe care-l are Maica Domnului în conştiinţa Bisericii Ortodoxe, în gândirea şi practica ortodoxă, este firesc astăzi să încercăm să ne raportăm pe noi înşine la învăţătura Bisericii Ortodoxe, la cultul Bisericii Ortodoxe în legătură cu Maica Domnului, să răspundem la întrebarea: cine este pentru mine, ce înseamnă pentru mine Maica Domnului. De ce? Pentru că noi ne gândim la Maica Domnului nu ca la ceva dinafară de noi ci ne gândim la Maica Domnului ca la ceea ce este, alături de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în inima Bisericii Ortodoxe.

Rânduielile de slujbă ale Bisericii noastre sunt în aşa fel alcătuite ca să fim în situaţia de a ne raporta la Maica Domnului. Aş aduce în atenţie ceva de la Sfânta Liturghie, şi anume după ce credincioşii cântă, după ce spun cu cântare cuvintele: "Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie Îţi mulţumim Doamne şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru", cele dintâi cuvinte care se spun sunt cuvinte în care e pomenită Maica Domnului, căci se zice, la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur: "Mai ales pentru Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria" şi la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: "Mai ales cu Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria". Dacă luăm aminte la cuvintele acestea, la ele însele, dacă le avem în vedere desprinse de contextul în care apar ele şi aşa cum le auzim noi de fapt, desprinse din context, nu înţelegem nimic. Doar un singur lucru îl putem lua în consideraţie, şi anume, faptul că e pomenită Maica Domnului, atâta tot. Pentru că cuvintele aşa spuse: "Mai ales pentru Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria" nu ne spun nimic.

Însă încadrate în contextul lor ne spun mult şi anume, după ce preotul se roagă lui Dumnezeu ca să vină peste Cinstitele Daruri Duhul Sfânt şi să le prefacă în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin voia Tatălui ceresc, se spune de ce anume cerem lucrul acesta şi spune mai departe preotul sau episcopul: "Ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Duhul Sfânt, spre plinirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă". În aceste cuvinte se arată pricina pentru care dorim să ne împărtăşim, rostul cu care ne împărtăşim. Şi apoi în continuare spune: "Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească pentru cei adormiţi întru credinţă: - şi-i pomeneşte - strămoşi, părinţi, patriarhi, prooroci, apostoli, propovăduitori, evanghelişti, mucenici, mărturisitori, pustnici şi pentru tot sufletul drept care s-a săvârşit întru credinţă". Şi apoi cu glas tare: "Mai ales pentru Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria - şi iarăşi în taină, în gând - pentru Sfântul Ioan Proorocul şi Înaintemergătorul, pentru Sfinţii, slăviţii şi întru tot lăudaţii Apostoli, pentru Sfântul a cărui pomenire o facem şi pentru toţi sfinţii; cu ale căror rugăciuni, cercetează-ne pe noi, Doamne".

Prin urmare, cuvintele acestea, cum le auzim noi la Sfânta Liturghie, desprinse din context, nu ne spun decât atât: fiţi atenţi şi nu uitaţi de Maica Domnului. E ca şi când s-ar zice: Îl lăudaţi pe Dumnezeu, Îi mulţumiţi, vă rugaţi Lui, e foarte bine, dar nici de Maica Domnului să nu uitaţi. Şi când se aminteşte Maica Domnului la Sfânta Liturghie, de obicei se spun două alcătuiri, cu cântare, şi anume: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemămare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim" sau la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: "De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura, soborul îngeresc şi neamul omenesc. Ceea ce eşti Biserică sfinţită şi rai cuvântător, lauda fecioriei din care Dumnezeu S-a întrupat şi prunc S-a făcut Cel ce este mai înainte de veci. Că braţul tău scaun l-a făcut şi pântecele tău mai desfătat decât cerurile l-a lucrat. De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura, mărire ţie!".

Sunt două alcătuiri în care se pune în atenţie Maica Domnului, în prima, ca cea care L-a născut pe Dumnezeu mai presus de fire, pe Fiul lui Dumnezeu L-a născut mai presus de fire şi de aceea este mai mare decât Heruvimii şi Serafimii, este mai mare decât îngerii, decât toate fiinţele cereşti. Numai Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt este mai mare decât Maica Domnului, numai Prea Sfânta Treime.

În conştiiţa noastră trebuie să apară Maica Domnului în aceeaşi atmosferă în care este prezentată în această alcătuire sau în alcătuirea a doua pe care am pomenit-o, adică să o avem pe Maica Domnului în conştiinţa noastră ca pe cea care, născându-L pe Domnul nostru Iisus Hristos, de ea se bucură, fiind ea plină de dar, toată făptura, adică toţi îngerii şi toţi oamenii cei drept credincioşi. Se bucură de Maica Domnului pentru această calitate a ei că a fost aleasă de Dumnezeu Tatăl, a purtat pe Dumnezeu Fiul, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ea, pentru că îngerul binevestitor i-a adus salutul "Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine", a numit-o "binecuvântată între femei", pentru că Sfânta Elisabeta a avut bucuria, prin puterea Duhului Sfânt, să o cunoască pe verişoara sa Maria ca Maica Domnului: "De unde mie cinstea aceasta, să vină Maica Domnului meu la mine", iar aceste cuvinte le-a spus după ce a izbucnit din sufletul său cu bucurie şi sub puterea Duhului Sfânt: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău" (Luca 1, 42-43). Mai apoi o femeie a ridicat glas din popor, după mărturia Sfântului Evanghelist Luca, pe când Domnul Hristos vorbea şi era impresionată de învăţătura Lui şi a zis: "Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt" şi Domnul Hristos a răspuns: "Adevărat, fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc pe el" (Luca 11, 27-28). În aceste cuvinte de laudă aduse de îngerul binevestitor, rostite de îngerul binevestitor, rostite de Sfânta Elisabeta, rostite de femeia aceea care a ridicat glas din popor şi a fericit-o pe Maica Domnului, în aceste cuvinte este temeiul cultului pe care Sfânta noastră Biserică îl aduce Maicii Domnului.

Pentru că totdeauna noi trebuie să ne raportăm personal la lucrurile mai presus de noi, întrebarea este cum stau eu faţă de Maica Domnului, cât sunt eu de cinstitor faţă de Maica Domnului, ce înseamnă pentru mine Maica Domnului? Ştiu că pentru Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut om înseamnă mama Lui, ştiu că pentru Dumnezeu Tatăl înseamnă aleasa lui Dumnezeu Tatăl, ştiu că pentru Dumnezeu Fiul înseamnă locaşul lui Dumnezeu Fiul, ştiu că pentru Duhul Sfânt înseamnă cea peste care S-a pogorât Duhul Sfânt, ştiu că pentru Sfânta Elisabeta înseamnă Maica Domnului ei, ştiu că pentru femeia care a ridicat glas din popor înseamnă cea fericită, pentru mine, pentru mine personal ce înseamnă Maica Domnului, cât sunt eu de legat de Maica Domnului?

În privinţa aceasta există două extreme: unii care o cinstesc prea mult şi alţii care o cinstesc prea puţin. Care e de fapt locul Maicii Domnului în cinstirea Bisericii? Este după Domnul Hristos. Întâi e Domnul Hristos, întâi e Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt, e Prea Sfânta Treime apoi e Maica Domnului. Nu e înainte de Domnul Hristos, pentru că sunt unii care la Maica Domnului parcă se gândesc mai mult ca la Domnul Hristos. Nu e corect. Maica Domnului este după Domnul Hristos. Şi sunt alţii care nu cinstesc pe Maica Domnului, bineînţeles nu sunt ortodocşi aceia, şi aceia n-o cinstesc din motivele pe care le cred ei întemeiate pentru ei, dar care nu sunt întemeiate, pentru că iată, şi îngerul a cinstit-o, şi Sfânta Elisabeta a cinstit-o, şi femeia care a ridicat glas din popor a cinstit-o, şi Domnul Hristos a cinstit-o, şi Tatăl Cel Ceresc, şi Duhul Sfânt aşa încât pentru noi nu există nici o îndoială. De altfel noi nu căutăm nişte temeiuri pentru cinstirea Maicii Domnului, ci intrăm în practica Bisericii: aceasta e practica Bisericii noastre şi în măsura în care noi facem parte din Biserica noastră suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Fără aceasta nu se poate. Nu există Ortodoxie fără Maica Domnului. Aşa că întrebarea de căpetenie pentru fiecare dintre noi este, totuşi, eu personal cum mă raportez la Maica Domnului, cât mă gândesc eu la Maica Domnului, cum o am în vedere pe Maica Domnului?

Sunt unii care folosesc formula "Dumnezeu şi Maica Domnului", sunt alţii care spun: "Mi-a ajutat Maica Domnului". Fără îndoială că Maica Domnului este mijlocitoare, dar noi nu ştim în ce măsură ajutorul îl primim de la Dumnezeu sau de la Maica Domnului sau, de fapt, îl primim de la Dumnezeu prin mijlocirea Maicii Domnului, aşa încât nu cred că e corect să spună cineva "Mi-a ajutat Maica Domnului". Eventual poate spune: "Mi-a ajutat Dumnezeu", "Cred că s-a rugat Maica Domnului pentru mine" sau "Mi-a ajutat Dumnezeu prin rugăciunile Maicii Domnului" şi aşa mai departe. Nu e bine să folosim nişte formule care scot în evidenţă pe Maica Domnului mai mult decât o scoate în evidenţă Biserica. Biserica o socoteşte pe Maica Domnului totdeauna mijlocitoare la Dumnezeu, aşa cum a mijlocit pentru cei de la Cana Galileii când a zis către Domnul Hristos că nu au vin cei de la Cana Galileii, a mijlocit, I-a cerut Mântuitorului să îi ajute în împrejurarea respectivă. Aceasta este de fapt lucrarea Maicii Domnului. Aşa credem noi.

Sunt unii credincioşi care spun: "Doamne Maica Domnului". Nu e corect. De ce? Nicăieri, în toate cărţile de cult ale Bisericii noastre nu veţi găsi niciodată expresia "Doamne Maica Domnului". Doamne se zice numai lui Dumnezeu, Doamne I se zice Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, Doamne I se zice Duhului Sfânt, deci "Doamne miluieşte" zicem adresându-ne lui Dumnezeu Tatăl, "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul" Îi zicem lui Dumnezeu Fiul. Dar "Doamne Maica Domnului" nu e corect. "Maica Domnului", "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi" şi aşa mai departe, însă nici într-un caz "Doamne Maica Domnului". I-am auzit pe mulţi, şi femei şi bărbaţi care zic aşa, însă nu e corect.

Sunt apoi unii care, deşi fac parte din Biserica Ortodoxă, nu se raportează corect la Maica Domnului, în sensul că nu ştiu o rugăciune către Maica Domnului deşi sunt alţii care ştiu "Visul Maicii Domnului" şi alte rugăciuni care, de fapt, nu sunt rugăciuni ale Bisericii, ci sunt numai admise de Biserică, sunt nişte rugăciuni populare în legătură cu Maica Domnului şi care făgăduiesc cumva - cărţile respective - ajutor de la Maica Domnului pentru cei care fac acele rugăciuni. Bineînţeles că nu e o greşeală să le facă cineva, însă pe noi ne interesează rugăciunile oficiale ale Bisericii: Paraclisul Maicii Domnului, Acatistele Maicii Domnului, aşa ceva ne interesează în mod special.

Cei care cred în Maica Domnului şi o pomenesc pe Maica Domnului, dar nu ştiu rugăciuni către Maica Domnului, iarăşi nu se raportează corect. De pildă eu obişnuiesc ca pe cei pe care îi spovedesc să îi pun - zic obişnuiesc, deoarece nu întotdeauna fac asta pentru că, câteodată, văd că nu ştiu şi nu mai insist - îi pun să spună "Cuvine-se cu adevărat". De ce? În Molitfelnic scrie că după ce preotul dezleagă de păcate pe credinciosul care se spovedeşte, să zică el "Cuvine-se cu adevărat". Dar un episcop, episcop vicar la Sibiu, care acum este arhiepiscop la Constanţa, Înalt Prea Sfinţitul Lucian, când m-a spovedit pentru prima dată, şi de altfel de câte ori m-a spovedit, totdeauna a zis să spun eu "Cuvine-se cu adevărat" şi atunci m-am obişnuit şi eu cu lucrul acesta şi ca să am o verificare despre felul cum se raportează credincioşii la Maica Domnului, îl întreb pe credincios: ştii să zici "Cuvine-se cu adevărat"? Unii ştiu şi spun, şi alţii zic "Da" şi când îi spun: zi, zice doar cuvintele "cuvine-se cu adevărat". Nici nu ştie despre ce-i vorba. Aceştia nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului, degeaba zic ei că sunt ortodocşi. Nu se poate să nu ştii o rugăciune către Maica Domnului. Unii nu ştiu şi zic: Nu ştiu "Cuvine-se cu adevărat" şi zic: dar ce rugăciune ştii către Maica Domnului? Şi zice "Născătoare de Dumnezeu" şi zic: spune-o, şi sunt bucuros că ştiu măcar aceasta, dar noi credincioşii ortodocşi e bine să ştim "Cuvine-se cu adevărat", adică să ştim mai întâi ce este "Cuvine-se cu adevărat". Dacă ne întreabă cineva: ştii "Cuvine-se cu adevărat" să nu zicem că "Ştiu" şi să ştim numai cuvintele "cuvine-se cu adevărat" pentru că nu e destul. Încă chiar zic: dar înseamnă că tu nici nu ştii despre ce-i vorba.

Iubiţi credincioşi, în legătură cu aceasta vreau să mai amintesc ceva care ne priveşte pe noi personal, o raportare personală la Maica Domnului. Dacă în general rugăciunile către Maica Domnului şi formulele liturgice în legătură cu Maica Domnului ne privesc pe toţi împreună - de exemplu zicem: "Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea" - este şi o rugăciune pe care sigur aţi citit-o de multe ori, nu ştiu cât v-aţi oprit la ea, în care ne raportăm absolut personal la Maica Domnului şi nu zicem "Stăpâna noastră" ci zicem "Stăpâna mea". De exemplu cum ar fi "Împărăteasa mea cea prea bună" să zicem, dar nu mă gândesc la aceasta, ci mă gândesc la rugăciunea a cincea dintre rugăciunile de mulţumire după Sfânta Împărtăşire cu Mântuitorul Hristos. Ne adresăm Maicii Domnului şi zicem aşa: "Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare - şi zicem mai departe - care eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea". Aşa spunem îndrumaţi de Sfânta Biserică, dar pentru că spunem la singular, la persoana întâi, trebuie să ne şi raportăm singular la aceasta şi să zicem: "Preasfântă Stăpâna mea".

Deci, am pe Maica Domnului ca stăpână? Îl am pe Dumnezeu şi o am şi pe Maica Domnului. E Maica Domnului pentru mine lumina mea, e lumină? Pentru că noi zicem că Maica Domnului e Maica Luminii: "Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări cinstind-o să o mărim". Deci şi ea e lumină, Maica Domnului ca Maică a Luminii e lumină. Noi zicem: "Lumina mea, scăparea mea, bucuria mea, mângâierea mea, nădejdea mea". Toate acestea înseamnă Maica Domnului pentru noi, trebuie să însemne, şi important este să ştim dacă asta şi înseamnă pentru noi. Deci o am eu pe Maica Domnului în simţirea mea, în conştiinţa mea, ca pe cea de care mă bucur şi o ştiu stăpâna gândurilor mele? O am pe Maica Domnului ca lumină a vieţii mele, ca lumină care aduce seninătate în sufletul meu? "Prea Sfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, care eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea - «Toată nădejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău» spunem într-o altă alcătuire - scăparea - adică un fel de refugiu, ne refugiem la Maica Domnului ca să primim ajutor, sprijin în împlinirea binelui - mângâierea - o avem pe Maica Domnului ca mângâietoare, ca mângâiere în viaţa noastră - acoperământul" - o avem pe Maica Domnului ca ocrotitoare, ca acoperământ. O avem pe Maica Domnului ca bucurie a noastră?

Dacă se întâmplă aceasta în viaţa noastră înseamnă că Maica Domnului este la locul ei în existenţa noastră personală, în fiinţa noastră personală, în persoana noastră, este prezentă Maica Domnului în gândurile noastre. Bineînţeles, să ştiţi că Maica Domnului nu e prezentă cum e Domnul Hristos în sufletul nostru, pentru că Maica Domnului este într-un singur loc. Noi ne rugăm Maicii Domnului şi credem că rugăciunile noastre sunt duse de îngeri la Maica Domnului dar Maica Domnului nu este în mijlocul nostru, între noi, cum este Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că Maica Domnului nu are fire dumnezeiască, ci are numai fire omenească iar firea omenească este mărginită, noi ştim lucrul acesta. Aşa învaţă şi Biserica, dar noi vorbim cu Maica Domnului ca şi când ar fi de faţă pentru că o avem de faţă în conştiinţa noastră, adică avem gândul că suntem în legătură cu Maica Domnului. Dar Maica Domnului e de fapt într-un singur loc şi e circumscrisă Maica Domnului, nu este cu lărgime de pretutindenitate, adică nu este pretutindeni. Însă Biserica noastră o consideră de faţă atunci când noi vorbim. Când zicem: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine" considerăm că e cumva aproape, şi e de fapt aproape de simţirea noastră, de iubirea noastră, însă totuşi nu este între noi şi în noi, cum este Domnul nostru Iisus Hristos care este şi Dumnezeu adevărat şi om adevărat şi cu dumnezeirea Sa este pretutindeni, deci şi în viaţa noastră, iar cu firea omenească este într-un singur loc. Şi Domnul Hristos, după firea omenească, este într-un singur loc, pentru că firea omenească nu poate fi pretutindeni.

Important este însă pentru noi să avem conştiinţa legăturii cu Maica Domnului şi să ne simţim angajaţi întru cinstirea Maicii Domnului ca să fim în cultul Bisericii noastre, să fim încadraţi în cultul Bisericii noastre, nu numai la sărbătorile Maicii Domnului, ci totdeauna când ne aducem aminte şi de Maica Domnului, şi să o ţinem în cinstirea care i se cuvine celeia ce este, după exprimarea Bisericii, "mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui", ca ceea ce este "mărirea a toată lumea", ca ceea ce "din oameni a răsărit şi pe Stăpânul - pe Domnul Nostru Iisus Hristos - L-a născut". Să avem conştiinţa aceasta a măreţiei Maicii Domnului şi să ne simţim sub acoperământul ei, în ocrotirea ei, în cuprinsul atenţiei ei şi pentru fiecare dintre noi. În cazul acesta suntem în rosturile pe care le vrea Biserica noastră şi pe care Biserica noastră ni le pune în atenţie.

Cât priveşte pe cei care nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului, străini de ortodoxie, eterodocşii, să ne rugăm lui Dumnezeu să-i miluiască şi să ne pară rău că n-au bucuriile pe care le avem noi din cinstirea Maicii Domnului, că n-au ajutorul pe care-l avem noi din cinstirea Maicii Domnului. Cred că Maica Domnului va fi bună şi cu necinstitorii ei, sau în orice caz va fi bună cu cei care nu o cinstesc pur şi simplu, nu că au ceva împotriva Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului e bună şi o să-i înţeleagă şi pe cei care sunt cuprinşi de neputinţa aceasta a mândriei sau de păcate care nu-i lasă să înţeleagă lucrurile aşa cum sunt, pentru că nu se lasă conduşi de Biserică. Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească, zicea că "în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă" aşa că Maica Domnului o să-nţeleagă pe cei care au avut minte strâmbă şi noi dorim ca oamenii să aibă măcar bucuria pe care o avem noi din faptul că suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Dumnezeu să ne ajute!